Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1095/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1095/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 1987/254/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 1095
Ședința publică de la 02 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție r 14_/27.07.2014, formulat de apelanta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul in Bucuresti, ..401A, sector 6, București, în contradictoriu cu intimata petentă ., cu sediul in M., ., ., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 198/17.02.2015, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța constată că nu au fost solicitate probe noi în apel.
Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, constată încheiată cercetarea judecătorească în temeiul art. 244 NCPC și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.198 din 17.02.2015 pronuntata de Judecatoria M. a fost admisa plangerea formulata de petenta . si anulat procesul verbal . nr._/25.07.2014.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
„ Prin procesul – verbal de contravenție . nr._ din 25.07.2014 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, rezultă că petenta . a fost sancționată cu amendă de 250 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, și sancționată de art. 8 alin. (2) din același act normativ.
În cuprinsul actului de sancționare s-a reținut că, în data de 06.02.2014 a circulat cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe autostrada A2 km 144+100m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
Din examinarea facturii nr.226 din data de 04.02.2014, instanța reține că petenta a înstrăinat către ..N.B. SRL autoturismul Hyundai nr. identificare KMHSU81XDDU040405.
Potrivit certificatului de atestare fiscală nr._ din data de 08.08.2014 emis de Primăria Municipiului M. rezultă faptul că petenta a fost înregistrată cu autoturismul anterior menționat și a fost radiată din evidențele fiscale la data de 04.02.2014.
Conform art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului – verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin același proces – verbal.
Referitor la legalitatea actului de sancționare, instanța reține că persoana care a întocmit procesul – verbal de contravenție contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art. 15 alin. (2) din OG nr. 2/2001, acesta fiind angajat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și împuternicit în acest sens (fila 20); de asemenea, procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, a căror lipsă ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia, dar și mențiunile prevăzute de art. 16 din același act normativ.
Din punct de vedere al condițiilor de fond instanța constată că principiul legalității incriminării și al sancțiunii a fost respectat. Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, constituie contravenție „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă” care, potrivit alineatului al doilea al aceluiași articol, este cea prevăzută în anexa nr. 2 a OG nr. 15/2002.
Având în vedere faptul că, la momentul constatării faptei, autoturismul marca Hyundai cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă valabilă, instanța constată că încadrarea faptei în dispozițiile art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 este corectă.
Sub aspectul temeiniciei, însă, instanța reține că, mai înainte de săvârșirea faptei, petenta a vândut autoturismul Hyundai către ..N.B. SRL, în baza facturii nr.226 din data de 04.02.2014, astfel că, deși petenta a continuat să figureze în cartea de identitate a vehiculului ca fiind ultimul deținător, acesta nu a mai avut calitatea de proprietar al bunului. Or, coroborând această împrejurare cu dispozițiile art. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora „constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București”, instanța constată că petenta nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002.
Aceasta întrucât, pe de o parte, săvârșirea contravenției cu vinovăție, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 din OG nr. 2/2001, implică, în mod necesar, utilizarea drumurilor publice pentru care s-a instituit taxa, astfel că obligația achitării rovinietei nu poate cădea în sarcina unei persoane care a înstrăinat autovehiculul doar în considerarea faptului că acesta figurează în continuare în evidențele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor ca fiind proprietarul bunului, împrejurare care nu corespunde însă realității, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 prevăd că „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”. Or, instanța constată că, în măsura în care noul proprietar este de rea credință și refuză să își îndeplinească obligația anterior menționată, vechiul proprietar continuă să figureze în evidențele autorității competente și să suporte orice consecințe care decurg din această împrejurare, fără ca legea cadru în materie, respectiv OUG nr. 195/2002, să îi pună la dispoziție vreun mijloc legal prin care să îl constrângă pe noul proprietar să își îndeplinească obligația ori să efectueze demersurile corespunzătoare în numele și pe seama acestuia ori chiar în nume propriu, fiind astfel inechitabil să răspundă pentru fapte de natură contravențională imputabile exclusiv persoanei căreia i-a vândut autovehiculul în condiții de legalitate.
Mai mult decât atât, certificatul de atestare fiscală nr. nr._ din data de 08.08.2014 emis de Primăria Municipiului M. face dovada că petenta a procedat la radierea din evidențele fiscale a autoturismului înstrăinat.
Planșa foto anexată de intimată la dosarul cauzei atestă doar împrejurarea că autoturismul cu număr de înmatriculare_ a circulat la data și locul menționate în procesul-verbal dar, în condițiile în care petenta a înstrăinat vehiculul anterior acestei date, nu atestă și împrejurarea, esențială pentru răsturnarea prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta, că acest vehicul ar fi fost utilizat de către persoana sancționată.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul . în contradictoriu cu intimatul CNADR – CESTRIN și va anula procesul – verbal de contravenție . nr._/25.07.2014 întocmit de intimată.”
