Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 676/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 676/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 236/232/2013
DOSAR NR._ plângere contravențională
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 676
Ședința publică din 20 noiembrie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTORI - A.- LAAURA B.
- C. D.
Grefier V. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul - petent V. V., domiciliat în Târgoviște, .. 4, ., ., împotriva sentinței civile nr. 197/11.02.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul petent personal și asistat de avocat B. A., lipsă fiind intimatul I.P.J. Dâmbovița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând care este obiectul pricinii, stadiul judecății cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că la dosar s-au primit relațiile solicitate Postului de Poliție 4 Dragomirești, în care se precizează că agentul de poliție Pan T. are calitate de polițist rutier, iar conform fișei postului, are atribuții pe linia supravegherii, îndrumării și control, în condițiile legii, a participanților la traficul rutier în zona de competență.
Avocat B. A.-A. pentru recurentul –petent precizează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Tribunalul constată că au fost comunicate motivele de recurs către intimatul I.P.J. Dâmbovița, dar acesta nu a formulat întâmpinare, astfel că nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri părților.
Apărătorul recurentului - petent solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței instanței de fond, schimbarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.
Susține că, din analiza procesului verbal de contravenție, rezultă fără dubiu că agentul constatator nu a consemnat în nici un fel locul săvârșirii faptei. In această împrejurare, posibilitatea instanței de a analiza în ce măsură constatările și consemnările din procesul verbal ale agentului constatator sunt reale, pentru că ele se bucură doar de o prezumție relativă, este practic imposibilă, necesitatea consemnării locului faptei venind tocmai din posibilitatea pe care instanța o are să verifice legalitatea întocmirii procesului verbal de contravenție, ori în această împrejurare instanța nu are ce să verifice, pentru că neexistând locul faptei, nu se poate analiza în ce măsură presupusa contravenție a fost sau nu săvârșită, astfel că invocă nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, așa cum a susținut și la instanța de fond.
Invocă nulitatea absolută a procesului verbal pe care a susținut-o și la fond.
Susține că instanța are doar orientativ susținerile petentului, în sensul că fapta s-ar fi întâmplat înainte de intersecția cu drumul ce duce spre Raciu. Din documentele depuse la dosar, rezultă că agentul de poliție ar avea competență de verificare în trafic pe raza comunei Raciu, însă nu se știe, pentru că nu există consemnat locul săvârșirii contravenției, dacă fapta s-a întâmplat pe raza comunei Raciu sau nu, dacă în porțiunea de drum unde a fost surprins petentul, într-adevăr era linie continuă și într-adevăr ar fi săvârșit contravenția.
Arată apărătorul petentului că nu se poate stabili dacă consemnările agentului de poliție sunt sau nu reale.
Pe fondul cauzei, reiterează susținerile de la instanța de fond, în sensul că mașina se deplasa cu viteză foarte redusă, în bună parte afara de pe carosabilului, depășirea unei astfel de manevre nu presupune încălcarea unei legi de circulație, câtă vreme acel autoturism se deplasa în mod nejustificat pe o porțiune îngustă din carosabil, acest aspect neputând fi stabilit fără dubii nici în fața instanței de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurit asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 197/11.02.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, instanța de fond a respins plângerea contravențională formulată de petentul V. V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, ca neîntemeiată.
Prin aceeași sentință, instanța de fond a dispus menținerea procesului verbal contestat . nr._ încheiat la data de 14.01.2013.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul-verbal contestat, în baza art. 120 alin. 1 lit.i din HG nr. 1391/2006, rap. la art.100 alin. 3 lit.e din OUG nr. 195/2002, a fost sancționat petentul cu amendă contravențională în sumă de 280 lei și reținerea permisului de conducere, deoarece la data sus menționată, în jurul orelor 14,35, pe DN 72 Suța Seacă, a condus auto Dacia Duster, cu nr. de înmatriculare_ și a efectuat manevra de depășire a auto marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ condus de I. E. D., încălcând marcajul continuu de delimitare a sensurilor de mers.
Petentul a semnat procesul verbal contestat, fără obiecțiuni.
De asemenea, instanța a constatat că petentul a formulat plângerea în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la aspectul că a fost decăzut intimatul din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, la solicitarea petentului (f 42), instanța a reținut ca fiind adevărat că întâmpinarea a fost depusă tardiv, dar aceasta nu înseamnă că, în baza rolului activ, instanța nu poate lua în considerare anumite probe din oficiu, respectiv înscrisurile depuse la dosar de intimat, în lipsa acestora fiind imposibilă soluționarea unei plângeri contravenționale, deoarece tocmai aceste înscrisuri sunt actele care au stat la baza procesului verbal contestat. Astfel, instanța a considerat că, pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, se impune a se lua în considerare, respectiv a se administra probe din oficiu în prezenta cauză.
Analizând cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, cu prioritate sub aspectul legalității sale conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
De asemenea, au fost în mod corect indicate textele care prevăd și sancționează fapta contravențională.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a constatat că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată în mod direct, prin propriile simțuri ale agentului constatator, fiind confirmată și de un martor propus de intimat și indicat în procesul verbal contestat, martor care a fost audiat în fața instanței.
În legătură cu apărarea petentului în sensul că nu au fost menționate în procesul verbal contestat perioada pentru care s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce și nici km la care s-a constatat contravenția ori sensul de deplasare, instanța a reținut că astfel de pretinse nereguli pot atrage cel mult o nulitate relativă, fiind necesar a se invoca și dovedi o vătămare care a fost cauzată petentului și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal contestat. Or petentul nici nu a invocat și nici nu a dovedit o astfel de vătămare, motiv pentru care apărarea sa în acest sens va fi respinsă.
Legat de susținerea petentului din notele scrise, în sensul că sunt încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1-7 din O.G. 2/2001, instanța a reținut că fapta este suficient descrisă pentru a fi asigurată respectarea dreptului petentului la apărare, de altfel el cunoaște foarte bine pentru ce a fost sancționat, aspect care se desprinde din conținutul plângerii formulate. Dreptul la apărare al petentului a fost de asemenea respectat prin aceea că i s-au încuviințat acestuia toate probele solicitate în fața instanței de judecată.
Cu privire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de petent, instanța a reținut că, săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost observată în mod direct, prin propriile simțuri ale agentului constatator, iar aspectele consemnate în cuprinsul procesului verbal contestat se completează cu raportul agentului constatator și cu raportul agentului de poliție care îl însoțea.
Pin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție (Cauza A. contra României), sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea însă a principiului egalității armelor.
Trebuie totuși precizat că niciuna dintre aceste garanții conferite petentului nu este absolută, nici prezumția de nevinovăție - care funcționează în anumite limite, raportat la specificul fiecărui caz în parte, dar nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcina a probei - întrucât ar reprezenta o povară excesivă și nejustificată.
O asemenea atitudine - de a acorda petentului prezumția de nevinovăție în orice împrejurare și fără nicio limitare ar conduce la consecința ca anumite fapte, deși prezintă pericol social, să nu mai poată fi sancționate, în condițiile în care, de cele mai multe ori, agentul constatator nu are posibilitatea de a înregistra video sau de a fotografia respectiva încălcare, ci o constată direct, cum este cazul contravenției din prezenta cauză. Or, dacă aceste fapte nu ar mai putea fi sancționate, s-ar ajunge la suprimarea scopului pentru care ele au fost prevăzute ca atare, textul de lege rămânând lipsit de orice eficiență și fără utilitate, întrucât nu s-ar mai putea bucura de aplicabilitate.
Este adevărat că obligația de a dovedi săvârșirea faptei imputate petentului incumbă autorităților statului, însă respectarea principiilor fundamentale care se desprind din jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului și care au fost expuse mai sus presupune să nu se ajungă la impunerea unor condiții exagerate, imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Din aceasta perspectivă, instanța mai reține că procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. Această observație nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar putea perturba în mod grav funcționarea autorităților statului, deoarece ar face extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, precum cea din prezenta cauză.
De altfel, procesul verbal este susținut de o probă și anume de declarația martorei audiate în fața instanței, I. E., care arată că petentul a depășit-o pe linie continuă, lucru perceput de echipajul de poliție; chiar dacă nu mai poate preciza marca autoturismului, martora arată că a fost implicată într-un singur incident de acest fel anul trecut, concluzionând astfel că este vorba de petentul din prezenta cauză. Martora nu este confuză, așa cum pretinde petentul, ci relatează suficient de clar cele petrecute, confirmând astfel conținutul procesului verbal contestat.
Petentul se limitează la a afirma în plângerea sa că nu a săvârșit contravenția care i se impută, dar nu prezintă nicio probă în acest sens, pe când cele reținute în procesul verbal contestat sunt susținute de declarația martorului audiat în fața instanței. La ultimul termen de judecată petentul arată că nu mai are cereri de formulat, nici probe de administrat, instanța luând act de aceasta. Petentul invocă în special aspecte de nelegalitate, în opinia sa, a procesului verbal contestat, fără a se raporta la temeinicie în mod special.
Față de considerentele expuse, instanța a constatat că în cauză s-a dovedit săvârșirea de către petent, cu vinovăție, a faptei pentru care a fost sancționat prin procesul verbal contestat, întrucât agentul constatator a prezentat probe fără echivoc în sprijinul celor consemnate în procesul verbal, astfel încât prezumția de nevinovăție de care se bucura petentul a fost răsturnată, instanța respingând deci ca nefondate toate apărările petentului formulate în sens contrar. De asemenea, instanța a apreciat că nu se impune ca agentul constatator sau intimatul să facă vreo dovadă în plus, probele existente la dosarul cauzei fiind suficiente.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, instanța a analizat în continuare sancțiunea aplicată de agentul constatator, așa cum impune art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este legală și temeinică, dar și proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, aceasta putând atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și putându-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat pe drumurile publice. De asemenea, este legală și temeinică și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, fiind impusă de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Instanța de fond a apreciat că înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului nu se impune, întrucât chiar legiuitorul a catalogat această faptă ca având un grad de pericol social mai ridicat prin încadrarea în clasa a II-a de sancțiuni și prin suplimentarea sancțiunii principale a amenzii cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere ; considerente față de care instanța a respins plângerea petentului ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond, la data de 29 aprilie 2014, în temeiul art. 301 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, petiționarul V. V. a declarat recurs.
Prin motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, recurentul petiționar solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond admiterea plângerii contravenționale.
În continuare, recurentul petiționar apreciază că hotărârea recurata este lipsita de temei legal, instanța de fond încălcând dispozițiile legale edictate pentru încheierea valabila a procesului verbal contestat.
De asemenea, asa cum a arătat în cererea introductiva, precum si în notele scrise depuse la dosar, procesul verbal este lovit de nulitate absoluta, întrucât nu conține în nici un fel locul săvârșirii faptei, agentul constatator menționând doar ca "a efectuat manevra de depășire a auto marca VW Golf (...) încălcând marcajul continuu ce delimitează sensurile de mers", fără a specifica locul unde a avut loc acest eveniment – invocând prevederile art. 16 alin. 1 – 7 din OG nr. 2/2001.
Procesul verbal de contravenție, ca act juridic administrativ unilateral, emană de la o autoritate publică, ce are competența de a constata și de a sancționa faptele contravenționale, si se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, are forță probantă și se execută din oficiu. De asemenea, actul administrativ de sancționare nu trebuie să încalce prezumția de nevinovăție a persoanei contraveniente, (cauza A. contra României) ; dar pentru a fi legal întocmit, actul administrativ trebuie sa îndeplineasca o . condiții de fond sau si de forma pe care actul contestat în aceasta cauza nu le îndeplineste.
Legea prevede redactarea lui într-o anumită formă „ad validitatem", cu respectarea tuturor prevederilor legale de fond și de formă, pentru încheierea sa valabilă, în scopul producerii efectelor juridice, pentru care a fost întocmit.
Insa, pentru ca instanța sa poată aprecia în concret daca fapta sancționată a fost sau nu de natura contravenționala sau organul de politie a aplicat sancțiunea în mod greșit, era necesar ca locul presupusei fapte sa fie descris, astfel încât sa poată fi conturata opinia instanței.
