Anulare act administrativ. Sentința nr. 879/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 879/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 1217/120/2014
Dosar nr._ timbru de mediu
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 879
Ședința publică din 23 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. D.
GREFIER: R. O.
Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe reclamantul S. I. D., domiciliat în comuna Dragomirești, ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocatură „ M. M.” din București, ., ., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, prin care solicită restituirea sumei de 3.366 lei, plătită cu titlu de timbru de mediu, împreună cu dobânzile aferente sumei, de la data încasării și până la restituirea efectivă.
Cerere timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 300 lei, conform chitanței nr. . Nr._/26.03.2014 (fila 28).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ultima strigare, au lipsit părțile.
procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare;
- la data de 17 aprilie 2014 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a depus la dosar întâmpinare;
- la data de 18 aprilie 2014 pârâta Administrația F. pentru Mediu a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii;
- la data de 6 mai 2014 reclamantul S. I. D. a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Instanța, din oficiu, efectuând verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 131Cod procedură civilă, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Față de referatul întocmit în cauză de grefierul de ședință, aflat la fila 60, instanța constată că deși pe rolul acestei instanțe au fost înregistrate alte dosare având aceleași părți, obiect și cauză cu ale prezentului dosar aflat la primul termen de judecată, între acestea nu există identitate conform art. 139 NCPC.
În ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta Administrația F. pentru Mediu, tribunalulconstată că excepția de inadmisibilitate reprezintă un mijloc de apărare prin care se tinde la respingerea unei acțiuni/cereri, fără a intra în cercetarea fondului. Această excepție reprezintă practic un fine de neprimire a unei acțiuni, fie pentru că partea are la îndemână o altă cale, fie pentru că cererea nu este prevăzută de lege. O astfel de excepție, este cea a lipsei procedurii prealabile în materia contenciosului administrativ.
În ceea ce privește apărarea pârâtei AFM, care condiționează accesul la instanță pentru restituirea timbrului de mediu de invocarea excepției de neconstituționalitate a OUG nr. 9/2003, trebuie observat că nici un text de lege nu condiționează o astfel de acțiune de dovada invocării excepției de neconstituționalitate. Ca urmare, tribunalul respinge excepția inadmisibilității ca nefondată.
Considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă instanța estimează că procesul poate fi soluționat la acest termen de judecată, iar în temeiul art. 394 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția Comercială și de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._ din 14.03.2014, reclamantul S. I. D., domiciliat în comuna Dragomirești, ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocatură „ M. M.” din București, ., ., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, a solicitata instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea sumei de 3.366 lei, plătită cu titlu de timbru de mediu, împreună cu dobânzile aferente sumei, de la data încasării și până la restituirea efectivă; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, pentru a putea să-și înmatriculeze autoturismul achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene- Italia, unde a fost înmatriculat pentru prima oară la data de 19.12.2001, i s-a impus plata taxei reprezentând timbru de mediu în cuantum de 3.366 lei.
Se arată de către reclamant că potrivit adresei nr. 56/05.02.2014, având la bază decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a stabilit că indiferent cum se numește, taxa percepută de statul român este în dezacord cu art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a formulat cerere de restituire, însă răspunsul a fost unul negativ, în contradictoriu cu dispozițiile legale comunitare.
Susține că această taxă specială, fără plata căreia nu ar fi putut înmatricula autoturismul achiziționat, contravine reglementărilor Uniunii Europene, respectiv dispozițiilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Se arată în cuprinsul cererii că prin stabilirea acestei taxe legea încalcă dreptul de proprietate, apărat atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Mai susține reclamanta că OUG nr. 9/2013 privind timbru de mediu pentru autovehicule, încalcă principiul poluatorul plătește și nu se poate aplica în forma promulgată fiind discriminatorie, abuzivă și confuză; este în totală contradicție cu legislația UE, dar și cu legislația națională în vigoare.
Totodată, se susține că potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută de art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale, lucru ce rezultă din interpretarea art. 4 lit. a din OUG nr. 9/2013.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 120, art. 124 Cod procedură civilă, art. 25, art. 28, art. 110 din Tratatul Comunității Europene și art. 148 din Constituția României.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a anexat, în copie, chitanța . Nr._/21.01.2014; cerere de restituire a taxei reprezentând timbru de mediu, înregistrată la AFP Târgoviște sub nr. 56/05.02.2014- cu confirmare de primire; documentele de identitate și de proveniență ale autoturismului.
La data de 17.04.2014, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a formulat întâmpinare, în conformitate cu art. 205 Noul Cod de Procedură Civilă, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și netemeinică, taxa reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule fiind legal încasată, conform normelor legale în vigoare, respectiv a OUG nr. 9/2013.
