Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 80/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 80/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 29896/212/2011

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 80

Ședința publică de la 04.03.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. B. A.

JUDECĂTOR: M. C.

JUDECĂTOR: E. C.

GREFIER: G. M.

Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativpromovat de recurenta intimată AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C. cu sediul în C., ., Județul C., în contradictoriu cu intimata petentă B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în București, .. 5, sector 3 București, recurs îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 8663/27.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta B. C. R. SA a solicitat in contradictoriu cu intimatul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE -DIRECTIA DE INSPECTIE anularea procesului verbal de constatatare si sanctionare a contraventiilor . NR._ intocmit la data de 26.10.2011, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

În motivare, petenta a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție determinată de faptul că sancțiunea a fost aplicată unei entități fără personalitate juridică, respectiv B. Comercială Română SA Sucursala O., iar în cuprinsul acestuia nu se regăsește sediul persoanei juridice B. Comercială Română SA, fiind astfel încălcate disp.art.17 din OG 2/2001.

De asemenea, se arată că faptele constate prin procesul-verbal nu se încadrează în textul legal indicat, fapta contravențională imputată băncii neexistând în raport de disp.Legii nr.448/2006, nicăieri în cuprinsul legii sau în normele de punere în aplicare nefiind prevăzută obligația prevăzută de art.67, respectiv punerea la dispoziția persoanelor cu handicap, la solicitarea acestora, a extraselor de cont și a altor informații în formate accesibile și acordarea de asistență în completarea formularelor, la solicitarea persoanelor cu handicap, în sarcina unui operator de servicii bancare.

Mai arată petenta faptul că dispozițiile legale nu pot fi aplicate și implementate în mod real, datorită lipsei persoanelor calificate și autorizate în mod corespunzător, pe pagina de internet a Direcției Generale Protecția Persoanelor cu Handicap fiind publicată lisat interpreților de limbaj mimico-gestuali autorizați, la nivelul fiecărui județ figurând un singur intrepret, respectiv 3 interpreți pentru Municipiul București, aceste aspecte nefiind imputabile Băncii.

În drept, au fost invocate disp.OG 2/2001, Legea nr.448/2006 și Legea nr.31/1990.

La data de 05.03.2012, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care s-a invocat tardivitatea formulării plângerii contravenționale, iar pe fond, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, ținând cont de faptul că procesul verbal de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale a fost întocmit și înmânat contravenientei, cu semnătură de primire, în data de 26.10.2011 iar plângerea contravențională a fost înregistrată la Judecătoria C. în data de 15.11.2011, cu depășirea termenului legal mai sus menționat.

Pe fondul cauzei s-a arătat că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statala pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale și a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la nulitatea procesului verbal de contravenție, neexistând nici un motiv de nulitate al acestuia.

Referitor la constatările inspectorilor sociali se precizează că, întrucât art. 69 (1) din Legea nr.448/2006 prevede că autoritățile și instituțiile centrale și locale, publice sau private asigură, pentru relațiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, iar clădirile de utilitate publică sunt definite de către Legea nr.448/2006 ca fiind clădirile aparținând instituțiilor publice și private care oferă populației diferite tipuri de servicii, pentru ca serviciile oferite de bănci să fie accesibile si persoanelor cu handicap, băncile sunt obligate de lege să pună la dispoziția acestora informații în format accesibil (art.67 din Legea nr.448/2006).

Prin motivele invocate de BCR SA, apreciază că entitatea supusă controlului, respectiv BCR sucursala O. C., nu are personalitatea juridică pentru a semna actele de control.

. sucursalele nu au mandat de reprezentare în justiție a societății mamă, mandatul fiind dat de societatea mamă fiind exclusiv pentru realizarea de afaceri retail sau corporate. Ori, prin definiție activitatea de retail include toate activitățile ce implică vânzarea de bunuri și servicii către consumatori pentru uzul personal, al familiilor sau al gospodăriilor acestora. Pentru asigurarea serviciilor bancare tuturor consumatorilor, fără discriminare, reprezentantul sucursalei trebuie sa ia măsuri ca accesul la acestea, să se facă fără discriminare, iar dacă nu avea calitatea de a lua aceste măsuri fără mandatul societății mamă avea obligația de a informa si solicita efectuarea demersurilor în vederea îndeplinirii obligațiilor legale.

Fiind titulară de autorizație de funcționare emisă de BNR, Cod fiscal propriu, înregistrată la registrul comerțului distinct, se consideră că acestea îi conferă drepturi și obligații față de serviciile oferite precum si de condițiile de acordare a acestora.

De altfel, contravenienta semnează procesul verbal de contravenție fără obiecțiuni, fapt care conduce la recunoașterea calității acesteia.

Față de petitul B al contravenientei și anume că fapta contravențională nu se încadrează în temeiul legal indicat, se învederează că, potrivit art 3 din OUG Nr. 99 din 6 decembrie 2006,privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, instituțiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui și funcționa, cu respectarea dispozițiilor generale aplicabile instituțiilor de credit și a cerințelor specifice prevăzute în partea a Il-a a prezentei ordonanțe de urgență, în una din următoarele categorii: a) bănci;

Din coroborarea celor doua articole, respectiv art.69 (1) din Legea nr.448/2006 și art.3 din OUG nr.99/2006, rezultă că băncile sunt instituții private a căror activitate se adresează publicului și nu doar entităților sau anumitor categorii de persoane sau grupuri.

De altfel, tot în OUG nr.99/2006 se regăsesc definițiile "instituțiilor de credit" precum și cea de "public",

Prin urmare, tinând cont de faptul că petentul nu respectă prevederile legale referitoare la accesibilitățile persoanelor cu handicap, se solicită să se constate că sancțiunea aplicată este temeinică și legală, deoarece petentul avea obligația legală să cunoască și să respecte dispozițiile legale, în speță ale Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

In drept, au fost invocate disp. art. 115 din Codul de Procedură civilă, art.31 din OG nr.2/2001, art.69 (1) și 100 din Legea nr.448/2006 și art.l și 21 din OUG nr. 113/2011.

Prin încheierea din data de 20.04.2012, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul disp.art.244Cod proc.civ, până la soluționarea dosarului având ca obiect plângerea formulată împotriva procesului-verbal de control încheiat la data de 26.10.2011, în urma controlului efectuat la Sucursala O. a petentei.

Prin încheierea de ședință din data de 13.08.2014, în urma cererii formulate de către petentă, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei întrucât nu mai subzistă motivul suspendării.

Analizând actele și lucrările dosarului, s-au reținut următoarele:

Constatând că procesul-verbal a fost comunicat petentei la data de 26.10.2011, instanța a constatat că pângerea contravențională a fost înaintată instanței la data de 10.11.2011(conform ștampilei Oficiului Poștal ) cu respectarea termenului de 15 zile prevazut de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Se reține că, prin procesul verbal . NR._ intocmit la data de 26.10.2011, a fost sancționată contravențional B. Comercială Română SA-Sucursala O., reținându-se în sarcina acesteia nerespectarea dispozițiilor art.69 alin.1 din Legea nr.448/2006, respectiv lipsa interpretului mimico-gestual pentru relații directe cu persoanele cu handicap auditiv-surdocecitate.

Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, (1) Sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se inregistreaza, inainte de inceperea activitatii lor, in registrul comertului din judetul in care vor functiona. (2) Daca sucursala este deschisa . acelasi judet sau in aceeasi localitate cu societatea, ea se va inregistra in acelasi registru al comertului, insa distinct, ca înregistrare separată.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal contestat, a reținut instanța că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.16 și 17 din OG 2/2001, subiect activ al contravenției putând fi doar o persoană fizică sau o persoană juridică, iar în speță s-a reținut că fapta a fost săvârșită și sancțiunea a fost aplicată Sucursalei O. a Băncii Comerciale Române S.A., identificată în procesul-verbal prin datele aparținând acesteia.

Astfel, se reține că sancțiunea contravențională nu putea fi aplicată Sucursalei BCR O. deoarece această subunitate face parte din organizarea societății mamă, fiind lipsită de personalitate juridică și, nefiind persoană juridică nu poate fi subiect activ al răspunderii contravenționale, ceea ce face ca procesul-verbal să fie lovit de nulitate absolută.

Față de considerentele arătate, instanța a constatat că nu mai este necesară analiza altor motive de nelegalitate invocate sau aspecte legate de temeinicia procesului-verbal contestat, a admis plângerea contravențională formulată și a dispus anularea procesului-verbal . nr._/ 26. 10.2011 încheiat de către intimat.

În termen legal organul constatator a formulat recurs împotriva sentinței civile 8663/2014 pronunțată de Judecătoria C..

Se arată că în procesul verbal se menționează titulatura societății mamă BCR însă se precizează și sucursala la care efectiv s-a efectuat controlul. Sucursala fiind titulara autorizației de funcționare emisă de BNR, cod fiscal propriu, înregistrată la registrul comerțului distinct, consideră că acestea îi conferă drepturi și obligații față de serviciile oferite și de condițiile de acordare a acestora.

În drept invocă Legea 448/2006, OG 2/2001, Codul de procedură civilă.

Legal citată intimata nu a formulat întâmpinare.

Procedând la judecata recursului se reține că acesta este nefondat pentru următoarele aspecte:

Din cuprinsul procesului verbal rezultă fără putință de tăgadă că persoana contravenientă este BCR Sucursala O., cu sediul în C., . reprezentantă legal de P. D..

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii.

Așa cum a reținut instanța de fond organul constatator a aplicat sancțiunea contravențională unei sucursale care cf. Legii 31/1990 nu are personalitate juridică.

Conform art. 3 OG 2/2001 doar persoanele fizice și persoanele juridice pot răspunde contravențional.

În speță, petenta fiind o sucursală fără personalitate juridică nu poate fi subiect al răspunderii contravenționale.

Prin urmare recursul formulat de recurentă-organ constatator este nefondat, iar în conformitate cu disp. art. 312 Cod procedură civilă urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta intimată AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C. cu sediul în C., ., Județul C., în contradictoriu cu intimata petentă B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în București, .. 5, sector 3 București, recurs îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 8663/27.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. B. A. M. C. E. C.

GREFIER,

G. M.

Jud. fond M.L.

Red. dec. Jud. M.C. 19.03.2015

Tehnored. gref. G.M.

2 ex./30.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 80/2015. Tribunalul CONSTANŢA