Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 734/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 734/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 6886/120/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR 734
Ședința publică din data de 28.04.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A. M.
GREFIER: J. C.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect refuz soluționare cerere, formulată de reclamanta D. E. M. cu domiciliul în comuna Vulcana Băi, . 173, județ Dâmbovița, CNP_ și cu domiciliul ales la CA G. A. în Târgoviște, ., ., județ Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, . 22, județ Prahova, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr 166, județ Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr 294, Corp A, sector 6.
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 300 lei conform chitanțelor nr._/19.12.2013 și nr_/06.06.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, prin avocat G. A., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, la dosar fiind depusă de către apărătorul reclamantei cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
Instanța pune în discuție competența materială și teritorială de soluționare a prezentei cauze.
Reclamanta, prin avocat, arată este competent a soluționa cauza, Tribunalul Dâmbovița.
În temeiul art. 131 NCPC raportat la art. 10 din legea 554/2004, instanța apreciază că Tribunalul Dâmbovița este competent pentru soluționarea prezentei cauzei.
Față de referatul întocmit de grefier, aflat la dosarul cauzei – f. 46 instanța reține că pe rolul Tribunalului Dâmbovița nu se află înregistrate alte cereri cu același obiect și aceleași părți, conform art. 139 NCPC.
Instanța ia act că în cauză nu au fost formulate cereri modificatoare ale cererii principale, conform art 204 N .cpr.civ sau cereri de renunțare la judecata cererii.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta, prin avocat având cuvântul pe aspectul probelor, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art. 258 și art 254 c.pr.civ, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Raportat la probele propuse și încuviințate de instanță, în baza art. 238 NCPC, instanța estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin avocat, având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâților la restituirea sumei încasate cu titlu de taxă poluare. Cu cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru și onorariu avocat. Depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat, potrivit chitanței nr 25/28.04.2014.
T R I B U N A LUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr_ reclamanta D. E. M. a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu solicitând instanței obligarea acestora din urmă la restituirea sumei de 3196 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective.
În fapt a arătat că a achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism marca Kia, pentru a cărui înmatriculare în România a fost obligată să plătească suma de 3196 lei.
Taxa a fost percepută în baza OUG 50/2008, ale cărei dispoziții au fost declarate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca fiind incompatibile cu prevederile art 110 din TFUE, fiind astfel evident că perceperea taxei este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale.
A mai arătat că a urmat procedura prealabilă instituită de dispozițiile art 7 din Legea 554/2004, însă pârâta a comunicat faptul că nu poate restitui suma solicitată întrucât aceasta a fost percepută în mod legal în temeiul dispozițiilor OUG 50/2008.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 148 alin 2 din Constituția României, art 41, 113,175,188 din C.pr. fiscală, art 2 alin 1 lit c din Legea 554/2004 și art 110 din Tratatul CE.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar, în copie, decizia de calcul a taxei, chitanța . nr_/09.08.2010, dovada îndeplinirii procedurii prealabile și actele de proveniență ale autoturismului.
La data de 21.01.2014 pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, motivat de faptul că decizia de calcul a fost emisă conform OUG 50/2008, la data intrării în vigoare a acesteia abrogându-se prevederile legii 571/2013 privind codul fiscal.
S-a susținut referitor la aplicabilitatea prevederilor Curții Constituționale ale art. 148 că, legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.”
Totodată, pârâții au susținut că art. 148 alin. 2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale UE față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar din analiza acestor dispoziții legale, rezultă faptul că, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare membru în parte.
Referitor la prevederile Tratatului de instituire a CE, au precizat că, incidența în cauză a prevederilor art. 90, este inexistentă, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9.
Totodată, în speța dedusă judecății, reclamanta nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008 și, ca atare, obligația de plată a taxei revine ca fiind legal datorată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule învederează că restituirea de sume de la bugetul la cerere se realizează în condițiile art 117 din OG 92/2003, ori restituirea solicitată nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de lege.
A solicitat totodată respingerea capătului de cerere referitor la calculul dobânzii legale întrucât apreciază că sunt aplicabile dispozițiile C.pr.fiscală potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face la organul fiscal, în temeiul titlului, iar potrivit art.124 alin.l din același act normativ, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.
Referitor la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin 1 c.pr.civ.
Reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia MFP – ANAF privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, emisă în vederea înmatriculării în țară a autovehiculului, potrivit OG 50/2008, reclamanta a fost obligată la plata unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 3196 lei, sumă plătită conform chitanței . nr_/09.08.2010 în condițiile în care autoturismul proprietatea sa, marca Kia a fost înmatriculat pentru prima dată în UE, la 02.05.2005, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar de reclamant (filele 13-25).
Reclamanta a contestat decizia de calcul a taxei, solicitând restituirea sumei reprezentând taxa poluare, la data de 20.08.2013, cerere ce a fost respinsă.
Potrivit art. 110 din Tratatul privind Funcționarea UE, Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Curtea Europeană de Justiție a pronunțat două hotărâri preliminare, la 7 aprilie 2011 în cauza I. T. contra România și la 7 iulie 2011 în cauza I. N. contra România, în considerentele expuse statuând faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemeneapotrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În consecință, este de observat că instanțele naționale au de respectat nu doar principiul legalității, ci și un alt principiu constituțional reglementat de art. 11 din Constituția României (potrivit căruia Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament - cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului – care fac parte din dreptul intern), și de art. 20 din Constituție: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” ; de asemenea, art. 148 alin. (2) din Constituție consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne.
