Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 76/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 4238/232/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.76
Ședința publică din 29 ianuarie 2014
Instanța compusă din:
Președinte - A. L. B.
Judecători - C. M.
- C. D.
Grefier - O. S. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul intimat, I. G. al Poliției Române – Secția Autostrăzi Biroul A1, .. 4 – 6, sector 5, împotriva sentinței civile nr.666/11.03.2013, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. F., domiciliat în Pitești, ., ., ..
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.36, din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art.1591(4), Cod procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece cauza în temeiul art.34(2), din OG nr.2/2001.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul având în vedere solicitarea recurentei-intimate privind judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.666/11.03.2013, Judecătoria Găești, a admis în parte plângerea formulată de petentul I. F., în contradictoriu cu intimatul I. G. al Poliției Române - Secția Poliție Autostrăzi - Biroul A1 si pe cale de consecinta a dispus modificarea procesului verbal contestat, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
A dispus totodata exonerarea petentului de la plata amenzii stabilite prin procesul verbal contestat, aceea de 140 lei si înlăturarea sancțiunii complementare – constând în 2 puncte de penalizare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, că la data de 13.09.2012, ora 16,40, pe Autostrada A1 București - Pitești, la km 65, pe calea a II-a, petentul a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare_, tractând semiremorca cu numărul de înmatriculare_, în timp ce vorbea la telefonul mobil, fără a folosi dispozitivul de tipul „mâini libere”.
Petentul a fost de față la încheierea procesului-verbal de contravenție și a semnat acest act cu obiecțiuni.
De asemenea, instanța a constatat că petentul a formulat plângerea contravențională în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001.
În drept, conform art.36, alin.3, din OUG.195/2002, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se afla în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip „mâini libere”.
Conform art.99, alin.2, din OUG 195/2002, amenda contravențională prevăzută la alin.1 (este vorba de amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art.108 alin. 1 lit. a.
Potrivit art.98 alin.4 lit.a din OUG 195/2002, clasa I de sancțiuni reprezintă 2 sau 3 puncte-amendă.
Potrivit art.108 alin.1 lit.a pct.2 din OUG. 195/2002, se aplică 2 puncte de penalizare pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip „mâini libere”.
Analizând cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, cu prioritate sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art.34 alin.1 din OG 2/2001, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.17 din OG 2/2001, neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate de instanță din oficiu. Astfel, procesul verbal cuprinde mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost observată în mod direct, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Instanța reține că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție (Cauza A. contra României), sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea însă a principiului egalității armelor.
Trebuie totuși precizat că niciuna dintre aceste garanții conferite petentului nu este absolută, nici prezumția de nevinovăție - care funcționează în anumite limite, raportat la specificul fiecărui caz în parte, dar nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcina a probei - întrucât ar reprezenta o povară excesivă și nejustificată.
O asemenea atitudine - de a acorda petentului prezumția de nevinovăție în orice împrejurare și fără nici o limitare ar conduce la consecința ca anumite fapte, deși prezintă pericol social, să nu mai poată fi sancționate, în condițiile în care, de cele mai multe ori, agentul constatator nu are posibilitatea de a înregistra video sau de a fotografia respectiva încălcare, ci o constată direct, cum este cazul contravenției din prezenta cauză. Or, dacă aceste fapte nu ar mai putea fi sancționate, s-ar ajunge la suprimarea scopului pentru care ele au fost prevăzute ca atare, textul de lege rămânând lipsit de orice eficiență și fără utilitate, întrucât nu s-ar mai putea bucura de aplicabilitate.
