Pretentii. Sentința nr. 1727/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1727/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 2740/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1727/CA

Ședința publică din 13.06.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. L. N.

GREFIER M. G.

Pe rol, judecarea acțiunii promovată de reclamant I. V. cu domiciliul în Comuna Valu T., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GEMERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin A.J.F.P. C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant av. F. B., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind pârâta și chemata în garanție.

Procedura de citare este legal îndeplinită conforma dispozițiilor art.155 Cod procedură civilă.

În referatul cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Văzând dispozițiile art. 131 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, instanța se declară competentă, din punct de vedere general, material și teritorial, să soluționeze cauza în temeiul art. 95 pct. 1 lit. a noul c.pr.civ. și art. 10 corob. cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d c.pr.civ. și art. 11 din OUG nr. 9/2013.

Față de împrejurarea că pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a AFM, iar cererea a fost comunicată tuturor părților, instanța, în baza art. 74 NCPC coroborat cu art. 64 NCPC acordă cuvântul părților pentru a formula concluzii cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție.

Reclamantul prin apărător formulează concluzii de admitere a cererii de chemare în garanție.

Instanța, admite în principiu cererea de chemare în garanție.

Unește excepția inadmisibilități acțiunii invocată prin întâmpinare de chematul în garanție cu fondul cauzei, încuviințează proba cu înscrisurile deja depuse.

Față de dispozițiile art. 244 NCPC și văzând că a fost administrat probatoriul necesar soluționării cauzei, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, potrivit art. 392 NCPC deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe excepție și pe fondul cauzei.

Reclamantul prin apărător formulează concluzii de respingere a excepției, raportat la practica instanțelor judecătorești nu se poate reține inadmisibilitatea.

Chiar dacă organul fiscal susține că nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestor dispoziții și la contradicția lor cu normele comunitare, evident instanța de judecată poate dispune sub acest aspect.

Pe fondul cauzei concluzii de admitere a acțiunii și de obligarea la restituirea sumei achita cu titlu de taxă de timbru, de obligarea la plata dobânzii legale în materie fiscală de la data plății taxei. Solicită cheltuieli de judecată taxă de timbru și onorariu de avocat.

Mai arată că există sesizări la acest moment la Curtea de Justiție a Uniunii Europene la Î.C.C.J., la acest moment nu există soluții în cauză și apreciază că se poate dispune restituirea acestei taxe de timbru în virtutea deciziilor anterioare a Curții Europene.

Față de dispozițiile art. 394 NCPC, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. _ /2013 din data de 09.04.2014 reclamantul I. V. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GEMERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin A.J.F.P. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7.221 lei achitată cu titlu de taxă timbru de mediu, a dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul arată că a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism, înmatriculat ultima dată pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru a putea înmatricula în România acest autoturism a fost constrânsă să plătească taxa pentru emisii poluante prevăzută de legea nr. 9/2012, sens în care s-a achitat suma de 7.221 lei. Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pe poluare iar pârâta a răspuns negativ, printr-un exces de putere publică.

Arată reclamantul că în cauză a urmat procedura prealabilă, formulând cerere de restituire a taxei pe poluare si contestație administrativă împotriva răspunsului primit.

În ceea ce privește ilegalitatea taxei pe poluare prin raportare la dreptul comunitar, arată că aceasta a fost constatată de CJUE în cauzele T. și N..

Totodată, reclamantul invocă principiul priorității dreptului comunitar față de cel național și principiul nediscriminării, făcând trimitere la jurisprudența CJUE (cauzele T. și N.). Taxele cu efect echivalent este necesar să fie restituite in integrum și ab origine, așadar din momentul în care sunt ilicite.

În drept nu a fost motivată acțiunea.

Legal citată în cauză, pârâta DGRFP G. - AJFP C., pentru Serviciul Fiscal Orășenesc Băneasa – continuator în drepturi și obligații a AFP Băneasa, efect al subrogării legale prin HG.520/2013 și OUG.74/2013, a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.

Pârâta solicită respingerea ca pretenției deduse judecății, în principal pe considerente de ordin procedural (nu a fost contestată, potrivit art.207 din OG.92/2003, decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante), dar și dat fiind caracterul nefondat al cererii, modalitatea de percepere a taxei prevăzută de noul act normativ - Legea nr.9/2012 nu este identică cu vechea reglementare cuprinsă în OUG.50/2008, că în referire la taxa pentru emisii poluante nu se poate reține nici o discriminare privind regimul de taxare a autovehiculelor, la prima înmatriculare, după încetarea efectului suspensiv al art.4, consacrat prin OUG.1/2013.

