Litigiu privind achiziţiile publice. Încheierea nr. 29/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Încheierea nr. 29/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 4797/118/2014*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA A II - A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 29 Ianuarie 2015

PREȘEDINTE – I. P.

GREFIER – O. E.

Pe rol, soluționarea cererii de sistare lucrări, formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamanta S.C. R. S.R.L. – cu sediul social în C., ., prin administrator judiciar GD REORGANIZARE SI LICHIDARE IPURL – cu sediul în C., ., ., apt. 40, județ C. în contradictoriu cu pârâtele .- cu sediul în București, .. 12 , C. I. Y OBRAS SA – ÎN INSOLVENȚĂ, prin administrator judiciar CARLOS ALBERTO LOPEZ SERRANOcu sediul în Mijas, Avda de Mijas nr. 2, EDIF. SERANNO 2,1D,_, Spania și prin administrator judiciar A. JAVIER TELLEZ MARQUEZ – cu sediul în Malaga, Tomas de Heredia, 23 2 IZDA,_, Spania, . OBRAS SA P. . ȘI CONSTRUCTII SRL în insolvență prin administrator judiciar EUROLEX IPURL – cu sediul în București, .. 1, ., etaj 9, apt. 103, sector 3, .>cu sediul în C., .-24, județ C., . – cu sediul în București, . nr. 1, ., etaj 10, apt. 103, sector 3.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-na av. Paris Z. pentru pârâta C. I. Y OBRAS SA, în baza copiei de pe împuternicirea avocațială acordată de societate d-nei av. C. Vedel și a delegației de substituire pe care le depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu pârâta C. I. Y OBRAS SA prin administratorii judiciari desemnați.

În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință arată că reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.

D-na av. Paris Z. susține că abia zilele acestea avocatul titular a încheiat contractul de asistență juridică cu pârâta C. I. Y OBRAS SA, astfel încât la acest moment nu poate prezenta un mandat expres din partea administratorului judiciar al pârâtei. Ar fi apreciat că se impunea acordarea unui nou termen de judecată, însă arată că, în principiu, este de acord cu cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.

Instanța, având în vedere lipsa celorlalte părți, lasă cauza la a doua apelare.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă d-na av. Paris Z. pentru pârâta C. I. Y OBRAS SA, precum și av. R. C., pentru pârâta .>în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar.

Pârâta .>prin avocat, susține că este de acord cu cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, deși, din punctul său de vedere, nu Secția a II – a Civilă a este competentă funcțional să judece prezenta cauză.

Pârâta C. I. Y OBRAS SA, prin avocat, susține că la acest termen ar fi dorit să depună întâmpinare.

Instanța arată că art. 406 alin 4 Cod procedură civilă prevede acordul pârâților pentru renunțarea la judecată, însă, având în vedere că dosarul de fond nr._, până la soluționarea căruia s-a formulat prezenta cerere de ordonanță președințială, a fost soluționat, în sensul că cererea a fost anulată, în temeiul dispozițiilor art. 200 NCPC, ca netimbrată, pune în discuția părților excepția lipsei de interes în continuarea judecății.

Pârâta .>prin avocat, precizează că, după data deschiderii procedurii insolvenței față de reclamantă, s-a formulat o nouă acțiune, având același obiect cu dosarul nr._, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, astfel cum rezultă din cererea depusă de reclamantă aflată la fila 192 din volumul I al acestui dosar. P. Încheierea din data de 09.12.2014 pronunțată în dosarul nr._, cauza a fost declinată, spre competentă soluționare, Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului C.. Astfel, având în vedere că dosarul nr._ a ajuns la Secția de C. Administrativ și Fiscal, o cerere privind emiterea unei ordonanțe președințiale se putea face doar în fața acelei instanțe. Astfel, prezenta cerere ar fi putut fi respinsă ca inadmisibilă de Secția a II – a Civilă. Apreciază că acesta ar fi fost motivul pentru care reclamanta a formulat cererea de renunțare la judecată în prezenta cauză.

În fine, arată că solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta C. I. Y OBRAS SA, prin avocat, de asemenea, solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată; arată că va transmite prin fax înscrisuri cu privire la cuantumul acestora.

Instanța, având în vedere susținerile părților, precum și cererea reclamantei, aflată la fila 192 din volumul I, din care rezultă că își menține prezenta cerere, însă până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. _ al Tribunalului C., și nu a dosarului_, astfel cum a indicat în cererea introductivă, pune în discuție necompetența funcțională a Secției a II – a Civilă în soluționarea cauzei.