Este adevărat că obligația de a dovedi săvârșirea faptei imputate petentului incumbă autorităților statului, însă respectarea principiilor fundamentale care se desprind din jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului și care au fost expuse mai sus presupune să nu se ajungă la impunerea unor condiții exagerate, imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Conduita pur pasivă a petentului, care solicită o atitudine activă exclusiv intimatului, în sensul de a-și dovedi susținerile, însă fără ca petentul să aducă vreo probă în sens contrar celor reținute în procesul verbal contestat, intră în contradicție cu principiul egalității armelor - care stă la baza oricărui proces echitabil, ceea ce presupune tratarea egală a părților, fără ca una dintre ele să fie favorizată în raport cu cealaltă, fiecărei părți trebuind să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul, asigurându-se astfel un just echilibru între părți.
Din aceasta perspectivă, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. Această observație nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar putea perturba în mod grav funcționarea autorităților statului, deoarece ar face extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, precum cea din prezenta cauză.
De altfel, petentul nu contestă săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, solicită doar ca intimatul să facă proba celor menționate în procesul verbal contestat.
În cauza de față, instanța a ținut seama și de prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție. În acest sens, Curtea Europeană a constatat deja că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept. Convenția nu le împiedică în principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag, luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare. Prin raportare la prezenta cauză, instanța consideră că aplicarea prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal atacat nu depășește aceste limite rezonabile.
Astfel, dreptul petentului la apărare a fost respectat pe deplin, acesta fiind legal citat, acordându-se încă un termen de judecată pricinii pentru a se comunica petentului copia de pe întâmpinarea depusă de intimat.
În ceea ce privește gravitatea mizei, instanța a considerat că sancțiunea aplicată petentului nu este foarte severă, ci este încadrată în clasa I de sancțiuni și reprezintă minimul prevăzut de textul de lege.
Revenind la dreptul intern, instanța a aratat și că, potrivit art.109 alin.1 din OUG 195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, ceea ce înseamnă că însuși textul de lege permite efectuarea constatărilor prin propriile simțuri și le acordă forță probantă.
Instanța a mai constatat și că fapta contravențională este descrisă în mod complet, articolele din OUG 195/2002 care prevăd și sancționează respectiva faptă sunt corect indicate, la fel și articolul care instituie aplicarea punctelor de penalizare.
De asemenea, obiecțiunile petentului au fost evidențiate la rubrica „Alte mențiuni”, acesta semnând procesul verbal contestat.
Față de toate acestea, instanța apreciaza că în cauză s-a dovedit săvârșirea de către petent, cu vinovăție, a faptei pentru care a fost sancționat prin procesul-verbal contestat.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a analizat în continuare sancțiunea aplicată de agentul constatator, așa cum impun dispozitiile art.34 alin.1 din OG 2/2001.
Sancțiunea constând în 2 puncte amendă în valoare de 140 lei a fost aplicată cu respectarea limitelor impuse de lege, reprezentând cuantumul minim. Săvârșirea contravenției reținute este sancționată cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni, prin urmare agentul constatator putea aplica 2 sau 3 puncte-amendă, potrivit art.98 alin.4 lit.a din OUG. 195/2002.
Cu toate acestea, instanța a reținut că art.21 alin.3 din OG 2/2001 arată că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție.
În legătură cu modul de aplicare a sancțiunii contravenționale, art.7 alin.2 din OG 2/2001 prevede că în cazul în care fapta este de o gravitate redusă se aplică sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicată și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, așa cum arată art.7 alin.3 din același act normativ.
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG 2/2001, instanța a considerat că sancțiunea amenzii aplicate este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al contravenției săvârșite. Pericolul social al contravenției săvârșite de petent este minim, fapt ce rezultă din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, din aceea că nu s-au produs urmări grave pentru siguranța circulației, atingerea valorilor sociale ocrotite de dispozițiile OUG 195/2002 fiind minoră.
Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că sancțiunea avertismentului răspunde cerințelor de proporționalitate prevăzute de art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din OG 2/2001, fiind suficientă realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.
Instanța a analizat în continuare sancțiunea complementară aplicată petentului, constând în cele 2 puncte de penalizare.
