Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 705/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 705/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 18-04-2014 în dosarul nr. 6889/120/2013

Dosar nr._ taxă poluare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINTA Nr.705

Ședința publică de la data de 18 aprilie 2014

Instanța constituită din:

P.- C. G.

Grefier: V. M.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. G., domiciliat în Târgoviște, ., județul Dâmbovița și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat G. A., din Târgoviște, ., ., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5, Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A,sectorul 6, Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, .. 22, județul Prahova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Târgoviște, ..166, J. Dâmbovița, având ca obiect anulare act administrativ – taxa pe poluare pentru autovehicule - fond.

Cererea legal timbrată.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat G. A. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că la data de 22.01.2014 pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița, prin A.J.F.P. Dâmbovița a depus întâmpinare.

Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art. 131, alin.1 Noul Cod de procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece cererea în temeiul art. 230 Noul Cod de procedură civilă, reține cauza spre soluționare

Apărătorul reclamantului arată că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării, considerând cauza în stare de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Reclamantul, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâților să restituire reclamantului suma de 2.669 lei, cu dobânda legală, de la data achitării sumei – 24.11.2010 până la data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar. Precizează că cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 117 lit. d Cod procedură fiscală.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 NCPC, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția Comercială și de C. Administrativ și Fiscal, reclamantul A. G. a chemat in judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Administrația F. pentru Mediu, Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană Finanțelor Publice Dâmbovița, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 2.669 lei, actualizată cu dobânda legală, de la data plății – 24.11.2011 până la achitarea efectivă a sumei, reprezentând taxă pe poluare; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, pentru a putea să-și înmatriculeze autoturismul marca BMW, provenit din U.E., înmatriculat pentru prima dată în UE la data de 23.08.1996, a plătit suma de 2.669 lei, cu chitanța . nr._/24.11.2010, cu titlu de taxă pe poluare, impusă prin OUG 50/2008, conform deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule.

S-a menționat că dreptul reclamantului la restituirea sumei izvorăște din aplicarea directă a dispozițiilor dreptului comunitar, în speță art. 90 par. 1 din TCE, independent de soarta actului cu caracter fiscal emis în vederea perceperii acestei taxe, act emis în baza unor norme legale interne ce contravin dreptului comunitar.

A precizat reclamantul că, potrivit art. 110 TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Prin urmare, OUG nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art. 90 din TCUE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE; or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate provin din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorului.

Pentru recuperarea integrală a prejudiciului, reclamantul solicită achitarea folosului nerealizat, respectiv suma actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății – 24.11.2010 până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată..

În drept, a invocat dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, art.41, 113, 175 și 188 Cod procedură fiscală, art. 2 alin.1 lit. c din Legea nr. 554/2004 și art. 110, partea 1 din TCUE.

In dovedirea cererii sale, reclamantul a anexat, în copie, decizia de calcul al taxei pe poluare, cererea de restituire nr._/20.09.2013, chitanța de plată și documentele de identitate și proveniență ale autovehiculului.

La data de 21.01.2014, pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin D.G.F.P. Dâmbovița, în temeiul art. 115 Cod Procedură Civilă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât legislația în vigoare prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, organele fiscale fiind obligate să aplice prevederile dispozițiilor OG nr. 50/2008 de modificare a Legii nr. 571/2003.

S-a arătat că din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că Tratatul Comunității Europene nu a fost încălcat prin instituirea acestei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare.

S-a precizat că opinia formulată de Comisia Europeană față de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reașezarea acesteia pe bază de alte principii, respectiv pe baza principiului „poluatorul plătește”.

S-a arătat, de asemenea, că în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din OG nr. 92/2003, iar restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) – h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115-118 din Codul de procedură civilă, OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Legea nr. 571/2003, OUG nr. 50/2008, OMFP nr. 1899/2004, OMEP nr. 418/2007, Legea nr. 157/2005, Constituția României.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cererii reclamantului, tribunalul reține că solicitarea acestuia este întemeiată pentru motivele ce succed.

Reclamantul a achiziționat autovehiculul marca BMW, înmatriculat anterior, într-un stat membru UE, la data de 23.08.1996

Pentru înmatricularea in România a acestui autoturism, reclamantul a plătit taxa pe poluare în sumă de 2.669 lei, potrivit Deciziei de stabilire emisă de AFP Târgoviște si chitanței . nr._/24.11.2010.

Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei la data de 20.09.2013.

Curtea Europeană de Justiție a pronunțat două hotărâri preliminare, la 7 aprilie 2011 în cauza I. T. contra România și la 7 iulie 2011 în cauza I. N. contra România.

Curtea, în considerentele expuse, a reținut că toate modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.24 din 14 noiembrie 2011 privind recursul în interesul legii referitor la aplicarea art.4, art.7 și art.10 alin.1 din OUG nr.50/2008, a admis recursurile în interesul legii și a stabilit că: procedura de contestare prevăzută la art.7 din OUG nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.

S-a reținut în considerentele deciziei că efectul în timp al hotărârilor preliminare este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la ..

În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa pe poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine prevederilor art. 110 din Tratat, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.

Din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), rezultă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.

Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european. Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.

Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte a apreciat că, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, întrucât această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.

În raport de considerentele mai sus expuse, care sintetizează jurisprudența CJUE și ÎCCJ, având în vedere că reclamantul s-a adresat instanței prin raportare la dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, tribunalul va admite cererea reclamantului, constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că taxa trebuie restituită.

Pentru repararea integrală a prejudiciului încercat de reclamant prin plata taxei, pârâții vor fi obligați să achite și folosul nerealizat potrivit art. 1084 coroborat cu art. 1082 Vechiul Cod Civil, constând în dobânda legală calculată potrivit art. 124 coroborat cu art. 70 alin. 1 Cod Procedură Fiscală și a Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1899/2004 privind procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor.

Potrivit art. 453 Cod procedură civilă, pârâții vor fi obligați și la plata sumei de 1.130 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul A. G., domiciliat în Târgoviște, ., județul Dâmbovița și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat G. A., din Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5, Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A,sectorul 6, Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, .. 22, județul Prahova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Târgoviște, ..166, J. Dâmbovița.

Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 2.669 lei, actualizată cu dobânda legală, de la data plății până la achitarea efectivă a sumei, reprezentând taxă pe poluare, și a sumei de 1.130 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 18 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. G. V. M.

Red. GH.C.

Tehnored. V.M.

7 ex. /05.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 705/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA