Obligaţia de a face. Sentința nr. 1096/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1096/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 14-08-2015 în dosarul nr. 982/118/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1096/2015
Ședința publică de la 14 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V. M.
Grefier E. N.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamanta . INVESTMENT SRL, cu sediul în mun Constanta, . 11-13, J 13/1710/28.05.2013 prin reprezentant legal C. C. si sediul procesual ales în mun C., . 1 B la SCA „ Hasotti și Asociatii „ în contradictoriu cu pârâtul P. M. CONSTANTA, cu sediul în mun C., ., jud C.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în sedința publică din data de 07.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședinșță de la acea dată care face parte intergrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.08.2015 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
A. cauzei de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.- Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr_ , reclamanta . INVESTMENT SRL a chemat în judecată P. M. C., pentru ca prin hotararea ce se va pronunța să se constate ca sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru eliberarea autorizației de construire pentru „ modificare proiect în curs de executie autorizat cu AC nr 1365/15.09.2011, Construire Complex Turistic Le Rose del Lago P+8 E+9 partial, prin supraetajare cu un nivel de 20 % din suprafața desfășurata, conf. art2 alin 4 lit a din Legea 50/1991 ; sa fie obligat pârâtul la eliberarea autorizatiei de construire pentru „ modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC nr 1365/15.09.2011, Construire Complex Turistic Le Rose del Lago P+8 E+9 partial, prin supraetajare cu un nivel de 20 % din suprafața desfășurata, conf art2 alin 4 lit a din Legea 50/1991, sub sancțiunea plății unei penalități de 1000 euro /zi de întârziere de la momentul rămânerii definitive a hotărârii ; sa fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecata .
In fapt, se arata ca este titulara dreptului de proprietate asupra unei cote indivize de ½ din terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare de bun viitor autentificat sub nr 3196/31.07.2007 de BNP C. P. si A. E. – G. .
Alaturi de . SA si Giurgiucanu Giorgica si Giurgiucanu O. detin Autorizatia de Construire nr 1365/15.09.2011 pentru edificarea ansamblului rezidential „ Le Rose del Lago „, reprezentat de 3 corpuri de clădire P+8 E+9 partial .
Se arata ca a dobandit calitatea de proprietar al terenului, precum si pe cea de titulara a autorizatiei mai sus indicate ca urmare a fuziunii prin absortie cu ..RO Imobiliare SRL, iar aceasta din urma obtinuse anterior, tot prin fuziune prin absorbtie, toate drepturile și obligațiile patrimoniale ale . .
Pe parcursul executării lucrărilor la complexul rezidențial, s –a luat hotărârea modificării proiectului, prin supraetajarea cu un nivel de 20 % din suprafata desfășurata a clădirii, posibilitate reglementată de art 2 alin lit a Lg 50/1991.
In acest sens, autoarea – .. Ro Imobiliare SRl a solicitat si obținut certificatul de Urbanism nr 1265/20.05.2014, document prin care s –au indicat o . avize si acorduri necesare a fi obtinute în cadrul procedurii de autorizare .
Spre deosebire de situatia anterioara, printre avizele și acordurile indicate prin acest Certificat de Urbanism se regăsește și un Acord de la Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei C., fără a se menționa însa si vreun temei legal .
În consecinta, în raport de cerințele certificatului de urbanism, s – a procedat la întocmirea documențatiei necesare autorizării, realizandu – se proiectul de executie pentru autorizare ( PAC) și obținandu – se în același timp toate avizele si acordurile solicitate, cu excepția Acordului de la Direcția Patrimoniu .
În aceasta privință, deși a apreciat de la bun început asupra nelegalitatii obligării la obținerea Acordului în cauza, pentru a evita un litigiu de lungă durata, cu costuri si eforturi aferente, a înțeles să îl solicite în mod formal structurii emitente, respectiv Direcției Patrimoniul din cadrul Primariei C. .
Astfel, prin cererea înregistrată la Primaria C. sub nr_/03.04.2014, a solicitat pentru prima data emiterea Acordului amintit, anexand întreaga documentație aferenta . Din păcate, desi asteptau un raspuns rapid al autorităților, s-au lovit de o tăcere totala, de lipsa oricărui răspuns, în sens pozitiv sau negativ .
Subsecvent, neințelegând să astepte reacția persoanelor responsabile și plecând de la premisa conform căreia oricum acordul în speta nu avea nici un temei legal, au solicitat emiterea chiar a autorizatiei de modificare a proiectului rezidențial prin supraetajarea cu un nivel de 20 % din suprafața desfășurata, conf art 2 alin 4 lit a din Legea 50/1991 .
Observandu - se că nici la această cerere nu se întenționează să se răspundă în termenul legal, prin adresa din 14.01.2014 expediata tot prin executor judecătoresc si primita la Primaria Mun C. in data de 15.01.2015 au revenit cu solicitarea privind emiterea autorizatiei, punandu - se in vedere încă odata autorităților faptul că, tăcerea lor, le încalcă drepturi si interese fundamentale, cum este dreptul de proprietate . In aceast context, nici până la data formulării cererii nu a primit vreun răspuns din partea paratului .
Sub aspectul situatiei de drept, precizează reclamanta că în mod evident, în cauză se află în prezența unei tăceri nejustificate a autorității publice față de cererea sa prin care solicita acesteia emiterea unui act administrativ, reprezentat de autorizatia de construire permisă de lege . De altfel, tăcerea administrativă este considerată un refuz implicit de rezolvare a cererii petentului, situație ce îl îndreptățește pe acesta din urmă să sesizeze instanta de contencios .
In cadrul acestei cererii, instanta de contencios administrativ urmează, pe baza probelor administrate, nu numai să constate faptul că sunt îndeplinite condițiile legale pentru emiterea actului solicitat sau efectuarea operațiunii avute în vedere, dar si să oblige în mod direct autoritatea publică în culpă să emită actul sau să efectueze operațiunea solicitată.
Cu alte cuvinte, în ipoteza nesoluționării în termenul legal a unei cereri de emitere a unui act sau de efectuare a unei operațiuni administrative, instanta, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, nu va obliga autoritatea pârâtă doar să solutioneze cererea ,ci va obliga partea în cauză să emită chiar actul sau să efectueze operațiunea .
In acest context, solicita instantei să constate faptul că sunt întrunite toate cerintele legale pentru emiterea autorizației solicitate, documențația depusa la Primaria Mun C. fiind completa, fiind obținute toate avizele si acordurile impuse de Legea 50/1991 si Normele Metodologice și indicate în cuprinsul certificatului de urbanism, iar proiectul tehnic este întocmit conform legii .
În ceea ce privește Acordul de la Direcția Patrimoniu, acesta a fost indicat fără a exista nici un temei juridic .
Așadar din coroborarea dispozitiilor legale aplicabile, respectiv art 5 din Legea 50/1991, art 24 25, 26 35 din Normele Metodologice, reiese fără echivoc împrejurarea potrivit căreia Acordul de la Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei nu figurează printre operațiunile administrative necesar a fi efectuate în cadrul unei proceduri de autorizare în construcții .
De altfel, o asemenea cerință ar avea si un caracter ilogic, avizele si acordurile reglementate în mod expres de lege trebuind a fi obținute în principiu de la alte autorități și instituții publice decât insusi emitentul autorizației .
Daca este firesc ca alte autorități interesate de legalitatea construcțiilor să își exprime un aviz / acord în raport de obiectul lor de activitate, nu este logic ca insăși autoritatea emitentă să procedeze de aceeasi manieră.
” Avizul „ autorității emitente în privința legalității documentației de autorizare se exprimă prin chiar soluția dată asupra cererii de autorizare, respectiv prin emiterea autorizației de construire sau prin refuzul motivat al emiterii acesteia .
AVIZAREA/APROBAREA SEPARATA A DOCUMENȚATIEI DE CĂTRE DIVERSE COMPARTIMENTE DIN STRUCTURA DE SPECIALITATE A UNEI Primării ar reprezenta o dublare nejustificata, excesiva a competențelor autorității publice emitente .
Astfel, se impune constatarea indeplinitii tuturor condițiilor prescrise de lege pentru emiterea autorizației de construire indicate de art 2 alin 4 lit a din Legea 50/1991, cu consecința obligării pârâtului la emiterea sa .
De asemenea, întrucât întârzierea în emiterea actului solicitat le provoaca pagube considerabile, neputand avansa construcția din cauza situației incerte create, apreciaza ca se impune ca obligația de emitere a autorizației să fie stabilită sub sancțiunea unei penalități de 1000 EUR/zi de întârziere, în acord cu dispozițiile art 18 alin 5 din Legea 554/2004 .
O astfel de penalitate ( impusa de altfel si anterior cu ocazia emiterii autorizatiei inițiale ( ar trebui să fie de natură să împiedice din start orice tentativa de tergiversare a executării eventualei hotărâri judecătoresti pronuntate in favoarea sa .
Cât priveste cuantumul penalităților, tinând cont de faptul că imobilul executat consta în complex hotelier, parcare, club, etc, si intenționeaza deschiderea sa în perioada estivala, considera ca este unul adecvat în raport de lipsa de profit anticipată .
In drept, art 1,8, 18 din Legea 554/2004, art 2 alin 4 lit a, art 5 din Legea 50/1991, art 24,25, 26,27,35 alin 2 din Normele Metodologice la Legea 50/1991, art 1 Protocolul 1 la CEDO, art 44 Constituția României revizuită.
Probe: înscrisuri ( f 17 / CD docum, vol docum, f 21- 91 ), interogatoriul – f 18, martori în conditiile in care necesitatea lor va rezulta pe parcurs .
In temeiul art 201 alin 1 cu ref la art 205 c proc civ, P. Mun C. a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată .
In motivarea întâmpinării se arată că in ceea ce priveste sustinerea reclamantei cu privire la Acordul /Avizul de la Direcția de Patrimoniu, arata ca asupra acestei chestiuni se impune a fi facute precizări .
Conform Legii 50/1991 si a Normelor metodologice la lege, se instituie posibilitatea pentru autoritatea administrației publice locale de a condiționa eliberarea autorizatiei de construire de existența unor avize, altele decât cele expres indicate în normele citate .
Avizul Direcției de Patrimoniu este un asemenea aviz, situație în care urmeaza a se respinge susținerea potrivit căreia acest aviz ar fi unul în afara legii si deci nenecesar ; chiar legea creând posibilitatea solicitării și altor avize din partea investitorului, normele legale prin care sunt stabilite avizele/acordurile necesare fiind unele cu caracter enumerativ și obligațoriu pentru cele enunțate, dar nu limitativ / cu privire la sfera avizelor care pot fi solicitate în funcție de specificul fiecărei situații în parte .
In acest sens, autoritatea administrației publice locale, P. Mun Constanta a emis Dispoziția nr 330/03.02.2014, iar ulterior prin HCLM 62/7.04.2014 au fost reglementate si procedurile aferente ( pe lângă alte proceduri similare) prin care s-a stabilit necesitatea efectuării unor verificări cu caracter economic, verificări finalizate prin Avizul Direcției de Patrimoniu .
S-a impus necesitatea emiterii acestui aviz în considerarea faptului că anumite terenuri din domeniul privat al Mun C. au fost înstrăinate, fie pe calea unor contracte de vânzare - cumpărare, fie urmare atribuirii acestora în compensare în procedura Legii 10/2001.
Ultima situație este cea aplicabilă situației de față ; suprafata de teren pentru care se solicită emiterea AC a fost una care a fost atribuită în compensare în procedura Legii 10/2001, prin dispozitia primarului nr 1344/2004( art 3 poz 27 teren în suprafață de 3696,p. Stațiunea Mamaia, zona Cazinou, parcare ).
Cu ocazia emiterii acestei dispozitii de Primar, în procedura propunerii de bunuri și servicii pentru atribuire în compensare, fiind propuse mai multe imobile terenuri printre care și cel de față, s -a atras atenția potențialilor beneficiari ai dispozitiei ce urma a se emite asupra faptului ca evaluarea terenului în discuție a fost efectuată avandu- se în vedere starea de fapt a acestuia la momentul acordării în compensare, iar pentru situația în care se va solicita schimbarea destinației acestuia, atunci va fi necesara achitarea unei diferențe pecuniare prezentând diferența de valoare a terenului față de noua destinație .