Având în vedere că plângerea contravențională învestește instanța cu verificarea tuturor aspectelor procesului verbal contestat, instanța trebuie să aprecieze și asupra sancțiunii complementare, garantând astfel dreptul petentului la un proces echitabil sub aspectul accesului liber la justiție, drept garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil în temeiul art.20 din Constituția României.
Astfel, instanța apreciază că, odată stabilit faptul că pericolul social al contravenției săvârșite de petent este minim, nu se justifică menținerea în sarcina petentului a sancțiunii complementare constând în cele 2 puncte de penalizare, motiv pentru care instanța a înlăturat această sancțiune complementară.
La data de 14 mai 2013, intimata IGPR București a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond și comunicată instituției la data de 30 aprilie 2013.
Prin motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta intimată a invocat că prin sentința civilă nr.666/11.03.2013 Judecătoria Găești a admis în parte plângerea petentului I. F., a modificat procesul-verbal de contravenție . nr._/13.09.2012, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment. De asemenea, instanța de fond a înlăturat sancțiunea complementară constând în aplicarea a 2 puncte de penalizare.
Pentru motivarea soluției pronunțate, instanța menționează doar faptul că sancțiunea amenzii aplicate este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ; pericolul social al contravenției săvârșite de petent este minim, fapt ce rezultă din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, din aceea că nu s-au produs urmări grave pentru siguranța circulației, atingerea valorilor sociale ocrotite de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 fiind minoră.
Însă, în cuprinsul sentinței pronunțate, instanța de fond nu a făcut nici o mențiune cu privire la aceste aspecte, nu a indicat împrejurările care au stat la baza aprecierii gradului redus de pericol social.
Chiar dacă în temeiul art.34 alin.(1) din OG nr.2/2001, coroborate cu art.2l, alin.(3) și art.7 alin.(3) din același act normativ, instanța de judecată are posibilitatea să înlocuiască sancțiunea amenzii contravenționale aplicate cu avertisment, se consideră că această măsură trebuie motivată.
Astfel, în contextul în care pentru a motiva soluția pronunțată, instanța de fond constată ca fapta nu prezintă pericol social, întrucât nu s-au produs urmări grave pentru siguranța circulației, se consideră că este nejustificată și nemotivată decizia instanței de fond de înlocuire a amenzii contravenționale aplicate cu avertisment.
Astfel, din interpretarea dată de instanța de fond rezultă faptul că în cazul oricărei contravenții care nu s-a consumat prin producerea unor consecințe negative pentru siguranța circulației pe drumurile publice, orice sancțiune contravențională aplicată este excesivă.
Instanța de fond nu a ținut cont de cea mai importantă funcție a sancțiunii contravenționale, respectiv funcția preventivă, considerând în mod nejustificat ca fapta nu prezintă pericol social dacă nu s-a produs o urmare gravă, în acest context se solicită a se constata faptul că circulația pe autostradă, unde de regulă viteza este foarte mare, vorbind la telefonul mobil, fară a folosi sistemul de tip „mâini libere", reprezintă un pericol pentru siguranța rutieră și pentru ceilalți participanți la trafic și că nu este necesar ca să se fi și produs efectiv un accident pentru a-i putea aplica șoferului o amendă contravențională.
De asemenea, în mod nejustificat, instanța de fond a înlăturat și sancțiunea complementară aplicată ; deși constată că fapta există și că a fost săvârșită de petent, care nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, instanța de fond a înlăturat totuși ambele sancțiuni aplicate.
Se învederează instanței de recurs faptul că petentul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor art.36 alin.(3) din OUG nr.195/2002, stabilindu-se ca sancțiuni amenda contravențională în cuantum de 140 lei, adică minimul amenzii prevăzute de lege, și ca sancțiune complementară aplicarea a puncte de penalizare.
Fapta săvârșită de petent este sancționată de art.99 alin.(2) din OUG nr.195/2002, amenda contravențională fiind cea prevăzută în clasa I de sancțiuni, respectiv 2 sau 3 puncte amendă, aplicându-se de asemenea și 2 puncte de penalizare.
