Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 139/2014. Tribunalul CONSTANŢA

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata prin av. C. C., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la acest termen de judecată, lipsă fiind apelantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.

În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Întrebat, intimata arată că nu mai are alte cereri, probe sau excepții de invocat.

Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, față de dispozițiile art. 482 cu referire la art. 244 Cod proc.civ. declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul intimatei formulează concluzii de respingere a apelului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală, având în vedere că instanța de fond în mod corect a apreciat că organul constatator a reținut o altă situație, societatea petentă nu a săvârșit fapta prezentară în procesul verbal. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

Față de dispozițiile art.394 Cod proc.civ, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr._/11.09.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta . procesului verbal de contravenție nr._/4.09.2013, emis de intimat Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier. S-a dispus anularea procesului verbal contestat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/04.03.2013, s-a reținut în urma controlului efectuat în data de 01.03.2013 asupra vehiculului cu nr de înmatriculare CT0 EOS, respectiv_, conducătorul auto C. I. nu poate justifica în trafic perioada 14.02._13 .

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Instanța va respinge ca neîntemeiate susținerile petentei cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 19 din OG nr. 2/2001 având în vedere că în cuprinsul procesului-verbal s-a consemnat motivul ce a condus la întocmirea actului contestat în lipsa unui martor. De altfel, încălcarea prevederilor art.19 din OG nr. 2/2001 constituie un motiv de nulitate relativă, condiționat de producerea și dovedirea unei vătămări de către petentă, aspect ce nu a fost probat în prezenta cauză.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Cu respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare prevăzute de Codul de procedură civilă, s-a dat posibilitatea ambelor părți de a propune probe, părțile folosindu-se de proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Potrivit art. 8 alin. 1 pct 31 din OG nr. 37/2007, constituie contravenție neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital;

Sub aspectul temeiniciei procesului- verbal, analizând probele administrate în prezenta cauză, instanța apreciază că petenta a făcut dovada unei alte situații de fapt față de cea menționată de agentul constatator în cuprinsul procesului -verbal.

Potrivit bonurilor tahograf (f. 10) emise pentru vehiculul cu nr_, se poate constata că pentru data de 15.02.2013 figurează înregistrările pentru conducătorul auto N. A..

Instanța apreciază că declarațiile martorilor C. I. și N. A. în sensul că în data de 14.02.2013 conducătorul auto C. I. a scos din aparat cardul personalizat pentru că în data de 15.02.2013 vehiculul a fost condus de către N. A. sunt credibile, coroborându- se cu înscrisurile administrate în cauză.

În lipsa unor alte probe care să susțină acuzația și situația descrisă în procesul verbal de contravenție, având în vedere că probele administrate se coroborează cu afirmațiile petentei, instanța constată că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta, acesta făcând chiar dovada contrară a situației de fapt descrise în procesul verbal prin declarațiile martorilor și prin înscrisurile administrate în cauză.

Prin urmare, apreciind ca întemeiată plângerea contestatoarei formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat de intimată, instanța urmează a o admite ca atare, dispunând anularea procesului- verbal de contravenție și a sancțiunilor aplicate prin acesta.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, organul constatator a formulat apel.

Apelantul opinează că prin hotărârea supusă controlului judiciar, în mod greșit instanța de fond a procedat la anularea procesului verbal,soluție care nu se bazează nici pe actele normative în vigoare, nici pe probele din dosar.

Susține apelantul că procesul verbal contestat a fost emis în condiții de deplină legalitate și temeinicie, urmare a depistării în trafic a autovehiculului_ cu semiremorca_ deținute de intimata petentă și conduse de șoferul C. I., având la bord copia conformă nr._ în timp ce efectua un transport rutier de mărfuri, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că, conducătorul auto nu poate justifica, în trafic, în momentul efectiv al controlului, perioada 14.02._13 nici prin înregistrările digitale sau analogice și nici prin Anexa Regulamentului (CE) nr.561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art.8 alin.1 pct.31 din OG nr.37/2007.

Solicită apelantul-organ constatator ca instanța de apel să înlăture depozițiile celor doi martori sau dacă vor fi valorificate să observe că acestea sunt foarte subiective, dat fiind că sunt angajați ai . dă observe că o veritabilă probă în dovedirea contravenției este „formularul de control în trafic . nr.8813/1.03.2013, semnat de șoferul C. I., semnătură prin care își asumă implicit cele consemnate, recunoscând prin aceasta fapta contravențională.

Nu în ultimul rând, apelantul arată că procesul verbal se bucură de prezumția de adevăr, că face dovada până la proba contră, iar intimata petentă s-a rezumat umil la simple scuze puerile, fără nici o valoare din punct de vedere juridic.

