Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1159/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1159/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 2419/229/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1159/2015
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. N.
Judecător A. I. B.
Grefier E. N.
Pe rol judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal formulat de apelanta C. SA- C. cod unic de înregistrare_, nr. de ordine ORC J40/552/15.01.2004, cont bancar RO 84 RNCB_ deschis la BCR sector 1 cu sediul în București,, .. 401A, sector 6 în contradictoriu cu intimata . SA cu sediul în Hârșova, ., jud. C., având Cod fiscal RO_ înregistrată la ORC C. sub nr. J_ cu sediul profesional ales în C., ., . îndreptat împotriva sentinței civile nr. 262/02.04.2015 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimată avocat A. G. conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință, în referatul asupra cauzei, evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisuri.
La interpelarea instanței reprezentantul convențional al intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Față de dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.
Având în vedere dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă și poziția procesuală a reprezentantului convențional al intimatei în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul convențional al intimatei formulează concluzii de respingere a apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de instanța de fond. Precizează că potrivit disp.art. 7 din OUG nr. 15/2002 obligația de plată a rovinietei revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului menționat în certificatul de înmatriculare. Din înscrisurile depuse la dosar, în probațiune, rezultă că la data depistării autoturismului în trafic acesta nu se mai afla în proprietatea petentei - intimate fiind înstrăinat conform facturii fiscale nr._/07.10.2003. Fără cheltuieli de judecată.
Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față constată.
Prin plângerea contravențională înregistrată sub nr._ la data de 03.10.2014 pe rolul Judecătoriei Fetești, județul Ialomița, petenta S.C. SÎRME ȘI C. S.A., cu sediul în ORAȘUL Hârșova, ., județul C., CUI RO2413020, J_, reprezentată convențional de avocat A. G., a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 03.09.2014, întocmit de intimatul C. S.A.-C., cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6, prin care au fost sancționați contravențional cu suma de 750 lei, și a tarifului de despăgubire de 28 Euro, precum și anularea înștiințării de plată care însoțește procesul verbal.
In motivarea, in fapt, a plangerii se arata la data de 07.10.2003 autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost înstrăinat, iar obligația de plată a rovinietei și a tarifului de despăgubire incumbă noului proprietar.
Petentul depus, în copie, înscrisuri, respectiv procesul verbal . nr._/03.09.2014, factura fiscală nr._/07.10.2003 de vânzare a autovehiculului având nr. de înmatriculare_, adresa nr. 7737/23.09.2014 emisă de Primăria orașului Hârșova din care reiese că acest autovehicul a fost scos din evidențele fiscale ca mijloc de transport, etc.
Acțiunea formulată a fost motivată în drept pe disp. art.OG 15/2002 și OG nr. 2/2001.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
Prin sentința civilă nr. nr. 113/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței teritorială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârșova.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârșova la data de 16.02.2015 sub nr._
Prin întâmpinare intimatul a invocat excepția tardivității formulării plângerii precizând că a comunicat petentului procesul verbal la data de 15.09.2014, iar în legătură cu excepția invocată s-a constatat că plângerea a fost înregistrată la Judecătoria Fetești la data de 30 09 2014 neapărând că excepția a fost totuși soluționată.
Prin sentința civilă nr. 262/02 04 2015 Judecătoria Hârșova a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal de contravenție contestat.
Prima instanță de fond a reținut că petentul în mod greșit a fost sancționat contravențional întrucât nu era proprietarul vehiculului, răspunderea îi aparține persoanei care a dobândit autoturismul și anume ..
Se mai reține de Judecătorie că prin factura fiscală nr._/07.10.2003 de vânzare a autovehiculului având nr. de înmatriculare_ petenta a demonstrat că a înstrăinat autovehiculul .. Totodată, prin adresa nr. 7737/23.09.2014 emisă de Primăria orașului Hârșova reiese că acest autovehicul a fost scos din evidențele fiscale ca mijloc de transport.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și menținerea procesului-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
În motivarea apelului se susține că soluția primei instanțe este greșită întrucât înstrăinarea vehiculului anterior constatării săvârșirii contravenției nu echivalează cu exonerarea celui înscris în evidențele publice, acesta fiind în continuare subiectul activ al contravenției prevăzute de OG 15/2002.