Având în vedere faptul că legiuitorul a prevăzut în mod expres obligația pentru conducătorii auto de a nu folosi telefoanele mobile atunci când aceștia se afla în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip "mâini libere", se apreciază că nu poate fi acceptată motivația potrivit căreia fapta are un pericol social redus.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, ar însemna ca toate contravențiile care sunt încadrate de legiuitor în clasa I de sancțiuni să fie considerate din principiu lipsite de pericol social, iar amenzile contravenționale să fie transformate în avertisment, fapt ce contrazice însă scopului preventiv și sancționator al legii contravenționale, precum și principiul aplicării graduale a sancțiunii contravenționale.
Se solicită a se avea în vedere că agentul constatator i-a aplicat contravenientului minimul amenzii prevăzute de lege, acesta având inclusiv posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii aplicate.
Astfel, în contextul în care petentul putea achita o amendă contravențională în cuantum de 70 lei pentru contravenția săvârșită, se apreciază că sancțiunea aplicată nu este excesivă, astfel cum a constatat instanța de fond.
Nu în ultimul rând, se învederează instanțe de judecată faptul că din anul 2002 și până în prezent, I. F. a săvârșit peste 50 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, astfel cum rezultă din fișa de evidență, care o anexează prezentului recurs.
Astfel, în ceea ce privește circumstanțele personale ale petentului, se solicită a se avea în vedere că petiționarul săvârșește în mod frecvent contravenții, cu ignorarea normelor de circulație pe drumurile publice, nefiind astfel justificată preschimbarea sancțiunii aplicate în avertisment.
Pentru considerentele expuse, se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
Au fost invocate prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
S-a depus, în copie, fișa de evidență pentru petiționarul iancu F. (filele 7 – 9).
Prin întâmpinarea formulată, la data de 25 iulie 2013, petiționarul I. F., solicită respingerea recursului, motivat de aceea ca nu s-a facut dovada de catre agentul constatator ca a vorbit la telefonul mobil.
Reitereaza solicitarea de a se face dovada foto sau video, cu savirsirea faptei pentru care i s-a aplicat sanctiunea contraventionala.
Nu in ultimul rind, arata ca este conducator auto profesionit din anul 2001, iar sustinerea ca din anul 2002, pina in anul 2013, a savirsit 50 abatericontraventionale, nu este relevanta, in conditiile in care, dintr-un simplu calcul matematic ar reiesi ca ar fi savirsit un numar de 4 abateri, pe an.
Tribunalul, examinând sentința recurată, în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul, motivat de aceea ca instanta de fond a apreciat corect că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție.
În legătură cu modul de aplicare a sancțiunii contravenționale, art.7, alin.2, din OG 2/2001, în cazul în care fapta este de o gravitate redusă se aplică sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicată și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, așa cum arată art. 7 alin. 3 din același act normativ.
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța a considerat corect că sancțiunea amenzii aplicate este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al contravenției săvârșite. Pericolul social al contravenției săvârșite de petent este minim, fapt ce rezultă din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, din aceea că nu s-au produs urmări grave pentru siguranța circulației, atingerea valorilor sociale ocrotite de dispozițiile O.U.G. 195/2002 fiind minoră.
Față de aceste împrejurări, sancțiunea avertismentului răspunde cerințelor de proporționalitate prevăzute de art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din OG 2/2001, fiind suficientă realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate, motiv pentru care, recursul se priveste ca nefondat si va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de intimatul I. G. al Poliției Române – Secția Autostrăzi Biroul A1, ..4 – 6, sector 5, împotriva sentinței civile nr.666/11.03.2013, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. F., domiciliat în Pitești, ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2014.
Președinte Judecători
A. L. B. C. M. C. D.
Grefier,
O. S. B.
Red.CD
2 ex/20.02.2014
Judecător fond M. M.
Judecătoria Găești
Dosar nr._
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 683/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 676/2014.... → |
|---|
