Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 540/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 540/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 4954/256/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.540
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.04.2015
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE – L. V. M.
JUDECĂTOR – A. J. N.
GREFIER –A. G.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal, promovat de apelanta-intimată AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ –DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDA FISCALA – DIRECȚIA REGIONALA ANTIFRAUDA 2 CONSTANTA, cu sediul în București, ., sect.5 în contradictoriu cu intimata-petentă ., cu sediul în loc. Oltina, ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1815/25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru intimata petentă reprezentantul societății, lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Instanța încuviințează în probațiune administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul intimatei petente, solicită respingerea apelului.
Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului contencios contravențional de față:
Prin sentința civilă nr.1815/25.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.06.2014 emis de intimata A.- Direcția Generală Antifraudă Fiscală- Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 C.. S-a dispus modificarea procesului verbal de contravenție contestat, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertismentul și anulării sancțiunii complementare a punctului de lucru pe o perioadă de trei luni. Au fost menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum total de 8000 de lei, în baza art. 11 alin. 1 lit.b din OUG nr. 28/1999, și cu aplicarea măsurilor complementare a confiscării sumei de 493,70 de lei, în temeiul art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999 și a suspendării activității magazinului societății pe o durată de 3 luni, în baza art. 14 alin.2 din OUG nr. 28/1999, reținându-se în sarcina sa că nu a emis bonuri fiscale pentru toate produsele livrate către populație, existând un plus nejustificat cu acte fiscale în gestiune în cuantum de 493,70 de lei, faptă pervăzută de art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cu privire la motivele de nulitate a procesului-verbal contestat invocate de către petentă, instanța reține că, acestea sunt neîntemeiate, în cuprinsul actului contestat existând o descriere clară a faptelor reținute, iar, relativ la lipsa mențiunii cu privire la identificarea persoanelor (clienți) cărora le-au fost vândute mărfuri pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, instanța constată că, acesta nu constituie caz de nulitate absolută a procesului-verbal și, fiind analizat ca motiv de nulitate relativă, se reține că nu conduce la provocarea niciunei vătămări pentru petentă, mai mult decât atât, această mențiune nu poate fi apreciată ca fiind relevantă pentru reținerea și sancționarea faptelor contravenționale.
Cu privire la temeinicia procesului verbal instanța de judecată observă că fapta imputată a fost constată în mod direct de către agentul constatator, aspect ce conferă o prezumție relativă de adevăr procesului-verbal de contravenție cu privire la situația de fapt constatată, prezumție derivată din autoritatea cu care agentul constatator este învestit, de a constata și sancționa faptele contravenționale, unită cu faptul constatării directe a faptelor imputate, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 251/2003, prin care se arată: Săvârșirea contravenției se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.
Instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din CEDO.
La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general și sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Curtea s-a pronunțat, relativ recent, în cauza N. G. c. României, în sensul că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.
Mai mult, Curtea a reamintit că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi anumite abateri contravenționale, relativ la natura acestora, circumstanțele de timp sau de loc în care s-au petrecut.
Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (H. și alții c. României)..
În lumina jurisprudenței Curții, ale cărei decizii sunt obligatorii pentru instanțele naționale, instanța constată că, în speță, au fost oferite toate garanțiile procesuale petentului, acesta având posibilitatea de a propune probe în dovedirea susținerilor sale.
Lipsa unor minime probe în susținerea afirmațiilor petentei, conduc instanța la concluzia că prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat nu a fost răsturnată prin probele administrate de către instanță, motive pentru care instanța apreciază că atât fapta, cât și vinovăția petentului au fost dovedite și că nu este incidentă niciuna dintre cauzele exoneratoare de răspundere contravențională, dintre cele prevăzute de art. 11 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Cu privire la individualizarea sancțiunilor aplicate:
Instanța reține prevederile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în care se arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
De asemenea, conform art. 7 alin. (2) din același act normativ, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
În sfârșit, potrivit art. 21 alin.(3) din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În ceea ce privește sancțiunea amenzii în cuantum de 8000 de lei aplicată:
Având în vedere cǎ legea prevede un minim special al amenzii într-un cuantum ridicat, cerința proporționalitǎții este apreciatǎ cu mai multǎ severitate, fiind cu atât mai importantǎ obligația agentului constatator de a consemna în procesul-verbal împrejurǎrile care i-au format convingerea cǎ se impune aplicarea unei amenzi contravenționale, deci de a aprecia pericolul social concret al faptei.
Instanța va acorda relevanțǎ împrejurǎrii cǎ, însumate, tarifele prestațiilor pentru care nu au fost emise bonuri fiscale în condițiile legii (493,70 lei) sunt net inferioare amenzii aplicate, motiv pentru care instanța apreciază că fapta a avut un caracter izolat și pe viitor nu va mai fi repetată.
Cum sancțiunea trebuie dozată în așa fel încât să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este adecvată în raport cu împrejurările săvârșirii faptei, deoarece, art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 impune respectarea proporționalitǎții între sancțiunea stabilitǎ și gradul de pericol social al faptei sǎvârșite.
În consecință, instanța va admite în parte plângerea petentei și va modifica procesul-verbal de contravenție . nr._/12.06.2014, încheiat de intimată, în sensul că înlocuiește amenda contravențională cu avertismentul.
Cât privește sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de trei luni, instanța reține că potrivit art. 5 al. 5 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, indiferent că este principală sau complementară.
Aplicarea ope legis a sancțiunii contravenționale complementare contravine jurisprudenței CEDO cu referire specială la art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în analiza art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, interesele economice legate de gestiunea unei afaceri constituie „bun” în sensul Convenției (cauza Tre Traktorer c. Suediei), iar suspendarea activității are consecințe negative asupra fondului de comerț și a valorii întreprinderii, astfel că, deși măsurile luate de autoritățile statului care aduc atingere acestui drept pot fi necesare într-o societate democratică, pentru prevenirea faptelor penale, bunăstarea economică a țării sau pentru protejarea drepturilor și libertăților altora, nu este și suficient ca acestea să fie justificate, ci trebuie să fie și proporționale, iar accesul la instanță nu poate fi lipsit de un remediu adecvat, constând în obligația instanței de a aprecia cu privire la oportunitatea acestei măsuri.
Clientela și vadul comercial (elemente incorporale ale fondului de comerț) sunt afectate în mod direct de sancțiunea complementară a suspendării activității, fiind evident că, în măsura în care activitatea unei societăți comerciale încetează, numărul persoanelor care apelau în mod obișnuit la serviciile societății va scădea, ca și capacitatea comerciantului de a atrage aceste persoane.
Îmbrăcând sub multe aspecte caracterul unui drept privat, clientela se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun în sensul primei teze a art. 1, cu referire la hotărârea pronunțată în cauza V. Marle și alții c. Olandei, paragraful 41.
Interpretarea dispozițiilor legale interne în sensul că sancțiunea se aplică de drept (ope legis) și că în cadrul soluționării plângerii contravenționale nu se poate analiza oportunitatea aplicării acesteia, contravine prevederilor art. 1 din Protocolul 1 și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin aceea că poate fi afectat dreptul de proprietate al comerciantului, dar și dreptul de acces la o instanță de judecată și la un proces echitabil.
Deși Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu impune statelor membre fixarea unor limite minime sau maxime ale sancțiunilor contravenționale, este evident că lipsa unui control judiciar de oportunitate afectează balanța proporționalității ingerinței în dreptul de proprietate, în defavoarea contravenientului.
Având în vedere faptul că punctul de lucru are un rulaj de numai 300-400 lei/zi (cf. declarației martorului G. T. f. 79), aplicarea unei măsuri complementare de această natură ar putea conduce la pierderea clientelei sau chiar la închiderea definitivă a punctului de lucru, pentru o faptă care nu prezintă un pericol social ridicat (suma de 493,70 lei fără proveniență).
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va anula și sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de trei luni, aceasta fiind evident disproporționată față de pericolul social concret al faptei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție atacat, inclusiv măsura confiscării sumei de 493,70 lei, dispusă în temeiul art. 14 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 rep.
Instanța va pune în vedere administratorului societății petente pericolul social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale.
Împotriva acestei hotărârii, în termen legal, organul constatator a declarat apel.
Soluția preconizată de apelant este aceea a admiterii apelului, modificarea în tot a hotărârii apelate –prin care a fost modificat procesul verbal, în mod nelegal, și respingerea plângerii contravenționale, consecință a constatării legalității și temeiniciei procesului verbal contestat.
Apelantul invederează că deși în mod judicios instanța de fond a constatat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, în mod greșit a concluzionat în referire la necesitatea de a reindividualiza sancțiunea principală, respectiv de a anula sancțiunea complementară.
Susține apelantul că prin înlocuirea amenzii cu avertismentul – sub motiv că fapta de a nu fiscaliza suma de 493,70 lei, care este net inferioară amenzii aplicate, a avut un caracter izolat și pe viitor nu va mai fi repetată, judecătorul fondului a ignorat că gradul de pericol social al faptei. Prin abaterea săvârșită s-au creat premisele pentru distorsionarea evidențelor contabile și de gestiune și ale sustragerii societății de la obligațiile ce îi revin în calitate de contribuabil.
Cu referire la măsura complementară, apelantul susține că anularea sancțiunii a fost dispusă de instanța de fond fără temei legal,că sancțiunile complementare – suspendarea activității pe 3 luni și confiscarea sumelor nefiscalizate, au fost corect aplicate de agentul constatator. Măsurile complementare se aplică de drept, în baza legii, pentru contravenția prev. de art.10 lit.b) din OUG nr.28/1999 și nu pot fi înlăturate prin raportare la criteriile de individualizare consacrate de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, ci doar în situația în care se anulează procesul verbal de contravenție.
Intimata petentă – prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând hotărârea apelată, Tribunalul constată următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.06.2014, inspectorii din cadrul D.R.A.F. 2 C. au constatat – urmare a controlului inopinat efectuat la . că nu au fost emise bonuri fiscale pentru toate produsele livrate către populație, existând un plus nejustificat cu acte fiscale în gestiune în cuantum de 493,70 de lei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale contravenției prev. de art.10 lit.b din OUG nr.28/1999R. Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8000 de lei, în baza art. 11 alin. 1 lit.b din OUG nr. 28/1999. Totodată au fost aplicate sancțiunile complementare: confiscarea sumei de 493,70 de lei, în temeiul art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999 și suspendarea activității magazinului societății pe o durată de 3 luni, în baza art. 14 alin.2 din OUG nr. 28/1999.
Pe calea plângerii contravenționale, petentul a contestat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor.
În mod judicios, judecătorul fondului a stabilit că procesul verbal contestat suplinește cerințele de legalitate prin prisma disp.art.17 din OG.2/2001, iar sub aspectul temeiniciei nu s-a dovedit o altă situație faptică decât cea constatată de inspectorii antifraudă.
Greșit însă judecătorul fondului a dispus modificarea procesului verbal, prin reindividualizarea sancțiunii principale și anularea sancțiunii complementare dispusă în temeiul art.14 din OUG nr.28/1999 R.
Este adevărat că prin prisma disp.art.34 din OG nr.2/2001, instanța investită cu exercitarea controlului de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție poate să dispună în sensul reindividualizării sancțiunilor, în considerarea criteriilor stabilite de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Amenda contravențională și avertismentul sunt sancțiuni contravenționale principale, după cum se dispune prin art.6 alin.1 din OG.2/2001, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul - permisă de art.7 alin.3 din actul normativ menționat, se poate dispune doar „în cazul în care fapta este de gravitate redusă”.
În situația de speță nu se poate susține cu temei că ar fi incidente disp.art.7 alin.2 din OG nr.2/2001, verificându-se criticile formulate –sub acest aspect de apelant.
Pentru contravenția constată prin procesul verbal contestat, sancțiunea stabilită – potrivit art.11 alin.1 lit.”b” este amenda de la 8.000 la 10.000 lei.
Opțiunea legiuitorului de a cuantifica o amendă consistentă sub aspectul cuantumului nu este întâmplătoare, fiind determinată în baza datelor furnizate de statisticile oficiale referitoare la fenomenul contravențional, la recrudescența și consecințele acestuia, de necesitatea de evaluare în norma de stabilire și sancționare a faptei a tericolului social al acesteia.
Chiar dacă se poate susține că în raport de norma ce incriminează și sancționează delictul contravențional legiuitorul a determinat doar pericolul social abstract, revenind judecătorului atributul de a determina în concret gradul de pericol social, tot nu se poate afirma că, în speță, fapta contravențională ar prezenta un grad de pericol social redus.
Aceasta întrucât, pe de o parte, delictele fiscale prin ele însele sunt fapte de pericol social consistent - optică îmbrățișată și de practica jurisprudențială a instanței de contencios european, iar pe de altă parte, este legitimă opțiunea legiuitorul intern care prin norme coercitive instituie sancțiuni contravenționale severe pentru agenții economici care nu respectă dispozițiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare.
În speță, relevanța pericolului social este dată nu de obiectul material al contravenției - suma de 493,70 lei, care nu a fost înregistrată cu aparatul de marcat electronic fiscal/ care de altfel nu poate fi considerată insignifiantă, ci de obiectul juridic al acesteia, respectiv valoarea socială ocrotită și relațiile sociale generate de aceasta.
A concluziona că delicte fiscale se circumscriu ilicitului contravențional cu un grad de pericol social redus ar însemna să ignorăm scopul mediat al faptei, dar și mobilul, motivația comiterii sale, respectiv distorsionarea evidențelor contabile și de gestiune, sustragerea de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului.
Controlul judiciar relevă, de asemenea, că hotărârea atacată este nelegală și sub aspectul celor dispuse în referire la sancțiunea complementară ce a fost anulată.
Sancțiunile complementare prevăzute în legi speciale nu pot fi înlocuite printr-o sancțiune principală, respectiv avertisment, iar înlăturarea acestora poate fi dispusă numai în măsura în care aplicarea lor s-a făcut fără temei legal.
Or, în situația de speță, prin procesul verbal contestat, sancțiunea complementară a fost aplicată corect de către agentul constatator, în respectul art.14 din OUG nr.28/1999.
Hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, soluția asupra căreia s-a oprit judecătorul fondului, respectiv modificarea procesului verbal în sensul înlăturării măsurii complementare, neavând corespondent într-un text de lege care să o permită.
Chiar acceptând argumentația judecătorul fondului privitoare la neconformitatea dispozițiilor legale interne - prin care se dispune că sancțiunile complementare se aplică de drept, respectiv că oportunitatea lor nu ar putea fi analizată de instanța, cu prevederile art.1 din protocolul 1 și ale art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tot nu se poate concluziona că anularea sancțiunii complementare aplicate în temeiul art.14 alin.2 din OUG nr.28/1999 este justificată.
Acceptând faptul că abaterea contravențională este temeiul răspunderii contravenționale, trebuie să se accepte și că sancțiunile de drept contravențional sunt efectul acesteia, iar în legiferare s-a avut în vederea că sancțiunile nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, fiind adaptate fiecărei specii de contravenții sau contravenienți.
Contravențiile de genul celei reținute în sarcina intimatei petente sunt fapte de pericol social consistent - optică îmbrățișată și de practica jurisprudențială a instanței de contencios european, fiind legitimă opțiunea legiuitorul intern care prin norme coercitive instituie sancțiuni contravenționale severe pentru agenții economici care nu respectă dispozițiile legale ce guvernează disciplina financiară impusă prin OUG 28/1999.
Aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv a măsurii confiscării unor bunuri și/sau valori sau a suspendării activității punctului de lucru al agentului economic/ce poate afecta în mod direct clientela și vadul comercial, nu nesocotesc dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private sau cele consacrate de art.1 din Protocolul nr.1, întrucât sunt consecința unor încălcări ale legii, ce nu pot fi proteguite.
Față de cele ce preced, în temeiul art.480 alin.2 c.pr.civ., va fi admis apelul, schimbată în tot hotărârea primei instanțe, în sensul respingerii ca plângerii deduse judecății, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-intimată A.-DIRECȚIA FENERALĂ ANTIFRAUDĂ 2 C. în contradictoriu cu intimata- petentă ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1815/25.11.2014.
Schimbă în tot sentința civilă, în sensul că:
Respinge plângerea formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata A.-DIRECȚIA FENERALĂ ANTIFRAUDĂ 2 C. ,împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/12.06.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. V. M. A. J. N.
GREFIER,
A. G.
Jud.fond V. M.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex./5.05.2015
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 516/2015.... → |
|---|
