Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 429/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 429/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 5461/315/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 429
Ședința publică din 17.09.2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – A. L. B.
JUDECĂTOR– C. M.
GREFIER M. R.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta petentă ., cu sediul în ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 397/29.01.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelanta petentă consilier juridic B. C., lipsă fiind intimatul IPJ Dâmbovița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Consilier juridic B. C. depune la dosarul cauzei licența de traseu . nr._/1 din 28.12.2013, practică judiciară și un certificat de atestare fiscală privind taxele și impozitele pe care le-a achitat către stat, învederând instanței că nu mai are cereri de formulat.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic B. C., având cuvântul a susținut și dezvoltat oral motivele de apel, a criticat sentința instanței de fond în sensul că în mod greșit a respins plângerea petentei, reținând că nu este justificată.
Învederează instanței faptul că pe tipul derulării procesului, anterior pronunțării sentinței de fond, societății petente i-a fost aprobată de Consiliul Județean Dâmbovița, modificarea caietului de sarcini aferent licenței de traseu. Susține că în HCJ Dâmbovița nr. 296/2013, se precizează că modificarea a fost aprobată în conformitate cu HCL nr. 46/2013. De asemenea, anterior pronunțării sentinței nr. 397/29.01.2014 din prezenta cauză, la data de 18.12.2013 a avut loc și atribuirea electronică a traseelor județene, iar societatea petentă a fost declarată câștigătoare pe respectivul traseu pentru perioada 2014 – 2019, iar intimata a aplicat amenzi în mod abuziv, motiv pentru care solicită admiterea apelului și pe fond admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 397/29.01.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, instanța de fond a respins plângerea contravențională formulată de petenta ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.05.2013, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2013, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei, în temeiul art.45 alin.7 lit. a din Legea nr.92/2007 a serviciilor de transport public local pentru săvârșirea faptei prevăzută de art.45 alin.1 lit.2.
Conform dispozițiilor anterior menționate „Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați, pentru următoarele fapte: a) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) privind condițiile în care se execută transportul public local de persoane prin curse regulate”.
Articolul 4 alin.1 stabilește condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca un serviciu de transport public să fie considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate. Una dintre condițiile menționate de textul de lege evocat impune ca transportul public să se efectuează de către un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit și licențiat conform prevederilor OUG nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, sau de către un transportator autorizat, așa cum acesta este definit și autorizat conform prevederilor prezentei legi.
Potrivit art.58 lit.q din OUG nr.109/2005 constituie contravenție nerespectarea prevederilor licenție de traseu, ale autorizației de transport internațional sau ale graficului de circulație, iar potrivit art.3 alin.1 pct.25 licența de traseu reprezintă documentul care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale în trafic național pe un anumit traseu, conform programului de transport.
Conform licenței de traseu . nr._/2/06.07.2011 și a caietului de sarcini al petentei (f.10-11), cu valabilitate de la 01.07.2008 până la 30.04.2013, i s-a permis să efectueze transporturi rutiere de persoane prin curse regulate pe ruta Târgoviște –T. –Vulcana de Sus, stațiile din interiorul orașului Târgoviște fiind: AT M., Halta T., T. centru.
În data de 21.05.2013, petenta a circulat în interiorul Mun. Târgoviște, oprind pe . a debarca/îmbarca călători fără a avea niciun suport legal în acest sens, întrucât caietul de sarcini nu prevedea o asemenea stație, iar în HCL nr.46/2013 nu este prevăzut traseul de circulație pentru ruta Târgoviște-Vulcana de Sus, astfel că procesul verbal de contravenție contestat este temeinic întocmit.
Instanța a constatat ca nefiind încălcate dispozițiile art.19 ali.1 din OG nr.2/2001, în cauza de față, contravenientul, fiind conform dispozițiilor art.45 alin.7 lit.a din Legea nr.92/2007 a serviciilor de transport public local, o persoană juridică care nu a fost de față la încheierea procesului-verbal de contravenție, agentul constatator a procedat conform dispozițiilor art.16 din OG nr.2/2001.
Lipsa semnăturii martorului atrage, este adevărat, nulitatea procesului-verbal de contravenție numai dacă produce o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea sa.
