Anulare act administrativ. Sentința nr. 1583/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1583/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 5073/120/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR 1583
Ședința publică din data de 03.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A. M.
GREFIER: J. C.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect taxă poluare formulată de reclamantul M. I. D. cu domiciliul în comuna Aninoasa, . 55, județ Dâmbovița, CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat M. C. în Târgoviște, ., ., J. Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, . 166, județ Dâmbovița, Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, . 22, județ Prahova și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr 294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză a fost suspendata in temeiul dispozițiilor art 413 alin 1 N C.pr.civ, după care:
Instanța având în vedere că a fost soluționată cauza înregistrată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene sub nr C-331/13, încetând motivul pentru care prezenta cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art 413 alin 1 N C.pr.civ, repune cauza pe rol.
Instanța ia act că prin întâmpinarea formulată în cauză s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
În temeiul art. 258 și art 254 c.pr.civ, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Raportat la probele propuse și încuviințate de instanță, în baza art. 238 NCPC, instanța estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.
Instanța considerându-se lămurită asupra tuturor aspectelor și împrejurărilor cauzei, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii formulate.
T R I B U N A LUL
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamantul M. I. D. a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația F. pentru Mediu solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 9015 lei, actualizată cu dobânda fiscală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a precizat că a achiziționat din străinătate autoturismul marca Renault, înmatriculat în străinătate pentru prima dată în anul 2003, pentru a cărei înmatriculare în România a achitat suma de 9015 lei.
În opinia reclamantului efectul direct al articolului 4 din OUG 9/2013, în baza căruia s-a dispus achitarea taxei, este acela de încălcarea a separației puterilor în stat. Același articol aduce atingere și prevederilor art 15 alin 2 din Constituția României, efectele legii producându-se în mod retroactiv.
Instituirea unei taxe pentru autoturismele care au fost deja înmatriculate în România este atât inechitabilă cât și contrară principiilor europene de drept. Este adevărat că legislația europeană permite statelor impunerea unei taxe la prima înmatriculare a unui autoturism, dar nu la a zecea înmatriculare.
OUG 9/2013 aduce atingere și prevederilor art 44 alin 1 din Constituție, fiind încălcat cel mai important atribut al dreptului de proprietate, respectiv dreptul de dispoziție.
Totodată prin prezenta lege se încalcă și principiul poluatorul plătește, astfel, cu cât mașina este mai veche și nu are dispozitive pentru împiedicarea sau reducerea emisiilor de noxe, cu atât taxa de poluare este mai mică.
În drept a invocat prevederile art 218 C.pr.fiscală și art 8 din Legaea 554/2004.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar, în copii conforme cu originalul, decizia privind stabilirea sumelor reprezentând timbrul de mediu, adresa nr_/16.07.2013 emisă de ANAF, actele de proveniență ale autoturismului, chitanța . nr_/05.07.2013, dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Dâmbovița au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nelegală și netemeinică.
În motivarea întâmpinării s-a arătat, în esență, prin adoptarea OUG 9/2013 se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14.12.2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punct de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile CO2.
Reclamantul nu contestă modul de calcul al timbrului de mediu și/sau modalitatea de aplicare de către organele fiscale a legislației în materie, ci solicită anularea Deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, raportat la nelegalitatea OUG 9/2013 care, în opinia reclamantului nu respectă dreptul comunitar și Constituția României.
OUG 9/2013 privind timbrul de mediu a fost promovată din necesitatea de a corela dezideratele naționale în ceea ce privește scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unei taxe factorilor poluanți, cu cele europene, România fiind taxată pentru taxarea inechitabilă instituită în vechea reglementare în domeniu.
A solicitat totodată respingerea capătului de cerere referitor la calculul dobânzii legale întrucât apreciază că sunt aplicabile dispozițiile C.pr.fiscală potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face la organul fiscal, în temeiul titlului, iar potrivit art.124 alin.l din același act normativ, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.
Referitor la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 451-453 N C.pr.civ.
În drept au invocat prevederile art 205,206 N C.pr.civ.
Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 02.12.2013 cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art 413 alin 1 N C.pr.civ până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-331/13, fiind repusă pe rol la data de 03.11.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia MFP – ANAF privind stabilirea taxei reprezentând timbrul de mediu, emisă în vederea a înmatriculării de către reclamant în țară a autovehiculului cu nr de identificare VF1LM0G_, potrivit OUG 9/2013, reclamantul a fost obligat la plata unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 9015 lei, sumă plătită conform chitanței . nr._/05.07.2013, în condițiile în care autoturismul proprietatea sa, marca Renault, a fost înmatriculat pentru prima dată în Italia, în 2003, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar de reclamant (filele 12-16).
Reclamantul a contestat decizia de calcul a taxei, solicitând restituirea sumei reprezentând timbru de mediu, la data de 15.07.2013, cerere respinsă potrivit adresei nr_/16.07.2013.
Potrivit art. 2 lit. m din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule – timbrul de mediu reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile provenite de la autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3).
De asemenea, conform art. 3 din același act normativ,
Timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția: a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Situația reclamantului, care a devenit proprietar asupra autovehiculului înmatriculat anterior în Italia, se încadrează în prevederile art. 4 lit. a din OUG 9/2013, potrivit cărora „Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”. Se remarcă faptul că, potrivit acestui text de lege, nu se face distincție între înmatricularea unor autovehicule naționale și străine, în ceea ce privește obligarea la plata taxei la momentul primei înmatriculări în România.
În continuare, OUG 9/2013 prevede modul de calcul al timbrului de mediu, care are drept criterii numai aspecte de ordin tehnic, cum ar fi „nivelul emisiilor de CO(2), exprimat în grame/km menționate în cartea de identitate a vehiculului, valoarea emisiilor de CO(2), exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie și prevăzută în anexa nr. 2 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare, cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3”.
Potrivit art. 110 din Tratatul privind Funcționarea UE, Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin cauza T. contra României, CJUE a statuat faptul că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”. Cu toate acestea, s-a apreciat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemeneapotrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Cu toate acestea, se reține faptul că în aceste situații instanța europeană a avut în vedere prevederile legale anterioare intrării în vigoare a OUG 9/2013, iar discriminarea între produsele importate în favoarea vânzării și produsele similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate a fost analizată din perspectiva fostei reglementări.
Este drept că instanțele naționale au de respectat nu doar principiul legalității, ci și un alt principiu constituțional reglementat de art. 11 din Constituția României (potrivit căruia Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament - cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului – care fac parte din dreptul intern), și de art. 20 din Constituție: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Împrejurarea că a fost pronunțată, de către CJUE Hotărârea în cauza C-331/13, N. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu de asemenea nu poate duce la înlăturarea de la aplicarea, în cazul de față, a prevederilor art. 4 din OUG 9/2013.
Argumentele pentru această concluzie sunt următoarele:
Deși întrebarea preliminară formulată în cauza C-331/13 a fost, conform reținerilor Curții de la Luxemburg, dacă „dispozițiile art. 6 TFUE, ale art. 17, 20, și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 110 TFUE, principiul securității juridice și principiul non reformatio in peius, ambele statuate de dreptul Uniunii și de jurisprudența Curții (Hotărârea Belbouab și Hotărârea Belgocodex), pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum OUG 9/_?”, trebuie observat faptul că răspunsul Curții - „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuție în litigiul principal” - face referire la un sistem de rambursare a unei taxe percepute, analizat în concret în cauza respectivă, așadar răspunsul Curții nu privește, la modul general, legea internă constând în OUG 9/2013.
Ca urmare, este necesar a se constata care este cadrul juridic avut în vedere de Curtea de Justiție de la Luxemburg, analizat de aceasta pentru a pronunța respectiva hotărâre, nefiind permis a se trage concluzia că prin Hotărârea din cauza N. Curtea a constatat că întreg cuprinsul OUG 9/_ este incompatibil cu Dreptul Uniunii Europene.
Astfel, din considerentele respectivei decizii reiese că CJUE a avut în vedere faptul că OUG 50/2008 a instituit o taxă de poluare a cărei achitare devenea obligatorie cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, această normă fiind modificată de mai multe ori înainte de a fi abrogată prin Legea 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule. În temeiul art. 4 din Legea 9/2012, obligația de plată a acestei taxe pentru emisii poluante provenite de la autovehicule lua naștere nu doar cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, ci și în anumite condiții, cu ocazia primei înscrieri în evidențe, în România, a dreptului de proprietate asupra unui vehicul de ocazie. Totuși, prin efectul OUG 1/2012, intrată în vigoare la 31.01.2012, aplicarea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule cu ocazia primei transcrieri, în România, a dreptului de proprietate asupra unui vehicul de ocazie a fost suspendată până la 01.01.2013.OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, care a abrogat Legea 9/2012, a intrat în vigoare la 15.03.2013.
