Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1017/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1017/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 10055/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civila nr.1017

Ședința publică din data de 04.08.2015

Completul compus din:

Președinte – D. R. C.

Judecător – F. N.

Grefier – I. Tőrők

Pe rol fiind soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – contestație la executare, formulat de apelanta C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA, prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Constanta, cu sediul in Constanta, ., jud.Constanta, in contradictoriu cu intimatul G. E. I., domiciliat in Constanta, ., nr.81B, ., ., având CNP_4, împotriva sentinței civile nr.5560/14.05.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dos.nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul, personal, lipsă fiind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.155 pct.2 și urm.C.proc.civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că, apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Instanța procedează la identificarea intimatului G. E. I., având CNP_4, Carte de Identitate . nr._.

Instanța pune în discuția părților aspectul incidental privind necompetența funcțională a Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului C., în raport de executarea silită efectuată.

Intimatul, având cuvântul, precizează că, instanța este competentă să soluționeze cauza.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței funcționale a Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului C..

TRIBUNALUL

Asupra prezentului apel:

Prin acțiunea civilă promovată și înregistrată la data de 08.04.2015 pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr._, reclamantul G. E. I., in contradictoriu cu parata CNADR, pe calea contestatiei la executare, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actelor efectuate in cadrul dosarului executional nr.807/2015 al B. N. M. A.. S-a solicitat, de asemenea, a se dispune si suspendarea executarii actelor contestate.

Legal citată, intimata nu a formulat si depus la dosar întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.5560/14.05.2015 pronuntata de Judecătoria Constanta a fost dispusa admiterea actiunii promovata de către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a retinut in esentă că actele executionale sunt nelegal si netemeinic intocmite.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel intimata CNADR, care a criticat soluția primei instante pe considerentul că aceasta a făcut o gresita apreciere asupra materialului probator administrat si o gresita aplicarea a legii.

ContestatoruI-intimat, legal citat, nu a formulat si depus intâmpinare.

Instanța, la termenul de judecată din data de 04.08.2015, a pus în discuția părților necompetenta functionala in solutionarea apelului, in raport de natura juridică a cauzei, reținând următoarele:

Din analizarea inscrisurilor administrate in cauză se retine că intimatul-contestator a solicitat instantei ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actelor executionale efectuate in cadrul executional nr.807/2015 al B. N. M. A..

Analizarea competenței secției de contencios administrativ a tribunalului, de a soluționa un recurs formulat împotriva unei hotarari pronunțată de secția civilă a unei judecătorii trebuie să se facă prin raportare la normele de competență jurisdicțională care reglementează aptitudinea legală a instanțelor de a judeca un anumit litigiu, și în cadrul acestora cu referire la competența materială, ce se raportează la instanțe judecătorești de grad diferit sau la instanțe de drept comun sau la instanțe speciale, și, în cele din urmă, cu distingerea competenței materiale funcționale care se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe.

În soluționarea excepției de necompetență funcțională a instanței de contencios-administrativ, in raport de natura juridică a cauzei, se reține că instanța de control judiciar a fost învestită cu soluționarea unui apel împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de judecătorie într-o cauză civilă, având ca obiect contestație la executare.

Astfel, se constata că in speta titlul executoriu care formează obiect al urmăririi silite contestate este reprezentat de procesele-verbale de contravenție . nr._/2012, nr._/2012, nr._/2012, nr._/2012 - filele 26-36 (dosar initial) întocmit de CNADNR, insa ceea ce se executa silita, nu este amenda contravențională aplicată prin procesele-verbale de contravenție, ce prezinta o creanta bugetara ci echivalentul în lei a sumei de 28 euro, reprezentând contravaloarea autorizației speciale de transport, conform art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, suma reprezentând un venit propriu al intimatei CNADR si care nu are caracterul de creanta fiscala in sensul definit de art.1 si art.21 din C.proc.fiscală.

Se are in considerare faptul că potrivit art.12 alin.1 din OG nr.15/2002: ”Sumele încasate în urma aplicării tarifelor de utilizare se constituie venit la dispoziția Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și vor fi utilizate în exclusivitate pentru finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor.”

Pe de alta parte este de retinut că punerea în executare a titlului executoriu s-a făcut în procedura prevăzută de art.622 și urm.C.proc.civilă, în cauză contestându-se o procedură de executare silită desfășurată conform Codului de procedură civilă, și nu conform dispozițiilor speciale referitoare la executarea hotărârilor judecătorești, prevăzute de art.22-25 din L.nr.554/2004 sau a Codului de procedură fiscală.

Cum în speță, competența materială de soluționare a contestației la executare, revine judecătoriei, ca instanță civilă cu plenitudine de competență, se reține că și calea de atac formulată împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în materie civilă, revine tot secției civile a tribunalului, în absența unor dispoziții contrare.

Se reține astfel, că instanțele specializate de contencios administrativ au calitatea de instanțe de executare și competențele prev. de art. 22-25 din Legea nr. 554/2004 doar în situațiile de excepție reglementate de aceste dispoziții legale, în toate celelalte situații, competențele decurgând din calitatea de instanță de executare revenind instanțelor civile de drept comun, respectiv judecătoria și secțiile civile ale instanțelor de control judiciar. Or, în raport cu normele dreptului procesual civil competența de soluționare a apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate de judecătorie, în materie civilă, nu poate reveni decât secției civile a tribunalului, neexistând dispoziții procedurale atributive de competentă pentru instanțele specializate de contencios administrativ în această materie.

Natura litigiului este determinată de aplicarea normelor procesual civile privind executarea silită, determinând astfel competența materială funcțională a secției civile a tribunalului, in conditiile in care, obiectul contestației la executare îl reprezintă legalitatea actelor de executare silită efectuate potrivit dispozițiilor de drept comun în materie de executare silită, și nu raporturile juridice de drept administrativ.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța reține că natura litigiului este civilă, apelanta CNADR având calitatea de profesionist, sens în care va admite exceptia de necompetentă functională si va înainta dosarul completelor specializate in materie civilă – litigii cu profesionisti, respectiv Sectiei a II-a civilă - din cadrul Tribunalului C., spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite exceptia de necompetenta functionala.

Constată natura civilă a apelului promovate de apelanta C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA, prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Constanta, cu sediul in Constanta, ., jud.Constanta, in contradictoriu cu intimatul G. E. I., domiciliat in Constanta, ., nr.81B, ., ., având CNP_4, împotriva sentinței civile nr.5560/14.05.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dos.nr._ .

Înaintează dosarul Secției II-a civilă din cadrul Tribunalului C. spre competentă soluționare.

F. cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.08.2015.

Președinte,

D.-R. C.

Judecător,

F. N.

Grefier,

I. Tőrők

jud.fond.A.G. Jurubita

red./dact.jud.D.R.C.

01.09.2015-4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1017/2015. Tribunalul CONSTANŢA