În cazul de față vătămarea invocată nu a fost reținută câtă vreme procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentei, în termen legal, iar aceasta s-a putut adresa instanței de judecată solicitând verificarea temeiniciei și legalității acestuia, considerente pentru care a fost respinsă plângerea și menținut procesul-verbal de contravenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal, petiționara ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului se arată că, petenta a solicitat modificarea caietelor de sarcini aferente licenței de traseu, însă prin HCJ Dâmbovița nr. 87/2013, aceasta instituție abilitată să dispună modificările menționate, a hotărât să se meargă pe vechile licențe, până la finalul programului de transport, adică până la finele anului 2013. În dovedirea susținerilor s-a depus, în copie, înscrisul menționat și extras din procesul verbal al ședinței CJD 24.01.2013, din care rezultă că această instituție a avut în vedere acest aspect, respectiv acela de a permite accesul tuturor operatorilor de transport de a tranzita, în mod nediscriminatoriu, pe raza Municipiului Târgoviște.
Ulterior atribuirii electronice a traseelor către participanții la licitație, în data de 23.12.2013, a avut loc ședința CJ Dâmbovița si a fost aprobata, HCJ 296/23.12.2013, prin care s-a dispus introducerea în caietul de sarcini a câștigătorilor traseelor județene ; a stațiilor nominalizate în HCL 46/2013 si menționate în raportul Dir. Tehn._/23.12.2013, iar la poziția 49 din anexă, apare acest traseu cu codul 56, câștigat de . class="CharCaracterCaracterCharCaracterCaracter1CharChar"> Față de dispoziția CJ Dâmbovița, apelanta a solicitat ARR Dâmbovița, licența de traseu și caietul de sarcini ( înscris cu nr. LT_), pentru traseul Târgoviște - Vulcana, în care sunt prevăzute, stațiile pe care le au de parcurs autobuzele, pe raza Municipiului Târgoviște, iar acestea sunt, exact stațiile stabilite în HCL 46/2013.
Instanța de fond a reținut ca prin HCL 46/2013, societății i-a fost admisă solicitarea, privind devierea traseelor pe . V., C.. Baltaretu, etc, deci pe raza Municipiului Târgoviște, a mijloacelor de transport persoane ale societății ( hotărâre depusă în copie la dosarul de fond), însă nu a admis susținerea societății, referitoare la faptul că această modificare, a fost determinata practic de adresele emise de societatea petiționară, organele abilitate recunoscând astfel, starea de fapt la care a fost determinata societatea, independent de voința sa.
Deși s-a luat act de apărările petentei, respectiv de adresele depuse la dosar, din care rezultă că societatea a comunicat organelor abilitate, că nu este obiectiv, ca alți operatori de transport persoane, să efectuează ca și ea curse regulate pe trasee județene, fiindu-le permisă tranzitarea străzilor de pe raza Municipiului Targoviste, iar societatea petiționară să fie discriminata și să nu îi fie aprobat accesul în zona Unirii - Pavcom, deși calatorii abonați ai societății i-a solicitat menținerea traseului pe raza Municipiului Târgoviște, instanța în mod incorect, a respins plângerea formulata.
Se solicită instanței de apel a se avea în vedere gradul de pericol redus al faptei și cuantumul ridicat al amenzii aplicate, dar și scopul urmărit de petentă, acela de a transporta călătorii abonați conform prevederilor contractului de delegare al serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, nr. 524/07.12.2011.
Totodată se învederează instanței de apel să constate că nu în sarcina societății petiționare trebuia reținuta culpa nerespectării licenței de traseu, pentru ca societatea a efectuat nenumărate demersuri pe care le-a depus la dosar, solicitând autorităților locale abilitate, în conformitate cu prevederile legale, aportul și concursul pentru rezolvarea, pe cale legala a împrejurărilor, care au determinat toate acestea încălcări, independente de voința societății si pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere la pronunțarea sentinței.
Pentru considerentele expuse, se solicită admiterea apelului, admiterea plângerii contravenționale, în sensul anularii procesul verbal cu exonerarea de plata amenzii, iar în subsidiar, în cazul în care vor fi înlăturate doar o parte din apărările formulate de societate, se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii, cu avertisment.
Au fost depuse, în copie, Hotărârea nr.87/09 mai 2013 emisă de Consiliul Județean Dâmbovița – privind prelungirea perioadei de valabilitate a Programului de transport public județean de persoane, 2008 – 2013 și a contractelor de servicii aferente transportului public de persoane prin curse regulate, pe trasee ce aparțin județului Dâmbovița ; raportul înreg. sub nr. 7181/20.04.2013; procesul verbal încheiat la 24.01.2013 în ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița .
Prin întâmpinarea formulată de I.P.J. Dâmbovița, se solicită respingerea apelului și menținerea în totalitate a procesului verbal contestat, ca fiind legal și temeinic.
Se susține că apelanta a fost sancționată, deoarece, la data de 21.V.2013 nu a respectat prevederile caietului de sarcini al licenței de traseu ._, în sensul că a oprit în stația "Spital" de pe raza Municipiului Târgoviște, pentru a debarca pasageri, în condițiile în care, în caietul de sarcini al licenței, în cauză, nu avea trecută acea stație.
Instanța de fond, în mod corect, a respins plângerea contravențională formulată de apelantă, reținând că în cuprinsul HCL 46/2013, de care s-a prevalat apelanta nu este prevăzut traseul de circulație pe ruta Târgoviște - Vulcana de Sus, traseu pe care circula autobuzul acesteia, astfel încât nu avea posibilitatea de a circula în interiorul orașului.
De asemenea, Consiliul Local Târgoviște nu are posibilitatea legală de a modifica traseul sau caietul de sarcini al unei licențe de traseu, întrucât această posibilitate aparține numai Consiliului Județean, ori, la data sancționării, C.J. Dâmbovița nu emisese H.C.J. 296/23.XII.2013.
Consiliul Județean poate modifica numai traseul pe care trebuie să-1 urmeze un transportator și nu poate modifica sau completa caietul de sarcini adăugând sau eliminând stații, această atribuție revenind numai instituției care a emis caietul de sarcini, adică A.R.R.
Consiliul Județean poate doar să aprobe introducerea în caietul de sarcini a noi stații, însă completarea acestuia revine numai A.R.R.
În susținerea afirmațiilor s-a depus la dosar: adresa ARR 9175/16.IV.2014, în care se arată următoarele aspecte: o hotărâre a Consiliului Local Târgoviște nu poate completa caietul de sarcini al unei licențe de traseu ; caietul de sarcini se poate completa numai prin HCJ ; după completarea traseului, cu noi stații, operatorii de transport sunt obligați să solicite instituției emitente a licenței de traseu și caietului de sarcini (A.R.R.) emiterea caietelor de sarcini cu noile modificări.
Ori, așa cum s-a arătat, la data aplicării sancțiunii contravenționale, CJ Dâmbovița nu emisese H.C.J. invocat de petentă. Chiar dacă această hotărâre ar fi fost emisă, apelanta tot ar fi comis contravenția pentru care a fost sancționată (nerespectarea caietului de sarcini), întrucât stațiile aprobate prin H.C.J. Dâmbovița nu au fost menționate în caietul de sarcini.
Pentru a intra în posesia caietelor de sarcini modificate, operatorii de transport trebuie să achite contravaloarea acestora. Ținând cont că licența de traseu modificată și caietul de sarcini aferent trebuie achitate pentru fiecare traseu în parte și pentru fiecare autobuz care activează pe acel traseu, este evident că apelanta, în mod intenționat, nu solicită modificarea caietului de sarcini, fapt ce ar costa o sumă considerabilă și se mulțumește, ca la fiecare contravenție pe care o comite să formuleze plângere contravențională, în 99 % din cazuri obținând înlocuirea amenzii cu avertisment, respectiv admiterea plângerii, deși nu respectă legislația în domeniul transportului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din anul 2012 apelanta nu respectă prevederile legale, astfel încât, apreciază că în condițiile în care, în perioada menționată a fost sancționată de nenumărate ori pentru comiterea aceleiași contravenții, instanța de fond, în mod corect, a respins plângerea contravențională și a menținut în totalitate procesul - verbal atacat.
Se mai învederează instanței că apelanta a încercat să inducă în eroare instanța de fond cu privire la puterea H.C.L. Targoviste și încearcă să inducă în eroare și instanța de control judiciar, acreditând ideea că prin H.C.J. pot fi modificate caietele de sarcini aferente licențelor pe care le deține.
Se solicită apelului declarat de .. și menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție atacat, ca fiind legal și temeinic.
Au fost depuse, în copie, adresa nr. 9175/16.IV.2014 a A.R.R. Dâmbovița.
Prin răspunsul la întâmpinare, petiționara ., reia aceleași apărări formulate în fața instanței de fond și critici ale sentinței, care au fost expuse în motivele de apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din probele administrate în fața instanței de fond, sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, rezultă că abaterea constatată și sancționată prin procesul verbal se confirmă. Pe de altă parte, nici petenta nu neagă că prepusul său – G. I., nu a respectat prevederile caietului de sarcini, prin aceea că a oprit în stația Spital pentru a debarca călători.
Având în vedere fapta săvârșită de prepusul petentei, de a circula cu autobuzul în interiorul Municipiului Târgoviște, oprind pe . a îmbarca/debarca călători, fără a avea nici un suport legal în acest sens, întrucât caietul de sarcini nu prevedea o asemenea stație, tribunalul apreciază că petenta se face, pe deplin vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
Ca urmare, procesul verbal de contravenție contestat, este temeinic întocmit.
Cu toate acestea, sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, raportat la gravitatea faptei, având în vedere și petitul subsidiar al motivelor de apel, tribunalul reține că încălcarea de către petentă a prevederilor art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 92/2007 modificată, s-a realizat în considerarea unor aspecte de fapt ce atrag reținerea unei gravități minime a acestei încălcări.
Astfel, tribunalul reține că societatea petentă a întreprins demersuri, după sancționarea sa, pe parcursul derulării prezentului dosar, în vederea modificării caietelor de sarcini aferente licenței de traseu, însă prin HCJ nr. 87/2013, s-a hotărât să se mențină vechile licențe de traseu până la finele programului de transport, respectiv sfârșitul anului 2013 ( fila 10 dosar apel ).
Demersurile petentei în ceea ce privește modificarea caietelor de sarcini au avut în vedere faptul că nu erau menționate în caietul de sarcini decât traseul licitat, stația capăt de linie sosire/plecare și anume Vulcana de Sus – Autogara M., nu și stațiile de pe raza municipiului Târgoviște.
Se poate observa că susținerile petentei au fost avute în vedere de Consiliul Județean Dâmbovița, care potrivit procesului verbal din 24 ianuarie 2013 a permis accesul tuturor operatorilor de transport pentru a tranzita, în mod nediscriminatoriu, Municipiul Târgoviște.
Totodată, în urma licitației din 23.12.2013, a fost aprobată HCJ nr. 296 prin care s-a dispus introducerea în caietul de sarcini a câștigătorilor traseelor județene, a acelor stații nominalizate în HCL nr. 46/2013 și menționate în raportul Dir. Tehn. 2277/23.12.2013, iar la poziția 49 din anexă, apare acest traseu, cu codul 56, câștigat de . class="CharCaracterCaracterCharCaracterCaracter1CharChar"> Față de această hotărâre a Consiliului Județean, apelanta a solicitat ARR Dâmbovița licența și caietul de sarcini, pentru traseul Târgoviște – Vulcana de Sus, în care sunt prevăzute stațiile pe care le au de parcurs autobuzele pe raza Municipiului Târgoviște, iar acestea sunt cele stabilite de HCL nr. 46/2013.
Astfel, se poate aprecia că deși la momentul săvârșirii contravenției, petenta a încălcat dispozițiile Legii nr. 92/2007, ulterior solicitările acesteia de a-i permite tranzitarea Municipiului Târgoviște au fost aprobate, făcând dovada eforturilor depuse de a intra în legalitate, fapt ce determină aprecierea na neproporțională a amenzii aplicate, de 100.000 lei, cu gradul de pericol social minim al faptei săvârșite, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
În raport de aceste considerente, urmează a admite apelul și va modifica sentința apelată, în sensul că, admite în parte plângerea, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta petentă ., cu sediul în ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 397/29.01.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița și în consecință:
Modifică sentința apelată, în sensul că admite în parte plângerea și înlocuiește sancțiunea amenzii – aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.05.2013, cu sancțiunea avertismentului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A. L. B. C. M.
GREFIER,
R. M.
Judecător fond I. M. C.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red.- ALB/SEM
3 ex./17.10.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 879/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 588/2014.... → |
|---|