Cererea de chemare în garanție - formulată de pârâtă, în temeiul disp.art.72-74 c.pr.civ., este motivată prin invocarea destinației taxei a cărei restituire se solicită, care s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Adminsitrația F. pentru Mediu

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul este proprietarul autovehiculului marca Mitsubishi Grandis . șasiu JMBLJNA8W6Z010575, înmatriculată anterior, la data de 18.07.2006 în Spania , stat membru al Uniunii Europene.

Pentru înmatricularea în România a acestui autoturism, reclamantul a plătit taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, în sumă de 7.221 lei, chitanței .>TS10 nr._/17.09.2013 emisă de către A.F.P. C..

Reclamantul a formulat cerere de returnare integrală a taxei la data de 26.03.2014, pârâta însă a respins cererea.

In consecința, prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei achitata cu titlu de timbru de mediu.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. i) din același act normativ refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este reprezentat de exprimarea explicită cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

În speță, instanța va analiza dacă refuzul pârâtei de a restitui suma achitata cu titlu de timbru de mediu, prevazuta de art.4 din OUG nr.9/2013, reprezintă sau nu un refuz nejustificat în accepțiunea disp. art.2 lit.i din Legea nr.554/2004.

Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul constată admisibilă acțiunea având ca obiect restituire a taxei de poluare întemeiată pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală, astfel ca instanta va respinge ca nefondata exceptia inadmisibilitatii cererii, invocata de catre AFM.

În speță, investirea instanței de judecata vizează lămurirea faptului dacă taxa de timbru de mediu instituită cu ocazia primei înmatriculări in Romania, a cărei plată este prevăzută cu titlu obligatoriu de actul normativ anterior menționat, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, aspect ce urmează a fi analizat și din perspectiva prevederilor art.11 și 148 alin.2 din Constituția României, a Legii nr.157/2005, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție Europene.

Potrivit art. 110 (fost 90) par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Astfel, în raport cu prevederea invocată de către reclamant – art.110 (fost 90) TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurentă, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fată de produsele provenind din alte state membre.

CJCE a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.

Este de reținut faptul că nu există nici o dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre să instituie un sistem general de impozite interne aplicate potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru ar impune o taxă autovehiculelor importate, articolul 110 TFUE va însemna că regimul fiscal în cauză nu trebuie să discrimineze aceste vehicule prin favorizarea, direct sau indirect, a vehiculelor produse în acel stat membru.

Din economia textelor redate mai sus, rezultă însă că taxa de timbru de mediu se datorează atât pentru autoturismele noi, ca și pentru cele rulate achizitionate dintr-un stat membru UE, pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule prevazuta de OUG 50/2008, sau taxa pentru emisii poluante prevazuta de Leg.9/2012 și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, situație în care se apreciază că nu poate fi reținută existenta unei diferențe de aplicare a acesteia in sensul unei discriminari interzisa prin prevederile legale comunitare.

In cauza N., CJCE a statuat ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulație in statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piața naționala.”

Masurile fiscale stabilite prin OUG 9/2013 nu sunt de natura sa descurajeze punerea in circulatie a autovehicolelor de ocazie cumparate din alte state membre, din moment ce taxa trebuie platita o singura data indiferent daca autovehiculul este nou sau rulat si indiferent daca provine de pe piata romaneasca sau din alt stat membru al UE.

Având în vedere cele analizate se apreciază că în speță, cauzele pronuntate de CJCE in legatura cu taxa de poluare nu sunt incidente in cauza, intrucat nu exista o discriminare rezultată din faptul ca reclamantul, ce a achiziționat vehicul rulat înmatriculat anterior într-un alt stat membru este obligat a plăti taxa de timbru de mediu, în condițiile în care, aceasta este datorată atat de cei care achiziționează un vehicul produs/rulat în România cat si de cei carora li s-a restituit taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante printr-o hotarare judecatoreasca.

In preambulul OUG 9/2013 s-a prevazut ca „prin adoptarea prezentului act normativ se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2.”

Față de aceste considerente, în raport și de textele normative reținute și cu natura taxei contestate, precum și cu disp.art.1 si 18 din Lg.nr.554/2004, se apreciază că acțiunea promovată de către reclamant este nefondată și pe cale de consecință se va dispune respingerea acesteia.

Avand in vedere solutia pronuntata asupra fondului cererii principale, instanta va respinge cererea de chemare in garantie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge excepția inadmisibilității.

Respinge ca nefondată acțiunea promovată de reclamant I. V. cu domiciliul în Comuna Valu T., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GEMERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin A.J.F.P. C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6.

Respinge cererea de chemare în garanție.

Cu recurs, ce se va depune la tribunalul C. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.06.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. L. NISTORMIHAELA G.

Tehnoredact.jud.A.L.N./01.07.2014

Ex.5

Emis 3 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1727/2014. Tribunalul CONSTANŢA