Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 835/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 835/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 9039/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 835/APCA
Ședința publică din data de 02.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – A. L. N.
JUDECĂTOR – C. N.
GREFIER – M. G.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelant intimat I. G. AL POLIȚIEI RUTIERE, cu sediul ales în București, .. 4 – 6, sector 5, C._, în contradictoriu cu intimat petent H. L., având CNP_, cu domiciliul în ., .. 23, județ C., împotriva sentinței civile nr._/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul prin av. M. M. C., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.
În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Apărătorul petentului învederează ca o chestiune prealabilă că hotărârea instanței de fond a fost comunicată la data de 09.01.2015, apelul a fost depus pe data de 09.02.2015, termenul de depunere fiind de 30 de zile, luna ianuarie are 31 zile și apreciază că apelul este tardiv introdus sens în care, invocă excepția tardivității.
Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ia act de poziția procesuală a intimatului în sensul că se invocă excepția tardivității.
Față de dispozițiile art. 482 cu referire la art. 244 Cod proc.civ. declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al petentului solicită admiterea excepției tardivității având în vedere că cererea de apel formulată a fost depusă cu întârziere a una zi.
Pe fondul apelului formulează concluzii de respingere a apelului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței ca fiind temeinică și legală, apelantul reia motivele avute în vedere la fond și expuse prin întâmpinare.
Din probele depuse la dosar petentul și-a recunoscut săvârșirea fapta, nu a recunoscut că fapta a fost săvârșită în mod neîntemeriat, s-a solicitat dosar înlăturarea măsurii complementare raportat la momentul săvârșirii contravenției, în jurul orei respective pe sectorul respectiv de drum nu circula nimeni, vizibilitatea fiind perfectă de la nivelul cabinei, din planșele foto reiese că sectorul respectiv era impracticabil sens în care, instanța de fond a reținut în mod corect a dispus înlăturarea măsurii complementare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Față de dispozițiile art. 394 Cod proc.civ, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului în contencios administrativ de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoroa C. sub nr._ la 26.03.2014, petentul H. L. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu organul constatator I. G. AL POLITIEI ROMANE - BIROUL DE POLITIE A2, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/16.03.2014 și pe cale de consecință înlăturarea tuturor măsurilor sancționatorii aplicate prin acesta, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile cu avertisment.
Prin sentința civilă nr._/18.02.2015 Judecătoria C. a admis plângerea și a înlăturat sancțiunea complementară, reținând următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/16.03.2014, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională de 510 lei si suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 din OUG 195/2002 și sancționată de 101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002. Contravenția a constat în faptul că petentul a condus autotractorul marca M. cu nr. de înmatriculare_ ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_ pe autostrada A4, sensul de mers Agigea către Port C. Nord iar în zona kilometrului 21 sens giratoriu a circulat pe sens opus fără motiv întemeiat
Procesul verbal a fost semnat de către petent.
În drept, potrivit art. 41 alin. 1 din OUG 195/2002 vehiculele și animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație.
Conform art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prev. în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire
Prin raportare la data înmânării procesului verbal de contravenție contestat-16.03.2014, și la data depunerii prezentei plângeri contravenționale la instanță 26.03.2014, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv 15 zile de la data înmânării procesului verbal de contravenție contestat.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal contestat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative ale art. 17 din același act normativ.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod direct, astfel cum rezultă din procesul verbal contestat și din raportul agentului constatator depus la dosarul cauzei.
Faptul că șoseaua de pe sectorul de drum unde a fost săvârșită fapta contravențională era într-o stare precară, astfel cum rezultă din susținerile petentului coroborate cu planșele foto depuse la dosar și cu declarația martorului D. F., administrată în cauză, nu este de natură a justifica circularea petentului pe sensul opus de circulație, neputându-se considera că starea șoselei reprezintă un caz fortuit ori o altă cauză justificativă care, potrivit disp. art. 11 alin. 1 din OG 2/2001 ar înlătura caracterul contravențional al faptei.
Instanța constată că petentul în fapt nu contestă săvârșirea faptei, ci apreciază că este nelegală sancționarea sa, ținând cont că în opinia sa a avut un motiv justificat, respectiv starea șoselei. Instanța va respinge însă acest motiv invocat de către petent, față de disp. art.101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002 conform cărora constituie contravenție circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire, având în vedere că motivul pentru care petentul circula pe sens opus nu îl constituia efectuarea manevrei de depășire în mod regulamentar ci evitarea unei gropi, astfel încât în mod legal organul constatator a reținut săvârșirii contravenției de către petent.
