Contestaţie la executare. Decizia nr. 1047/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 1047/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-08-2015 în dosarul nr. 7084/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 1047

Ședința publică de la 12 August 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. V. M.

JUDECĂTOR: A. J. N.

GREFIER: E. D.

Pe rol judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal având ca obiect – contestație la executare, formulat de apelanta intimată C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA PRIN DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA, cu sediul în Mun. C. ., jud. C., în contradictoriu cu intimata contestatoare ., cu sediul procesual ales la S.C.A.”L. și G.”, în Mun. C., ., nr.38, ., îndreptat împotriva sentinței civile nr 4690/27.04.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Totodată se constată că la dosarul cauzei prin serviciul registratură intimata a depus concluzii scrise, după care;

Instanța constată că nu au fost solicitate probe noi în apel sau formulate alte cereri.

Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, constată încheiată cercetarea judecătorească în temeiul art. 244 NCPC și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față, reține următoarele :

Prin Sentința civilă nr 4690/27.04.2015, Judecătoria Constanta a dispus în sensul admiterii in parte a contestatiei la executare formulată de contestatoarea ., cu consecinta anularii actelor de executare silite emise în dosarul de executare nr 1418/2015 al B. N. M. A. ; întoarcerea executării silite pentru suma de 12.090,73 lei ; obligă intimata către contestatoare la restituirea sumei de 12.090, 73 lei.

Pentru a dispune această soluție, prima instanta a retinut ca împotriva contestatoarei a fost pornită, la cererea intimatei, executarea silită în temeiul titlurilor executorii reprezentate de PVCC . nr._/28.11.2011, R11 nr._/14.11.2011, R11 nr._/05.12.2011, R11 nr._/28.11.2011, R11 nr._/28.11.2011 și R11 nr._/07.11.2011 pentru suma de 2348 euro, reprezentând tarif de despăgubire și suma de 1700,36 lei cheltuieli de executare.

A fost constituit astfel dosarul de executare silită nr.1418/2015 al B. N. M. A., în cadrul căruia au fost emise următoarele acte de executare: încheiere din 26.02.2015 de încuviințare a executării silite, încheierea din 26.02.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare, somația adresată debitorului și adresa de înființare a popririi.

Potrivit art.712 alin.1) C.Proc.Civ., „(1)Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii””.

De asemenea, potrivit art.632 C.Proc.Civ., „(1)Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2)Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.(2)Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.

Potrivit art.37 din OG 2/2001, Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.

Art.31 din OG 2/2001, la care face trimitere articolul mai sus citat, prevede că „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Astfel fiind, se reține că pentru a constitui titlu executoriu, procesul-verbal trebuie a nu fi fost atacat în termenul legal sau plângerea contravențională să fi fost respinsă în mod definitiv.

În prima ipoteză, respectiv ca procesul-verbal să nu fi fost atacat în termen legal, prin raportare la disp.art.31 din OG 2/2001, se reține că acest termen – de 15 zile, începe să curgă de la data înmânării sau, după caz, a comunicării procesului-verbal.

Pentru situațiile în care procesul-verbal nu a fost înmânat contravenientului, în referire la modalitatea de comunicare, art.27 din OG 2/2001, stabilește că aceasta se va realiza prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

În ce privește modalitățile de comunicare ale procesului-verbal, prin Decizia nr.10/10.06.2010 pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea disp.art.27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, instanța supremă a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cum în speța de față, din actele dosarului de executare, rezultă că intimata CNADNR a comunicat procesele-verbale prin afișare la sediul contestatoarei, fără a proba că anterior a fost urmată procedura de comunicare pe cale poștală, cu aviz de primire, instanța apreciază că procesele-verbale în temeiul cărora a fost pornită executarea silită nu au dobândit caracter definitiv prin expirarea termenului în care puteau fi atacate, nefiind prin urmare titluri executorii.

Neavând caracter de titlu executoriu, pe cale de consecință procesele-verbale menționate nu puteau fundamenta nici executarea silită ce face obiectul dosarului nr.1418/2015 al B. N. M. A., astfel că instanța urmează a anula actele de executare emise în cadrul acestuia.

Deși argumentele reținute în susținerea lipsei caracterului de titlu executoriu sunt suficiente pentru admiterea contestației la executare, făcând de prisos cercetarea altor critici privind legalitatea actelor de executarea, instanța reține în egală măsură că și criticile contestatoarei legate de imposibilitatea urmăririi silite a tarifului de despăgubiri sunt deopotrivă întemeiate.

Astfel, se reține că, potrivit disp.art.663 C.Proc.Civ., „(1)Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. (2)Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. (3)Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. (4)Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. (5)Creanțele cu termen și cele condiționale nu pot fi puse în executare, însă ele pot participa, în condițiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparținând debitorului”.

În cazul de față, procedând la verificarea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței puse în executare, instanța constată că acesta lipsește, pentru argumentele ce succed.

Suma ce face obiectul titlurilor executorii și, prin urmare, al executării silite, o reprezintă tariful de despăgubire în cuantum total de 2348 euro, stabilit ca urmare a sancționării contravenționale a petentei pentru fapta de a fi circulat pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă.

Prin Legea 144/2012, tariful de despăgubire a fost abrogat, astfel că în prezent, ca urmare a săvârșirii contravențiilor prevăzute de OG 15/2002, nu se mai poate aplica, pe lângă sancțiunea contravențională, și tariful de despăgubire.

Cu privire la aplicarea în timp a dispozițiilor Legii 144/2012, art.II din acest act normativ prevede că „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.

Regula generală în privința efectelor în timp ale unui act normativ este că acesta guvernează situațiile apărute ulterior intrării sale în vigoare. Excepții de la această regulă reprezintă retroactivitatea și ultraactivitatea legii, respectiv aplicarea unui act normativ unor situații anterioare intrării sale în vigoare sau producerea în continuare a efectelor juridice și după abrogarea legii.

În speța de față, art.II din Legea 144/2012 prevede în mod expres cazul retroactivității legii, în sensul anulării tarifelor de despăgubire și cu privire la cele aplicate anterior intrării în vigoare a actului normativ și contestate până la acea dată.

Analizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.II din Legea 144/2012, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr.112/2014 că, prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) din actul normativ menționat. Curtea a arătat că, potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță. De asemenea, Curtea a reținut că, distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin art. II din aceeași lege s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.

Curtea a reținut că, potrivit Constituției României în varianta revizuită, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale și a legii contravenționale mai favorabile, ambele reprezentând excepții de la regula neretroactivității legii.

Astfel, Curtea a reținut că, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

Prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, Curtea a reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.

Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.

Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

Având în vedere considerentele expuse în motivarea respingerii excepției de neconstituționalitate, instanța învestită cu prezenta contestație la executare va reține că dispozițiile Legii 144/2012 sunt asimilabile unei legi contravenționale mai favorabile, producându-și astfel efectele și asupra situațiilor anterioare intrării sale în vigoare.

Cu privire la aceste situații, instanța apreciază că ele nu pot fi limitate doar la acele tarife contestate în instanță, astfel cum prevede teza finală a art.II din Legea 144/2012, urmând a fi avute în vedere toate tarifele de despăgubire aplicate și neexecutate până în prezent.

Astfel, potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Instanța reține că în cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație".

În aceste condiții, instanța apreciază că art. II din Legea nr. 144/2012, care distinge anularea tarifelor de despăgubire în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . actului normativ, introduce un tratament diferit în situații comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor-verbale într-o anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive sau criterii obiective.

Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată și având în vedere dispozițiile art.20 alin.2) din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța va înlătura de la aplicarea în cauză prevederile art. II teza finală din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținând că dispozițiile actului normativ mai favorabil se vor aplica și în prezenta cauză, respectiv cu privire la tarifele de despăgubire stabilite în sarcina contestatoarei.

Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.662 C.Proc.Civ., respectiv creanța ce face obiectul executării silite nu este una certă, lichidă și exigibilă, astfel că soluția de admitere a contestației la executare și anulare a actelor de executare silită se impune și din această perspectivă.

În ce privește solicitarea de întoarcere a executării silite, instanța reține că, potrivit disp.art.723 C.Proc.Civ., în cazul în care se desființează titlul executoriu sau executarea silită însăși, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.