In procesul verbal contestat, locul concret al presupusei fapte nu este descris în nici un fel, situație din care nu se poate retine daca sancțiunea contravenționala a fost aplicata pentru o fata contravenționala sau pentru o fapta care nu exista de vreme ce nu este descris locul în care se presupune ca a fost săvârșita.
Încălcarea normelor de drept administrativ, prin comiterea unei fapte antisociale, săvârșite cu vinovăție, care prezintă un pericol social mai redus decât infracțiunea, dă naștere unui raport juridic de conflict, ceea ce atrage sancționarea contravențională (art. 21 - 24 din ordonanță). De aici, rezultă necesitatea descrierii faptei antisociale, cu indicarea modalității de săvârșire, a datei si a locului, cât și a mijloacelor de probă concludente (de regulă, probe testimoniale), toate aceste date urmând a fi menționate în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Se solicită a se observa ca procesul verbal încheiat nu conține descrierea faptei contravenționale" si nici „arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei" ; astfel, se poate desprinde concluzia că organul de politie si-a exercitat atribuțiunile si a aplicat sancțiunea cu rea credința, neprofesional, fapt ce se desprinde din superficialitatea consemnărilor acestuia. Prin urmare, sancțiunea aplicabila în aceasta situație procesului verbal contestat este nulitatea absoluta si expresa, astfel cum prevede art. 16 din O.G. nr.2/2001, nefiind condiționata de producerea vreunei vătămări.
Practica a statuat îndelung ca nu este suficient sa se consemneze textul de lege sau doar o descriere generica, sumara a faptei contravenționale, ci este necesara descrierea amănunțita a acesteia, adică era necesar sa se precizeze sensul de deplasare si locul exact al săvârșirii faptei. Agentul de politie s-a limitat la o descriere evaziva, generica, fara a arata în concret si detaliat, fapta contravenționala ce se presupune a fi fost săvârșita de petent.
Se mai apreciază de către recurent că cerința este imperativa, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței de judecata sa cerceteze legalitatea actului constatator prin stabilirea faptelor materiale si verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o si a justei sancțiuni aplicate, știut fiind ca cele consemnate de agenții constatatori au caracter probatoriu relativ, iar nu absolut, acesta fiind si motivul pentru care actele sancționatoare sunt supuse controlului instanțelor de judecata.
Prin urmare, apreciază ca si în aceasta situație sancțiunea ce ar trebui aplicata este cea a nulității absolute a procesului verbal contestat ; lipsa acestor mențiuni pune instanța în imposibilitatea de a verifica în ce măsura fapta sancționată a fost de natura a încălca dispozițiile legale. Aceste doua premise coroborate conduc la nulitatea absoluta a procesului verbal, întrucât nu se pot verifica cele consemnate de agentul de politie si, pe cale de consecința, nu se poate verifica în ce măsura comportamentul petentului intra în sfera contravenționalului.
În acest fel se ocrotește dreptul la apărare a contravenientului încă de la momentul încheierii actului de constatare, facand în acest fel aplicabilitate practica efectivă a prezumției de nevinovăție a petentului, în caz contrar acest principiu rămânând doar la simplul stadiu declarativ.
În plus, martora audiata în cauza nu a putut indica cu certitudine daca el a comis fapta contravenționala, opinie susținuta si la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție de către agentul constatator.
In ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie numai sub aspectul constatării stării de fapt în măsura în care poate fi susținuta prin probele administrate în cauza. Or, cazul dedus judecații nu operează prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, ci prezumția de nevinovăție conform deciziei pronunțate în cauza A. contra României de către CEDO.
Instanța retine în mod eronat ca în cauza agentul constatator a prezentat probe fără echivoc de vreme ce în actul constatator nu este precizat locul săvârșirii pretinsei contravenții, considerând ca instanța pare preocupata sa valideze punctul de vedere al pârâtului, de vreme ce nici una dintre susținerile petiționarului nu le-a găsit întemeiate.
In lipsa indicării locului săvârșirii contravenției, instanța nu poate sa verifice daca agentul constatator a acționat legal si a aplicat legal sancțiunea suspendării dreptului de a conduce si sancțiunea amenzii, ceea ce nu echivalează nici pe departe cu o nulitate relativa, ci cu una absoluta, fiind vorba de verificarea legalității întocmirii actului sancționator si de interesul general aparat - legalitatea actelor încheiate de către organele statului care au atribuții de constatare si sancționare a conduitei nelegale, instanța făcând o confuzie din care reiese si mai pregnant ideea preconceputa de la care a pornit aceasta în soluționarea cauzei.
Se mai apreciază ca în cauza se aplica decizia CEDO din cauza A. contra României, data fiind natura penala a contravențiilor, asa cum a fost calificata atât în doctrina, cât si în practica instanțelor. Ca atare, se aplica prezumția de nevinovăție a petentului si nu prezumția de legalitate si temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției stabilita de legea română, fapt pentru care se solicită a se avea în vedere că procesul verbal nu face dovada până la proba contrarie, ci agentul constatator trebuie sa probeze vinovăția petentului.
In procesul verbal nu se face vorbire despre faptul ca ar fi fost surprins de agentul de politie în timp ce efectua presupusa manevra incriminatorie, deci nu se indica dovezile care au condus la sancționarea contravențională a petentului, acesta fiind un motiv în plus pentru nulitatea actului sancționator.
În cauza dedusă judecății pârâtul nu a făcut în nici un fel dovada vinovăției, nu a depus nici un fel de probe în fel în sprijinul deciziei sancționatorii, fiind chiar decăzuta din dreptul de a propune probe; apreciindu-se ca procesul verbal contestat este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat doar pe baza presupunerilor agentului constatator si nicidecum pe baza realității faptelor petrecute, polițistul consemnând doar fapte pe care le presupune.
Susținerile agentului constatator pot fi reținute de către instanța doar daca se coroborează cu alte probe din dosar, ele neavand valoare de proba absoluta ; or, câtă vreme nu se poate verifica locul faptei, câtă vreme în procesul verbal contestat nu consemnează nicăieri care este locul săvârșirii pretinsei contravenții, apreciază ca instanța nu poate verifica veridicitatea susținerilor agentului constatator din actul contestat, sancțiunea fiind aceea a nulității absolute, iar nu a nulității relative, cum în mod vădit eronat a reținut instanța de judecata.
Acest lucru, coroborat cu faptul ca agentul de politie nu a constatat prin simțurile proprii fapta care se presupune a fi savarsit-o si nici nu a descris locul presupusei fapte contravenționale, lipsesc procesul verbal de forța probanta arătată de legiuitor.
Pentru considerentele expuse, se solicită admiterea recursului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 301 si 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, cât dispozițiile legale la care a făcut referire în cuprinsul prezentei cereri.
Cu adresa nr._/10.10.2014 Poliția Municipiului Târgoviște – Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești ( fila 22 ), a comuniat instanței de control judiciar – date cu privire la agentul constatator P. T., din cadrul Postului de Poliție Raciu, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești – în sensul că acesta avea dreptul de a efectua control în trafic, în data de 14.01.2013.
A fost anexat, în copie, graficul cu planificarea serviciilor lucrătorilor Secției 4 Poliție Rurală Dragomirești și ai posturilor de poliție arondate în luna ianuarie 2013, precizând faptul că agentul de poliție are calitate de polițist rutier, iar conform fișei postului are atribuții pe linia supravegherii, îndrumării și controlul, în condițiile legii,a participanților la traficul rutier în zona de competență ( filele 23 – 24 ).
Tribunalul, examinând cu prioritate excepția invocată, constată sentința recurată, în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul, pentru următoarele considerente :
Prin procesul-verbal contestat, în baza art. 120 alin. 1 lit.i din HG 1391/2006, rap. la art.100 alin. 3 lit.e din OUG 195/2002, a fost sancționat petentul cu amendă contravențională în sumă de 280 lei și reținerea permisului de conducere, deoarece la data sus menționată, în jurul orelor 14,35, pe DN 72 Suța Seacă, a condus auto Dacia Duster cu nr. de înmatriculare_ și a efectuat manevra de depășire a auto marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ condus de I. E. D., încălcând marcajul continuu de delimitare a sensurilor de mers.
Referitor la nulitatea procesului –verbal invocată de recurentul – petent, tribunalul, analizând conținutul procesului –verbal, coroborat și cu celelalte probe de la dosar, constată că aceasta este fondată.
