Pretentii. Sentința nr. 637/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 637/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 9621/118/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.637/CA
Ședința publică din 26.02.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant B. D. cu domiciliul ales în Năvodari ., ., ..A. C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC NĂVODARI, cu sediul ales în C. .. 18, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTR MEDIU, cu sediul în București Splaiul Independenței nr.294 Corp A, sector 6, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant av. A. C., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:
Instanța, în temeiul disp.art.131 alin.1 din NCPC, raportat la disp.art.95 NCPC și art.10 al.1 și 3 din Legea 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.
Instanta pune in discutie admisibilitatea in principiu a cererii de chemare in garantie.
Reprezentantul reclamantului solicita admiterea cererii de chemare in garantie.
Deliberand, in temeiul disp. art. 72 si urm. C.pr.civ., instanta admite in principiu cererea de chemare in garantie. Constata ca, chemata in garantie a fost citata cu mentiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la cererea de chemare în garanție.
În conformitate cu dispozițiile art.238 din Noul cod de procedură civilă solicită aparatorului reclamantei să pună concluzii asupra estimării duratei procesului.
Reclamantul, prin apărător arată că, din punctul său de vedere, cauza se află în stare de judecată și la acest termen. Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar. Totodată arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 292 Noul Cod de procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează. Constată că înscrisurile au fost depuse la dosar și că proba a fost astfel administrată.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.
Intrebat, fiind aparatorul reclamantului, arată că dezbaterile pe fondul cauzei pot avea loc și astăzi.
Instanța stabilește termen pentru dezbaterea fondului azi, 26.02.2014.
Reprezentantul reclamantului, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus
Având în vedere dispozițiile art. 392 din Noul Cod de procedură civilă și poziția procesuală a reclamantei în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Față de dispozițiile art.394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei în contencios administrativ și fiscal de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta - Secția contencios administrativ si fiscal la data de 12.11.2013 sub nr._ ,, reclamantul B. D. in contradictoriu cu parata DRGFP G. – AJFP Constanta – SFO Navodari a solicitat obligarea paratei la:restituirea taxei de poluare pentru autovehicule in cuantum de 1243 lei actualizată la momentul plății efective și a accesoriilor aferente constand în dobânda legală în materie fiscală, de la data încasării sumei și până la data restituirii.
In motivare, reclamantul a arătat că in vederea primei înmatriculări in România a unui vehicul înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene a achitat taxa de poluare, solicitând paratei restituirea acestei taxe, apreciind că a fost percepută cu încălcarea dreptului comunitar, pârâta refuzând însă în mod nejustificat să dea curs cererii sale de restituire.
Apreciază reclamantul că taxa în discuție a fost prelevată cu încălcarea dreptului comunitar cu referire la disp. art. 90 din TCE, actual art. 110 din TFUE, prevederi prin care se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea de taxe discriminatorii, cu referire la discriminarea între produsele importante și cele autohtone de natură similară.
Astfel fiind, arată reclamantul că dispozițiile OUG 50/2008 sunt contrare art. 90 din TCE, întrucât sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor vehicule second hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand și celor noi deja înmatriculate în România .
Invocă, de asemenea, în susținere caracterul prioritar al dispozițiilor comunitare și jurisprudența relevantă a CJUE.
In drept au fost invocate disp. art.6-12, art. 25,28 și 90 din TCE (actual art. 110 TFUE), art. 20 și 148 din Constituția României, art. 993 și urm. C.civ, art. 1 al1, art. 8 al.1, art. 18 al.1 și 3 din Legea 554/2004.
În susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri, care au fost atașate, în copie, la filele 10- 23,37,38..
Parata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii motivat de faptul că în ceea ce privește restituirea taxei pentru emisiile poluante prin raportare la principiul priorității dreptului comunitar competențele organului fiscal sunt strict și limitativ prevăzute de lege respectiv art. 8 din OUG 50/2008, art. 6-8 din OMFP 686/2008 și legea 9/2012 iar reclamantul are posibilitatea de a solicita numai diferența dintre timbrul de mediu și taxa achitată. În referire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale invocă pârâta disp. art. 124 rap.la art. 120 din OG 92/2003, iar în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată apreciază că în speță nu sunt îndeplinite condițiile stabilite în acest sens prin codul de procedură civilă.
În apărare a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
. De asemenea, a formulat pârâta la același termen cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu prin raportare la disp. art. 1 coroborat cu art. 5 al.4 din OUG 50/2008, art. 72-74 c.proc.civ
Legal citată, chemata în garanție nu și-a exprimat poziția procesuală asupra cererii.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei reclamantul este deținătorul unui autoturism marca VW inamtriculat anterior în Germania la data de 14. 07.2005 (fila 18), iar pentru înmatricularea în România a acestuia a achitat, cu chitanța nr._/16.10.2008, suma de 1243 lei, taxă de poluare (fila 13) .
Reclamantul, la data de 11.11.2013 a adresat paratei o cerere de restituire a acestei sume (filele 10-11), invocând incompatibilitatea reglementarii interne prin care este instituita taxa de poluare cu dreptul comunitar, pârâta precizând punctul său de vedere potrivit adresei atașată la fila 37.
Instanța constata ca reclamantul a indicat temeiul de drept al cererii adresate paratei, disp.art.117 alin.1 lit.d c.pr. fiscala, potrivit căruia debitorului i se restituie la cerere (…) lit.d sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, partea reclamând in fapt aplicarea eronata a dispozițiilor interne și ca acestea ar fi incompatibile cu dreptul UE, care face parte din dreptul intern si are caracter prioritar.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Dispozițiile OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, forma în vigoare la data formulării de către reclamant a cererii de înmatriculare a autovehiculului, instituiau obligația plății taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003 .
Obligația de plata a taxei a intervenit cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, fără ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in România si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand.
Prin raportare la data intrării în vigoare a dispozițiilor menționate se poate concluziona că taxa pe poluare era datorată numai pentru autoturismele pentru care era efectuată prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul Comunității Europene), trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul C.E) se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De asemenea, în cauza C-402/09 T. contra României Curtea Europeană de Justiție a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat și în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) reluând considerentele expuse în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Instanța retine pe fond ca, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european ( cauza 199/82-San Giorgio, cauza C-62/93, BP Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 si C-442/98, Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie sa respecte insa principiul echivalentei ( pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot si instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) si principiul efectivității ( regulile naționale nu trebuie sa facă excesiv de dificila sau practic imposibila exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) ( cauza C-228/96, Aprile).
Din analiza hotărârii pronunțate de CJUE in cauza Metallgesellschaft si Hoechst rezulta faptul ca restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementarii la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era in sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul ca autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, in condițiile in care ele insele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
In același sens a statuat si ICCJ prin decizia nr.24/2011 pronunțată in recursul in interesul legii .
Raportat la jurisprudența mai sus indicata, se constata ca dreptul fiscal roman nu identifica in prezent vreun remediu special, care sa asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor si impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului comunitar.
In aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, in temeiul art.148 alin 2 si 4 din Constituția României si art.117 alin.1 lit.d cod proc.fiscala, sa solicite restituirea taxei de poluare prelevate prin aplicarea eronata a dispozițiilor legale
Înlăturarea de la aplicare a normelor instituite prin OUG.50/2008 ce impun plata taxei de poluare, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii.
La data analizării prezentei cereri,pentru lipsa de folosință a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, în compensație, reclamantul este îndreptățit și la dobânda legală în materie fiscală, determinată de la data achitării taxei de poluare, până la respectiva restituire, prin raportare la Cauza C-565/11, M.I., prin care a fost statuat în sensul că dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
In ceea ce priveste data de la care se va calcula dobanda fiscala, instanta a apreciat asupra principiului prioritatii dreptului comunitar consacrat de Constitutia Romaniei, constatarea de catre CEJ a incalcarii dreptului comunitar având ca efect inlaturarea normelor nationale constatate ca fiind in conflict cu normele comunitare, judecatorul national avand obligatia de a aplica cu prioritate dreptul comunitar.
Instanta apreciaza în sensul că nu se poate reține aspectul potrivit cu care de la data plătii si pana la data formulării cererii de restituire raportul juridic dintre parti ar fi guvernat de dispozițiile legii civile, pentru ca ulterior termenului de soluționare a cererii de restituire raportul juridic dintre parti sa se transforme . de dispozițiile codului de procedura fiscala, întrucât debitul principal prelevat are caracter fiscal. Dobânda, ca accesoriu al obligatiei principale, are natura obligatiei principale in temeiul principiului accesorium sequitur principale.
Se apreciază astfel că acordarea dobânzii în materie fiscală este modalitatea stabilită de lege pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantului prin nerestituirea sumei solicitate, cererea privind restituirea debitului actualizat fiind apreciată ca neîntemeiată.
In temeiul art.453 Cod proc.civila, constatând culpa procesuala, instanța va obliga parata la plata către reclamant a cheltuielilor de judecata aferente prezentului demers judiciar, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu de avocat.
Asupra cererii de chemare în garanție
Data fiind soluția asupra cererii principale, instanța, in temeiul art. 72 si urm Cod proc.civila, va admite cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu formulata de către parata si va obliga chemata in garanție la plata către parata la restituirea sumei reprezentand taxa de poluare și dobânda legală în materie fiscală .
Pentru a pronunța aceasta soluție cu privire la cererea de chemare in garanție, instanța constata in primul rând ca, Codul de procedura civila nu limitează incidenta instituției doar in materie contractuala, ci ea este aplicabila in cazul oricărei transmisiuni de bunuri-in speta, o suma de bani, si in plus, intre reclamant si Administrația F. pentru Mediu nu s-a format nici un raport juridic in procedura de înmatriculare a autoturismului condiționată de plata taxei de poluare.
In al doilea rând, art.212 alin.4 Cod proc.fiscala prevede ca dispozițiile codului de procedura civila referitoare la intervenția forțată si voluntara sunt aplicabile.
Având in vedere dispozițiile legale potrivit cu care sumele de bani colectate prin intermediul administrațiilor finanțelor publice, cu titlu de taxa de poluare, se fac venit si se gestionează de Administratia F. pentru Mediu, instanța apreciază ca, chemata in garanție este ținută de obligația de a restitui sumele încasate prin intermediul paratei.
In temeiul art. 453 Cod proc.civila, constatând culpa procesuala, instanța va obliga chemata în garanție la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecata aferente prezentului demers judiciar, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea, formulată de reclamant B. D. cu domiciliul ales în Năvodari ., ., ..A. C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC NĂVODARI, cu sediul ales în C. .. 18, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTR MEDIU, cu sediul în București Splaiul Independenței nr.294 Corp A, sector 6.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1243 lei reprezentând taxa de poluare achitată potrivit chitanței nr._/16.10.2008 și dobânda legală în materie fiscală cu începere de la data plății, până la restituirea efectivă.
Respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Admite în parte cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1243 lei reprezentând taxa de poluare achitată potrivit chitanței nr._/16.10.2008 și dobânda legală în materie fiscală cu începere de la data plății, până la restituirea efectivă.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 624,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă chemata în garanție să achite pârâtei suma de 624,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 26.02.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. N. D. V. S.
Red jud. CN/28.03.2014/2. ex
.>
| ← Pretentii. Sentința nr. 148/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1117/2014.... → |
|---|