Având în vedere soluția de anulare a actelor de executare silită emise în dosarul nr.1418/2015 al B. N. M. A., instanța apreciază că cererea contestatoarei de întoarcere a executării silite este întemeiată.

În ce privește suma ce urmează a se restitui contestatoarei de către intimată, instanța reține că aceasta este, potrivit actelor de executare, de 12.090,73 lei și nu de 12.181,53 lei cum s-a solicitat. Această sumă rezultă din coroborarea ordinelor de plată nr._/11.03.2015 pentru suma de 10.634,37 lei și nr.1456,36 lei pentru suma de 1456,36 lei dar și a încheierii din data de 11.03.2015 emisă de B. N. M. A. privind eliberarea acestor sume.

Împotriva acestei hotarari a declarat apel – intimata CNADNR – SA prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Constanta ,dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Constanta – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 08.07.2015.

În motivarea apelului se invederează că prin cele retinute de instanta de fond sunt nelegale si netemeinice, pentru următoarele considerente:

Asa cum s-a precizat si in fata instantei de fond si au fost reiterate si prin motivele de apel, arata aceasta ca actele de constatare au fost comunicate contestatorului prin afișare la sediul intimatei, în interiorul termenului de o luna prev de art 14 alin 1 din OG 2/2001 .

Cu referire la alegerea de către persoana desemnată să comunice actul de constatare a modalității de comunicare prin afișare si legalitatea acestei modalități de comunicare, se arata ca dispozitia conținuta în Decizia nr 10/10.06.2013 pronunțată de ICCJ, nu are caracter obligatoriu în cauza, intrucat aceasta decizie interpretativa a fost pronunțată ulterior comunicarii procesului – verbal ce face obiectul cauzei pendinte . Întrucât deciziile pronunțate de ICCJ dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea au valoarea egala cu a legii cu caracter interpretativ, iar o aplicare a acestora la situatii anterioare pronunțarii ar echivala cu a da caracter retroactiv unei dispozitii legale . Ori, norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispozitie procedurala căreia nu i se aplica principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale .

Mai mult decât atât, având în vedere scopul în care a fost instituita procedura recursului in interesul legii, respectiv acela de a conduce la crearea unei practici unitare în situatia în care există mai multe interpretari ale legii, se impune a se constata ca inainte de pronunțarea deciziei anterior menționata existau cele doua modalitati de interpretare a prev art 27 din OG 2/2001, ambele validate prin hotarari definitive ale instantelor, iar una dintre aceste interpretari era aceea că se poate face direct comunicarea prin afișare a procesului – verbal, fără a proceda anterior la comunicarea prin poștă . Faptul că instanta supremă a pronunțat această decizie arată că ambele interpretări erau legale inainte de pronunțarea deciziei, în caz contrar revenind instantelor de control judiciar indatorirea de a cenzura o interpretare nelegala, iar nu instantei supreme .

In aceste conditii, ar fi injust să i se solicite instituției noastre să prevada interpretarea data de ICCJ, înainte ca aceasta să se pronunțe, în condițiile in care chiar instantele care au judecat plangerile contraventionale anterioare au validat prin hotarari definitive procedura de comunicare .

In acest context, se impune a se observa ca la data la care s-a procedat la comunicarea procesului – verbal de constatare a contraventiei, comunicarea prin afișare corespundea cerintelor art 27 din OG 2/2001, cu condiția ca aceasta comunicare să se faca potrivit prevederilor legale în vigoare la acea data .

Aplicand la cauza de față, procedura de comunicare a proceselor – verbale s –a realizat in mod legal prin afișare la domiciliul din actul de identitate al contravenientului, în interiorul termenului prevăzut de lege ; operațiunea de comunicare fiind consemnata într – un proces – verbal întocmit in prezenta unui martor asistent .

In ceea ce privește motivarea instanței referitoare la prescripția dreptului de a solicita executarea silita, apreciaza ca aceasta este eronata, deoarece, asa cum s –a aratat mai sus, procesele – verbale de constatare a contraventiei au fost comunicate contravenientei în mod legal, în termen legal .

