Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 339/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 339/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 263/283/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 339

Ședința publică din: 02.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. G.

JUDECĂTOR: C. I.

JUDECĂTOR: E. F.

GREFIER: N. L.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-petentă ., cu sediul în ., împotriva sentinței nr. 940/29.11.2013, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 5, J. Dâmbovița, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-petentă prin avocat M. Olivian, care depune împuternicire avocațială . nr._/2014, emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2014, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 28 din OUG nr. 80/2013, precum și faptul că prin serviciul registratură, la data de 31.03.2014, intimata a depus întâmpinare, după care:

Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art. 1591 (4) Cod procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece cauza în temeiul art. 34 (2) din OG nr. 2/2001.

Recurenta-petentă, prin avocat, arată că a luat cunoștință de întâmpinare.

Tribunalul ia act de faptul că recurenta-petentă a luat cunoștință de întâmpinare.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurenta-petentă, prin avocat, având cuvântul, arată că sentința cuprinde argumente contradictorii, că ceea ce se supune autorizării DSVSA este spațiul, iar recurenta nu deține acel spațiu. DSVSA nu putea autoriza spațiul considerat sediul societății. Mai arată că marfa a fost găsită la o altă societate, că procesul-verbal nu cuprinde descrierea faptei, ci doar reproduce prevederile legale, că nu există probe referitoare la recepția mărfii în dosar. Precizează că din procesul-verbal rezultă că acel control a fost făcut la altă societate comercială. Solicită admiterea recursului și casarea sentinței, iar pe fond admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție; fără cheltuieli.

Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 316 coroborat cu prevederile art. 298 și art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 31.01.2013 în dosarul cu nr._ petenta S.C. S. T. S.R.L. Pietroșița, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea procesului -verbal de contravenție nr. . nr._ / 15.01.2013 întocmit de intimata Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița prin inspector – doctor M. C., ca fiind netemeinic și nelegal.

În motivarea plangerii s-a aratat că la data de 15.01.2013 inspectorul din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranta Alimentelor (D.S.V.S.A.) Dîmbovita, doctor M. C., a întocmit în orașul Fieni procesul-verbal de contravenție . nr._, în care s-a reținut faptul că S.C. S. T. S.R.L. desfășoară operațiuni de recepție, depozitare și comercializare a soriciului de porc către S.C. TATA I. SI O. S.R.L. cu sediul în Pietroșița, jud. Dâmbovița, fără să dețină înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, condiție cerută de Ordonanța Guvernului nr. 111/2008, în baza art.6 lit. b pct.9 din HG nr. 984/2005, fiind aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 40.000 lei.

Petenta a aratat că procesul-verbal contestat nu cuprinde descrierea faptei pentru care s-a dispus sancționarea, mai mult fiind indicate trei modalități alternative de comitere a contravenției: “recepție”, “depozitare“, “comercializare“, în atare condiții nefiind îndeplinite cerințele art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

A mai aratat petenta că faptele reținute în procesul-verbal nu corespund adevărului, petenta nedesfășurînd operațiuni de recepție, depozitare și comercializare, ci doar operațiuni de transport a mărfii pană la beneficiarul S.C. TATA I. și O. S.R.L., operațiuni derulate cu mijloace de transport autorizate, or activitatea de transport nu este menționată între activitățile ce se impun a fi sancționate.

Prin sentința nr. 940/29.11.2013 Judecătoria P. a respins plângerea formulată de petenta S.C. S. T. S.R.L.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- prin procesul-verbal de contravenție întocmit în data de 15.01.2013, în urma unui control al inspectorilor D.S.V.S.A. Dâmbovița, unitatea S.C. S. T. S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 lei pentru fapta prevazuta la art. 6 lit. b pct. 9 din H.G. nr. 984/2005, reținandu-se că societatea desfășoară operațiuni de recepție, depozitare și comercializare a șoriciului de porc către S.C. TATA, I. și O. S.R.L. Pietroșița, fără să dețină înregistrare sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor conform Ordinului ANSVSA nr. 111/2008 ( fila 6 ). Procesul–verbal a fost semnat fără a fi formulate obiecțiuni de către numita T. M., ce are calitatea de unic asociat și administrator al petentei.

- potrivit art. 6 lit. b pct. 9 din H.G. nr. 984/2005 “funcționarea exploatațiilor de animale, precum și a unităților care produc, colectează, prelucrează, depozitează, intermediază sau valorifică alimente, produse și subproduse de origine animală, produse destinate nutriției animalelor, fără obținerea înregistrării/autorizării din partea autorității sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor competente” se sancționaează cu amendă între 40.000 lei și 50.000 lei.

- procedând potrivit art. 34 alineat 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției contestat, s-a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută ce ar fi putut fi invocate și din oficiu. Procesul-verbal cuprinde o descriere a faptei contravenționale reținute, cu modalitățile cumulative reținute, așa cum a fost expusă mai sus.

- sub aspectul temeiniciei s-a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului-verbal de contravenție, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, prezumția de temeinicie a prezentului proces verbal de contravenție reținându-se și față de faptul că activitatea contravențională pentru care a fost sancționat petentul a fost constatată personal de agentul constatator. Astfel, având în vedere faptul că procesul-verbal de contravenție este un act administrativ, doctrina și jurisprudența fiind unanime în a asocia prezumția de legalitate a actului administrativ cu prezumția de autenticitate și veridicitatea acestuia, au afirmat că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție este o prezumție prevăzută de lege în sensul pe care instanța europeană îl dă acesteia.

- mai mult, reprezentantul petentei a fost prezent la întocmirea procesului-verbal de contravenție contestat și avea posibilitatea să formuleze obiecțiuni și să consemneze punctul său de vedere cu privire la starea de fapt reținută în sarcina petentei, actul fiind semnat fără a fi formulate obiecțiuni.

- potrivit adresei nr.3917/15.03.2013 emisă de D.S.V.S.A. Dambovița petenta S.C. S. T. S.R.L. nu deține autorizație/înregistrare sanitar-veterinară de funcționare și nici autorizație/înregistrare sanitar-veterinară pentru mijloacele de transport. In data de 18.02.2013 (la aproximativ o lună de la întocmirea procesului-verbal) petenta a solicitat D.S.V.S.A. Dambovița eliberarea unei înregistrări sanitar-veterinare, sens în care aceasta arăta că dorește să i se comunice documentele necesare.

- din fișa de informații emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe langă Tribunalul Dambovița rezultă că unitatea S.C. S. T. S.R.L. este înregistrată ca fiind în funcțiune, în ., printre altele, și activitățile aferente codurilor CAEN 1011, 1013, 1610, 4362, 4673, 4722, care se referă la activități de comercializare a cărnii și produselor din carne.

- în data de 12.12.2012, în urma unui control al inspectorilor D.S.V.S.A. Dâmbovița la unitatea S.C. TATA, I. și O. S.R.L. Pietroșița, avand ca obiect de activitate “carmangerie”, s-a constatat încălcarea normelor-veterinare, printre documentele prezentate de această societate fiind și cele ce atestau livrarea de produse alimentare (șorici de porc în cantitate de 810 kg depozitat direct pe pamant în saci de rafie și folie - conform facturii 4316/11.12.2012) de către S.C. COMNILIS PROD S.R.L. către S.C. S. T. S.R.L. (petenta din prezenta cauza ), fiind întocmite nota de inspectie nr._/13.12.2012 și procesul-verbal nr._/13.12.2012. Cu ocazia controlului inspectorii D.S.V.S.A. Dâmbovița au ridicat o . facturi fiscale, printre care: factura fiscală nr. 1718/12.12.2012 emisa de S.C. S. T. S.R.L. - în calitate de vânzător - către S.C. TATA, I. și O. S.R.L. - pentru cantitatea de 250 kg șorici pârlit; factura fiscală nr. 1716/12.12.2012 emisa de S.C. S. T. S.R.L. - în calitate de vânzător - către S.C. TATA,I. și O. S.R.L.- pentru cantitatea de 310 kg șorici crud; factura fiscală nr. 1717/12.12.2012 emisa de S.C. S. T. S.R.L.- în calitate de vânzător - către S.C. TATA,I. și O. S.R.L.- pentru cantitatea de 250 kg șorici crud; toate atestand, fără nici un dubiu, efectuarea de operațiuni comerciale (comercializare) de catre petentă (vanzător) împreună cu S.C. TATA, I. și O. S.R.L. Pietroșița ( cumpărător ), fără ca prima menționată să dețină înregistrare sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor conform Ordinului ANSVSA nr. 111/2008, situație de fapt reținută prin procesul-verbal contestat.Dintre inspectorii D.S.V.S.A. Dâmbovița care au efectuat constatările de mai sus a făcut parte și dr. M. C., acesta întocmind ulterior procesul-verbal contestat de petentă.

