Contestaţie la executare. Decizia nr. 532/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 532/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-08-2014 în dosarul nr. 24145/212/2013*
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.532
Ședința publică din 21 august 2014
PREȘEDINTE - C. M. P.
JUDECĂTOR – V. T.
GREFIER - Steluța P.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul pârât S. P. DE IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOCAL C., cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr._ din 29.11.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă F. L., domiciliată în sector 3, București, . nr.15, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul pârât, prin apărător, avocat C. C., în baza împuternicirii avocațiale din 02.07.2014, depuse la dosarul cauzei și intimata reclamantă, prin apărător, avocat Carpăn M., în baza împuternicirii avocațiale din 29.07.2014, depusă la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiile art. 157 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul, stadiul pricinii și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța revine asupra mențiunii cu privire la scutirea taxei de timbru, constată că apelantul pârât datorează taxă de timbru în cuantum de 36,5 lei întrucât prezenta cauză este supusă timbrajului.
Apelantul pârât, prin apărător precizează că va depune taxa de timbru aferentă prezentei cauze până la sfârșitul ședinței de judecată.
Instanța pune în discuție natura juridică a cauzei si excepția necompetentei funcționale a secției I civilă.
Apelantul pârât, prin apărător apreciază natura civilă a cauzei si reținerea apelului spre competentă soluționare de către secția I civilă precum si aplicarea disp. art.713 cod procedură civilă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra naturii juridice a cauzei si asupra excepției necompetenței funcționale a secției I civile a Tribunalului C..
După strigarea cauzei dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă avocat Carpăn M., pentru intimata reclamantă care depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 36,5 lei conform chitanței nr._/21.08.2014.
TRIBUNALUL
Asupra excepției necompetenței funcționale a Secției I Civilă în prezenta cauză,
Prin cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria C. la data de 06.09.2013 sub numărul_, reclamanta F. L. în contradictoriu cu S. P. de Impozite și Taxe C. a formulat contestație împotriva executării silite începute de S. P. de Impozite și Taxe C. solicitând încetarea și desființarea executării silite începute de aceasta în dosar de executare silită nr. SPIT H_ și H_ precum și a notelor de constatare necomunicate la care se face trimitere în titlu executoriu, respectiv 600/07.06.2007, 601/07.06.2007 și P_/12.04.2013.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că s-a început executarea silită în temeiul Codului de procedură fiscală, respectiv al Codului Fiscal.
Prin sentința civilă nr._/29.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. s-a admis contestația la executare, s-a anulat executarea silită efectuată de S. P. de Impozite și taxe și alte venituri ale Bugetului Local Consta și a obligat intimatul către contestatoare la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru ca neîntemeiată
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata S. P. de Impozite și Taxe C. criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
La primul termen de judecată, în ședința din 21.08.2014, instanța, verificându-și competența, în conformitate cu disp. art.131 NCPC, a invocat din oficiu necompetența funcțională a Secției I Civilă.
În cauză litigiul dedus judecății se poartă între părți din care una respectiv pârâta S. P. de Impozite și Taxe C. este profesionist în sensul dispozițiilor art.3 alin. 2-3 din Noul cod civil potrivit cărora, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, înțeleasă ca exercitare sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
În măsura în care prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 750/2011 s-a dispus ca toate completele Secției a II a civilă să aibă caracter specializat, în funcție de calitatea de profesionist a părții antrenate în litigiul judiciar, se va dispune declinarea cauzei la Secția a II-a civilă, spre competentă soluționare, în temeiul art.132 al.3 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția necompetenței funcționale a secției I civilă.
Declină competența de soluționare a cauzei, apel civil formulat de apelantul pârât S. P. DE IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOCAL C., cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr._ din 29.11.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă F. L., domiciliată în sector 3, București, . nr.15, având ca obiect contestație la executare, în favoarea secției de contencios administrativ a Tribunalului C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.08.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
C. M. P. V. T.
GREFIER,
Steluța P.
red. jud. fond G. M.
Tehnoredactat jud. C. M. P./02.09.2014
Dosar civil nr._
C ă t r e,
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV
Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că prin decizia civilă nr.532/21.08.2014, pronunțată de Tribunalului C., în dosarul civil nr._, privind apelul civil declarat de apelantul pârât S. P. DE IMPOZITE, TAXE ȘI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOCAL C., cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr._ din 29.11.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă F. L., domiciliată în sector 3, București, . nr.15, având ca obiect contestație la executare, s-a dispus înaintarea spre competentă soluționare a dosarului civil nr._ cu un nr. de .file în favoarea dvs.
PREȘEDINTE,
C. M. P. GREFIER,
Steluța P.
| ← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 10/2014. Tribunalul... | Somaţie de plată. Sentința nr. 105/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