Analizand dispozițiile art 14 alin 1 din OG 2/2001, considera ca acesta se refera strict la executarea sancțiunii amenzii contravenționale care se prescrie daca procesul – verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicării sanctiunii .

Așadar, din aceste dispozitii legale reiese clar ca, in situatia in care procesul – verbal de constatare a contraventiei nu ar fi fost comunicat in termenul legal, ceea ce nu este cazul – s –ar fi prescris cel mult executarea sancțiunii amenzii contravenționale, nicidecum fapta sau aplicarea tarifului de despăgubire .

Se impune, astfel ca instanta de control judiciar să constate ca institutia a formulat cerere de executare silita pentru recuperarea tarifului de despagubire datorat de catre contravenient in baza procesului – verbal de contraventiei, nicidecum pentru recuperarea amenzii contraventionale .

In ceea ce priveste motivarea instantei de fond referitoare la prevederile legii nr 144/2012, urmeaza a se constata ca aceasta este netemeinica, pentru următoarele motive:

. aduse OG 15/2002 de aceasta lege, a fost înlăturata obligația plății tarifului de despăgubire, fapt care însă nu are relevanța în prezenta cauza, intrucat raportat la situatia pendinte – procesele – verbale de contraventie au fost emise si comunicate anterior intrării in vigoare a Legii nr 144/2012, iar dispoziția tranzitorie din aceasta din urmă, respectiv art II, prevede ca: tarifele de despăgubire aplicate si contestate în instanta până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anuleaza . În prezenta cauză nu a existat o contestare in instanța a tarifelor de despagubire pana la data intrarii în vigoare a Legii nr 144/2012, prin urmare, acestea nu sunt anulate de drept în virtutea textului invocat .

Legea 144/2012 nu se aplica retroactiv, tariful de despagubire neavand caracter contraventional . Astfel, tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ca a unei despăgubiri civile . Scopul acesteia este de a repara prejudiciul resimtit de administratorul caii rutiere în momentul în care aceasta este utilizata fără achitarea tarifului de utilizare prevazut de art 1 lit e din OG 15/2002 .

In concepția legiuitorului, utilizatorul a săvârșit o faptă ilicita ( folosirea drumului national fără rovinieta), prin care a cauzat un prejudiciu rețelei de drumuri nationale prin uzarea si degradarea acestora si, totodată, exista un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct al acțiunii de folosire a drumurilor naționale fără plata rovinietei . Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșită de utilizator . Valoarea prejudiciului suferit este stabilită in cuantum fix, în funcție de categoria autovehicolului, pentru a se evita o „ probatio diabolica „ în sarcina administratorului drumului național . În caz contrar, acesta fiind pus în situatia de a demonstra în instanta prejudiciul suferit, potrivit principiului de drept conform caruia sarcina probei incumba reclamantului, aspect care este imposibil de determinat în cazuri individuale, ca urmare a multitudinii de elemente variabile ce intervin în aceasta apreciere .

De aceea, pentru a echilibra poziția părților din acest raport procesual, legiuitorul a recurs la prezumarea unui prejudiciu fix, determinat, pentru acoperirea caruia este datorat tariful de despăgubire . Relatia dintre administratorul drumurilor si utilizatorul fără rovinieta este guvernata de răspunderea civilă delictuala, ceea ce presupune repararea prejudiciului suferit potrivit intinderii sale .

Așadar, nu exista nicio legatura între tariful de despăgubire si taxa de utilizare a drumului, fiecare având alta natura și un alt regim juridic, astfel încat nu se pot face comparatii între cuantumurile acestora .

Prin urmare tariful de despăgubire nu constituie o sanctiune contravenționala complementara, ci estimarea legala a unui prejudiciu, care este fundamentul unei raspunderi civile delictuale .

Avand in vedere aceste aspecte mai sus aratate, considera ca tariful de despăgubire nu are un caracter contraventional, ci este o obligație de natura civilă materiala, astfel ca abrogarea art 8 alin 3 din OG 15/2002 prin art 1 pct 2 din Legea 144/2012 nu produce efecte retroactiv, nefiind vorba de o prevedere legală contravențională, ci se aplică doar pentru viitor .