Beneficiarii dispoziției au fost de acord cu această procedură și propunere din partea noastră.
La momentul actual, ceea ce se solicită de către reclamantă este emiterea AC care are ca efect schimbarea de destinație a imobilului, situație in care se impune a se proceda la reevaluarea terenului si la plata de către beneficiarul AC a diferenței bănești .Abia ulterior acestui moment se poate purcede la eliberarea AC.
Tocmai pentru verificarea situațiilor de mai sus, respectiv daca există sau nu obligația pentru beneficiar de a achita o diferență băneasca urmare cererii de schimbare a destinației prin emiterea AC - a fost instituită în sarcina Direcției de Patrimoniu această procedură de verificare, care se finalizează prin emiterea ” avizului ” în discuție .
Iată așadar ca există atât cadrul legal general, potrivit Legii 50/1991 cât și cadrul legal la nivel local, potrivit Dispoziției Primarului 330/3.02.2014 si HCM 62/2014 prin care se reglementeaza această situație necesară a fi verificață la nivelul autorității publice, care verificare se finalizeaza prin emiterea ” Avizului Direcțtiei de Patrimoniu”.
In referire la cererea de obligare a Primarului la eliberarea AC, în plus față de lipsa Avizului, mai există un impediment legal pentru care nu se poate proceda la eliberarea AC, respectiv dispozitiile art 2 al 4 lit a ind 1 .
Dupa cum indica textul, trebuie să fie vorba de clădiri care se supraetajeaza, ceea ce in cazul de față încă nu poate fi vorba .
Mai mult, avem în vedere faptul că atât timp cât construcția autorizată inițial nu este finalizată, nu putem discuta despre existența unei CLĂDIRI . Abia ulterior momentului la care se va semna procesul - verbal de recepție definitivă a lucrării, va putea fi posibil a se solicita de către reclamantă eliberarea AC cu obiectul propus .
De asemenea, se impune a se constata si faptul că proiectul inițial vizează un imobil P+ 8 E, imobil ce a fost realizat parțial abia până la etajul 2, valabilitatea AC a fost până în data de 15.09.2012( fiind deci exprimată de cca 3 ani ), iar perioada de executare a lucrărilor de la data anunțului de începere a lucrărilor 10.05.2012, 48 luni) fiind depasita cu cca 1 an .
F. de cele aratate, la momentul actual, în lipsa Avizului Direcției de Patrimoniu, nu este posibilă eliberarea AC solicitată atâta timp cât nu este parcursă procedura privind reevaluarea terenului în funcție de noua destinație și respectiv plata diferenței bănești .
In aceste conditii, se impune a se constata ca atât cererea de obligare la eliberarea AC cât și cererea accesorie de aplicare a penalităților au un caracter nefondat.
In dovedire: înscrisuri ( f 101 – 106).
Prin cererea completatoare formulata de reclamanta in conformitate cu dispoztiile art 204 C proc civ, aceasta a solicitat: în principal, fie anularea totală, fie anularea în parte atât a Dispoziției nr 330/03.02.2014 a Primarului Mun Constanta ( cu privire la art 1 si art 2 si art 3) cât si a HCL 62/07.04.2014 ( cu privire la art 2.1 lit a si b, art 4.1.1 si art 4.1.2, art 6. 2 si art 6.3) ca fiind emise cu încălcarea unor acte normative cu forță juridică superioară .; iar în subsidiar, admiterea excepției de nelegalitate, fie în tot, fie în parte atât a Dispoziției nr 330/03.02.2014 a Primarului Mun Constanta ( cu privire la art 1 si art 2 si art 3) cât si a HCL 62/07.04.2014 ( cu privire la art 2.1 lit a si b, art 4.1.1 si art 4.1.2, art 6. 2 si art 6.3) ca fiind emise cu încălcarea unor acte normative cu forță juridică superioară.
Se invedereaza faptul că actiunea s -a impus a fi completata cu cele doua capete de cerere, exprimate în principal, respectiv, în subsidiar, ca o consecintă directă a faptului că în cuprinsul întâmpinarii sale, parata a inteles să indice drept temei legal pentru obligatia solicitata - Dispozitia nr 330/2014 cat si HCL 62/2014 .
De asemenea, ca premisa a completării actiunii, mai trebuie reținut și faptul că, deși nu o spune ” expressis verbis ”, parata apreciaza în sensul ca aceste temeiuri le sunt opozabile dată fiind calitatea lor de subdobâditori ai unui teren din domeniul privat al Mun Constanta, care a fost atribuit in compensare persoanelor îndreptățite în baza Legii 10/2001 .
În raport de aceste împrejurări, consideră ca Dispozitia Primarului cat si HCL amintite ca fiind profund nelegale, in general, si in special, cu privire la dispozitiile referitoare la obligatia de plata a unei diferente de pret in cazul schimbării ”destinației” terenurilor din domeniul privat, vândute sau atribuite în compensare în virtutea legislației referitoare la restituirea proprietăților .
Sub un prim aspect, sunt oportune doua precizări initiale:
Astfel, a fost investita instanta atât cu un capăt de cerere în anularea totala sau parțiala a celor doua acte administrative, cat si cu excepția de nelegalitate a acelorași acte în raport de posibila natura juridica a acestora .
Mai concret, în măsura în care cele doua acte administrative ar fi considerate ca având un caracter normativ, in raport de dispoz art 4 alin 4 din Legea 554/2004, in forma actuala, ar trebui să se aprecieze in sensul ca ele nu pot forma obiectul unei exceptii de nelegalitate .
Desigur, în ceea ce îi priveste, natura juridică reala a ambelor acte este cea de acte administrative cu caracter unilateral individual, întrucât ele se adreseaza unor subiecti de drept precis determinati, nereglementând o situație generala, opozabila” erga omnes ” .