- succesiv, petenta a aratat în plangere, în răspunsul la întampinare cat și în notele scrise că a efectuat doar activitate de transport a produsului de origine animală, recunoscand așadar că a desfășurat și activități de recepție și depozitare –inerente- (șoriciul de porc fiind achiziționat de la alte societăți comerciale – aspect ce rezultă din celelalte facturi fiscale depuse de intimată la dosar). Se identifică astfel aceeași persoană, avand calitatea de delegat, numitul C. I., care preia marfa, fie de la petentă (pentru alte societăți comerciale), fie de la alți vanzători (pentru petentă), activități care în mod evident necesită recepție, respectiv depozitare. Astfel, în data de 12.12.2012, conform celor 3 facturi fiscale indicate în cele ce preced, în temeiul unor contracte comerciale în formă simplificata, petenta a predat la sediul său cantități de produse de origine animală care au fost transportate la S.C. TATA, I. și O. S.R.L. Pietroșița, rezultand, așadar și o activitate de depozitare a marfurilor pentru care nu era abilitată în acest sens. De altfel, instanța a constatat că numitul C. I. este administrator în fapt în cadrul petentei, situație conturată de declarația extrajudiciară a numitei T. M. ( unic asociat al petentei și administrator ) – fila 43 precum și administrator al S.C. TATA, I. și O. S.R.L. Pietroșița.

- agentul constatator a perceput în mod direct o parte din împrejurările de fapt în care s-a produs contravenția și constatarea acesteia, astfel că până la proba contrarie procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de forța probantă a unui proces verbal de constatare, asemănător procesului verbal de constatare a infracțiunii în flagrant în procedura penală sau a procesului verbal de cercetare la fața locului conform dispozițiilor art.215 – 217 c.pr.civ., având în vedere aplicarea garanțiilor procesuale penale aplicabile răspunderii contravenționale.Cat privește aspectele neconstatate personal, acestea decurg firesc din facturile fiscale depuse la dosar de intimată, mai exact din operațiunile comerciale efectuate de petentă.

- petenta are calitatea de “unitate” în sensul art.6 lit.b pct.9 din H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, întrucat numai art.1 din același act normativ oferă definiții ale unora dintre termenii utilizați, pentru restul termenilor neoferindu-se vreun înțeles; dar în conformitate cu dispozițiile art. 13 din H.G. nr. 984/2005 “sancțiunile contravenționale prevăzute de prezenta hotărâre se aplică și persoanelor juridice”, așa că subiect activ al contravenției în cauză poate fi o societate comercială, cum este cazul petentei.

- referitor la indicarea art. 2 lit. b din normele de aplicare ale Ordinului nr. 111/2008 se menționează că acesta se referă la activitățile de vânzare directă a produselor primare, ceea ce nu face obiectul prezentei cauze, în speță fiind aplicabile dispozițiile cap.II din normele legale invocate.

- cat privește sesizarea de natură penală făcută de petentă contra agentului constatator dr. M. C., instanța a constatat că aceasta nu poate avea vreo consecință asupra modului de soluționare a prezentei plangeri întrucat pana la ramanerea definitivă a unei hotarari de condamnare a unei persoane funcționază prezumția de nevinovăție cu privire la acea persoană.

- sancțiunea aplicata petentei – amenda in cuantumul minim prevăzut de actul normativ - este proportionala cu gravitatea abaterii, mai ales că în perioada imediat următoare sociatatea a realizat demersuri în vederea intrării în legalitate.

Impotriva acestei sentințe, la data de 12.02.2014 S.C. S. T. SRL a declarat recurs, prin care a solicitat casarea acesteia ca fiind netemeinica si nelegala si, pe fond, admiterea plângerii si anularea procesului-verbal de contravenție cu . DD nr._ întocmit de către Direcția S. Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA)Dâmbovița prin inspector - doctor M. C., intrucit:

- instanța de fond a făcut o interpretare eronata a dispozitiior legale in materie si o apreciere greșita a probelor administrate.

- nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001. S-a avut în vedere cerința legala privind descrierea faptei pentru care a fost sancționată, întrucât agentul constatator a făcut doar o sumara reproducere a textului, de lege in baza căruia a aplicat sancțiunea.

- pe fond, toate pretinsele fapte reținute in procesul- verbal de contravenție nu corespund adevărului, . nedesfasurand operațiuni de recepție, depozitare si comercializare cu . O. SRL. Cu respectiva societate, . a desfășurat doar operațiuni de transport al mărfii, pana la beneficiar, operațiuni derulate cu mijloace de transport autorizate in acest sens. Potrivit art. 2 lit. b din Norma sanitara veterinara si pentru siguranța alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a activităților de obținere și de vânzare directă și/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum și a activităților de producție, procesare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, activitățile supuse înregistrării sanitare veterinare sunt activitățile de vânzare directă a produselor primare de origine animală obținute din producția primară, care sunt supuse înregistrării și controlului sanitar veterinar.

- activitatea de transport pe care a efectuat-o nu este reținuta printre activitățile pentru care agentul constatator a aplicat sancțiunea contravenționala, acestea fiind, asa cum rezulta de la punctul 2 al procesului-verbal doar operațiunile de recepție, depozitare si comercializare.

- motivarea sentinței conține dispoziții contradictorii. S-a mai susținut că, in mod greșit si fara niciun temei, instanța de fond a concluzionat faptul ca efectuarea activității de transport echivalează cu activitățile de recepție si depozitare a mărfii. Mai mult, instanța de fond a considerat, in mod greșit, ca depozitarea mărfii este o activitate inerenta transportului acesteia. Aceasta reținere a instanței este contrazisa de pasajul, "instanța de fond constata ca in data de 12.12.2012 inspectorii DSVSA Dâmbovița cu ocazia unui control identifica cantitatea de 810 kg sorici de porc depozitat direct pe pamant in saci de rafie si folie (fila 8 sentința, ultimul paragraf). Insa, conform constatării aceleași instanțe, controlul s-a efectuat la o alta societate comerciala, respectiv . O. SRL Așadar, nu . marfa ci, . O. SRL. In aceste condiții, apare ca greșita constatarea instanței ca procesul-verbal este întemeiat, cu motivarea ca activitatea de depozitare este inerenta activității de transport.

- in ceea ce privește constatarea instanței de fond ca . este supusa dispozițiilor prevăzute in capitolul II din Ordinul nr. 111/2008, a susținut recurenta că nicio dispoziție din acest capitol nu face referire la activitatea de transport. Mai mult, dispozițiile art. 17 lit. a, punctele 2 si 3 fac referire la "unitați de alimentație publica sau unitari de vânzare" si nu la persoane juridice. Inclusiv dispozițiile art. 18 - 20 din același capitolul fac referire la UNITĂȚI DE VÂNZARE, si nu la persoane juridice.

- instanța de fond a dat o apreciere greșita si adresei nr. 3896/15.03.2013 transmisa de către DSVSA Dâmbovița, .. Pentru ca o societate comerciala, cum este cazul . sa devină UNITATE in sens sanitar - veterinar, trebuie îndeplinite anumite condiții prevăzute de legislația in vigoare. Acestea sunt enumerate si in adresa nr. 3896/15.03.2013 transmisa de către DSVSA Dâmbovița, . unde, la punctul 2 se precizează obligativitatea existentei in cadrul dosarului de autorizare a SCHIȚEI obiectivului unde se desfășoară activitățile de producție, ceea ce presupune existenta unui spațiu destinat acestei activități. Or, . nu deține niciun spațiu destinat activității de producție (certificat eliberat de ORC Dâmbovița la data de 07.01.2013), ceea ce înseamnă ca nu este si nici nu poate fi UNITATE in sens sanitar - veterinar, neputand desfasurara activități de recepție si depozitare.

- in ceea ce privește comercializarea (a treia fapta reținuta in procesul- verbal contestat), a susținut recurenta ca, in conformitate cu dispozițiile art. 17 - Cap. II din Ordinul 111/2008, prin comercializare, in sens sanitar - veterinar, se intelege "manipularea si/sau procesarea alimentelor, precum si depozitarea acestora in puncte de vânzare sau de livrare către consumatorul final". Or, ., neavand un spațiu, nu poate desfășura niciuna dintre activitățile enumerate in procesul-verbal de contravenție . nr._, respectiv - recepție, depozitare si comercializare, ea având doar statutul de societate comerciala si nu de unitate in sens sanitar - veterinar.Instanța de fond, face abstracție si de faptul ca pentru toate mărfurile comercializate, in sensul legii civile, au existat certificate sanitar - veterinare sau declarații de conformitate pentru marfa ce făcea obiectul facturii fiscale, emise de către unitățile autorizate sanitar -veterinare.

La data de 31.03.2014 Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, având în vedere următoarele considerente:

Conform art. 16 (1) din OG nr. 2/2001 "Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea”.

Astfel, cum se poate observa din cuprinsul procesului-verbal de contravenție atacat, agentul constatator a făcut o descriere suficientă a faptei, în sensul prevăzut de normele legale în vigoare, acesta fiind completată cu cele menționate în Nota de inspecție nr._/13.12.2012 și în Procesul-verbal de constatare nr._/13.12.2012, astfel încât instanța a avut la îndemână descrierea detaliată a tuturor împrejurărilor ce puteau duce la verificarea legalității și temeiniciei p-v de contravenție, precum și la individualizarea sancțiunii aplicate.

De asemenea, este de reținut faptul că reprezentantul legal al . a semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de contravenție.

S-a susținut că recurenta reiterează susținerile de la instanța de fond cu privire la activitatea desfășurată, respectiv aceea" că unitatea în cauză nu desfășoară activități de recepție, depozitare și comercializare, ci numai activități de transport, fapt pentru care susține aceasta - a fost în mod greșit sancționată contravențional.

S-a mai susținut că este evident faptul că apărarea recurentei sub acest aspect nu poate fi primită, întrucât la dosarul cauzei există înscrisuri care atestă o amplă activitate de comercializare desfășurată de către petenta, respective facturi fiscale către mai multe societăți cu care . a desfășurat activități comerciale. Mai mult decât atât, afirmația recurentei conform căreia "cu societatea TATAJULIA și O. am desfășurat doar operațiuni de transport al mărfii" este combătută chiar de către facturile fiscale emise de aceasta și aflate la dosarul cauzei și care dovedesc faptul că au existat relații comerciale între cele două societăți (exemplifică aici cu facturile nr.1716/12.12.2012, nr.1717/12.12,2012 și nr.1718/12.12.2012, din acestea reieșind în mod clar faptul că vânzătorul produselor este . iar comparator este . A Șl O. SRL).

A mai arătat intimata că petenta susține și în recurs faptul că nu putea să fie sancționată contravențional, întrucât "nu este unitate în sens sanitar-veterinar", ci este persoană juridică.

Așa cum se poate observa din art. 13 din HG nr. 984/2005, "sancțiunile contravenționale prevăzute în prezenta se aplică și persoanelor juridice" ; mai mult decât atât, ar fi inutil să se prevadă în normele legale sancțiuni contravenționale care să nu poată fi aplicate unei persoane juridice care își desfășoară activitatea în ilegalitate, cu motivația că „nu este o unitate în sens sanitar-veterinar", scopul urmărit de legiuitor fiind tocmai acela de a sancționa unitățile ce desfășoară anumite activități sanitar-veterinare fără autorizația/înregistrarea legală.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsa.

