Anulare act administrativ. Sentința nr. 612/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 612/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 7947/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 612/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect
anulare act administrativ, formulată de reclamanta ., cu sediul în C., .. 5, camera 3, județ C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA R. ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C., cu sediul în C., ., județ C..
Dezbaterile asupra excepției inadmisibilității și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 17.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei hotărâri, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 24.03.2015, apoi la data de 31.03.2015, când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1. Obiectul și părțile litigiului.
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., Secția contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată Direcția R. Antifraudă Fiscală 2 C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului verbal din data de 16.05.2014, precum și a „deciziei” prin care a fost soluționată contestația administrative.
În motivarea demersului judiciar, se arată că în perioada 16-19 mai 2014, societatea a fost supusă unui control curent având ca obiectiv verificarea realității tranzacțiilor derulate cu .”SRL, . și .” SRL în perioada 1.01._14, inspectorii menționând în procesul verbal că „ din verificările efectuate s-a constatat că aceste societăți nu funcționează la sediul social declarat și au un comportament fiscal neadecvat. Aceste societăți comerciale au creat un circuit comercial fictiv, menit a crea aparența realității și legalității provenienței licite a bunurilor și serviciilor facturate, inclusiv prin viramente bancare, fiind folosite ca emitente de facturi către M. S. SRL, ceea ce a condus la înregistrarea de cheltuieli și TVA deductibilă nereale, cu consecința diminuării obligațiilor fiscale și disimulării provenienței reale a bunurilor facturate”.
Susține reclamanta că în mod nelegal s-a decis să nu se acorde drept de deducere a taxei pe valoare adăugată și a impozitului, urmare a estimării unui prejudiciu în sarcina societății în sumă totală de 155.520,38 lei.
Reclamanta invederează că a formulat contestație administrativă, în conformitate cu art.205 și urm. Cod procedură fiscală, că la data de 23.06.2014 i-a fost comunicat înscrisul înregistrat în evidențele pârâtei sub nr._/23.06.2014 prin care i s-a adus la cunoștință că „ procesul verbal întocmit de inspectorii antifraudă nu are caracterul unui act administrativ fiscal (..) nefiind susceptibil de a fi contestat pe calea administrativă de atac”.
Apreciază reclamanta că de vreme ce prin procesul verbal atacat inspectorii antrifraudă - pe lângă constatările cu privire la situația de fapt fiscală, au decis respingerea dreptului de deducere a TVA aferentă unor operațiuni (în cuantum de 155.520,38 lei din care TVA 93.312,19 lei și impozit - 62.208,19 lei) este evident că se modifică obligațiile fiscale ale contribuabilului și, prin urmare, reprezintă un act administrativ fiscal care se atacă în procedura prev. de art.205 și urm. Din OG nr.92/2003.
Reclamanta invocă practica instanței supreme/ cu referire la Decizianr.5631/23.11.2005 și susține că dacă s-ar accepta raționamentul invocat de pârâtă ar rezulta că nici raportul de inspecție fiscală nu este un act administrativ fiscal întrucât nu stabilește, modifică sau stinge drepturi și obligații fiscale (acest lucru realizându-se prin decizia de impunere emisă în baza raportului de inspecție fiscală), ceea ce în mod evident este absurd.
Pe fondul cauzei, reclamanta solicită ca instanța să constate că procesul verbal este netemeinic, toate constatările din cuprinsul său fiind nereale, faptic situația fiind alta, neexistând nici un motiv pentru care problemele generate de cele trei societăți să ducă la consecințe negative asupra sa. Invederează că nu era obligația sa să verifice dacă societățile cu care a stabilit relații contractuale își desfășoară în mod legal activitatea, dacă dețin angajați, mijloace de transport etc, atâta timp cât se crease această aparență, iar lucrările se desfășurat în bune condiții. Sub acest aspect, este relevantă practica CJUE, cu referire expresă la hotărârea nr.C-324/11 din 6 septembrie 2012, cauza „Gabot T. c.Nemzeti Ado-es”.
În dovedirea cererii, reclamanta arată că înțelege să se folosească de înscrisuri și solicită ca - în temeiul art.13 din Legea nr.554/2004, pârâta să fie îndatorată să depună la dosarul cauzei documentația care a stat la baza emiterii actelor administrative atacate.
1.2. Pârâta și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare (f.30-37), solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Susține pârâta că procesul verbal de control nr.922/16.05.2014 și „ decizia” (în realitate adresa nr._/23.06.2014) nu reprezintă acte administrativ fiscale în accepțiunea OG nr.92/2003, că prin procesul verbal contestat, nu s-au dispus măsuri de virare la bugetul de stat a sumei totale de 155.520,38 lei – prejudiciu estimativ. Procesul verbal este un act premergător emis în procedura administrativă, constatările sale urmând a fi valorificate printr-un raport de inspecție fiscală, care va sta la baza emiterii deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare, stabilite de inspecția fiscală.
