Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 379/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 379/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 6838/315/2013
Tribunalul Dâmbovița
Mun. Târgoviște, Calea București
Nr. 3, jud. Dâmbovița
Telefon: 0245/_
Fax: 0245/_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 379
Ședința publică din data de 10 septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. E.
JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: R. M.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-petent S. I. domiciliat în, mun. Târgoviște, ., împotriva sentinței nr. 489 pronunțată la data de 4.02.2013 de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în mun. Târgoviște, ., nr. 64, jud. Dmbovița.
Cererea de apel legal timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței nr._/10.03.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelantul-petent S. I. personal, lipsă fiind intimatul I. Dâmbovița.
procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței stadiul pricinii și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
În baza art.219 alin.1 NCPC, instanța verifică identitatea apelantului-petent S. I. – CNP_, domiciliat în Târgoviște, ..2, .> Apelantul-petent învederează instanței faptul că nu mai are alte cereri de formulat și nici alte probe de solicitat.
Instanța având în vedere că nu au fost propuse probe noi în apel, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelantul-petent S. I., având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii introductive.
Menționează faptul că a solicitat vizualizarea videofilmării de pe echipajul rutier marca L., însă organul de poliție a refuzat și i-a comunicat faptul că trebuie să depună plângere împotriva procesului verbal de contravenție.
Mai precizează că numărul de înmatriculare menționat în procesul verbal nu este cel al autovehiculului său, însă nu contestă faptul că a fost oprit de organele de poliție în împrejurările arătate în procesul verbal contestat.
La solicitarea instanței arată că a achitat jumătate din minimul amenzii contravenționale, cu toate că inițial casierul refuzase să încaseze amenda în această modalitate.
Instanța, considerându-se lămurită cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 NCPC, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște la data de 18 iulie 2013 sub nr._ petentul S. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 18.06.2013, ca netemeinic și nelegal, și restituirea sumei de 150 lei.
În motivare, petentul a învederat instanței, în esență, faptul că la data de 18.06.2013, ora 14.30, în timp ce conducea autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe . din Târgoviște, a fost oprit de un agent de poliție pe motiv că nu ar fi oprit la culoarea roșie a semaforului. A arătat petentul că nu a oprit din cauza luminii solare care l-a împiedicat să vadă culoarea semaforului. Acesta a refuzat să semneze procesul-verbal, actul fiindu-i comunicat la data de 17.07.2013. Totodată, petentul a susținut că nu a putut achita jumătate din minimul amenzii în 48 de ore întrucât nu a putut face dovada că se afla în termen. O altă critică adusă de petent se referă la neprecizarea în procesul-verbal a mijlocului tehnic folosit la constatarea faptei contravenționale.
În drept, a indicat dispozițiile din OG 2/2001, republicată.
În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Plângerii i-au fost atașate, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul-verbal atacat (f. 7), dovadă și chitanță (f. 8), cartea de identitate a petentului (f. 9).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal atacat ca temeinic și legal. A arătat intimatul, în esență, că fapta contravențională a fost constatată de un lucrător de poliție, în mod direct, prin propriile simțuri, iar procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate. În ceea ce privește dificultățile întâmpinate de petent la achitarea a jumătate din amendă, a arătat intimatul că procesul-verbal i-a fost comunicat în mod legal, inițial prin poștă, însă petentul nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței, ulterior actul administrativ fiindu-i afișat. Totodată, a susținut că faptul neprezentării la poștă reprezintă o culpă a petentului și că, în final, nu i s-a adus nici o vătămare, întrucât petentul a achitat jumătate din amendă.
În probațiune, a propus proba cu înscrisuri și a atașat întâmpinării procesul-verbal tehnoredactat (f. 39), proces verbal de îndeplinire a procedurii de afișare (f. 40), dovada comunicării (f. 41), rapoartele agenților de poliție (f. 42-44), fișă istoric abateri (f. 45).
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, susținând, printre altele, că intimatului îi revine sarcina de a proba faptul conex și vecin pe care se bazează prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal și că nr. de înmatriculare al autoturismului a fost greșit reținut în procesul-verbal.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar.
Prin sentința nr. 489/4.02.2014, Judecătoria Târgoviște a respins ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul S. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în mun. Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.06.2013.