Analizând sentința recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed.

Nu poate fi primită apărarea recurentei (si critica în același timp), în sensul că aceasta a desfășurat activități de transport și nu de comercializare. Activitatea de transport presupune se limitează doar la efectuarea unui serviciu bazat pe un contrat de transport, caracteristic acestei activități fiind faptul că facturarea vizează transportul și nu marfa transportată, faptul că marfa nu intră în patrimoniul transportatorului, ori în cauza de față în mod indubitabil rezultă din facturile existente la dosar(factura fiscală nr. 1718/12.12.2012 emisa de S.C. S. T. S.R.L. - în calitate de vânzător - către S.C. TATA, I. și O. S.R.L. - pentru cantitatea de 250 kg șorici pârlit; factura fiscală nr. 1716/12.12.2012 emisa de S.C. S. T. S.R.L. - în calitate de vânzător - către S.C. TATA,I. și O. S.R.L.- pentru cantitatea de 310 kg șorici crud; factura fiscală nr. 1717/12.12.2012 emisa de S.C. S. T. S.R.L.- în calitate de vânzător - către S.C. TATA,I. și O. S.R.L.- pentru cantitatea de 250 kg șorici crud), faptul că recurenta a efectuat acte de comerț, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Din economia HG nr. 984/2005 și a Ordinului nr. 111/2008, rezultă în mod indubitabil că recurenta era obligată să obțină autorizație din partea autoritãții sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor competente.

Ordinul nr. 111/2008, vizează aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a activităților de obținere și de vânzare directă și/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum și a activităților de producție, procesare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală.

Potrivit art. 17 alin 1, lit. a, pct. 2, din Ordinul nr. 111/2008, în sensul prezentului capitol, termenul vânzare cu amănuntul se definește astfel- furnizarea de produse alimentare de origine animală și nonanimală obținute în unități înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor/autorizate sanitar veterinar sau/și furnizarea restrânsă, localizată și limitată de produse alimentare de origine animală și nonanimală obținute în cantități mici în unități de vânzare cu amănuntul și care sunt comercializate către: *) Vânzarea cu amănuntul include manipularea și/sau procesarea alimentelor și depozitarea acestora în punctele de vânzare ori de livrare către consumatorul final, inclusiv terminalele de distribuție, operațiunile de catering, cantinele, restaurantele și alte operațiuni similare în domeniul serviciilor alimentare, magazine, centre de distribuție tip supermarket, piețe de vânzare angro, unități cash & carry. 1. consumatorul final la locul producerii;

2. alte unități de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar veterinar, pe întreg teritoriul național;

Or, in cauza recurenta petenta s-a aprovizionat cu produse de origine animala si in acelasi timp a comercializat aceste produse fara sa indeplineasca conditiile legale privind obtinerea inregistrarii sanitar-veterinare, fiind vinovata de savarsirea contraventiei prevazute de art.6 lit.b, pc.t 9 din HG nr.984/2005.

Motivarea recurentei in ceea ce priveste sublinierea diferentei dintre unitati de alimentatie publica sau unitati de vanzare si societati comerciale sau persoane juridice, nu poate fi primita de instanta avand in vedere ca nu exista o contradictie intre aceste denumiri, unitatile de alimentatie publica sau de vanzare putand fi in acelasi timp si persoane juridice si societati comerciale.

Pentru toate aceste considerente, urmaeaza ca tribunalul sa respinga ca nefondat recursul si sa mentina sentinta recurata conform art. 312 C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta-petentă ., cu sediul în ., împotriva sentinței nr. 940/29.11.2013, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 5, J. Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 02.04.2014.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

G. B. I. C. F. E. L. N.

Judecător fond M. D.

Judecătoria P.

Dosar nr._

Red. EF/ NGL

2 ex./ 05.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 339/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA