Contestaţie la executare. Decizia nr. 433/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 433/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-08-2014 în dosarul nr. 920/256/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 433
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.08.2014
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: E. C.
JUDECĂTOR: C. N.
GREFIER: A. G.
S-a luat în examinare apelul având ca obiect contestație la executare si suspendare executare silită, promovat de apelanta intimată . în contradictoriu cu intimata contestatoare . SRL, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .-20, .. 2, parter, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru apelantă avocat R. M. și pentru intimată avocat D. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.
La interpelarea instanței cu privire la durata procesului reprezentantul apelantei, precum și al intimatei apreciază că prezenta cauză se poate soluționa la acest termen de judecată.
Instanța în raport de dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă estimează durata procesului pentru finalizarea cercetării judecătorești la o zi și pune în discuție excepția tardivității formulării apelului invocată de intimată pe cale de întâmpinare.
Reprezentantul intimatei contestatoare solicită admiterea excepției.Învederează instanței că apelul a fost formulat la aproape o lună de la pronunțarea hotărârii. În prezenta cauză termenul de apel este de 5 zile și curge de la momentul pronunțării instanței de fond. Diferența între pronunțare sau comunicare are în vedere efectivitatea prezenței părții la termenul la care se încheie cercetarea judecătorească și se pun concluzii pe fondul cauzei. Termenul de apel curge de la data pronunțării hotărârii, motiv pentru care solicită admiterea excepției, cu consecința respingerii apelului ca tardiv formulat.
Reprezentantul apelantei intimate solicită respingerea excepției.Precizează că cererea de suspendare s-a judecat la data de 13.03.2014, iar pronunțarea s-a făcut la data de 17.03.2014 în ședință publică, iar intimatul nu a fost prezent la data pronunțării în ședință publică. Solicită a se avea în vedere diligențele depuse în cadrul acestui dosar prin care au solicitat în repetate rânduri redactarea acestei încheieri de executare silită. Arată că la acest moment acest dosar este suspendat până la soluționarea altui dosar. La data formulării apelului, instanța de judecată avea obligativitatea de a se dezinvesti și de a trimite dosarul Tribunalului C., ceea ce nu s-a întâmplat. Consideră că în prezenta cauză s-au încălcat dispozițiile Codului de procedură civilă, motiv pentru care solicită casarea încheierii și trimiterea spre rejudecare către instanța de fond. În subsidiar consideră că excepția invocată este nefondată, datorită faptului că s-a formulat apel în termen legal.
În replică reprezentantul intimatei contestatoare, raportat la susținerile reprezentantului apelantei, precizează că pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise a fost amânată pronunțarea, ceea ce nu transformă partea prezentă la momentul ieșirii în pronunțare, într-o parte care nu a fost prezentă. Nu are relevanță nici susținerea reprezentantului apelantei, în sensul că ar fi făcut demersuri în vederea redactării încheierii, întrucât rezultă că apelul se formulează în termen de 5 zile de la momentul pronunțării și se depune la instanță, urmând ca în măsura în care există motive de apel care vor reieși din încheierea de suspendare, ulterior redactării ei să fie formulat apelul, însă calea de atac trebuie să fie exercitată. Manifestarea de voință rezultată din demersurile efectuate în vederea redactării nu reprezintă un apel formulat și simplu fapt al amânării pronunțării nu are relevanță în cauză.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin incheierea din 17.03.2014 pronuntata de Judecatoria Medgidia a fost admisa a fost admisa cererea si s-a dispus suspendarea executarii silite inceputa in temeiul titlului executoriu nr.419/15.01.2014 in cadrul dosarului de executare silita nr.3/2011 al intimatei UATC O., pana la solutionarea contestatiei la executare. Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru partile lipsa.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.718 alin.7 cod proc.civila
La data de 17.04.2014 intimata . a formulat apel impotriva incheierii de suspendare a executarii silite pronuntate de Judecatoria Medgidia prin care a solicitat admiterea apelului, anularea incheierii si respingerea ca nefondata a cererii privind executarea silita.
In dezvoltarea motivelor de apel s-a aratat ca executarea silita debutata in cauza este perfect legala, iar instanta de fond avea posibilitatea reala de a dispune respingerea cererii de suspendare a executarii silite.
Invedereaza apelanta ca ordonatorul principal de credite UAT O. este obligat sa dispuna masuri in vederea aducerii la indeplinire a deciziei Curtii de Conturi, decizie care are un termne de realizare care trebue dus la indeplinire in mod obligatoriu.
Intimata-contestatoare a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca tardiv formulat si in subsidiar respingerea apelului ca neintemeiat.
In motivarea exceptiei tardivitatii a aratat intimata ca la termenul de judecata la care s-a pus in discutia partilor cererea de suspendare, ambele parti au fost prezente si au pus concluzii, pe cale de consecinta calea de atac este apelul iar acesta trebuie exercitat in termen de 5 zile de la pronuntare.
Asupra exceptiei tardivitatii formularii apelului instanta retine urmatoarele:
Cauza dedusa judecatii are ca obiect apel formulat impotriva incheierii prin care instanta de fond a admis cererea de suspendare a executarii silite solicitata de contestatoare, in temeiul art.718 alin.1 C..
Potrivit art.457 alin.1 Cod proc.civila hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege, in conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei.
De asemenea, art.468 alin.1 Cod proc.civila dispune in sensul ca termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune altfel.
F. de obiectul cauzei, in cauza sunt incidente dispozitiile art.718 alin.6 teza a II a Cod proc.civila potrivit carora „partile vor fi intotdeauna citate, iar incheierea poate fi atacata numai cu apel, in mod separat, in termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezenta, respectiv de la comunicare pentru cea lipsa.”
Potrivit art.185 C. cand un drept procesual trebuie exercitat ., nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitarea dreptului, in afara de cazul in care legea dispune altfel. Actul de procedura facut peste termen este lovit de nulitate.
Din actele aflate la dosarul de fond rezulta ca instanta s-a pronuntat la data de 17.03.2014, iar ambele parti au fost prezente la dezbateri si au pus concluzii asupra cererii. Prin urmare, termenul de apel de 5 zile curge de la pronuntare si nu de la comunicare, chiar daca instanta a amanat pronuntarea.
Apelanta a formulat apelul la data de 17.04.2014 cu depasirea termenului de 5 zile de la pronuntare prevazut de lege.
F. de considerentele expuse, Tribunalul va admite exceptia tardivitatii formularii apelului si va respinge apelul ca tardiv introdus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge apelul promovat de apelanta intimată . în contradictoriu cu intimata contestatoare . SRL, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .-20, .. 2, parter, ., ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.08.2014.
Președinte, Judecător,
E. C. C. N.
GREFIER,
A. G.
Jud.fond C. D.
Red.decizie jud.E. C./ 2 ex/4.09.2014
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 823/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 869/2014.... → |
|---|








