Somaţie de plată. Sentința nr. 2429/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 2429/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 5563/118/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 2429/CA

Ședința publică de la 23 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier V. I.

Pe rol soluționarea cererii formulată de creditoarea . – cu sediul în B., . și cu sediul procesual ales în B., .-8, privind emiterea somației de plată către debitoarea SOCIETATEA COMERCIALĂ DE INTERES LOCAL C. U. – cu sediul în C., .. 9.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă cu prezenta sentință, iar instanța, pentru a acorda debitoarei posibilitatea de a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 23.10.2014, pentru când:

TRIBUNALUL

La 21.07.2014 creditoarea . solicitat pe calea ordonanței de plată împotriva debitoarei . obligarea acesteia la plata sumei de 262.355,67 lei, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, la 20.05.2014 între părți s-a încheiat contractul nr. 3009 în care creditoarea are calitatea de antreprenor, iar debitoarea de beneficiar.

Întrucât debitoarea nu a înțeles să achite lucrările de executare, creditoarea a formulat acțiune în pretenții.

În acest sens Curtea e Apel C. prin Decizia civilă nr. 260/2014 pronunțată în Dosarul nr._ a obligat debitoarea la plata sumei de 1.594.729,74 lei și a dispus rezilierea contractului.

Debitoarea nu a înțeles de bună voie să achite obligațiile contractuale și conform art. 25.2 și 20.3 (3) din contractul nr. 309, creditoarea a emis factura fiscală nr._/2.06.2014 prin care a solicitat achitarea penalităților de întârziere în cuantum de 262.355,67 lei pentru perioada 14.11.2013 – 27.04.2014.

Debitoarea a fost notificată conform notificării nr. 8/18.06.2014.

În dovedirea acțiunii solicită proba cu înscrisuri.

Debitoarea prin întâmpinare a invocat excepția prematurității acțiunii, iar pe fond respingerea cererii.

În motivarea excepției arată că somația primită nu respectă dispozițiile art. 1014 cod procedură civilă, în sensul că nu se stipulează termenul legal de 15 zile și nici temeiul legal – art. 1014 cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei contestă suma de 262.355, 37 lei deoarece a fost calculată pentru suma din factura fiscală nr._/14.10.2013, factură întocmită cu încălcarea Codului fiscal, ce a fost refuzată la plată și returnată la 4.11.2013.

De asemenea, la data efectuării lucrărilor ce au făcut obiectul contractului, T.V.A. era în procent de 19%, iar la data facturării lor, T.V.A. este în procent de 24%.

Creditoarea a calculat penalități pentru întreaga sumă, facturată cu TV.A. 24%.

Invocând art. 155 și 157 Cod fiscal consideră că se necesară efectuarea unei expertize, astfel că în raport de art. 1020 alin.1 și 2 solicită respingerea acțiunii.

În ședința din 16.10.2014 creditoarea și-a restrâns pretențiile, în sensul că solicită penalități la suma de 1._,63 lei fără T.V.A., începând cu data scadenței facturii emisă la 14.10.2013 până la 27.04.2014.

Procedând la judecata cauzei se reține:

Între creditoare în calitate de antreprenor și debitoare în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul nr. 3009/21.05.2004 privind execuția lucrărilor de consolidare (reabilitare) a pasajului denivelat IPMC F. S. C..

La 15.11.2012 reclamanta . solicitat în contradictoriu cu . rezilierea contractului nr. 3009/2004, obligarea pârâtei la plata sumei de 129.010,46 lei (fără T.V.A.) reprezentând contravaloare lucrări executate, 774.037, 80 lei reprezentând profit nerealizat.

Tribunalul C. prin sentința civilă nr. 4208/29.10.2013 a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta la 30.12.2013.

În raport de considerentele instanței de fond și motivele de recurs cu privire la faptul că reclamanta nu a emis facturi fiscale pentru suma solicitată în acțiune, în recurs creditoarea a depus înscrisuri, respectiv factura fiscală nr._/14.10.2013 pentru suma de 1.290.104, 63 lei fără T.V.A. reprezentând contravaloare lucrări de execuție, probă admisă de instanța de recurs.

Instanța reține că în cadrul recursului soluționat de Curtea de Apel C. debitoarea din prezenta cauză a formulat aceleași apărări în raport de facturi din 14.10.2014 ca cele din întâmpinarea depusă în prezentul dosar (fila 62-63 din dosarul Curții de Apel C.).

Curtea de Apel C. a admis recursul, a modificat hotărârea recurată în sensul că a dispus rezilierea contractului 3009/2004 a obligat intimata pârâtă către reclamantă la plata sumei de 1.290.104,60 lei (fără T.V.A.) reprezentând contravaloare lucrări executate și 774.037, 8 lei reprezentând profit nerealizat.

Curtea de Apel C. a reținut că pârâta în calitate de ordonator de credite are culpă motivat de faptul că a solicitat și beneficiat de efectuarea lucrărilor în condițiile în care nu avea sumele necesare executării acestor lucrări prevăzute în buget. S-a reținut că pârâta recunoaște contravaloarea lucrărilor.

În prezenta cauză creditoarea solicită obligarea debitoarei la plata penalităților aferente sumei reprezentând contravaloare lucrări executate, sumă fără T.V.A., așa cum a precizat la 16.10.2014, pentru perioada 14.11.2013 (data la care a devenit scadentă factura fiscală_/14.10.2013 emisă pentru contravaloare lucrări executate în sumă de 1.290.104, 63 lei) și data de 27.04.2014.