Intimata petentă și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare (f.14-16), reiterând apărările formulate în față instanței de fond, respectiv nulitatea procesului verbal, invocată prin prisma nesocotirii art.19 din OG.2/2001, dar și netemeinicia actului sancționator. A invederat intimata petentă că în mod corect instanța de fond a valorificat probațiunea, concluzionând în sensul că prezumția relativă de adevăr de care se bucură procesul verbal a fost răsturnată.

În subsidiar, în raport de contextul circumstanțial în care a fost săvârșită fapta, calificată de organul constatator ca fiind contravenție, intimata petentă solicită reindividualizarea sancțiunii.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, Tribunalul constată următoarele :

Prin procesul- verbal . nr._/04.03.2013, s-a constatat - în urma controlului efectuat în data de 01.03.2013 asupra vehiculului cu nr de înmatriculare CT0 EOS, respectiv_, faptul că C. I. –conducătorul auto nu poate justifica în trafic perioada 14.02._13, fiind sancționată contravențional . amendă în cuantum de 8.000 lei.

Pe calea plângerii contravenționale, formulată în considerarea disp.art.31 din OG.2/2001, a fost contestată legalitatea și temeinicia actului sancționator.

Cale de atac specifică dreptului contravențional, plângerea este instrumentul prin care persoanei (fizice/juridice) calificate ab initio drept „contravenient”, printr-un act administrativ i se recunoaște posibilitatea contestării în justiție, în fața unei instanțe independente și imparțiale, care trebuie să statueze asupra legalității și temeiniciei actului constatator dresat în prima fază a procesului contravențional.

Instanța de fond, competentă să soluționeze plângerea, s-a conformat prescripțiilor legale prescrise de art.34 din OG.2/2001, iar prin hotărârea supusă controlului judiciar a admis plângerea dedusă judecății, lipsind de eficiență actul sancționator.

În mod judicios a reținut judecătorul fondului că - sub aspectul legalității, procesul verbal contestat suplinește cerințele art.17 din OG.2/2001, că nu se verifică încălcarea dispozițiilor art. 19 din OG nr. 2/2001 având în vedere că în cuprinsul procesului- verbal s-a consemnat motivul ce a condus la întocmirea actului contestat în lipsa unui martor, lipsind de eficiență actul constatator urmare a analizei temeiniciei procesului verbal, prin prisma probațiunii administrate în cauză.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond de apelantul-organ constatator nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii apelate.

Într-adevăr, astfel cum susține apelantul, pentru faptele constatate personal de către agenții care întocmesc procesul verbal, acesta se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, până la ceea ce instanța de contencios european numește „ o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării, sub toate aspectele”.

Pe cale jurisprudențială însă, Curtea Europeană a subliniat în mod repetat faptul că elementul esențial pentru a stabili dacă art.6 paragraf 1 CEDO este aplicabil în latura sa penală este caracterul preventiv și sancționator al sancțiunii aplicate.

Raportat la jurisprudența constantă a instanței de contencios european, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a celui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.249 c.pr.civ., care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.

În situația de speță, contrar susținerilor apelantului, judecătorul fondului a apreciat în mod judicios probațiunea administrată în cauză, observând din analiza bonurilor tahograf emise pentru vehiculul cu nr_, că pentru data de 15.02.2013 figurează înregistrările pentru conducătorul auto N. A., că depozițiile martorilor se coroborează cu înscisurile depuse în probațiune de petentă.

Nu poate fi primită solicitarea apelantului, de înlăturare a declarațiilor martorilor, ca nesincere.

În mod constant, doctrina de specialitate și în acord cu ea practica judiciară au statuat că prin calitatea martorului - de rudă sau persoană aflată în raporturi de serviciu cu una din părți, nu se poate ajunge de plano la concluzia lipsei de obiectivitate a martorului, nu se diminuează valoarea probatorie a declarației sale, la concluzia lipsei de obiectivitate putându-se ajunge doar din analiza declarației în contextul întregului material probator.

În cauză, instanța de control judiciar constată – astfel cum a reținut și judecătorul fondului, că depozițiile martorilor sunt credibile, coroborându- se cu înscrisurile administrate în cauză.

Nu pot fi primite susținerile apelantului privitoare la „veritabila probă” -formularul de control trafic semnat de conducătorul auto C. I., fiind îndeobște cunoscut că probele nu au o valoare prestabilită, iar semnarea formularului de către conducătorul auto nu poate echivalează cu recunoașterea faptei contravenționale reținută în sarcina .>

Concluzionând, Tribunalul constată nefondate criticile aduse de apelant hotărârii supuse controlului judiciar, și – pe cale de consecință, în temeiul art.480 alin.(1) c.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul promovat de apelant intimat INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R.,, cu sediul în București, .. 38, sector 1 și sediul procesual ales în C., . nr. 2, . C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/11.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimată petentă fiind .> cu sediul în loc. Fântânele, ., județul C., ca nefondat.