Intimata C.N.A.D.N.R. SA a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria M. prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a sentintei civile in sensul respingerii plangerii contraventionale .
In motivarea cererii de apel a invocat ca hotararea apelata e criticabila in raport de art.480 alin.6 C. instanta de fond retinand ca instrainarea vehiculului a avut loc anterior constatarii faptei contraventionale si ca petentul este exonerat de orice culpa. Mai arata ca, atat timp cat petentul figureaza ca si proprietar al autovehiculului in certificatul de inmatriculare si nicio alt apersoana nu este mentionata in calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contraventional, potrivit art.8 coroborat cu art.1 lit.b din OG 15/2002.
Intimata-petenta a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Arata ca din dispozitiile legale rezulta ca obligatia de a efectua formalitatile de transcriere a dreptului de proprietate incumba noului proprietar iar nu celui care a transmis proprietatea.
In apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente dar și raportat la apărările apelantei-intimate, Tribunalul, făcând și aplicarea prevederilor art. 479C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.
Raspunderea contraventionala a intimatei-petente a fost angajata prin procesul –verbal de contravenție . nr._ din 25.07.2014 prin care a fost sancționată cu amendă de 250 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, și sancționată de art. 8 alin. (2) din același act normativ.
În cuprinsul actului de sancționare s-a reținut că, în data de 06.02.2014 a circulat cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe autostrada A2 km 144+100m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada săvârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.249 C.proc.civ, care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.
Cu privire la controlul de legalitate impus de art.17 din OG 2/2001 se constata ca in cauza este incident motivul de nulitate absoluta constand in lipsa semnaturii agentului constatator din cuprinsul procesului verbal, prevazuta in mod expres sub sanctiunea nulitatii absolute de catre art.17 din OG 2/2001.
Prin Decizia nr. 6/2015 din 16.02.2015 ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că:
„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”
In ceea ce priveste temeinicia faptei retinute in sarcina petentei s-a apreciat in mod corect de prim i nstanta ca, in raport de probele administrate in cauza, petenta a reusit sa rastoarne prezumtia de temeinicie de care se bucura procesul verbal contestat facand dovada celor afirmate in sustinerea plangerii contraventionale, in sensul in care la data constatarii savarsirii contraventiei nu mai era proprietarul autovehiculului identificat ca circuland fara rovinieta.
Potrivit art.517 alin.4 Cod procedura civila, dezlegarea problemelor de drept judecata este obligatorie pentru instante.
Critica apelantei cu privire la retinerea in mod gresit de catre instanta fondului ca petentul nu mai avea calitatea de proprietar al vehiculului la data constatarii savarsirii faptei este neintemeiata.
Instanta de control judiciar este in acord cu instanta fondului asupra faptului ca intimatul petent nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002.
Pe de o parte, săvârșirea contravenției cu vinovăție, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 din OG nr. 2/2001, implică, în mod necesar, utilizarea drumurilor publice pentru care s-a instituit taxa, astfel că obligația achitării rovinietei nu poate cădea în sarcina unei persoane care a înstrăinat autovehiculul doar în considerarea faptului că acesta figurează în continuare în evidențe ca fiind proprietarul bunului, împrejurare care nu corespunde însă realității.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 prevăd că „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”. Or, Tribunalul reține că, în măsura în care noul proprietar este de rea credință și refuză să își îndeplinească obligația anterior menționată, vechiul proprietar continuă să figureze în evidențele autorității competente și să suporte orice consecințe care decurg din această împrejurare, fără ca legea cadru în materie, respectiv OUG nr. 195/2002, să îi pună la dispoziție vreun mijloc legal prin care să îl constrângă pe noul proprietar să își îndeplinească obligația ori să efectueze demersurile corespunzătoare în numele și pe seama acestuia ori chiar în nume propriu, fiind astfel inechitabil să răspundă pentru fapte de natură contravențională imputabile exclusiv persoanei căreia i-a vândut autovehiculul în condiții de legalitate.
In consecinta, sub aspectul temeiniciei faptei retinute in sarcina intimatului-petent, controlul judiciar relevă că hotărârea pronunțată de instanța de fond este corolar al unei corecte interpretări a situației faptice, astfel cum aceasta a fost susținută probator, cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, Tribunalul, in temeiul art.480 Cod proc.civila va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA, CUI_, J40/552/15.01.2004 cu sediul in Bucuresti, ..401A, sector 6, in contradictoriu cu intimata . cu sediul in M., ., ., ., CUI_, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 198/17.02.2015, pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi, 2.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. C. I.-L. O.-D.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond C.C. B.
Tehnored.jud.decizie.E. C.
4.09.2015 /4 ex.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 722/2015.... | Pretentii. Sentința nr. 486/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