Mai mult decât atât, daca Legea 144/2012 s-ar fi aplicat pentru toate tarifele de despăgubire, adică dacă legea s –ar fi aplicat retroactiv, atunci nu s –ar mai justifica precizările legiuitorului din art II al aceleiasi legi, potrivit cărora: „ tarifele de trecere pe reteaua de drumuri naționale din Romania, aprobata cu modificari si completări prin Legea nr 424/2002, cu modificările si completarile ulterioare, aplicate si contestate în instanta până la data intrarii în vigoare a prezentei legi se anuleaza .”

Astfel, potrivit acestei prevederi legale se anuleaza doar tarifele de despăgubire care au fost contestate în instanta până la data intrarii în vigoare a legii, de unde se deduce logic ca celelalte tarife de despăgubire aplicate iși mentin valabilitate .

Dupa cum rezulta din Decizia Curții Constituționale nr 112/06.03.2014 s –a reținut ca nu exista o diferențiere nejustificată de tratament juridic între contravenienții care au contestat tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 pana la data intrarii in vigoare a Legii 144/2012 – tarife care se anuleaza conform Legii - și cei care nu au formulat astfel de contestatii sau al caror contestatii au fost respinse ca tardive . Curtea constatand ca cele doua categorii de persoane se află în situații juridice diferite, aspect ce justifică tratamentul juridic diferit aplicat de legiuitor .

In contextul celor invederate, solicită admiterea apelului, schimbarea sentintei apelate, iar pe fond respingerea contestatiei la executare si mentinerea ca legale si temeinice a tuturor actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc N. M. A. in dosarul de executare nr 1418/2015 .

În temeiul art 471 alin 5 c proc civ, intimata contestatoare nu a formulat si depus întampinare .

La dosar aceasta a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului . Procedând la judecata apelului din prisma dispozițiilor art. 477 cu ref la art 478 Cod procedură civilă se rețin următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/28.11.2011, intimata contestatoare . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1750 lei și s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita, în lei, pe lângă amenda contravențională și contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art.8 alin.3 din OG nr.15/2002.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/5.12.2011, intimata contestatoare . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1250 lei și s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita, în lei, pe lângă amenda contravențională și contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art.8 alin.3 din OG nr.15/2002.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/07.11.2011, intimata contestatoare . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1250 lei și s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita, în lei, pe lângă amenda contravențională și contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art.8 alin.3 din OG nr.15/2002.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/14.11.2011, intimata contestatoare . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita, în lei, pe lângă amenda contravențională și contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art.8 alin.3 din OG nr.15/2002.

Urmare a cererii de executare silită formulată de CNADR SA a fost deschis la B. N. M. A. dosarul de executare nr.1418/2015, încuviințarea executării silite în temeiul titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale de constatare a contravenției mai sus aratate, fiind dispusă încuviințarea executarii silite prin încheierea nr._/3.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr ._/212/2014, incheierea_/6.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr_/212/2014, încheierea nr_/31.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr_/212/2014, încheierea nr_/03.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr_/212/2014, încheierea nr_/3.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr_/212/2014, încheierea nr_/03.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr_/212/2014 .

Contestația la executare dedusă judecății de debitoarea . admisă prin sentința atacată.

Controlul judiciar relevă că prin hotărârea pronunțată – care suplinește cerințele art.425 alin.1 lit.b) c.pr.civ., judecătorul fondului – contrar susținerilor apelantei a analizat legalitatea actelor execuționale raportându-se corect la cele statuate de instanța supremă în dezlegarea recursului în interesul legii.

Într-adevăr, potrivit art. 517 alin. 4 C.pr.civ.: „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”.

Tribunalul apreciază că interpretarea dată de instanța supremă – prin Decizia nr.10/2013, chiar dacă pronunțată ulterior comunicării prin afișare a procesului verbal și a înștiințării de plată ce constituie titlul executoriu în baza căruia s-a pornit urmărirea silită în speță, trebuie aplicată și în prezenta cauză.