Se arată că prin adoptarea OUG nr. 9/2013 privind timbrul d mediu pentru autovehicule, se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14.12.2014 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2.
Totodată, se arată că în elaborarea actului normativ menționat anterior s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile.
Mai arată pârâtul că organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege”, motiv pentru care contestația formulată de reclamant este neîntemeiată.
De asemenea, solicită respingerea capătului de cerere referitor la calculul dobânzii legale apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face de către contribuabili la organul fiscal, în temeiul titlului.
Se menționează, ca practică judiciară, dosarul nr._/3/2009 al Curții de Apel București- Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal, în care s-a reținut în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 1026/22.04.2010, că este neîntemeiat capătul de cerere privind dobânda legală.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, în cazul în care reclamantul va solicita acest lucru, solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă.
În temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 18.04.2014 pârâta Administrația F. pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și netemeinică, invocându-se și excepția inadmisibilității acțiunii.
În întâmpinare, pârâta precizează că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta își argumentează demersul printr-o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule cu normele europene și, implicit, printr-o pretinsă neconstituționalitate a acesteia. Astfel, spus, vătămarea dreptului sau interesului său legitim s-ar datora în exclusivitate stării de nelegalitate și neconstituționalitate a OUG nr. 9/2003 privind timbru de mediu pentru autovehicule, ceea ce conduce la concluzia că este vorba despre o situație tipică art. 9 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ.
Se arată în întâmpinare că organul fiscal nu este emitentul OUG nr. 9/2013, nu are căderea de a examina legalitatea taxei în raport de prevederile dreptului comunitar și nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții fără a ține cont de legislația internă.
Mai mult, apreciază că admisibilitatea acțiunii este condiționată de răsturnarea prezumției de constituționalitate a ordonanței Guvernului pretins vătămătoare: în cazul în care ordonanța de urgență sau dispoziția din ordonanța de urgență ce se consideră vătămătoare nu a fost declarată neconstituțională, acțiunea în contencios administrativ este admisibilă numai împreună cu excepția de neconstituționalitate, astfel că în cazul în care acțiunea ce vizează ordonanța de urgență nu este însoțită de excepția de neconstituționalitate, acțiunea în contencios administrativ se respinge ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, se apreciază că taxa pe poluare a fost legal încasată, OUG nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative.
Se arată, contrar susținerilor reclamantului, că OUG nr. 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
Se apreciază că nu pot fi reținute nici susținerile reclamantului potrivit cărora prin instituirea timbrului de mediu s-ar aduce atingere dreptului de proprietate, aceasta nefăcând vreo dovadă că prin achitarea timbrului de mediu s-ar fi încălcat dreptul de proprietate al acesteia, nu s-a făcut proba existenței unei legături directe de cauzalitate între fapta achitării taxei și o eventuală încălcare a dreptului de proprietate suferită de partea lezată.
Pentru a se putea antrena răspunderea statului, trebuie verificat dacă pretinsa încălcare a dreptului de proprietate rezultă în mod direct din achitarea timbrului de mediu instituit prin OUG nr. 9/2013.
Se mai arată de către pârâtă că din sumele colectate cu titlu de timbru de mediu se finanțează programe pentru protecția mediului, în baza OUG nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
La data de 6 mai 2014, reclamantul S. I. D. a formulat și depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta Administrația F. pentru Mediu, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se respingă ca neîntemeiate susținerile pârâtei și să se admită acțiunea așa cum a fost formulată și dovedită, cu atât mai mult cu cât dispozițiile comunitare au prioritate față de dispozițiile interne.
Cu privire la excepția inadmisibilității formulată de către pârâtă, solicită respingerea ca neîntemeiată cu atât mai mult cu cât nu au susținut o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG 9/2013…implicit, printr-o pretinsă neconstituționalitate a acesteia, ci chiar CJUE a stabilit că OUG nr. 9/2013 este tot în dezacord cu dispozițiile comunitare, în condițiile în care deși poartă numere diferite din ani diferiți, OUG nr. 9/2013 este identică cu dispozițiile Legii nr. 9/2012 și reglementările anterioare, motiv pentru care timbrul de mediu este nedatorat.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fiind invocate motivele din cererea de chemare în judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă.
Tot la data de 6 mai 2014, reclamantul S. I. D. a formulat și depus la dosar răspuns și la întâmpinarea formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se respingă ca neîntemeiate susținerile pârâtei și să se admită acțiunea așa cum a fost formulată și dovedită, cu atât mai mult cu cât dispozițiile comunitare au prioritate față de dispozițiile interne, în condițiile în care CJUE a stabilit fără dubiu că și OUG Nr. 9/2013 este contrară dispozițiilor tratatelor UE, aspect pe care pârâta nu îl aduce în atenție.