Așa cum rezultă foarte clar din cuprinsul acestora, dar mai ales din conținutul HCL 62/2014, cele doua acte reglementeaza în esenta procedura administrativa prin care beneficiarii unor acte de vanzare - cumpărare sau a unor Dispozitii de atribuire a unor terenuri din domeniul privat al Mun C. sunt obligați să achite o diferenta de pret în cazul în care intenționeaza la un moment dat schimbarea destinației terenurilor dobândite .
Așadar, această procedură nu vizeaza toti beneficiarii unor contracte de vânzare – cumpărare sau al unor Dispozitii de atribuire a unor terenuri din domeniul privat al Mun C., ci doar pe cel care intenționeaza schimbarea destinației terenurilor pe parcursul exercitării dreptului de proprietate .
In concluzie, in opinia sa, natura corecta este cea de acte administrative unilaterale cu caracter individual, nicidecum de acte unilaterale cu caracter normativ . Or, in aceste condiții, instanta ar trebui să rețină inadmisibilitatea capatului de cerere in anularea și verificarea legalității actelor atacate strict în cadrul excepției .
In al doilea rând, s -a inteles a se solicita fie anularea totală a actelor, fie anularea parțiala a acestora, în referire doar la o . dispoziții precis indicate, în raport de vătămarea posibilă suferită de ei .
Daca instanța va aprecia ca actele în integralitatea lor le vatămă interesele, atunci va dispune anularea lor integrala .
Daca se va considera ca doar anumite prevederi, respectiv cele care impun in mod direct obligația de plata a unei diferente de pret si de obținere a Acordului de la Direcția de Patrimoniu în cazul dat, atunci va putea dispune anularea actelor numai sub aspectul dispozițiilor in cauza .
Trecând peste aceste precizări preliminare, solicită a se constata ca impunerea obligației de plata a unei diferențe de preț în cazul schimbării destinației sau a reglementării urbanistice a unui teren atribuit in baza Legii 10/2001, de către beneficiarul atribuirii sau de către orice subdobânditor este complet nelegala .
Obligația respectiva, ca de altfel, întreaga procedura care concura la impunerea ei, este nelegala întrucât incalca pe de o parte regimul juridic al dării in plata si al contractelor de vânzare – cumpărare cat si regimul juridic al imobilelor restituite în baza Legii 10/2001 .
Din această perspectiva, in practica si literatura de specialitate, dispozitiile de Primar prin care s- a decis restituirea imobilelor preluate abuziv prin echivalent, sub forma acordării in compensare a unor bunuri egale valoric cu cele preluate, au fost asimilate fie unor dari in plata, fie unor vânzari.
Astfel, în opinia prof Fl. Baias, B D., M N. ( Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv, ed Rosetti, 2001, vol I, pg 218) oferta de restituire prin echivalent reprezinta o veritabila oferta de dare in plata .
Alti autori ( G Rentiu / Retrocedarea imobilelor preluate abuziv – Ed Hamangiu, 2007, pg 218) au aratat ca atribuirea unui alt bun, în procedura prevăzuta de Legea 10/2001, în locul celui preluat abuziv, poate fi asimilată vânzarii, ambele operațiuni juridice, atât acordarea în compensare cat si vânzarea – presupunand ieșirea bunului din patrimoniul titularului .
In ceea ce îi priveste, distincția operata în doctrină nu este finalmente relevanta, cel putin din perspectiva exercițiului dreptului de proprietate asupra bunului acordat în compensare, pentru ca în ambele cazuri, atât ca urmare a dării în plata cat si ca urmare a unei veritabile vânzari, dreptul de proprietate dobândit de către persoana îndreptățită este unul definitiv si deplin .
De altfel aceasta concluzie este susținută și de reglementarea actuala a instituției dării în plata in cadrul NCC, reglementare a cărei paternitate aparține chiar autorilor mai sus citati, ce sustineau strict teza unei dări în plata pure, conform art 1492 alin 2 NCC.
Așadar, conform reglementării actuale, când darea în plata are drept efect transferul dreptului de proprietate asupra unui bun în schimbul unei obligații, dreptul de proprietate astfel dobândit se bucura de toate garanțiile specifice unui drept de proprietate dobândit în cadrul unei vânzari .
Prin urmare, în accepțiunea sa, indiferent de calificarea Dispoziției de Primar ca dare în plata sau vânzare, regulile specifice vânzarii se aplică în privința dreptului de proprietate dobândit de către persoana îndreptățită .
Or, in mod evident, din întreaga reglementare a contractului de vânzare -cumpărare, in cuprinsul art 1650 si urm NCC, chiar si in concordanta cu prevederile relative la darea în plata - art 1492 alin 2 NCC, rezultă făra echivoc ca o clauza prin care cumpăratorul /dobânditorul este obligat să achite o diferentă de pret ori de câte ori intenționeaza să dispuna de bunul sau în sensul schimbării destinației sau reglementărilor urbanistice este nulă absolut .
Dacă ne raportăm la caracterele contractului de vânzare / cumpărare si chiar la cele ale dării în plată în varianta descrisa de art 1492 alin 2 NCC, în special la caracterul comutativ si translativ de proprietate, atunci obligația de mai sus apare vădit nelegala .
In concret, atât in cazul unei vanzari – cumpărari tipice cat si in cazul dării in plata reglementate de art 1492 alin 2 NCC, transferul dreptului de proprietate are loc in momentul incheierii convenției, chiar dacă pretul nu s -a platit si bunul nu s -a predat .
Mai mult, cu atât mai mult are loc transferul dreptului de proprietate în momentul incheierii convenției în ipoteza in care prețul este platit si bunul este predat concomitent incheierii contractului .
De asemenea, distinct de caracterul translativ de proprietate, existenta si intinderea obligațiilor părților trebuie să fie cunoscute de către părți la momentul încheierii contractului de vânzare ( sau al dării în plata cu efecte similare ) si nu pot depinde de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de câștig sau de pierdere pentru ambele părți contractante .
In cazul unui astfel de eveniment, convenția părților devine una aleatorie, elementele sale esențiale fiind supuse unei incertitudini perpetue .
Privinta în acest context, obligația impusa prin cele doua acte administrative ar face ca prețul, unul dintre elementele esențiale ale vânzarii să fie revizuibil ori de câte ori s -ar schimba destinația sau reglementarea urbanistica a terenului, fie în beneficiul cumpărătorului, fie în beneficiul vânzatorului .
Subliniază că acest mecanism ce afecteaza contravaloarea prețului ar putea opera teoretic atat în favoarea cumpărătorului, dacă schimbarea de destinație sau de reglementare urbanistica ar avea drept rezultat diminuarea valorii terenului, cat si in favoarea vânzatorului, dacă schimbarea ar duce la creșterea valorii bunului .
Apreciaza ca, in reprezentarea autorilor actelor administrative, schimbarea ar putea atrage numai o diferenta de valoare in favoarea vânzatorului, însă în mod evident, o atare interpretare ar fi complet inacceptabila intrucat ar duce la limitarea abuziva a dreptului de proprietate in sensul ca titularul acestuia i-ar fi interzis sa adopte acte de dispozitie prin care să scada valoarea terenului, or titularul poate face ce acte dorește .
Rezumand, obligația instituită prin actele atacate încalcă în mod grav caracterele comutativ si translativ ale contractelor de vânzare - cumpărare sau dare în plata in varianta asimilata, conferind convenției parților un arbitru perfect .
Nu se poate spune ca se afla în fata unui pret determinabil pentru ca, așa cum se retine în literatura de specialitate, în cazul unui astfel de pret părțile au precizat de la bun inceput in contract elementele certe din viitor pe baza caruia acesta va fi stabilit și achitat .
Or, în speta noastra, nu se afla in fața unui element din viitor, cert, pe baza căruia părțile sa determine prețul, ci asa cum s -a arătat, în fața unui eveniment incert, aleatoriu .
Mai mult, în cazul prețului determinabil în funcție de un element viitor cert, ceea ce este esențial de reținut este faptul ca odata realizat acel eveniment viitor, prețul devine determinat, se achita ca atare, cu consecința indeplinirii definitive a obligației cumpăratorului sub acest aspect .
In acest context, în speta analizata, prețul ar varia, în plus sau în minus, ori de câte ori s –ar schimba destinatia, ceea ce în mod evident este nelegal, putandu – se discuta din aceasta perspectiva chiar si de o cauza imorala .
Rezumand, instanta trebuie să constate nelegalitatea totala sau partiala a celor doua acte administrative, obligația impusa fiind una imorala si în contradictie cu regimul juridic al vânzării si/sau al dării in plata asimilate .
Pe de alta parte, obligația analizata încalcă și dispozițiile Legii 10/2001, respectiv ale art 9 corob cu art 1alin 1 si 3, intrucat chiar daca textul art 9 se referă la restituirile în natura, în mod evident, din întreaga economie a legii 10/2001, rezultă ca si în situatia reparatiei prin echivalent sub forma acordării de bunuri in compensare, si aceste bunuri trebuie acordate libere de orice sarcini .
Cu alte cuvine, odata atribuite in compensare, bunurile devin ale persoanei îndreptățite în mod deplin, acesta putandu - și exercita toate prerogativele dreptului de proprietate fără nicio ingradire .
Ar fi complet inacceptabil și în totala contradictie cu spiritul si insasi ratiunea acestei legi ca, după ce au fost private de averea lor o perioada de timp, persoanele indreptățite să nu poata dispune in totalitate în in mod deplin de bunurile restituite in natura sau de cele primite in compensare .
Nu este suficient ca nu s -au putut bucura timp de peste 50 de ani de bunurile lor, pentru ca in optica reprezentantilor Mun Constanta, mai trebuie să si plăteasca din când în când câte o diferență de pret atunci când vor să dispună de ele într – un sens sau altul .
Mai invedereaza ca, din perspectiva Legii nr 10 /2001, determinarea valorii bunurilor atribuite în compensare la momentul rezolvarii notificarii persoanelor îndreptățite nu a avut și nu are decât un scop: ca la momentul transferului dreptului de proprietate asupra bunului dat in schimbul celui imposibil de restituit să se asigure o echivalenta valorica .
Tocmai de aceea, creșterea sau diminuarea ulterioara a valorii bunurilor date în compensare nu poate avea nicio repercusiune asupra dreptului de proprietate a persoanelor îndreptățite, acesta fiind pe deplin dobândit la data solutionării notificării .
De asemenea, independent de legalitatea sau nelegalitatea actelor respective, se impune ca instanta sa observe faptul ca in realitate aceste acte administrative reglementeaza ipoteza schimbării „ destinatiei „ terenurilor .
In cadrul Dispozitiei Primarului se vorbeste clar despre „ destinatie si pe de alta parte, „ destinatia „ este si criteriul legal avut in vedere în cadrul documentatiei de autorizare, documentatie ce incepe cu emiterea certificatului de urbanism .
Sub acest aspect, așa cum rezulta si din Certificatul de urbanism ce sta la baza solicitarii – destinatia prevazuta era cea de „ hotel, piscine, centru de afaceri .. „
Aceasta destinație nu a fost schimbata, nu se solicita acest lucru, ci modificarea autorizatiei initiale prin supraetajare in conditiile legii cu un etaj partial .
Prin urmare, chiar si dacă am reține legalitatea obligației impuse prin actele administrative, nu ne –am regasi in domeniul lor de aplicare .
Cu atat mai mult nu am fi in aceasta situatie cu cat prin Autorizatia initiala de construire – emisa în urma unui litigiu anterior – au fost autorizati sa execute o cladire de P+9 etaje .
Atata timp cat s –au hotarat in prima faza sa execute doar o cladire de P + 8 etaje si acum cere supraetajarea cu inca un etaj partial, se regaseste practic in limitele deja validate de către o instanta judecătoreasca in mod irevocabil .
Se mai arata ca, in raport de abordarea vesnic abuziva a paratei, des se invoca presupusa obligatie a sa, Primaria nu le –a comunicat daca trebuie sa achite vreo diferenta de pret sau nu, cuantumul acestei diferente, etc
De asemenea, considera că argumentul paratei referitor la momentul la care poate fi solicitata o astfel de autorizatie ca fiind complet nefondat .
Se arata ca, autorizatia de supraetajare emisa în temeiul art 2 alin 4 lit a din Legea 50/1991 este in realitate o autorizatie de modificare a unei autorizatii initiale .
De altfel, asa cum se poate observa din actele anexate, autorizatia de supraetajare este una de modificare a unui proiect în curs de executie, așa încat cele invederate de parata apar ca fiind complet neavenite .
Prin intampinarea formulata si depusa la dosar ( f 166 ) ca urmare a formularii cererii completatoare si de modificare a cererii introductive, paratul invoca: EXCEPTIA INADMISIBILITĂȚII CERERII MODIFICATOARE, EXCEPTIA PRESCRIPTIEI DREPTULUI LA ACTIUNE .
- In ceea ce priveste EXCEPTIA INADMISIBILITATII CERERII MODIFICATOARE, se solicita a a se avea in vedere ca reclamanta si –a intemeiat cererea pe dispoz Legii 554/2004, motiv pentru care urmeaza a se da eficienta dispoz art 7 din legea, retinand ca „ înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competenta, persoana care se considera vătămata într – un drept al său ori într – un interes legitim printr – un act administrativ individual trebuie să solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea în tot sau in parte a acestuia .”
In speta, reclamanta nu a facut dovada formularii unei plangeri prealabila, etapa premergătoare investirii instantei in anularea sau constatarea nelegalitatii unor acte administrative .
Prin urmare, sanctiunea neexecutării recursului administrativ prevazut de lege atrage inadmisibilitatea cererii pentru lipsa procedurii prealabile .
- In ceea ce priveste EXCEPTIA PRESCRIERII DREPTULUI LA ACTIUNE, se invocă dispoz art 11 alin 1, alin 2 si alin 5 din Legea 554/2004, cu motivatia în esentă, că, deși reclamantul a luat cunoștinta de HCLM 62/2014 la data de 07.04.2014, reclamanta a formulat cererea completatoare la data de 08.05.2015, nerespectând termenul de prescriptie reglementat de art 11 din Legea 554/2004 .
Se impune a se reține ca in raport de conținutul actului administrativ a cărui anulare se solicita, ne aflam in fața unui act administrativ unilateral cu caracter individual . De asemenea, în analiza naturii juridice a unui act administrativ, esentiale sunt efectele juridice pe care le produce și natura măsurilor dispuse în continutul sau, cu atat mai mult cu cât art 52 din Constituția României si dispozitiile Legii contenciosului – administrativ nu fac distinctie între actele normative individuale si cele normative .
Așa fiind, în speță, nu se poate discuta despre vreun „ act normativ „, deoarece, față de Hotararile de Consiliu la care se face referire, acestea fac cunoscute reclamantului elementele privind regimul juridic al terenurilor respective .
Dintr – o alta perspectivă, potrivit art 11 din Legea 554/2004 acesta reglementeaza doua categorii de termene pentru sesizarea instantei de contencios administrativ si fiscal, respectiv: de 6 luni – a carui implinire are ca efect stingerea dreptului la actiune ( alin 1) si 1 an – aplicabil numai pentru motive temeinice și care nu poate fi depasit ca efect al intervenirii unor cauze de intrerupere sau suspenadare a cursului prescriptiei avute in vedere de alin 1 ( alin 2 ) .
In consecinta, în prezenta cauza, ne aflam în situatia examinarii unor acte administrative unilaterale despre a căror existență reclamantul a luat cunostinta .
Prin rapunsul la intampinare formulat si depus la dosar ( f 172) reclamanta a inteles sa raspunda la exceptiile invocate, aratand următoarele:
Daca se va aprecia ca actele atacate sunt acte administrative unilaterale normative, atunci cu siguranta actiunea in anularea lor este prescrisa .
Dimpotriva, daca se face raportarea la termenul de 6 luni prev de art 11 alin 1 din Legea 554/2004, atunci acesta nu poate curge decât de la momentul primirii raspunsului la plangerea prealabila formulata, în conditiile în care plângerea prealabila ce vizeaza un act normativ poate fi introdusa oricând .
Este adevart faptul ca nu s –a formulat plângere prealabila împotriva actelor respective înainte de a introduce cererea in anulare pe calea actiunii modificatoare, însa în opinia sa, plângerea prealabila nu mai este necesara în situatia in care partea vatamata ia cunostinta de actul normativ pe parcursul derularii procesului, mai exact în faza regularizarii cererii introductive de instanta .
In cazul in care s .-ar accepta teza contrara ar insemna ca, în masura in care reclamantul ia cunoștintă de actul normativ ce il lezeaza în, spre exp, în ultima zi anterioară primul termen de judecata, acesta să nu mai aiba posibilitatea modificării cererii introductive în sensul introducerii si a actiunii in anulare, ci ar fi nevoit să întreprinda un demers distinct, cu plangere prealabila si litigiu separat, urmand să se stabileasca raportul dintre cele doua dosare astfel formate . Or, o atare ipoteza ar fi complet importuna din perspectiva unei bune administrari a Justitiei .
Astfel, în ipoteza calificării actelor ca fiind normative, în principal, solicita respingerea ambelor exceptii, iar in subsidiar, s-ar putea discuta cel mult de inadmisibilitate ca urmare a lipsei plângerii prealabile si nicidecum de prescriptie .
Daca insa calificam actele ca fiind acte cu caracter individual, asa cum opiniaza paratul, urmeaza ca ambele exceptii se impun a fi respinse .
Așa cum s –a retinut constant in practica si literatura de specialitate, în cazul contestarii unui act administrativ unilateral individual pe calea exceptiei de nelegalitate, nu este nevoie de parcurgerea fazei plangerii prealabile .
Fiind un incident procesual invocat in cadrul unui litigiu pendinte, autorul sau nu este nevoit sa formuleze mai întâi plangere prealabila, așa incat exceptia inadmisibilității dedusa din acest aspect este complet nefondata.
De asemenea, exceptia de nelegalitate poate fi introdusa oricând în cadrul unui litigiu existent, indiferent de momentul emiterii actului administrativ cu caracter individual atacat, intrucat exceptia nu duce la anularea acelui act, ci la inopozabilitatea efectelor acestuia in cauza data celui caruia i se opune actul respectiv .
Prin urmare, nu conteaza când au fost emise cele doua acte din perspectiva exceptiei de nelegalitate si cu atat mai putin poate fi luat in calcul momentul publicării lor pe pagina de internet a Primariei .
Cel mult, se poate lua în considerare momentul la care existenta acestor acte le –a fost adusă la cunostintă pe parcursul procesului, însa in nici un caz momentul publicării pe internet, in aceasta privinta existand practica judiciara suficienta .
Sub aspectul fondului, arata ca se remarca lipsa oricărei aparari referitoare la legalitatea celor doua acte .
La dosar au fost anexate :Dispozitia nr 330/03.02.2014 si HCLM 62/07.04.2014 precum si documentatia aferenta ( f 180 – 200) .
Instanta a incuviintat proba cu inscrisurile depuse la dosar de ambele parti .
Analizand cu prioritate exceptia inadmisibilitatii cererii modificatoare avand ca obiect anularea in tot / anularea in parte a Dispozitiei nr 330/03.02.2014 emisa de P. Mun Constanta 8 cu privire la art 1 si art 2 si art 3 ) cat si a HCL 62/07.04.2014 ( cu privire la art 2.1 lit a si b, art 4.1.1 si art 4.1.2, art 6. 2 si art 6.3 ) pentru lipsa procedurii prealabile, Tribunalul retine urmatoarele:
Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat, în principal, fie anularea totala, fie anularea in parte atât a a Dispozitiei nr 330/03.02.2014 emisa de P. Mun Constanta ( cu privire la art 1 si art 2 si art 3 ) cat si a HCL 62/07.04.2014 ( cu privire la art 2.1 lit a si b, art 4.1.1 si art 4.1.2, art 6. 2 si art 6.3 ), iar în subsidiar – admiterea exceptiei de nelegalitate fie in tot, fie in parte atât a a Dispozitiei nr 330/03.02.2014 emisa de P. Mun Constanta 8 cu privire la art 1 si art 2 si art 3 ) cat si a HCL 62/07.04.2014 ( cu privire la art 2.1 lit a si b, art 4.1.1 si art 4.1.2, art 6. 2 si art 6.3 ).
Raporatat la cererea in sine, instanta are a verifica continutul actelor pentru care s –a solicitat anularea, respectiv invocata nelegalitatea acestora, in contextul statuarii asupra caracterului acestor acte – respectiv acte cu caracter unilateral individual sau acte cu caracter normativ .
Potrivit dispozitiilor art 4 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, asa cum a fost modificat prin Lg 76/2012, se retine ca: „ (1)Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
(2)Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
(3)În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
(4)Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
De asemenea potrivit art 7 alin 1 si 1 ind 1 din acelasi act normativ :” (1)Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
(11)În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.”
Din lecturarea actului administrativ reprezentat de Hotararea Consiliului Local nr 62/2014 privind aprobarea metodologiei de vânzare a bunurilor imobile ( terenuri si/sau clădiri ) aparținand domeniului privat al mun Constanta se va retine ca aceasta îmbraca caracterul unui act normativ aplicabil tuturor subiectilor ce pot accesa bunurile inserate la art 1 din act, dar si aspectele de procedura privind metodologia de realizare a continutului intrinsec al actului .
Aceleasi aspecte se retin si din continutul Dispozitiei nr 330 /03.02.2014 privind verificarea destinatiei unor bunuri imobile, a continutului comisiilor legal formate si a atributiilor ce revin acesteia.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că distincția între actele administrative individuale și cele normative se realizează în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte. Înalta Curte a precizat că încadrarea unui act infralegislativ într-una dintre cele două categorii mai sus arătate nu se poate realiza prin „decuparea” unor dispoziții din acel act (în speță, o anexă la actul normativ), afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conținutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre cele două categorii de acte.
Astfel, in acest context, avand in vedere ca actele pentru care se solicita anularea totala sau in parte au caracter de act administrativ individual, procedura de contestare se impunea a fi aplicata intocmai și in conformitate dispoz art 7 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ .
Nu poate fi retinuta argumentatia adusa in sprijinul pozitiei sale de catre reclamanta potrivit careia nu se mai impunea parcurgerea etapei procedurii prealabile, anterioara introducerii actiunii in justitie – atata timp cat de plano, legiuitorul nu a exclus acesta procedura in situatia descoperirii unei stari de fapt pe parcursul derularii procesului, asa cum rezida din dispoz art 4 alin 2 din legea 554/2004 cu ref la art 7 alin 1 ind 1 din acelasi act normativ .
Pe cale de consecinta, va admite exceptia inadmisibilitatii pentru lipsa procedurii prealabile si va respinge cererea avand ca obiect anularea totala sau in parte atat a Dispozitiei nr 330/03.02.2014 emisa de P. Mun Constanta 8 cu privire la art 1 si art 2 si art 3 ) cat si a HCL 62/07.04.2014 ( cu privire la art 2.1 lit a si b, art 4.1.1 si art 4.1.2, art 6. 2 si art 6.3, ca inadmisibila .
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata , instanta urmeaza a nu se mai pronunta si asupra acesteia prin raportare la solutionarea prioritara a exceptiei inadmisibilitatii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, exceptie peste care in situatia in care s –ar fi apreciat ca este întemeiata, rolul instantei era acela de a verifica in raport de caracterul actului data pana la care putea fi introdusa o astfel de cerere .
Daca ar fi sa ne raportam insa la actul in sine, apreciata de instanta ca fiind un act cu caracter normativ, dispozitiile art 7 alin 1 ind 1 din Legea 554 /2004 statueaza clar si fara putinta de tagada ca în cazul actului normativ plangerea prealabila poate fi formulata oricând, nu însa si omisa a fi realizaza ca act premergator formularii actiunii in justitie sau implicit de demonstrare a incercarii de realizare a obligatiei pe calea recursului administrativ gratios . Pe cale de consecinta, cererea de anulare partiala sau totala a celor doua acte administartive locale, daca s –ar fi indeplinit toate conditiile de admisibilitate – instanta ar fi apreciat ca solicitarea nu era prescrisa .
In ceea ce priveste fondul cererii, Tribunalul va aprecia ca solicitarea reclamantei este nefondata, motivat de urmăroarele aspecte:
Plecand de la situatia de fapt in care se gaseste reclamanta, se va avea in vedere ca aceasta - urmare a incheierii contractelor de vanzare – cumparare si implicit a transferului dreptului de proprietate de la vanzatorii ( proprietari ai terenului dobandit in baza legii 10/2001 ) si cumparatori, respectiv terte persoane beneficiare fie personal, fie prin fuziune si absortie ca si societati de dezvoltatori imobiliari – a dobandit dreptul asupra cotei parti de ½ detinuta din terenul retrocedat vanzatorilor .
Ceea ce a facut obiectul legii 10 /2001 nu l –a reprezentat decat dreptul de proprietate asupra terenului, nu si orice alte investitii realizate de alte persoane pe acest teren . Dreptul de dispozitie asupra terenului prin transferul dreptului de proprietate si orice alte obligatii care deriva din acest aspect nu mai pot fi arondate vechilor proprietari – beneficiari ai dispozitiilor Legii 10/2001, ci noilor proprietari .
In acest context, se va retine ca data fiind situatia avuta in vedere la data emiterii AC nr 1365/15.09.2011 privind emiterea ansamblului rezidential „ Le Rose del Lago „ ,a caesata situatie nu poate fi avuta in vedere si la momentul solicitarii eliberarii unei noi autorizatii de construire care sa vizeze modificarea proiectului initial .
Un alt aspect ce viza in fapt necesitatea intrarii in legalitate se impunea a fi analizata de catre reclamanta anterior solicitarii instantei de a analiza refuzul autoritatii administrativ locale de a- i emite actul administrativ solicitat, daca la momentul solicitarii – Autorizatia de construire initiala mai era valabila, situatie in care s –ar fi impus a se analiza doar refuzul autoritatii de a da curs solicitarii si nu al obligarii propriu zise .
Mai mult, odata cu expirarea AC, obligatiile solicitantului se circumscriu tuturor pasilor reglementati de Legea 50/1991 si al normelor metodologice aferente .
Astfel, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire…, emisă în condițiile legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil – teren și/sau construcții – identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.
Autorizarea executării lucrărilor de construcții reprezintă exercitarea autorității de către administrația publică județeană și locală, după caz, precum și de către administrația publică centrală, în situațiile prevăzute de Lege, cu privire la punerea în aplicare a prevederilor documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, aprobate potrivit legii, care se constituie în temei juridic pentru realizarea de lucrări de construcții.
Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.
În cazul schimbării investitorului pe parcursul executării și înaintea finalizării lucrărilor, valabilitatea autorizației de construire/desființare se menține, cu condiția respectării în continuare a prevederilor acesteia, precum și a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare. În această situație, autorizația împreună cu celelalte acte – avize, acorduri, documentații etc. -, care au stat la baza eliberării acesteia, aparțin de drept noului investitor (proprietar).
Se va mai retine ca exigenta depunerii anumitor avize conform celor mentionate in certificatul de urbanism nu poate fi suplinita prin prezentarea unor facturi care atesta plata unor servicii catre furnizorii de apa, gaze sau celor de la salubritate, cum în mod eronat a sustinut recurenta, fata de dispozitiile imperative ale Legii nr.50/1991.
Indreplinirea tuturor obligatiilor impuse de normele imperative ale Legii 50/1991 in ceea ce priveste emiterea autorizatiei de constructie impun pe langa respectarea conditiilor prev de art 4 cu ref la art 3 din Legea 50/1991 si respectarea acelor alte obligatii lasate de legiuitor la latitudinea autoritatilor locale ca un spefic al fiecarei zone in parte .
Astfel, așa cum rezulta din toata documentatia depusa de reclamanta in dovedirea situatiei de fapt, se va retine ca aceasta reprezinta o dovada a faptului ca desi intitulata „ modificare proiect în curs de executie autorizat cu AC nr 1365/15.09.2011”, acesata reprezinta in fapt o documentatie aferenta emiterii AC.
Pe cale de consecinta, cerintele impuse de legiuitor si implicit de autoritatile locale ce completeaza normele cadru in domeniul autorizatii constructiilor, nu pot fi analizate decat prin prisma unei refuz nejustificat al autoritatii de a da curs solicitarii facute, in desconsiderarea situatiei create solicitantului si indeplinirii de catre acesta a tuturor obligatiilor impuse in sarcina sa .
Or, in situatia de fata, reclamanta nu a facut dovada indeplinirii solicitarii facute de catre parata – in vederea emiterii Avizului Directiei de Patrimoniul, dovada fiind faptul ca din considerentele actiunii rezida fara putinta de tagada refuzul reclamantei in calitatea sa de titular ala dreptului de proprietate si beneficiar al AC de a se supune obligatiei, respectiv de a reevalua terenul si ca urmare a situatiei acestuia in timp dar si ca urmare a categoriei de folosinta in care acesta a trecut .
Nu poate fi analizata situatia dedusa judecatii de catre reclamnata doar prin prisma faptului ca s-ar crea o dubla discriminare proprietarilor care si –au recapatat dreptul de proprietate dupa o perioada lunga de timp, atata timp cat parte din acestia si –au instrainat dreptul – iar noul proprietar are obligatia intrarii in legalitate sub toate aspectele .
In ceea ce priveste cererea paratei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, Tribunalul va retine ca intemeiata solicitarea .
In contextul aplicabilitatii direct, cu referire la dispozitiile art 451 alin1, art 452 rap la art 453 alin 1 c proc civ, va obliga reclamanta către pârât la plata sumei de 657,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform documentelor justificative aflate la dosar .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea principala formulata de reclamanta . INVESTMENT SRL, cu sediul în mun Constanta, . 11-13, J 13/1710/28.05.2013 prin reprezentant legal C. C. si sediul procesual ales în mun C., . 1 B la SCA „ Hasotti și Asociatii „ în contradictoriu cu pârâtul P. M. CONSTANTA, cu sediul în mun C., b dul Tomis, nr 51, jud C., ca nefondata.
Obligă reclamanta către pârât la plata sumei de 657,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 august 2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
L. V. M. E. N.
Red/tehnored L.V. M.
4 ex /28.09.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 787/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Somaţie de plată. Sentința nr. 688/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