Concluzia în acest sens este justificată întrucât nu se poate discuta asupra retroactivității legii, în condițiile în care prin decizia pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii nu s-a creat o normă de drept ci doar s-au interpretat unitar dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilindu-se că: „Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”

In ceea ce priveste retinerea in situatia pendinte a dispozitiilor Legii 144/2012 prin care s –a dispus abrogarea tarifului de despagubire urmare a săvârșirii contraventiilor prevazute de OG 15/2002, se va aprecia ca in mod corect instanta de fond a retinut ca urmare a pronunțării Deciziei Curtii Constituționale nr 112/2014 ca actul normativ vizat poate fi asimilat unei legi mai favorabile, producandu – și efecte si asupra situațiilor anterioare intrarii sale în vigoare .

In acest contest sta si Decizia Curtii Constitutionale nr 385/2014 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a art II din Legea 144/2012 pentru modificarea OG 15/2002, statuându – se ca :” Prin OG 15/2002, legiuitorul roman a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizeaza în art 1 alin 2 al actului normativ menționat . Potrivit art 8 alin 1 din ordonanța, neachitarea acestui tarif reprezinta contravenție și se sancționează cu amenda, limitele acesteia fiind stabilite în functie de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa 2 la ordonanța .

Distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art 8 alin 3 din OG 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumita sumă de bani precizată în anexa 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adica în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Prin art I pct 2 din Legea 144/2012 au fost abrogate prevederile din OG 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despagubire, iar prin cele ale art II din aceeasi lege, s –a prevazut anularea acelor tarife de despagubire aplicate si contestate in instanta până la data intrării în vigoare a legii .

Autorul exceptiei critica aceasta din urmă măsura legislativa, sustinand că ar avea caracter retroactiv, contrar prevederilor constitutionale ale art 15 alin 2 din Constitutia Romaniei .

Curtea observa insă că, autorul excepției se raporteaza, în argumentarea criticii, la redactarea pe care textul constitutional o avea anterior revizuirii din 2003 si anume ca „ Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile „. Or, in prezent aceasta prevede, alaturi de legea penala mai favorabila si legea contraventională mai favorabilă ca exceptie de la regula neretroactivității legii .

Referindu – se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanta până la data intrării în vigoare a Legii nr 144/2012 si dispunand anularea lor, prevederile de lege ce formeaza obiectul exceptiei au, ., reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contraventii . Ca urmare a abrogarii dispozitiilor legale care instituiau obligația achitarii tarifului de despagubire – suplimentar fata de obligația de plata a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s –a achizitionat rovinieta – textul de lege criticat, contine, insa o norma legala mai favorabila intervenită în domeniul contraventional, conforma prevederilor art 15 alin 2 din Constitutia Romaniei . „

Ca atare asa cum corect s –a retinut de instanta de fond, acestea nu pot fi limitate doar la acele tarife contestate in instanta, astfel cum prevedere teza finala a art II din Legea 144/2012, urmând a fi avute în vedere toate tarifele de despăgubire aplicate și neexecutate până în prezent .

Prin prisma celor menționate, Tribunalul apreciază fără a mai relua în cuprinsul prezentei decizii considerentele expuse de judecătorul fondului – pe care și le însușește, constată caracterul nefondat al criticilor aduse de apelantă hotărârii atacate.

Pe cale de consecinta, in conformitate cu dispozitiile art 480 alin 2 c proc civ, va respinge ca nefondat apelul

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A – prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., cu sediul în Mun. C. ., jud. C. în contradictoriu cu intimata – contestatoare ., contestatoarea . cu sediul în Loc. O., ., jud. C., CUI_, J_ și cu sediul procesual ales la S.C.A.”L. și G.”, în Mun. C., ., nr.38, ., îndreptat împotriva sentinței civile nr 4690/27.04.2015 pronunțată de Judecătoria C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.08.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, L. V. M. A. J. N.

GREFIER,

E. D.

Jud.fond. A.I. Sincu-B.

Tehnored.jud.decizie.L.V. M.

/4 ex./27.08.2015

← Obligaţia de a face. Încheierea nr. 1770/2015. Tribunalul...		Anulare act administrativ. Încheierea nr. 730/2015. Tribunalul... →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 1047/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1047/2015. Tribunalul CONSTANŢA