Intimatul petent nu a formulat întâmpinare.
În ce privește excepția tardivității invocate de apelant prin întâmpinarea depusă la dosarul inițial format la Judecătoria Fetești, excepție care în aparență nu a fost soluționată de prima instanță, tribunalul va reține că excepția este neîntemeiată întrucât plângerea contravențională a fost expediată prin poștă la data de 30 09 2014, iar procesul verbal a fost comunicat contravenientului la data de 15 09 2014. Prin urmare plângerea a fost formulată în termen de 15 conform prevederilor OG 2/2001.
În ce privește fondul, Tribunalul reține că soluția primei instanțe de admitere a plângerii contravenționale și anulare a procesului-verbal de contravenție este una corectă, însă motivele pentru care trebuia pronunțată această soluție țin de nelegalitatea procesului-verbal de contravenție, având în vedere că examinarea legalității primează examinării temeiniciei procesului-verbal de contravenție.
În acest sens, tribunalul reține că, în urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat de către prima instanță în mod greșit că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze.
Sub acest aspect, tribunalul reține că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât nu este semnat olograf conform art. 17 din OG nr. 2/2001 de agentul constatator, nefiind suficient ca procesul-verbal de contravenție să fie semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6/16.02.2015 publicată în Monitorul Oficial la 25.03.2015, într-un recurs în interesul legii promovat de Avocatul Poporului privind interpretarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, din punctul de vedere al semnăturii agentului constatator necesare legalității procesului-verbal de contravenție, pentru contravențiile sancționate de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania.
ÎCCJ a decis că: „In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 17 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la dispozitiile art. 4 pct. 1—4 si art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, republicata, procesele-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor, prevazute de art. 8 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, incheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) si (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sanctionate contraventional pe suport hartie, sunt lovite de nulitate absoluta in lipsa semnaturii olografe a agentului constatator.”
Nu poate fi reținut că procesul-verbal de contravenție este legal semnat prin aplicarea semnăturii electronice, având în vedere soluția dispusă prin decizia mai sus menționată, a cărei aplicare este obligatorie în prezenta cauză.
Având în vedere că potrivit art. 517 alin. 4 din NCPC: „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”, instanța reține că interpretarea dată de instanța supremă trebuie aplicată în prezenta cauză, întrucât nu se poate discuta asupra retroactivității legii, întrucât prin decizia nr. 6/16.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a creat o normă de drept ci doar s-a interpretat unitar și obligatoriu.
Procesul-verbal din prezenta cauză este unul din procesele-verbale la care se referă decizia ÎCCJ, în sensul că este întocmit în baza art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 și nu este semnat olograf de agentul constatator, motiv pentru care tribunalul reține că acesta este lovit de nulitate absolută și în mod legal trebuia dispusă anularea acestuia.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge apelul ca nefundat fără mai fi necesar a se cerceta și motivele de nulitate reținute de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta C. SA- C. cod unic de înregistrare_, nr. de ordine ORC J40/552/15.01.2004, cont bancar RO 84 RNCB_ deschis la BCR sector 1 cu sediul în București,, .. 401A, sector 6 în contradictoriu cu intimata . SA cu sediul în Hârșova, ., jud. C., având cod fiscal RO_ înregistrată la ORC C. sub nr. J_ cu sediul profesional ales în C., ., ., . îndreptat împotriva sentinței civile nr. 262/02.04.2015 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2015.
Președinte Judecător
F. N. A. I. B.
Grefier
E. N.
Red.jud. fond M. P.
Red. Jud. apel. A.I.B.
4 ex
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 481/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 435/2015.... → |
|---|