A reținut instanța de fond că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.06.2013, întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, în temeiul art. 52 alin. 1 din HG 1391/2006, rap. la art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002, republicată, a fost sancționat petentul S. I., reținându-se că, la data de 18.06.2013, ora 14.35, a condus autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ pe . din Târgoviște, în direcția de mers către . la intersecția cu . pătruns în intersecție și a traversat intersecția la culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune, aplicându-i-se petentului sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Instanța, în virtutea rolului său activ, a verificat din oficiu legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, prin prisma motivelor de nulitate expresă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, reținând că s-au consemnat în conținutul acestuia toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, fiind așadar legal întocmit. Prin urmare, procesul-verbal atacat nu este lovit de niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, motive prevăzute limitativ, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007.
A mai constatat instanța că încadrarea juridică a faptei contravenționale reținute în sarcina petentului a fost în mod corect evidențiată în procesul-verbal, situația de fapt descrisă de agentul constatator fiind sancționată de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002, republicată. De asemenea, sancțiunea aplicată petentului se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator. Astfel, conform art. 52 alin. 1 din HG 1391/2006, semnalul de culoare rosie interzice trecerea, iar nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni (4 sau 5 puncte-amenda) si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, astfel cum prevede art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002, republicată.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a analizat fapta pentru care a fost sancționat contravențional petentul din perspectiva criteriilor impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a constata dacă fapta respectivă se încadrează în categoria “acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3) natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate. Astfel, dacă normele juridice ce sancționează faptele antisociale au un caracter general urmărind totodată un scop preventiv și represiv, iar nu unul reparator, aceste criterii sunt suficiente pentru a califica acuzația adusă petentului ca fiind una de natură penală. Din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate petentei, garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal (Cauza Malige împotriva Franței). Așadar, Curtea a arătat că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale (A. împotriva României).
În considerarea celor mai sus expuse, instanța a constatat că acuzația adusă petentului S. I. este o acuzație penală în sensul Convenției, fapt ce are drept consecință aplicarea în cazul de față a garanțiilor prevăzute de Convenție, inclusiv a prezumției de nevinovăție. Concluzionând astfel, instanța arată că sarcina probei în procedura contravențională revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Referitor la constatarea în mod direct a faptei de către agent, Curtea Europeană a stabilit că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu interzice, în principiu, astfel de prezumții, dar acestea trebuie să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul. Astfel, prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei, motiv pentru care instanța trebuie să găsească un echilibru între scopul urmărit de autorități de a nu lăsa nepedepsite astfel de fapte, cât și principiul aflării adevărului, ce are la bază respectarea dreptului la apărare a celui sancționat.
Prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal reținută în sistemul nostru de drept își găsește aplicabilitatea în condițiile în care fapta contravențională a fost constatată personal de către agent, astfel cum Curtea a statuat în cauza A. contra României. Rațiunea pentru care a fost instituită această prezumție în cazul actelor administrative încheiate cu ocazia constatării directe, prin propriile simțuri, de către agenții constatatori a săvârșirii unor fapte contravenționale este încrederea în faptul că organul emitent, autoritatea (agentul de poliție, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau chiar penală.
În speță, întrucât fapta a fost constatată personal de către agentul de poliție, petentului îi incumba obligația de a face dovada unei stări de fapt contrară celei consemnate în procesul verbal.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Deși instanța i-a oferit petentului toate garanțiile privitoare la apărare și la un proces echitabil, acesta nu a reușit să probeze o altă situație de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal contestat. Instanța nu poate avea în vedere depoziția martorului, acesta nefiind de față la momentul săvârșirii faptei contravenționale. Susținerea petentului în sensul că nu a putut observa culoarea semaforului din cauza luminii solare, susținere care, de altfel, constituie și obiecțiunea consemnată în procesul-verbal, nu este de natură a conduce la netemeinicia procesului-verbal. În primul rând, această susținere nu a fost dovedită, iar în al doilea rând, chiar dacă ar fi reușit să o probeze, tot nu ar fi fost apreciată de instanță ca un caz care ar înlătura caracterul contravențional al faptei. Încălcarea unei astfel de reguli privind circulația pe drumurile publice, care pune în pericol grav siguranța circulației, nu și-ar găsi în niciun caz justificarea printr-o situație ca cea invocată de petent.
În ceea ce privește neconcordanța dintre nr. de înmatriculare al autoturismului pe care îl conducea petentul și nr. care apare în procesul-verbal, în sensul că în procesul-verbal nr. de înmatriculare al autoturismului este_, iar petentul a susținut că, în realitate, nr. este_, dincolo de faptul că nu a făcut dovada acestui aspect, instanța arată că nici dacă ar corespunde realității nu ar putea să conducă la anularea procesului-verbal, pe motiv că reprezintă o simplă eroare materială. Petentul nu a negat faptul că a comis fapta reținută în procesul-verbal, ci a invocat un aspect care, în opinia sa, justifica abaterea.
Pentru a răspunde unei alte critici formulate de petent, respectiv aceea a nulității procesului verbal pentru neafișarea, cu ocazia comunicării, și a unui proces-verbal de afișare din care să reiasă data la care petentul a primit procesul-verbal pentru a putea beneficia de sistemul ablațiunii (dreptul contravenientului de a achita jumătate din minimul amenzii stabilite de actul normativ în 48 de ore de la primirea procesului-verbal), instanța precizează că nu există niciun act normativ care să stabilească în sarcina agentului de poliție obligația de a afișa, odată cu procesul-verbal de contravenție, și un proces-verbal de afișare. Acest din urmă proces verbal se încheie pentru a se putea face dovada operațiunii de afișare, fiind necesar să fie semnat de cel puțin un martor, astfel cum prevede art. 27 din OG 2/2001. Observând procesul-verbal de afișare depus de intimat, constată instanța că petentul a primit procesul-verbal atacat la data de 17.07.2013, în aceeași zi acesta deplasându-se la Serviciul de Taxe și Impozite Locale pentru a achita jumătate din amendă, așa cum reiese din chitanța de la fila 8. Dificultatea pe care a întâmpinat-o din cauza imposibilității de face dovada datei la care a primit procesul-verbal, în sensul că a plătit pe propria răspundere, iar în chitanță s-a menționat “fără dovada comunicării”, urmând ca petentul să fie urmărit pentru suma de 150 lei (diferența dintre amenda care i s-a aplicat și suma achitată) constituie, într-adevăr, o vătămare produsă petentului prin încălcarea dreptului său de a beneficia de sistemul ablațiunii. Nulitatea care afectează procesul-verbal nu este, însă, una absolută, ci relativă, norma legală care reglementează sistemul ablațiunii ocrotind un interes privat. Totodată, nulitatea este virtuală, nefiind prevăzută în mod expres de lege, și condiționată de existența unei vătămări. Întrucât petentul a reușit să facă dovada vătămării, instanța trebuie să cerceteze dacă vătămarea în cauză ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal. Sub acest aspect, instanța arată că vătămarea suferită de petent ține de executarea sancțiunilor aplicate de agentul constatator, iar aceasta, dacă persistă, poate fi înlăturată pe calea unei contestații la executare. Prin urmare, având în vedere disp. art. 175 alin. 1 C pr civ conform cărora “actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia”, precum și faptul că există un alt remediu pentru înlăturarea vătămării, instanța conchide că procesul-verbal atacat de petent nu este lovit de nulitate.
În sfârșit, nici critica potrivit căreia petentul a suferit o vătămare constând în încălcarea dreptului de a formula plângere contravențională și în faptul că mai întâi i-a devenit opozabilă măsura complementară fără a fi însoțită de măsura principală, amenda contravențională, nu apare ca fiind întemeiată. Petentului i s-au adus la cunoștință sancțiunile aplicate chiar la data de 18.06.013, când i-a fost întocmit procesul-verbal. Faptul că a refuzat să semneze procesul-verbal, fiind necesară astfel comunicarea către petent, reprezintă o culpă a contravenientului, de care acesta nu se poate prevala pentru a invoca o vătămare reprezentată de imposibilitatea de a ataca procesul-verbal până la data de 17.07.2013, când i-a fost comunicat. De altfel, nimic nu l-ar fi împiedicat pe petent să formuleze plângerea contravențională înainte de a-i fi fost comunicat procesul-verbal, având în vedere că în dovada eliberată era identificat procesul-verbal, prin . număr, situație în care s-ar fi suspendat executarea, potrivit art. 32 alin. 3 din OG 2/2001.