Art. 4 din OUG 9/2013 prevede situațiile în care intervine obligația de plată a timbrului de mediu, iar art. 12 al. 1 și 2 din același act normativ prevede că „(1) În cazul în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferența de sumă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta ordonanță de urgență, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat. (2) Cuantumul sumei rezultate ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea timbrului se restituie în termenul de prescripție prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.”
În acest cadru juridic, situația de fapt a cauzei C-331/13 era următoarea: reclamantul achitase, în temeiul art. 4 din OUG 50/2008, o sumă de bani statului român cu titlu de taxă de poluare, iar instanța națională care a avut de soluționat cererea de restituire a acestei sume de bani a apreciat că este incident în cauză textul art. 12 al. 1 teza a doua din OUG 9/2013, așadar trebuia stabilit dacă taxa de poluare deja achitată putea fi restituită exclusiv, respectiv dacă cuantumul ei este mai mare decât cel al timbrului de mediu, întrucât OUG 9/2013 prevedea posibilitatea restituirii numai în cazul și în limitele acestei eventuale diferențe.
În aceste circumstanțe, CJUE a statuat că art. 12 din OUG 9/2013 a instituit un sistem de rambursare a taxei plătite în temeiul OUG 50/2008 – rambursare prin compensație – are ca efect limitarea, în cazul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru, limitarea și chiar eliminarea totală a obligației de restituire a taxei pe poluare percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, ceea ce este de natură să mențină discriminarea constată de Curte în Hotărârile T. și N., iar în plus, sistemul menționat are ca efect exonerarea autorităților naționale de a lua în considerare dobânzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei pe poluare și rambursarea acesteia.
Or, situația din prezenta speță aflată spre soluționare nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de CJUE la pronunțarea hotărârii sus menționate, întrucât în prezenta cauză nu se pune problema incidenței art. 12 din OUG 9/2013 taxă pe poluare așadar nu este în discuție restituirea unei sume încasate cu titlu de ci este în discuție restituirea unei suma percepute în temeiul art. 4 din OUG 9/2013, așa cum reiese din cuprinsul Deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule adresată reclamantului (f. 10).
De aceea, se apreciază de către instanță că, în ceea ce privește noua reglementare, instituită prin OUG 9/2013, nu există, la acest moment, niciun element de fapt sau de drept pentru a considera că acest act normativ ar trebui exclus de la aplicare de către instanțele naționale, exceptând aplicabilitatea art. 12, în condițiile menționate în Hotărârea CJUE dată în cauza N., așa cum s-a arătat anterior.
De asemenea, nu se poate reține existența niciunui temei de drept pentru a înlătura, de plano, de la aplicare art. 4 din OUG 9/2013, dat fiind faptul că noua reglementare prevede un alt mod de calcul al timbrului de mediu, decât cel instituit prin actele normative anterioare și care a reprezentat pentru CJUE temeiul constatării că exista regim de impozitare care descuraja înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință, se apreciază de către instanță faptul că impunerea către reclamant a timbrului de mediu în vederea înmatriculării în România a autovehiculului achiziționat de acesta din Italia, în raport de cele invocate de reclamant și avute în vedere anterior, a fost legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. I. D. cu domiciliul în comuna Aninoasa, . 55, județ Dâmbovița, CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat M. C. în Târgoviște, ., ., J. Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, . 166, județ Dâmbovița, Direcția G. a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, . 22, județ Prahova și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr 294, Corp A, sector 6, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea se va depune la Tribunalul Dâmbovița, în conformitate cu art 83 alin 3 și art 84 alin 2 N C.pr.civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A.-M. J. C.
Red G.A.M/tehnored J.C
09.12.2014/7ex
| ← Refuz soluţionare cerere. Hotărâre din 20-10-2014, Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1328/2014. Tribunalul... → |
|---|