Pârâta C. I. Y OBRAS SA, prin avocat, depune la dosar întâmpinare, prin care arată că a înțeles să invoce această excepție. Totodată, menționează că mâine poate depune și un extras cu privire la dosarul nr._, ce a fost înregistrat pe rolul Secției de C. Administrativ a Tribunalului C. sub nr._ *.

Totodată, având în vedere că cererea de renunțare la judecată va fi comunicată către toți pârâții, arată că sediul procesual ales al acestei pârâte este în București, ., sector 1.

Solicită admiterea excepției necompetenței funcționale a Secției a II- a Civilă în soluționarea cauzei.

Pârâta .>prin avocat, de asemenea solicită admiterea excepției invocată de către instanță.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței funcționale a Secției a II – a Civilă în soluționarea prezentei cauze.

TRIBUNALUL

Asupra excepției necompetenței funcționale a secției a II a civilă în soluționarea cauzei de față, constată:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, astfel cum a fost precizată( fila 192) reclamanta ., în insolvență, a chemat în judecată pârâtele ., . Obras SA prin . și Construcții SRL, . . solicitând ca pe calea ordonanței președințiale ce se va pronunța, în temeiul art. 996 și urm. Cod pr. civ., să se dispună sistarea lucrărilor desfășurate la obiectivul Construcție Stație Epurarea C. Sud-Treapta Terțiară până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului_ al Tribunalului C..

Or, potrivit informațiilor din aplicația ECRIS, prin încheierea nr. 3476/9.12.2014 pronunțată în dosar nr._ instanța sesizată a admis excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a Civilă și a trimis cauza spre soluționare Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului C..

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut:

Pretențiile reclamantei, îndreptate atât împotriva antreprenorului cât și a beneficiarului, sunt întemeiate pe contractul principal constituit din contractul de achiziție publică de lucrări CL 1 încheiat sub nr._/7.07.2011 în baza OUG nr. 34/2006 și pe contractele de prestări servicii nr.194/2012 și 70/2013.

Conform prevederilor art. 286 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal sub nr. 5200//118/2014*

Potrivit art. 997 Cod pr. civ:

Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

În aplicarea acestor dispoziții legale, întrucât relațiile juridice examinate privesc acte/ fapte derivate din derularea unor contracte încheiate în baza OUG nr. 34/2006, instanța va admite excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a Civilă în soluționarea cererii de față și va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a Civilă din cadrul Tribunalului C. în soluționarea cauzei.

Trimite cauza, spre competentă soluționare, în favoarea Secției de C. administrativ din cadrul Tribunalului C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.

PREȘEDINTE,

I. P. GREFIER,

O. E.

Red. Jud. I.P.

30.01.2015 – 8ex.

TRIBUNALUL C.

SECȚIA A II –A CIVILĂ

DOSAR NR._

C Ă T R E,

SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL A TRIBUNALULUI C.

P. prezenta vă înaintăm dosarul nr. _ , având ca obiect cererea de sistare lucrări, formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamanta S.C. R. S.R.L. – cu sediul social în C., ., prin administrator judiciar GD REORGANIZARE SI LICHIDARE IPURL – cu sediul în C., ., ., apt. 40, județ C. în contradictoriu cu pârâtele .- cu sediul în București, .. 12 , C. I. Y OBRAS SA – ÎN INSOLVENȚĂ, prin administrator judiciar CARLOS ALBERTO LOPEZ SERRANOși prin administrator judiciar A. JAVIER TELLEZ MARQUEZ – cu sediul procesual ales la SCA P. & PARTNERS, în București, ., sector 1, . OBRAS SA P. . ȘI CONSTRUCTII SRL în insolvență prin administrator judiciar EUROLEX IPURL – cu sediul în București, .. 1, ., etaj 9, apt. 103, sector 3, .>cu sediul în C., .-24, județ C., . – cu sediul în București, . nr. 1, ., etaj 10, apt. 103, sector 3, având în vedere că prin Încheierea din data de 29.01.2015 pronunțată în prezenta cauză s-a admis excepția necompetenței funcționale a Secției a II-a Civilă din cadrul Tribunalului C. în soluționarea cauzei și s-a dispus trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, în favoarea Secției de C. administrativ din cadrul Tribunalului C..

PREȘEDINTE,

I. P. GREFIER,

O. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind achiziţiile publice. Încheierea nr. 29/2015. Tribunalul CONSTANŢA