Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 57/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 57/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 26187/280/2012

DOSAR NR._ plângere contravențională

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE

C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr.57

Ședința publică din 22 ianuarie 2014

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - F. E.

JUDECĂTORI - E. I.

- A./M. G.

GREFIER - V. M.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1645/09.09.2013, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petiționară C. A. M., cu domiciliul în Găești, . 61, ., județul Dâmbovița.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 16.01.2014 intimatul petiționar a depus întâmpinare.

Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art. 1591 (4) Cod procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece cauza în temeiul art. 34 (2) din OG nr. 2/2001.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat soluționarea cauzei conform art. 242 Cod procedură civilă constată recursul în stare de judecată și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr.5771/ 18 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Pitești a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petenta C. A. M., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._ /9.08.2013, iar prin sentința civilă nr. 1645/9.09.2013, instanța de fond a admis plângerea formulată de petenta C. A. M., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – CESTRIN, dispunând anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 27.11.2012.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La data de 27.11.2012, ora 10:29, autovehiculul categoria A, cu nr.de înmatriculare_ a circulat pe autostrada A1, km 70+460m, pe raza localității P., jud.Dâmbovița. În urma verificărilor în baza de date a intimatei, nu a fost identificată rovinietă valabilă pentru categoria respectivă de vehicul și numărul de înmatriculare menționat.

A fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ din 27.11.2012, prin care a fost constatată săvârșirea contravenției prev. de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, petenta fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.

Situația de fapt reținută, rezultă din coroborarea procesului verbal contestat, cu planșele foto depuse la dosarul cauzei.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța a reținu că procesul verbal a fost comunicat petentei pe hârtie, nesemnat. Acestea poartă mențiunea că a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001.

Instanța a mai reținut că procesul verbal a fost comunicat contravenientei în copie, potrivit art.25 alin. 1 din OG nr.2/2001, varianta tipărită pe hârtie a acestora, echivalând cu o copie a procesului verbal. Chiar dacă o astfel de comunicare, în copie, răspunde exigenței legale privind comunicarea procesului verbal, instanța nu se raportează la această copie pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de legalitate de către procesul verbal.

Potrivit art.17 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța verifică existența semnăturii agentului constatator.

Având în vedere că procesul verbal poartă mențiunea că au fost semnate electronic, instanța reține că acestea puteau fi întocmit exclusiv în formă electronică, potrivit Legii nr. 455/2001. Potrivit art.4 pct.3 din Legea nr.455/2001, semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de autentificare. Potrivit art.4 pct.3 coroborat cu art.5 din Legea nr.455/2001, instanța reține că în cauză este vorba de o semnătură electronică extinsă.

Cu privire la certificatul digital depus de intimată, instanța reține că acesta nu face dovada semnării electronice a procesului verbal. Certificatul digital reprezintă un document electronic emis anterior întocmirii procesului verbal, conținând cheia publică necesară verificării semnăturii electronice, potrivit art. 2 alin. 1 lit. d din Normele tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, aprobate prin HG nr. 1259/2001.

Instanța reține că semnătura electronică extinsă este codul generat pe baza cheii private, deținută și controlată exclusiv de către semnatar, cod care poate fi verificat cu ajutorul cheii publice, conform informațiilor conținute în certificatul digital.

În aceste condiții, instanța reține că certificatul digital nu face dovada semnării electronice, atât pentru motivele tehnice enunțate anterior, cât și pentru considerentul că un înscris, chiar electronic, emis anterior, nu poate face vreo dovadă cu privire la un fapt juridic ulterior, în speță semnarea efectivă a procesului verbal. Singura concluzie pe care o poate trage instanța din existența certificatului digital este că agentul constatator ar fi putut semna înscrisuri electronice, deținând instrumentele necesare cerute de lege. Împrejurarea că agentul constatator ar fi putut semna înscrisuri electronice nu reprezintă nici măcar un început de dovadă cu privire la faptul că a semnat în mod efectiv procesul verbal.

Instanța reține că nu s-a făcut dovada că înscrisul electronic conținând procesul verbal a fost generat de către agentul constatator, și nici dovada că acest înscris a fost semnat electronic de către agentul constatator: Întrucât instanța este ținută să constate adevărul juridic, așa cum rezultă din probele depuse la dosarul cauzei, reține că procesul verbal nu a fost semnat de agentul constatator menționat în cuprinsul acestuia.

În temeiul art. 17 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul verbal este nul absolut, în lipsa semnăturii agentului constatator.

Pe cale de consecință, instanța de fond l-a anulat și a exonerat petenta de la plata amenzii contravenționale stabilită.

Cu privire la tariful de despăgubire, instanța a reținut că acesta poate fi imputat contravenientei numai odată cu constatarea și sancționarea legală a unei contravenții. Întrucât s-a anulat procesul verbal de contravenție, instanța a dispus exonerarea petentei de la plata tarifului de despăgubire.

La data de 25.09.2013, intimata CNADNR SA - CESTRIN a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta intimată a invocat faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ; astfel, prin interpretarea greșită a legii, instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului – art. 312 alin. 3.

De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod eronat că procesul verbal contestat nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de OG nr. 2/2001.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau a altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată. Semnătura electronică este un element independent de înscris, fie că este sub semnătură privată sau autentică, fie că este o simplă declarație pe propria răspundere.