Față de aspectele reținute mai sus, instanța reține că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, instanța reține că acestea sunt legale, amenda fiind în cuantumul prevăzut de lege, iar sancțiunea complementară a fost dispusă în condițiile reținerii vinovăției petentului în săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002.
Totodată, instanța constată că petentul a achitat amenda contravențională, solicitând doar înlocuirea sancțiunii complementare cu avertismentul.
Asupra cererii petentului, instanța are în vedere următoarele:
Conform art. 5 din OG 2/2001 sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare, sancțiunea principală putând fi amenda sau avertismentul în timp ce sancțiunea complementară poate fi una dintre cele prevăzute de art. 5 alin. 3 din OG 2/2001 sau poate fi stabilită prin lege specială.
Pentru sancționarea contravenției prevăzute de art.101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002, legiuitorul a prevăzut sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
Totodată, conform art. 5 alin. 5 și 6 din OG 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite iar sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor, disp. art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 prevăd că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal iar potrivit art. 31 alin. 2 din OG 2/2001 controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței.
De asemenea, instanța reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicabilitatea art. 6 (Cauza A. . Belgiei, numerele 7299/75; 7496/76, Hotărârea din 10 februarie 1983, paragraful 29; Cauza C. contra României, numărul_/98, Hotărârea din 27 mai 2003, definitivă la_, paragraful 24) s-a statuat că analiza contestației trebuie să se facă asupra tuturor elementelor de fapt și de drept ale sancțiunii aplicate, dreptul de acces la instanță, presupunând existența unui tribunal de plină jurisdicție care să aibă posibilitatea ca prin decizia pronunțată să poată modifica elementele actului atacat, în conformitate cu situația de fapt și cu starea de drept pe care a identificat-o în urma desfășurării procedurii contradictorii, care să aibă atașate toate condițiile impuse de Convenție.
Rezultă din coroborarea normelor mai sus indicate că întinderea analizei instanței urmează să fie făcută și asupra aplicării sancțiunii complementare, criteriile individualizării urmând să fie reprezentate de gradul de pericol social și de proporționalitatea sancțiunii raportat la fapta săvârșită.
Instanța apreciază că sancțiunea complementară dispusă petentului prin procesul verbal contestat este disproporționată față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta.
Astfel, din planșele fotografice depuse de petent la dosar, de la locul săvârșirii contravenției, reiese că starea șoselei pe acel sector de drum era aproape impracticabilă, în mijlocul sensului de mers situându-se o groapă de adâncime considerabilă, iar pe lateralul sensului giratoriu lipsea bara de protecție metalică, locul fiind împrejmuit cu obiecte pentru a semnaliza lipsa barei anterior menționate.
Totodată, din declarația martorului F. D., care circula în fața autovehiculului petentului, acesta confirmă că sensul de mers era plin de gropi și că în sensul giratoriu parapetul era rupt, nefiind o protecție, precum și că manevra a fost efectuată în condiții de siguranță, după o prealabilă asigurare că nu circulă și alte autovehicule în sens, dată fiind și ora săvârșirii faptei, respectiv în jurul orei 1 dimineața, când drumul nu este circulat, precum și în condițiile în care vizibilitatea de la înălțimea cabinei șoferului era de natură a asigura prevenirea unei situații de risc.
Instanța apreciază că în raport de circumstanțele săvârșirii faptei, precum și de gradul de pericol al acesteia, sancțiunea complementară dispusă prin procesul verbal de contravenție este disproporționată, ținând cont că manevra de circulare pe sensul opus s-a datorat stării precare a drumului, în vederea înțâmpinării unei eventuale stări de pericol pentru autovehiculul petentului și pentru șofer, în condițiile în care petentul s-a asigurat că în sensul giratoriu nu circulau alte autovehicule, și ținând cont și de ora săvârșirii faptei, respectiv 1 dimineața, oră la care uzual drumul nu este circulat.
Totodată, instanța are în vedere atitudinea procesuală a petentului, care la ultimul termen de judecată a recunoscut săvârșirea faptei, precum și că acesta a achitat amenda contravențională dispusă prin procesul verbal.
Cu toate acestea, instanța constată că nu poate dispune înlocuirea unei sancțiuni complementare cu una principală, respectiv avertismentul, ci în condițiile în care sancțiunea complementară este disproporționată față de gradul de pericol al faptei, ținând seama de criteriile enumerate anterior, va dispune înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare.