. constatator al contravenției atacat, rezultă că petentul „a condus auto Dacia Duster cu număr de înmatriculare_ și a efectuat manevra de depășire a auto marca VW GOLF cu nr. de înmatriculare DB 36 DECM, condus de I. E. D., încălcând marcajul continuu ce delimită sensurile de mers”. Procesul –verbal a fost încheiat la data de 14.01.2013 ora 14,39 și a fost semnat de petent și nu conține, așa cum arată și petiționarul, prin avocat, locul concret al producerii contravenției.
Prin dispozițiile specifice pe care le conține, O.G. nr./2001, cu modificările și completările ulterioare, instituie gradul general de constatare și sancționare a contravențiilor, iar prin dispozițiile sale specifice, reglementează modul de întocmire a procesului – verbal de constatare a contravențiilor, cu precizarea mențiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă persoanele ce por avea calitatea de agent constatator, condițiile în care poate fi contestat procesul –verbal, ca și regimul general al sancțiunilor contravenționale, al aplicării și executării acestuia.
In art. 16 alin. 1 din acest act normativ, sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul –verbal de contravenție, iar în alin. (1 ind. 1 ), 5 și 6 ale aceluiași articol, au fost prevăzute datele ce trebuie să mai fie menționate în cazul contravențiilor cetățenilor străini, etc…”
Astfel, conform art. 16 alin. 1, „procesul –verbal de contravenție va cuprinse în mod obligatoriu data și locul unde este încheiat, numele și prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele prevăzute din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și a locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite…etc.”.
Conform art. 17 din O.G. nr.2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia, sau a semnăturii agentului constatator, atrage nulitatea procesului –verbal . Nulitatea se constată și din oficiu.
Ori, așa cum rezultă și din conținutul textelor de lege menționate situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din Ordonanță.
In raport cu acest caracter imperativ limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului –verbal încheiat de agentul constatator se ia în considerație și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la locul producerii evenimentului contravențional, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
In speța dedusă judecății, neindicarea de către agentul constatator, deși este doar un caz de nulitate relativă a procesului –verbal de contravenție atacat, produce tocmai o asemenea vătămare petentului ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv. De altfel, petentul –recurent a învederat și în fața primei instanțe această situație, însă, în mod greșit prima instanță a considerat că lipsa unei asemenea mențiuni nu produce vreo vătămare petiționarului, în sensul legii în materie.
Pentru ca o instanță să poată aprecia în concret dacă fapta sancționată a fost sau nu de natură contravențională, sau organul de poliție a aplicat sancțiunea în mod greșit, este necesar ca locul presupuse fapte să fie descris, astfel încât să se poată forma convingerea instanței cu privire la existența faptei și a vinovăției contravenientului .
In procesul verbal contestat, locul concret al presupusei fapte contravenționale nu este descris în nici un fel, fiind imperativ necesară descrierea faptei presupus a fi antisocială, cu indicarea concretă a modalității de comitere, a datei și locului în procesul verbal contestat.
Rezultă, deci, fără putință de tăgadă că petentului i s-a produs o vătămare mai mult decât evidentă prin lipsurile arătate din cuprinsul procesului –verbal, ceea ce atrage și anularea procesului –verbal de contravenție, câtă vreme petentul a fost lipsite de posibilitatea exercitării în justiție a unei acțiuni în condiții de egalitate juridică și de respectare a dreptului la apărare.
Pornind de la toate aceste considerente, tribunalul va admite recursul petiționarului, va modifica sentința atacată ca fiind criticabilă pentru aspectele menționate mai sus și, pe cale de consecință, va admite plângerea contravențională și va anula procesul –verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul - petent V. V., domiciliat în Târgoviște, .. 4, ., împotriva sentinței civile nr. 197/11.02.2014, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița și în consecință:
Modifică sentința recurată, în sensul că admite plângerea și anulează procesul verbal de contravenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din azi 20.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. A.-L. B. C. D.
Grefier,
V. M.
Judecătoria Găești
Dosar fond nr._
Judecător fond M. M.
Red. CEM/SEM/ML
2 ex./19.01.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 76/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1285/2014. Tribunalul... → |
|---|