De asemenea, se solicită să se ia act de faptul că nu a solicitat anularea deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbru de mediu, ci a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumei pretinse în mod contrar dispozițiilor comunitare, după cum a stabilit CJUE, astfel că susținerea că dispozițiile OUG nr. 9/2013 sunt în acord cu procedura fiscală, dar în dezacord cu dispozițiile comunitare, nu poate fi primită ca o apărare, în condițiile în care art. 148 din Constituția României stabilește că dispozițiile comunitare au prioritate.
Totodată, solicită a fi respinse ca neîntemeiate și nedovedite și susținerile pârâtei în ceea ce privește dobânda legală, și anume, că aceasta nu poate fi solicitată decât conform art. 117 Cod procedură fiscală și poate fi acordată doar la cererea contribuabililor, în condițiile în care anterior introducerii cererii de chemare în judecată a solicitat restituirea sumei plătite cu titlu de timbru de mediu, arătând pârâtei că dacă nu înțelege să restituie de bună-voie suma încasată nelegal conform dispozițiilor comunitare, urmează să solicite și dobânda legală, precum și cheltuielile de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la jurisprudența națională privind restituirea taxei de primă înmatriculare, taxei pe poluare sau pentru emisii poluante, astfel cum acestea au fost reglementate succesiv de Codul fiscal, OUG nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 9/2012 și la hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. vs. S. R. (7 aprilie 2011) și N. vs. S. R. ( 7 iulie 2011), tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achitat cu chitanța . nr._/21.01.2014 suma de 3.366 lei, cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule, sumă care i-a fost percepută reclamantului invocându-se dispozițiile OUG nr.9/2013, fiind emisă decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule.
La data plății timbrului de mediu de către reclamant – 21.01.2014, erau în vigoare dispozițiile OUG nr. 9/2013, astfel că prezentul litigiu privește pretinsa conformitate sau neconformitate a dispozițiilor a O.U.G. nr. 9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicule cu normele legale comunitare în materie (art. 110 din Tratatul Uniunii Europene) și implicit de legala ori nelegala percepere a timbrului de mediu pentru autovehicule, instituită prin OUG nr. 9/2013.
În hotărârile C.J.U.E. (T. vs. S. R. și N. vs. S. R.), Curtea a reținut că toate modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
S-a concluzionat că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin Decizia nr.24 din 14 noiembrie 2011 privind recursul în interesul legii referitor la aplicarea art.4, art.7 și art.10 alin.1 din OUG nr.50/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art.7 din OUG nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei că efectul în timp al hotărârilor preliminare este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la ..
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine prevederilor art. 110 din Tratat, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), rezultă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Având în vedere argumentele de mai sus, instanțele naționale au dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, pe poluare sau pentru emisii poluante, percepute de organele fiscale, în vederea înmatriculării autovehiculelor în România.
Prin noul act normativ ce reglementează timbrul de mediu pentru autovehicule – OUG nr. 9/2013, act normativ avut în vedere la impunerea timbrului de mediu în vederea înmatriculării autovehiculului de către reclamant, legiuitorul român a ținut seama de normele de drept comunitar aplicabil atât în domeniul protecției mediului și îmbunătățirea calității aerului cât și de cele ale Tratatului Uniunii Europene privind înlăturarea discriminării în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și la atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Din conținutul acestei norme, rezultă că timbrul de mediu se percepe pentru toate tipurile de autovehicule înscrise în circulație pentru prima dată în România, sintagma „înscrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România” acoperind toate situațiile, fie că este vorba de autovehicule noi sau rulate, fie că este vorba de autovehicule provenite din țară, dintr-un stat membru al UE sau din afara UE.
Prin urmare, nu se mai poate vorbi de o reglementare națională care să aibă ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre al UE care să contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E.
Dispărând regimul discriminatoriu în privința autovehiculelor supuse timbrului de mediu, prin aceea că indiferent de țara de proveniență și indiferent de starea vehiculului ( nou sau rulat), timbrul de mediu se percepe cu ocazia primei înscrieri a dreptului de proprietate de către primul proprietar din România, nu se poate reține că reglementarea națională încalcă dreptul comunitar.
În consecință, apreciind că încasarea sumei reprezentând timbrul de mediu de la reclamant s-a realizat conform dispoziției legale în vigoare la data cererii de înscrieri a autovehiculului în circulație, iar reclamantul nu a invocat alte încălcări ale OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule ori încadrarea în vreuna din situațiile de scutire la plată prev. de art. 8 din Ordonanță, tribunalul va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul S. I. D., domiciliat în comuna Dragomirești, ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocatură „ M. M.” din București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița și Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2014.
Președinte Grefier
C. E. M. R. O.
Red. CEM
Tehnored.R.O.
7ex/18.06.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1613/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 429/2014.... → |
|---|