Nicio o dispoziție nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice.

De asemenea, contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform art. 25 alin. 1 din OG nr. 2/2001 procesul verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului.

În plus, OG nr. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de contravenție, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune,monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA, potrivit art. 9 din OG nr. 15/2002.

De asemenea, nu se poate reține culpa procesuală a CNADNR SA CESTRIN, deoarece autovehiculul intimatului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat că pentru autoturismul acestuia nu există rovinietă valabilă.

Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, menținerea amenzii aplicate prin procesul verbal .

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8, art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, OG nr. 15/2002, OG nr. 2/2001 ; solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.

Au fost depuse, în copie, certificatul calificat, autorizația de control, precum și semnătura electronică ( filele 7 – 8 ).

Prin întâmpinarea formulată, la data de 16 ianuarie 2014, petiționara C. A. M., solicită respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond, considerând că potrivit art. 17 alin. 1 din OG nr. 2/2001 – procesul verbal contestat este nul absolut pentru lipsa semnăturii agentului constatator.

Tribunalul, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.

Din considerentele sentinței recurate, rezultă că în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, realizând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 17 din actul normativ menționat, prin sancționarea cu nulitatea absolută a procesului verbal contestat, pentru lipsa unor elemente esențiale ale acestuia, cu referire la lipsa semnăturii agentului constatator.

Contrar susținerilor recurentei expuse în dezvoltarea motivelor din cererea de recurs, tribunalul reține că procesului verbal de contravenție contestat, nu îi sunt aplicabile dispozițiile speciale din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică întrucât, procesul-verbal de contravenție constituie o specie a actului administrativ, fiind astfel un act de drept public, acesta neputând fi încheiat decât în condițiile și doar de persoanele strict abilitate de lege.

Dispozițiile art. 1171 si art. 1173 din vechiul cod civil (dispoziții aflate în vigoare până la data de 15.02.2013 potrivit art. 230, lit. a din Legea nr. 71/2011, aplicabile în cauză) diferențiau actul sub semnatură privată de actul de drept public, acesta din urmă fiind acel act care s-a făcut cu solemnitățile prevăzute de lege de către un funcționar public abilitat în acest sens.

Procesul verbal de contravenție are un astfel de caracter de act public câtă vreme acesta nu poate fi încheiat decât de către o persoană, agent constatator, care să fie abilitat prin lege și învestit să exercite o astfel de activitate ce implică autoritatea publică a statului, situație ce rezultă din dispozițiile art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cu care „Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori”.

Pe de altă parte, potrivit art. 9, alin. 1, lit. a și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 (actul normativ care prevede și sancționează contravenția reținută în procesul verbal contestat) „(1)Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 8 se fac de catre: a) personalul imputernicit din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A.; (2) Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.

Aceste prevederi speciale ale O.G. nr. 15/2002 în raport cu reglementarea de drept comun dată de O.G. nr. 2/2001 în materie de contravenții, permit, prin excepție, ca doar constatareacontravențiilor prevăzute și sancționate de O.G. nr. 15/2002 să poată fi realizată și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, situație ce trebuie obligatoriu consemnată în procesul-verbal de constatare a contravenției, nu și întocmirea procesului verbal de contravenție sub forma unui înscris în format electronic ori semnarea electronică a unui astfel de act.

Astfel, prin Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică invocată de către recurentă, respectiv prin prevederile art. 1 din acest act normativ, legiuitorul a stabilit fără echivoc domeniul său de aplicare, statuând că „prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.

Din interpretarea acestui text rezultă în mod evident faptul că prevederile acestei legi se aplică doar înscrisurilor în formă electronică cărora le poate fi atașată sau logic asociată o semnătură electronică.

Ori procesul-verbal de contravenție contestat, astfel cum a fost comunicat intimatei-petente, nu reprezintă un înscris în format electronic în sensul disp. art. 4, pct. 2 din Legea nr. 455/2001, astfel încât acestuia să-i poată fi atașată sau logic asociată o semnătură electronică.

Nicio dispozitie a Legii nr. 455/2001, a actului sancționator avut în vedere la întocmirea procesului verbal contestat, respectiv O.G. nr. 15/2002, ori a reglementării de drept comun în materie de contravenții, respectiv O.G. nr. 2/2001, nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare a unei contravenții și nici posibilitatea întocmirii acestui act sub forma unui înscris în formă electronică.

Prin urmare procesului verbal de contravenție nu îi pot fi aplicabile nici dispozițiile art. 6-7 din Legea nr. 455/2001 invocate de recurentă, relative la efectul similar unui act autentic, efect recunoscut doar înscrisului în formă electronică cãruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, semnătură care să fie recunoscută de cãtre cel cãruia i se opune.

Așadar, în mod legal instanța de fond, pentru lipsa olografă a semnăturii agentului constatator, a dispus anularea procesului verbal contestat, consecința fiind aceea a exonerării petentei de plata amenzii contravenționale aplicate și de la obligația de plată a tarifului de despagubire.

Față de cele ce preced, se concluzionează că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1645/09.09.2013, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petiționară C. A. M., cu domiciliul în Găești, . 61, ., județul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

F. E. E. I. A.-M. G.

Grefier,

V. M.

Judecător fond- P. M.

Judecătoria Găești

Dosar nr._

Red.- IE/SEM

Ex.2/13.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 57/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA