Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1220/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1220/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 6300/118/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1220 /CA
Ședința publică din 23.09.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant V. E., cu domiciliul în C., ..120, ., . pârât DIRECȚIA S. VETERIARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR C., cu sediul în C. ., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care evidențiază, părțile, obiectul litigiului modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării cu privire la perimarea cererii.
TRIBUNALUL
Asupra sesizării de perimare constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C. sub nr._, reclamanta V. E. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA S. VETERIARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la încadrarea reclamantei în mod corespunzător respectiv Consilier Superior treapta I începând anterior depunerii cererii cu 3 ani.
Prin încheierea din data de 14.01.2015, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei la solicitarea expresă a părților potrivit dispozițiilor art.411 al.1 pct.1 c.pr.civ.
Potrivit disp. art. 416 alin.1 Cod procedură civilă „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”.
Din analiza textului rezultă că pentru a interveni perimarea este necesar să se constate ca lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, perimarea având o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
În cauza de față, se reține că raportat la data suspendării cauzei, respectiv 14.01.2015, au trecut mai mult de 6 luni de lăsare în nelucrare din motive imputabile părților,fiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 416 Cod procedură civilă, considerente față de care instanța urmează să constate perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea.
Constată intervenită perimarea în cauza privind pe reclamant V. E. cu domiciliul în C., ..120, ., . pârât DIRECȚIA S. VETERIARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR C., cu sediul în C. ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 23.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. N. D. V. S.
Red. jud. C. N./24.09.2015/2.ex
Tehnored.gref. D.V.S./30.09.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 549/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 540/2015.... → |
|---|