Menționează că procesul verbal contestat a fost emis în conformitate cu dispozițiile art.7 secțiunea D lit.a) pct.8 și pct.14 din HG nr.520/2013, care reglementează că în realizarea funcțiilor sale, Agenția are printre atribuții constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul evaziunii fiscale, stabilirea implicațiilor fiscale ale acestora și să dispună, în condițiile Codului de procedură fiscală, luarea măsurilor asiguratorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă, să își înstrăineze ori să își risipească patrimoniul.
Făcând referire și la art.85, art.110 și art.223/1 alin 5 din OG. nr.92/2003, pârâta invederează că procesul verbal contestat a fost emis cu respectarea întocmai a OPANAF nr.3721/2013 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate în activitatea de control a Direcției Generale Antifraudă Fiscală.
Pe fondul cauzei, pârâta susține că echipa de control – urmare a verificărilor efectuate, a stabilit corect situația de fapt, că prin emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii s-a urmărit protejarea creanței pe care contestatoarea ar datora-o bugetului general consolidat al statului, iar indisponibilizarea bunurilor nu echivalează cu executarea lor.
Având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale și existând pericolul ca societatea să-și înstrăineze patrimoniul, s-a procedat la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, în deplină concordanță cu prevederile art.129 alin.3 din OG nr.92/2003.
Prin „răspuns la întâmpinare” (f.54-55), reclamanta dezvoltă argumentația din cererea introductivă referitoare la admisibilitatea acțiunii, menționând că procesul verbal contestat este act administrativ în accepțiunea art.41 din OG nr.92/2003, că în temeiul său au fost luate măsuri asiguratorii, respectiv poprirea conturilor și indisponibilizarea bunurilor societății, iar în măsura în care acțiunea ar fi inadmisibilă se impune firesc întrebarea care ar fi calea pusă la dispoziție pentru contestarea actului și a măsurilor dispuse în temeiul său, acțiuni menite a perturba grav activitatea societății, cu atât mai mult cu cât nu a fost emisă o decizie de impunere.
2. Tribunalul,
în considerarea disp.art.248 c.pr.civ., analizând cu precădere excepția inadmisibilității acțiunii, apreciază întemeiată apărarea procesuală formulată de pârâtă.
Concluzia în acest sens este argumentată prin prisma celor ce urmează:
Raportul juridic de conflict își are izvorul în procesul verbal nr.922/16.05.2014 (f.38-42) - act întocmit de inspectorii antifraudă desemnați de instituția pârâtă să efectueze verificarea relațiilor comerciale derulate de . – în calitate de client, cu .,.” SRL și .” SRL.
Verificările au relevat că valoarea totală a facturilor înregistrate în evidența ., în perioada 1 ianuarie_13, de la cele trei societăți comerciale – ce au un comportament fiscal neadecvat, este de 482.112,94 lei din care TVA -93.311,76 lei și 388.801,18 lei – baza impozabilă.
Prin procesul verbal a cărui lipsire de eficiență juridică, echipa de control a estimat un prejudiciu în sarcina ., în sumă totală de 155.520,38 lei, din care TVA – 93.312,19 lei și impozit pe profit -62.208,19 lei (388.801,18 lei x 16%).
Procesul verbal contestat a fost emis în considerarea prevederilor OUG nr.74/2013, ale legislației secundare date în aplicarea sa și a OG nr.92/2003.
Potrivit OPANAF nr.3721/2013 – publicat în M.Of. 752/4.12.2013, emis în aplicarea OUG nr.74/2013 și a HG nr.520/2013:
„Procesul-verbal reprezintă actul de control bilateral care se întocmește de către inspectorii antifraudă cu ocazia controlului curent, operativ și inopinat sau a controlului tematic, pentru constatarea unor situații faptice și documentare existente la un moment dat, pentru stabilirea stării de fapt fiscale, precum și pentru constatarea unor împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal și vamal și pentru stabilirea implicațiilor fiscale ale acestora”.
Prin art.7 Secțiunea D lit.a) pct.8 și 14 din HG nr.520/2013 se dispune:
„ În realizarea funcțiilor sale, Agenția are, în principal, următoarele atribuții:
8.constată împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul evaziunii fiscale, stabilește implicațiile fiscale ale acestora și dispune, în condițiile Codului de procedură fiscală, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă, să își înstrăineze ori să își risipească patrimoniul;
14.încheie, ca urmare a controalelor efectuate, acte de control pentru stabilirea stării de fapt fiscale, pentru constatarea și sancționarea contravențiilor, precum și pentru constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală sesizând, după caz, organele de urmărire penală
Contenciosul administrativ fiscal – specie a contenciosului administrativ desemnează – după cum a statuat doctrina de specialitate „ ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor, a majorărilor la întârziere sau a penalităților și amenzilor ori alte sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate, potrivit legii, care se soluționează după o procedură specială de către organele administrative și/sau instanțe judecătorești”.
Cel lezat printr-un act administrativ fiscal are dreptul – consacrat de art.205 din OG.92/2003, de a formula contestație administrativă, în vreme ce organul competent să o soluționeze – determinat potrivit dispozițiilor art.209, are obligația de a emite decizie/dispoziție motivată - definitivă în sistemul căilor administrative de atac și care poate fi supusă cenzurii instanței de judecată. În speță, în mod judicios pârâta a comunicat reclamantei – prin adresa nr._/23.06.2014 (f.49-51) că nu pot fi analizate criticile cuprinse în contestația administrativă formulata împotriva procesului verbal nr. 922/16.05.2014, câtă vreme art.205 din OG nr.92/2003 conferă posibilitatea de contestare doar împotriva titlului de creanță și a actelor administrativ fiscale, nu și a actelor ce stau la baza emiterii acestora.
Tribunalul găsește a fi întemeiate apărările pârâtei, observând că prin procesul verbal nr.922/16.05.2014 nu s-au stabilit sau modificat obligații fiscale, astfel încât nu este act administrativ fiscal în accepțiunea art.41 din OG nr.92/2003, fapt ce explică și lipsa din cuprinsul său a unora din elementele arătate la art.43 alin.2 - ce trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal. Astfel, procesul verbal nu cuprinde mențiunea înscrisă la lit.”i” – posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere al contestației și organul fiscal la care se depune contestația”.
Chiar dacă este adevărat că în art.110 alin.3 din OG nr.92/2003 sunt enumerate cu caracter enunciativ actele ce pot fi titluri de creanță, nu se poate susține că procesul verbal contestat este un titlu de creanță.
Titlu de creanță va fi decizia de impunere care ar urma să fie emisă de organul fiscal, în măsura în care constatările din procesul verbal nr.922/16.05.2014 vor fi valorificate într-un raport de inspecție fiscală.
Concluzia se impune și prin prisma disp.art.2331 alin.5 din OG nr.92/2003: „ Rezultatul verificărilor prevăzute la alin 2-4 se consemnează în procese verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele verbale nu constituie titlu de creanță în înțelesul art.110”.
Nefiind un act administrativ fiscal - în accepțiunea dată acestuia din urmă de art.41 de OG nr.92/2003, procesul verbal nu este susceptibil a fi contestat în procedura consacrată prin art.205 și urm. din OG nr.92/2005, căci este act premergător prin care nu se stabilește un raport obligațional între contribuabilul controlat și bugetul de stat.
Valorificarea de către instituția pârâtă a atribuției de a institui măsurile asiguratorii – în temeiul art.7 pct.8 din HG 520/2012, urmare a constatărilor cuprinse în procesul verbal este perfect justificată de vreme ce prin art.129 alin.2 din OG nr.92/2003 se dispune explicit că măsurile asiguratorii „ pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare”.
La întrebarea retorică formulată de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare, respectiv care ar fi calea pusă la dispoziție pentru contestarea actului și a măsurilor dispuse în temeiul său – care perturbă grav perturba grav activitatea societății, mai ales în condițiile în care nu a fost emisă o decizie de impunere, răspunsul este oferit de art.129 alin.11 din OG nr.92/2003, care dispune:
„ Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art.172”.
Concluzionând, cererea având ca obiect anularea procesului verbal contestat și a adresei răspuns la contestația administrativă apare ca inadmisbilă.
Tribunalul apreciază că prin primirea apărărilor procesuale formulate de pârâtă prin întâmpinare nu se încalcă art.6 paragraf 1 din CEDO, nefiind adusă „atingere dreptului la acces la un tribunal în substanța sa”, câtă vreme procesul verbal contestat poate fi supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ în măsura în care ar fi emisă –pornind de la constatările sale, o decizie de impunere, ce poate fi contestată în procedura consacrată de art.205 și urm. din OG nr.92/2003.
În jurisprudența sa constantă, instanța de contencios european a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere, că legiuitorul național poate institui reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalitățile instituite de lege (Cauza Stubbings și alții contra Regatului Unit, 1996).
Invocarea de către reclamantă a unei decizii de speță a instanței supreme – ( care de altfel, este pronunțată în contextul analizei procesului verbal și a concluziei că prin acesta „au fost constatate în sarcina reclamantei mai multe obligații fiscale față de stat”) nu poate impune concluzia că în sensul invocat s-a conturat linia jurisprudențială, de vreme ce practica constantă a instanțelor de judecată este în sens contrar deciziei invocate de reclamantă (ICCJ, SCAF: decizia civilă nr.5394/2013 pronunțată în ds._ ; decizia nr.732/2011 pronunțată în ds._ ; decizia civilă nr.5191/2013; Curtea de Apel C. – decizia civilă nr.402/CA/2015 pronunțată în ds._ )
Pentru considerentele ce preced, excepția inadmisibilității – invocată de pârâtă va fi admisă, iar acțiunea dedusă judecății va fi respinsă, ca atare, soluție ce face de prisos analiza criticilor de fond aduse procesului verbal contestat (care de altfel, nici nu ar fi fost permisă - dat fiind că instanța nu ar putea omissio medio să le cerceteze, câtă vreme asupra lor nu s-a pronunțat administrația printr-o decizie care să facă obiectul controlului de legalitate, prin prisma art.218 din OG nr.92/2003).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea - formulată de reclamanta ., cu sediul în C., .. 5, camera 3, județ C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA R. ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C., cu sediul în C., ., județ C., ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex./29.04.2015.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 653/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1121/2015.... → |
|---|