Art. 97 alin. 1 din OUG 195/2002 prevede că sanctiunile contraventionale complementare au ca scop inlăturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin acelasi proces-verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului. Printre aceste sancțiuni figurează și suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp limitat. Modul în care se aduce la îndeplinire această sancțiune este reținerea permisului de conducere de către polițistul rutier, aceasta reprezentând, de fapt, o măsura tehnico-administrativă. Or, potrivit art. 97 alin. 2 din OUG 195/2002, retinerea permisului de conducere ori a certificatului de inmatriculare sau de inregistrare se face de catre politistul rutier, de regula odata cu constatarea faptei, eliberandu-se titularului o dovada inlocuitoare cu sau fara drept de circulatie. Așadar, chiar legea impune reținerea permisului de conducere odată cu constatarea faptei, iar nu din momentul comunicării procesului-verbal. Această reglementare pornește tocmai de la scopul pe care îl au sancțiunile contravenționale complementare, și anume înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege. În aceste condiții, susținerea petentului în sensul că sancțiunea complementară ar fi trebuit să îi devină opozabilă de la momentul comunicării procesului-verbal, întocmai ca sancțiunea principală a amenzii, nu are suport legal.
Referitor la încălcarea art. 16 din OG 2/2001, prin neindicarea mijlocului tehnic folosit la constatarea faptei în rubrica “descrierea faptei”, instanța arată că în cauză constatarea faptei a fost făcută de agenții de poliție în mod direct, prin propriile simțuri, astfel că nu a fost folosit niciun mijloc tehnic.
În considerarea celor expuse anterior, constată instanța că petentul nu a reușit să facă dovada unei situații de fapt diferite de cea reținută de agentul constatator, aceasta fiind conformă realității, astfel încât, împrejurarea că petentul a încălcat art. 52 alin. 1 din HG 1391/2006, corespunde adevărului.
Pornind de la circumstanțele personale ale petentului și de la împrejurările în care a fost comisă contravenția, instanța urmează să analizeze proporționalitatea dintre gravitatea faptei și sancțiunea aplicată.
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Față de aceste prevederi legale, instanța consideră că nu se impune reevaluarea sancțiunii aplicate, sancțiune care a fost individualizată în mod corect de organul de poliție, având în vedere pericolul concret ridicat pentru circulația pe drumurile publice pe care îl reprezintă nerespectarea semnificație.
Împotriva sentinței nr. 489/4.02.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, apelantul-petent S. I. a formulat apel la data de 12 martie 2014, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii introductive.
Arată că a invocat mai multe aspecte care au strânsă legătură cu constatarea faptei în sensul că nu a observat culoarea semaforului pentru că aceasta era opacă și nu că ar fi just temei pentru trecerea pe culoarea roșie a semaforului, așa cum apreciază instanța de fond în considerente.
Se mai arată că organul de poliție a refuzat să vizualizeze înregistrarea, comunicând faptul că trebuie să depună plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, iar cu ocazia judecării fondului a solicitat instanței să solicite în scris dacă echipajul rutier este dorat sau nu cu cameră de supraveghere a traficului rutier, însă nu a fost luată în considerare.
A mai apreciat că cea mai importantă critică este legată de o nulitate relativă, constatată chiar de către instanța de fond care nu a înțeles că aceasta este de actualitate și poate fi înlăturată prin anularea procesului verbal de contravenție .
Totodată, se arată că instanța de fond a reținut în sarcina apelantului o culpă pentru că nu a formulat plângere contravențională până să expire dovada eliberată cu ocazia reținerii permisului de conducere pentru că în această dovadă era menționată . nr. procesului verbal de contravenție.
A apreciat apelantul că este greșit și se poate crea un precedent în acest sens pentru că nu poate formula obiecții pe fondul constatării și nici invoca vreo excepție dacă actul administrativ nu îi devenise opozabil.
Legat de opozabilitatea procesului verbal de constatare a contravenției, instanța de fond este contradictorie în motivarea sa, nu a înțeles ordinea aplicării măsurilor, principală și ulterior complementară.
A mai arătat că instanța de fond se rezumă în a invoca ,,înlăturarea unei stări de pericol,, care în concret nu este prevăzută de legiuitor prin faptul că șoferului i se eliberează o dovadă cu drept de circulație și nu fără drept de circulație.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.468 și urm. NCPC.
Prin întâmpinarea formulată la data de 13 mai 2014, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, a solicitat respingerea apelului, având în vedere următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că apelantul a fost sancționat contravențional în mod corect.
