Contestaţie la executare. Sentința nr. 958/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 958/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 3122/118/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 958
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect contestație la executare formulată de reclamanta ., cu sediul procesual ales în M., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. - D. G. - AJFP C. - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL M., cu sediul procesual ales în C., ., nr. 18, jud. C..
Atât la prima cât și la a doua apelare a cauzei făcută în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 155 NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată se constată că la dosarul cauzei prin serviciul registratură pârâta a depus note scrise și înscrisuri în susținerea poziției procesuale, după care;
Instanța constată că prin întâmpinare pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanta și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL,
Asupra exceptiei necompetentei materiale a Tribunalului retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta-sectia contencios administrativ si fiscal reclamanta . a formulat contestatie la executarea inceputa in dosarul de executare nr.169psolicitand desfiintarea actelor administrative atacate, respectiv procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/19.03.2015 emis de Serviciul Fiscal Municipal M..
In motivare a aratat ca bunurile sechestrate sunt proprietatea altei persoane juridice.
In drept, cererea a fost intemeiata pe OG 92/2003 si legea nr.554/2004.
Parata D. Galati-AJFP Constanta a formulat intampinare prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta motivata de dispozitiile art.172 alin.4 cod proc.fiscala avand in vedere ca actul atacat est eun act de executare silita.
Instanta retine ca potrivit art. 172 alin 4 din OG 92/2003 contestatia la executarea silita se introduce la instanta judecatoreasca competenta.
Potrivit art.714 Cod proc.civila contestatia se introduce la instanta de executare iar potrivit art.651 alin.1 Cod proc.civila instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, in afara cazurilor cand legea dispune altfel.
Constatand ca sediul debitorului est ein municipiul M. iar instanta de executare este Judecatoria M., Tribunalul va admite execptia necompetentei materiale si va declina solutionarea cauzei in favoarea Judecatoriei M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta.
Declina solutionarea cauzei formulată de reclamanta ., cu sediul procesual ales în M., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. - D. G. - AJFP C. - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL M., cu sediul procesual ales în C., ., nr. 18, jud. C., in favoarea Judecatoriei M..
Fără cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE, ptr. GREFIER, aflat in CO
E. C. E. D.
Cf.art.426 alin.4 C. semneaza
Grefier sef sectie
V. I.
Tehnored.Jud. E.C.
4 ex./8.07.2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1007/2015. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 430/2015.... → |
|---|