Așadar, văzând prevederile art. 110 TFUE, interpretate prin jurisprudența Curții Europene de Justiție evidențiată mai sus, prevederi aplicabile cauzei de față, instanța va face aplicarea art. 11 și 20 din Constituția României, în sensul că va constata că prevederile OUG 50/2008, în baza căruia reclamantul a fost obligat să achite taxa pentru poluare, sunt contrare art.110 din TFUE, fiind destinate să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 privind recursul în interesul legii referitor la aplicarea art.4, art.7 și art.10 alin.1 din OUG nr.50/2008, a admis recursurile în interesul legii și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art.7 din OUG nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei că efectul în timp al hotărârilor preliminare este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la ..
Înalta Curte a apreciat că, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, întrucât această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
În raport de considerentele mai sus expuse, care sintetizează jurisprudența CJUE și ÎCCJ, având în vedere că reclamantul s-a adresat instanței prin raportare la dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, tribunalul va admite cererea reclamantului, constatând că suma plătită de acesta nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că taxa trebuie restituită.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratat).
În consecință, întrucât temeiul de drept al deciziei de calcul a taxei de poluare în baza căreia reclamantul a achitat această taxă nu poate fi considerat aplicabil în speță, tribunalul urmează a dispune restituirea sumei încasate cu acest titlu, reținând că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 2 al.1 din Legea 554/2004.
Pentru repararea integrală a prejudiciului încercat de reclamantă prin plata taxei, pârâții vor fi obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art 1082, 1084 c civ, constând în dobânda legală fiscală aferentă, calculată potrivit art. 124 raportat la art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală și a Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1899/2004 privind procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor, de la data efectuării de către reclamantă a plății nedatorate (09.08.2010) – taxă poluare – și până la momentul restituirii efective și integrale a acesteia.
În baza art. 453 al.1 NCpc, pârâții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată dovedite a fi fost efectuate de reclamantă în prezenta cauză (contravaloare taxă judiciară de timbru, onorariu avocat).
Însă, în ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, reține instanța că, în speță, acestea sunt reprezentate de cuantumul taxei judiciare de timbru și de onorariul apărătorului, dovedit a fi fost achitate de reclamant.
Astfel cum s-a reținut printr-o jurisprudență constantă a CEDO, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al acestora (Iatridis împotriva Greciei - reparație echitabilă).
Așa după cum rezultă cu claritate din prevederile art. 34 din Legea nr. 51/1995 si ale art. 94 alin. 2 si 3 din Statutul profesiei de avocat si după cum s-a preluat si în decizia nr. 1479/1996 a Secției Comerciale a Curtii Supreme de Justiție, în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat si client, orice imixtiune din partea vreunui organ al Statului este inadmisibilă.
Însa, în aplicarea textului art. 451al.2 Noul C.pr.civ., potrivit cu care „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său” - nu se intervine în contractul de asistenta judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsura onorariul parții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fata de mărimea pretențiilor si de complexitatea cauzei, și în lumina criteriilor amintite anterior, realitatea, rezonabilitatea și necesitatea cheltuielilor reprezentând onorariul avocațial.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecata, în care sunt incluse si sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuala (în speță – admiterea cererii de chemare în judecată promovate de reclamant).
Sub aspectul primului criteriu oferit de jurisprudența CEDO – caracterul real al cheltuielilor de judecată pretinse, astfel cum s-a reținut chiar într-o cauză împotriva României – M. c. României – „în măsura în care avocata are dreptul să solicite plata onorariului său în temeiul contractului, cheltuielile corespunzătoare sunt într-adevăr reale”.
În legătură cu acest aspect, reține instanța faptul că reclamanta a depus la dosarul cauzei chitanța de plată a onorariului de avocat nr 25/28.04.2014 în sumă de 900 lei.
Sub aspectul rezonabilității acestui onorariu, tribunalul reține că acesta trebuie raportat la următoarele criterii: valoarea pricinii, munca depusă de avocat și pregătirea profesională a acestuia.
Valoarea pricinii rezultă din cuantumul total al pretențiilor reclamantei față de pârâtele chemate în judecată, respectiv suma de 3196 lei, onorariul avocațial achitat de reclamantă fiind de 900 lei.
Sub aspectul muncii depuse de avocat, se reține faptul că prezenta cauză a fost soluționată la primul termen de judecată, iar problema de drept pusă în discuție reprezintă un aspect tranșat pe cale jurisprudențială în materia relevantă speței, fără a necesita apărări foarte elaborate din partea reclamantului.
Având în vedere aceste două criterii expuse anterior, valoarea pricinii și munca depusă de avocat, instanța apreciază că onorariul avocațial de 900 lei, date fiind circumstanțele concrete ale speței, nu este rezonabil, urmând a fi redus de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. E. M. cu domiciliul în comuna Vulcana Băi, . 173, județ Dâmbovița, CNP_ și cu domiciliul ales la CA G. A. în Târgoviște, ., ., județ Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, . 22, județ Prahova, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr 166, județ Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr 294, Corp A, sector 6.
Obligă pârâții să restituie reclamantei suma de 3196 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare, cu dobânda legală fiscală aferentă, calculată potrivit art 124 raportat la art 120 alin 7 Cod procedură fiscală și Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1899/2004, de la data efectuării de către reclamantă a plății nedatorate (09.08.2010) –taxă de poluare și până la restituirea efectivă și integrală a acesteia.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată- ( 300 lei taxă judiciară de timbru și 500 lei onorariu apărător).
Executorie .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea se va depune la Tribunalul Dâmbovița, în condițiile art 83 alin 3 și 84 alin 2 NCPC.
Pronunțată în ședință publică din 28.04.2014.
Președinte Grefier
G. A. M. J. C.
Red G.A.M/tehnored J.C
7ex/06.05.2014
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 536/2014. Tribunalul... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 737/2014. Tribunalul... → |
|---|
