Pretentii. Sentința nr. 2251/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2251/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 5119/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 2251
Ședința publică de la 07 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect
pretentii, formulată de reclamanta S. E. M., cu domiciliul procesual ales în C., .. 15, ., ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA J. A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr. 18, județ C., chemat în garanție fiind ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța, în temeiul disp. art. 131 C. se declară competentă în soluționarea cauzei.
Instanța, în temeiul disp. art.255 cu ref. la art. 258 Cod procedură civilă încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri
În temeiul disp. art. 74 alin. 2 Cod procedură civilă încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție.
Instanța, în raport de art. 238 C. apreciază că prezenta cauză se poate soluționa la acest termen de judecată.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța constată finalizată cercetarea judecătorească și, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei și asupra cererii de chemare în garanție.
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1. Obiectul și părțile litigiului.
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta S. E. M. a chemat în judecată Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. – AJFP C. solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.485 lei - achitată cu titlu de taxă poluare, precum și a dobânzii legale aferente sumei calculată de la data achitării până la restituirea efectivă.
Totodată, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea demersului judiciar, reclamanta arată că a achiziționat un autoturism, ce fusese înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene,, iar înmatricularea în România i-a fost condiționată de plata sumei de 5.485 lei - taxă de poluare prevăzută de OUG 50/2008 cu modificările și completările ulterioare.
Menționează reclamanta că suma menționată a fost determinată de organul fiscal, prin decizia de calcul, că a fost nevoit să achite suma, dar ulterior a solicitat administrației restituirea taxei care contravine Tratatului Comunității Europene și a dobânzii legale, cerere căreia nu i s-a dat curs.
S-a invocat faptul că este încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, această taxă fiind percepută doar pentru autoturismele înmatriculate în C.E. și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Tratatul de aderare a României la UE, ratificat prin Legea nr. 157/2005 prevede că România este obligată să respecte dispozițiile tratatelor originare, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție consfințind, de altfel, principiul supremației dreptului comunitar față de dispozițiile contrare din legile interne.
La cererea introductivă de instanță, au fost anexate, în copie, înscrisuri. 1.2. DGRFP G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii deduse judecății, ca nefondată.
Susține pârâta că în raport de evoluția legislativă, date fiind dispozițiile OUG nr.9/2013, reclamantul poate solicita doar restituirea în parte a taxei de poluare achitată, respectiv diferența dintre timbrul de mediu și taxa de poluare achitată.
Cu referire la cererile accesorii, pârâta solicită a fi observate - în analiza pretenției ce vizează obligarea la dobândă, prevederile art.124 alin.1 cu ref. la art.70 din OG 92/2003, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestora - în măsura în care nu se depune contractul de asistență juridică, iar în subsidiar, dacă această apărare nu ar fi primită, solicită cenzurarea cuantumului onorariului avocațial.
În conformitate cu art.72-74 c.pr.civ., pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, a cărei introducere în cauză și citare a solicitat-o, în raport de destinația sumelor achitate de reclamant, care se face venit la Fondul pentru Mediu.
1.3. Chemata în garanție - Administrația F. pentru Mediu nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
2.Tribunalul,
analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
2.1 Premisele declanșării litigiului.
La data de 12.12.2008, cu chitanța . nr._ (f.17), reclamanta a achitat suma de 5.485 lei „ taxă pe poluarea auto OUG.50/2008”.
Taxa a fost stabilită, prin decizia de calcul a taxei pe poluare, pentru înmatricularea pe numele reclamantei a autoturismului marca Mitsubishi, . XMCSRDA2AWF069165, având primă înmatriculare – 5.03.1998, într-un stat membru al Uniunii Europene.
Reclamanta nu a contestat decizia prin care a fost determinat cuantumul taxei impuse pentru înmatricularea autoturismului pe care le-a dobândit prin cumpărare, adresând însă organului fiscal o cerere de restituire a taxei și a dobânzii aferente.
Cum demersul administrativ a rămas fără rezultat, reclamanta a investit instanța de judecată cu soluționarea prezentei acțiuni.
2.2. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
2.2.1. Acțiunea dedusă judecății este admisibilă.
Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă un act administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației, respectiv al refuzului nejustificat.
Fără doar și poate, procedura consacrată de art.205 și urm. OG.92/2003 are caracterul unui „remediu național ineficient”, câtă vreme practica administrativă este în sensul că se invocă de către autoritate faptul că organele administrativ fiscale, prin emiterea deciziei de calcul a taxei de poluare, nu au făcut altceva decât să respecte legislația internă.
Concluzia se impune și în raport de hotărârea pronunțată de instanța supremă în dezlegarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr.24/14.11.2011 – obligatorie pentru instanțe, potrivit art.330/7 c.pr.civ., stabilindu-se că „ Procedura de contestate prevăzută de art.7 din OUG 50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei depoluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.”d” din același cod”.
2.2.2. Sub aspectul fondului litigios, instanța constată că este întemeiată pretenția reclamantului.
Prin art.11 alin.(1) și (2) din Constituția României, revizuită în 2003 se dispune că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Prin disp.art.148 alin.(2) din Constituția României se dispune că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.(4) al aceluiași articol – jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene ( actual art.110 TFUE) invocat de către reclamant, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90(1) din TCE (art.110 din TFUE) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin O.U.G. nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând, în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art.214 alin.(1)-(3) din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă de primă înmatriculare în taxă de poluare/ de mediu, situație care este incompatibilă cu prevederile art. 90 din TCE (actualmente art.110 din TUE).
În formula de calculare a taxei pe poluare, consacrată de art.6 din OUG.50/2008 este introdusă ca element de calcul capacitatea cilindrică.
Dacă taxa pe poluare ar fi avut ca țintă exclusiv protecția mediului, ar fi fost irelevant aspectul privind capacitatea cilindrică a autovehiculului, la momentul calculării ei. În egală măsură, s-ar fi instituit asupra tuturor autovehiculelor care sunt înmatriculate pe teritoriul României, fără a se limita doar la cele care sunt înmatriculate pentru prima dată în România.
Este nelegală încasarea taxei și, implicit dispozițiile OUG 50/2008, ca urmare a principiului aplicării directe a reglementărilor comunitare, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul intern este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă în anul 2008.
OUG nr.50/2008 este contrară art.90 din TCE (art.110 din TUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Fruttta Stl c. Amministrazione delle finanze dello Stato, în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane din Italia).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Taxa plătită de reclamantă pentru prima înmatriculare a vehiculului – proprietatea sa, în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale naționale – care contravin celor comunitare, ceea ce o supune repetițiunii în integralitatea sa, neputând fi primite apărările pârâtei, căci s-ar nesocoti principiile aplicării în timp a legii civile.
Prin urmare, pârâta va fi obligată să restituie reclamantei suma de 5.485 lei, achitată cu titlu de taxă poluare .
Pentru lipsa de folosință a sumei, reclamanta este îndreptățită și la dobânda legală.
În dreptul intern, procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din Codul fiscal, organul fiscal ar trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
Dispozițiile legale sus menționate au fost declarate însă ca fiind neconforme cu dreptul Uniunii, cu referire expresă la principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii.
Prin Hotărârea pronunțată în cauza C/565/11 „M. I. c.României”, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns întrebării preliminare formulate în temeiul art.267 TFUE de Tribunalul Sibiu, statuând că „dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unor taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua în care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În cuprinsul hotărârii menționate, invocând jurisprudența sa constantă, Curtea subliniază că – astfel cum deja a statuat, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea dobânzilor, în special cu privire la rata și modul de calcul al dobânzilor, condiții care însă trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității (pct.23).
În ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea observă că „pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național”, concluzionând că acest aspect ar urma să fie lămurit de instanța de trimitere.
Cu referire la Hotărârea Littlewoods Retail și alții, cauza C591/10, Curtea constată că reglementările naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate nu trebuie să aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, căci se înfrânge principiul efectivității.
Stabilește Curtea că „ această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii”.
În raport de Hotărârea CJUE mai sus menționată și față de disp.art.148 alin.2 din Constituție, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant și a dobânzii legale aferente sumei achitată cu titlu de taxă de poluare.
Pentru perioada cuprinsă între data plății sumei a cărui restituire se solicită ( 10.09.2009) și până la împlinirea celor 45 de zile, calculate conform art.124 din OG.92/2003, reclamantei i se cuvine dobânda legală, calculată potrivit OG nr.9/2000, respectiv OUG 13/2011, iar din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile și până la data plății efective, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie fiscală.
Apărarea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată se constată a fi întemeiată doar în referire la solicitarea de cenzurarea a cuantumului onorariului avocațial, iar nu și sub aspectul suplinirii cerinței probațiunii, prin obligarea la depunerea contractului de asistență juridică. Aceasta întrucât reprezentarea convențională a reclamantei este probată prin anexarea la cererea de chemare în judecată a împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică, iar cuantumul onorariului este menționat în factura fiscală și chitanță, înscrisuri de asemenea depuse la dosarul cauzei.
În temeiul disp.art.453 c.pr.civ., va fi obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 600 lei- cheltuieli de judecată (300 lei- taxă judiciară de timbru și 300 lei - onorariu avocat redus conf. art.451 alin.2 c.pr.civ.)
În sensul celor ce preced, va fi admisă acțiunea dedusă judecății.
Consecință a admiterii cererii reclamantei având ca obiect – restituire taxă de poluare și dată fiind temeinicia pretențiilor formulate de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu, va fi admisă și cererea de chemare în garanție.
În conformitate cu art.1 din OUG 50/2008, taxa achitată de reclamant s-a constituit în venit la bugetul F. pentru Mediu, gestionată fiind de Administrația F. pentru Mediu.
Chemata în garanție nu contestă că suma aferentă taxei pe poluare a fostă în contul său de către organul fiscal care calculat și încasat taxa în temeiul legii.
Cum între reclamantă și Administrația F. pentru Mediu nu există stabilit nici un raport juridic, o obligare directă a acesteia la restituirea sumei nu ar fi posibilă, însă apare ca perfect justificată pretenția organului fiscal pârât de obligare a chematei în garanție la plata sumelor pe care este ținută să le restituie reclamantului, sens în care – în temeiul art.72 c.pr.civ., cererea va fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea - formulată de reclamanta S. E. M. – CNP_, cu domiciliul procesual ales în C., .. 15, ., ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA J. A FINANTELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., nr. 18, județ C..
Obligă pârâta să restituire reclamantului suma de 5485 lei și dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei, pentru perioada cuprinsă între data împlinirii termenului prev. de art. 70 din OG 92/2003 și data restituirii efective, respectiv dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000 de la data plății până la abrogarea acestui act normativ, iar de la data abrogării – 1.09.2011, dobânda legală potrivit OG nr. 13/2011, până la data expirării termenului prev. de art. 70 din OG 92/2003.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 600 lei – cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 5485 lei, cu dobânda aferentă la care a fost obligată pârâta către reclamant și 600 lei – cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
Tehnored. Jud.A. N.
5 ex./5.11.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1985/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2252/2014. Tribunalul... → |
|---|