Se arată că apelantul a recunoscut că nu a respectat culoarea roșie a semaforului iar în ceea ce privește filmarea, s-a arătat că fapta a fost constatată în mod direct și nemijlocit de agentul constatator, prin propriile simțuri.
Apelantul nu a încălcat regimul legal de viteză pentru a se crea în sarcina agentului constatator obligația de a depune la dosar filmarea efectuată de camera cinemometrului. Totodată, se susține faptul că neintrarea în posesia procesului verbal de contravenție se datorează culpei exclusie a apelantului, astfel că și eventualele dificultăți la plata a jumătate din minimul amenzii au legătură directă cu pasivitatea intențională a apelantului de a nu intra în posesia actului sancționator.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse in continuare:
Astfel tribunalul constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, soluția adoptată, aceea de respingere a plângerii contravenționale cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție contestat, fiind una legală și temeinică, adoptată în deplină concordanță cu probatoriul administrat în cauză.
În acest sens tribunalul constată, contrar susținerilor nefondate ale apelantului-petent, faptul că instanța de fond a realizat toate demersurile în vederea administrării complete a probatoriului necesar soluționării plângerii contravenționale, realizând o corectă aplicare a prevederilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, respingerea solicitării petentului vizând transmiterea de către intimată a unei pretinse „înregistrări video” a faptei contravenționale, fiind una absolut corectă în lipsa oricăror indicii privind existența unei astfel de înregistrări.
Pe de altă parte tribunalul constată că în mod temeinic instanța de fond a reținut că prin jurisprudența recentă a CEDO, s-a nuanțat interpretarea aplicării prevederilor art. 6.2 din Convenție în materia contravențiilor reglementate în domeniul circulației rutiere, statuându-se potrivit Deciziei dată în cererea 7034/07 M. H. c. României, că, art. 6&2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999].
Totodată tribunalul amintește că prin prin paragraful 13 din decizia amintită, Curtea a constatat, într-un mod mai general, că “orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, ., nr. 141-A, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, pct. 16, 20 martie 2001). Curții îi revine, astfel, obligația de a verifica dacă în cazurile de față, prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor-verbale de contravenție contestate de reclamanți se încadrează în limitele rezonabile sau dacă aceste limite au fost încălcate în detrimentul persoanelor în cauză, subliniind, în primul rând, că prezumția de răspundere a contravenienților stabilită prin procesul-verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională”.
Or, în condițiile în care fapta contravențională a fost constatată în mod direct de către agentul constatator iar apelantul-petent nu a administrat probe în măsură să conducă la răsturnarea prezumției de conformitate a actului sancționator, soluția adoptată de instanța de fond, aceea de respingere a plângerii contravenționale cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție contestat, apare ca fiind nu doar legală și temeinică, ci și în concordanță cu jurisprudența CEDO în materie.
Susținerile apelantului-petent legate de justificarea comiterii faptei contravenționale, și de pretinsa eroare cu privire la numărul de înmatriculare al autoturismului pe care l-a condus la momentul comiterii faptei pentru care a fost sancționat, nu reprezintă decât simple speculații lipsite de relevanță în solicitarea de anulare a procesului verbal contestat, așa cum temeinic a analizat instanța de fond.
Pe de altă parte, criticile petentului legate de producerea unei presupuse vătămări ca urmare a modalității de comunicare a procesului verbal de contravenție, vătămare constând în imposibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii contravenționale stabilite în sarcina sa, nu pot fi reținute ca motiv apt să conducă la anularea procesului verbal de contravenție contestat, în condițiile în care chiar apelantul petent a afirmat și chiar a dovedit faptul achitării amenzii conform prev. art. 28, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, dovada comunicării procesului verbal către organul fiscal putând fi realizată de către apelant prin simpla prezentare a unei copii certificate de pe procesul verbal de comunicare prin afișare depus la dosar de intimată.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 din Cod procedură civilă, va respinge apelul și va menține sentința apelată.
Văzând și disp. art. 634, alin. 1, pct. 4 din C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-petent S. I., domiciliat în mun. Târgoviște, ..35B, ., ., împotriva sentinței nr. 489 pronunțată la data de 04.02.2013 de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în mun. Târgoviște, ., nr. 64, jud. Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. E. I. C.
Grefier,
R. M.
Red.-E.N.
4 ex./24.09.2014
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 520/2014. Tribunalul... → |
|---|