În ceea ce privește excepția prematurității cererii, se reține că aceasta este nefondată pentru următoarele aspecte:

Art. 1014 Cod procedură civilă arată că prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, creditorul comunică debitorului o somație prin care-i pune în vedere să plătească suma datorată în 15 zile de la primirea acesteia.

În cauză creditoarea a trimis somația prin intermediul executorului judecătoresc, solicitându-i debitoarei să achite suma de 262.355,67 lei reprezentând penalități de întârziere conform facturii fiscale nr._/2.06.2014, având în vedere achitarea cu întârziere a facturii fiscale din 14.10.2013 în valoare de 1.599.729,74 lei.

Art. 1016 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă arată că lipsa dovezii comunicării somației prevăzută la art. 1014 alin.1 se sancționează cu respingerea cererii ca inadmisibilă.

În speță nu se poate reține inadmisibilitatea cererii pentru lipsa dovezii de comunicare întrucât creditoarea a făcut dovada comunicării conform art. 1014 Cod procedură civilă a somației.

Faptul că în cuprinsul somației transmisă prin executorul judecătoresc s-a omis a se insera termenul de 15 zile nu i-a produs nici o vătămare debitoarei care să poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Deși debitoarea a primit somația încă din 18.06.2014, aceasta nu a achitat debitul nici până la pronunțarea prezentei hotărâri.

Pentru aceste considerente instanța va respinge excepția prematurității invocată de debitoare.

Asupra fondului se reține că obiectul acțiunii așa cum a precizat creditoarea reprezintă suma de 211.577,16 lei reprezentând penalități la suma de 290.104,6 lei fără a fi calculată și la valoarea T.V.A.-ului aferent.

Pentru aceste aspecte nu va analiza apărările debitoarei cu privire la valoarea T.V.A. la data executării lucrărilor și la data emiterii facturii fiscale din 2013.

Așa cum s-a reținut între părți s-a încheiat contractul nr. 3009/20.05.2014.

Pretențiile creditoarei reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr._/14.10.2013, ce au făcut obiectul dosarului nr._ .

În recursul soluționat de Curtea de Apel C. creditoarea din prezenta cauză a depus factura fiscală_/14.10.2013, iar debitoarea din prezenta cauză a formulat aceleași apărări față de această factură ca și cele expuse în întâmpinare.

Curtea de Apel C. a admis cererea creditoarei și a obligat debitoarea la plata sumei de 1.290.104,60 lei reprezentând lucrări executate.

Față de decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ se vor înlătura apărările debitoarei cu privire la refuzarea și returnarea facturii fiscale emisă în 2013.

Conform art. 25.2. din contractul părților, în cazul în care beneficiarul nu onorează facturile în termenul prevăzut de art. 20.3, acesta are obligația de a plăti ca penalități o sumă echivalentă cu 0,10% - penalități întârziere, începând cu prima zi de întârziere.

În speță factura fiscală_ a fost emisă la 14.10.2013 iar conform art. 20.3 din contract debitorul trebuia să facă plata în maxim 30 de zile de la data înregistrării facturii la beneficiar, iar cuantumul penalităților nu pot depăși 5% din valoarea contractului.

Din dovada de comunicare se reține că factura fiscală a fost primită de debitoare la data de 4.11.2013 urmând a fi plătită conform contractului în maxim 30 de zile de la înregistrare, respectiv până la 5.12.2014.

În ceea ce privește contravaloarea penalităților instanța apreciază că nu se impune efectuarea unei expertize având în vedere calculul simplu ce ar face obiectul expertizei.

În condițiile în care plata facturii s-a făcut la 28.04.2014 se apreciază că pentru perioada 6.12.2014 – 27.04.2014 (144 zile) debitoarea datorează penalități de o,10% conform contractului, penalități calculate astfel: 1.290.104,63 lei x 0,10 % zi x 144 zile = 185.775,06 lei.

Față de această situație de fapt instanța reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1013 Cod procedură civilă, creditoarea făcând dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile pe care o are împotriva debitoarei, rezultate dintr-un contract.

În raport de dispozițiile art. 1013 Cod procedură civilă și următoarele, instanța va admite în parte cererea, ordonând debitoarei ca în termen de 30 de zile de la comunicarea ordonanței să plătească creditoarei suma de 185.775,06 lei reprezentând penalități de întârziere.

Se apreciază că pentru diferența de sumă dintre 211.577,16 lei solicitată și suma de 185.775,06 lei acordată de instanță, creanța nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1013 Cod procedură civilă, întrucât creditoarea în mod greșit a apreciat că această creanță a devenit certă la 14.11.2013, calculând termenul de 30 de zile prev. De art. 20.3 alin.3 din contract de la data emiterii facturii (14.10.2013) și nu de la înregistrarea facturii de către beneficiar (4.11.2014).

În conformitate cu art. 453 Nodul Cod de procedură civilă, va obliga debitoarea către creditoare la plata sumei de 7.300 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu avocat) în limita pretențiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prematurității.

Admite în parte acțiunea formulată de creditoarea . – cu sediul în B., . înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, c.u.i. 2266522și cu sediul procesual ales în B., .-8, în contradictoriu cu debitoarea SOCIETATEA COMERCIALĂ DE INTERES LOCAL C. U. – cu sediul în C., .. 9, înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, C.U.I._.

Ordonă debitorului ca în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să plătească creditoarei suma de 185.775,06 lei reprezentând contravaloare penalități întârziere.

Obligă debitoarea către creditoare la plata sumei de 7300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2014.

PREȘEDINTE,

M. C. GREFIER,

V. I.

Red.hot.jud.M.C. 23.10.2014

Dact.gref.V.I. 4 ex./23.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 2429/2014. Tribunalul CONSTANŢA