Împotriva acestei sentințe, in termen legal a declarat apel intimatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că instanța de fond în mod greșit a reindividualizat sancțiunea complementară, că fapta contravențională este de o fravitate sporită iar petentul a recunoscut săvârșirea acesteia.
În drept a invocat dispozițiile art. 466 și urm. NCPC.
Intimatul petent a solicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
A fost invocată excepția tardivității formulării apelului, excepție ce va fi respinsă reținând că sentința apelată a fost comunicată la data de 09.01.2015 iar apelul a fost formulat la data de 09.02.2015, în termenul legal de 30 de zile de la comunicare.
Procedând la judecata apelului prin prisma motivelor invocate și a disp. art. 476 C.proc.civ, Tribunalul retine următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/16.03.2014, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională de 510 lei si suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 din OUG 195/2002 și sancționată de 101 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002. Contravenția a constat în faptul că petentul a condus autotractorul marca M. cu nr. de înmatriculare_ ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_ pe autostrada A4, sensul de mers Agigea către Port C. Nord iar în zona kilometrului 21 sens giratoriu a circulat pe sens opus fără motiv întemeiat.
Pe calea plângerii contravenționale, petenta a contestat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor.
Tribunalul constată în mod corect prima instanță a apreciat asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În mod judicios, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art.34 din OG.2/2001 și urmare a analizei materialului probator a concluzionat, în mod corect că fapta contravențională - săvârșită de petent este temei al răspunderii contravenționale.
Greșit însă, judecătorul fondului a procedat la înlăturarea sancțiunii complementare.
Suspendarea dreptului de a conduce reprezintă o sancțiune complementară care se aplică în mod obligatoriu pentru fapta comisă, nefiind lăsată la libera apreciere a agentului de poliție; în egală măsură, nici dispozițiile legii speciale referitoare la circulația pe drumurile publice și nici dreptul comun – reprezentat de OG 2/2001 – nu prevăd posibilitatea înlăturării unei sancțiuni complementare de acest tip pentru lipsa pericolului social al faptei, cu atât mai mult cu cât doar sancțiunile principale pot fi înlocuite cu alte sancțiuni – tot principale (exemplul înlocuirii amenzii cu avertisment).
Sancțiunea este individualizată chiar de legiuitor în funcție de gradul de pericol social al faptei, stabilindu-se o durată a suspendării exercitării dreptului de a conduce diferențiată pentru diferite contravenții . Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept si reprezintă o măsură care nu are la baza o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului in fata instanței. Prin urmare aceasta sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public fata de riscul potențial pe care il prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea grava a regulilor de circulație rutieră si îndeosebi fata de pericolul pe care il prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curtii Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franta, 7 decembrie 1999).
Controlul judiciar relevă că hotărârea primei instanțe este rezultatul unei interpretări eronate a textului de lege, care prevede și sancționează contravenția săvârșită de intimata petentă.
Cu toate că art. 34 din O.G. 2/2001 conferă instanței judecătorești dreptul de a hotărî asupra sancțiunii, trebuie a se observa că scopul urmărit de legiuitor, atunci când a prevăzut ca odată cu aplicarea sancțiunii principale să fie aplicată și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, a fost acela de a-i responsabiliza pe unii conducători auto și de a preîntâmpina și descuraja săvârșirea altor fapte de același gen. sancțiunea prevăzută fiind proporțională cu gradul ridicat de pericol social al faptei. Prin interpretarea in stricto sensu a prevederilor legale ce reglementează aplicarea sancțiunii complementare, este afectat sensul legii în ansamblu și evident, voința legiuitorului, respectiv aceea de a crea pârghii juridice prin care să se stopeze fenomenul contravențional și urmările deseori dezastruoase ale nerespectării legislației rutiere în vigoare.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, apelul urmează a fi admis, modificată sentința apelată în sensul respingerii plângerii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității.
Admite apelul formulat de apelant intimat I. G. AL POLIȚIEI RUTIERE, cu sediul ales în București, .. 4 – 6, sector 5, C._, în contradictoriu cu intimat petent H. L., CNP_, cu domiciliul în ., .. 23, județ C., împotriva sentinței civile nr._/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria C..
Schimbă sentința apelată, în sensul că:
Respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/16.03.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.
P., JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.L.F.
Tehnodact.jud.decizie.A.L.N./17.06.2015
4 ex..
2 .
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1121/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 837/2015.... → |
|---|
