Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 316/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 316/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 6235/120/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 316
Ședința publică de la 24.02.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. M. G.
Grefier J. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. M. cu domiciliul în ., județ Dâmbovița, CNP_ cu domiciliul ales la CA A. P. E.-T. I. în Moreni, ., nr. 56, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, . 166, județ Dâmbovița, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul in București ., sector 5, Administrația Finanțelor Publice Moreni, cu sediul în Moreni, ., nr. 6, județ Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ – taxa poluare.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 267,10 lei conform chitanței nr._/22.10.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, prin avocat T. I., conform împuternicirii avocațiale nr_/2013, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată.
Instanța pune în discuție competența materială și teritorială de soluționare a prezentei cauze.
Reclamantul, prin avocat, arată este competent a soluționa cauza, Tribunalul Dâmbovița.
În temeiul art. 131 NCPC raportat la art. 10 din legea 554/2004 și 107 din N C.pr.civ, instanța apreciază că Tribunalul Dâmbovița, este competent pentru soluționarea prezentei cauzei.
Față de referatul întocmit de grefier, aflat la dosarul cauzei – f. 38 instanța reține că nu există alte cereri înregistrate pe rolul acestei instanțe cu același obiect și aceleași părți, conform art. 139 NCPC.
Instanța ia act că în cauză nu au fost formulate cereri modificatoare ale cererii principale, conform art 204 N .cpr.civ sau cereri de renunțare la judecata cererii.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamantul, prin avocat având cuvântul pe aspectul probelor, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art. 258 și art 254 c.pr.civ, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Raportat la probele propuse și încuviințate de instanță, în baza art. 238 NCPC, instanța estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin avocat, având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâților la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă poluare, sumă ce va fi actualizată cu dobânda legală, de la data plății și până la restituirea efectivă. Cu cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru și onorariu avocat. Depune la dosar chitanța nr 779/21.02.2014, privind onorariul de avocat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr._ reclamantul S. M. a chemat în judecată pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Administrația Finanțelor Publice Moreni și Administrația F. pentru Mediu solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 2671 lei, actualizată cu dobânda legală.
În motivarea cererii reclamantul a precizat că la data de 26.03.2010 a achitat suma de 2671 lei cu titlu de taxă de poluare, cu chitanța TS3A nr_, conform prevederilor OUG 50/2008, în vederea înmatriculării unui autoturism achiziționat din spațiul comunitar.
Prin cererea nr_/09.09.2013 a solicitat AFP Moreni restituirea sumei achitate, ca fiind contrară normelor comunitare, cerere ce a fost respinsă conform adresei nr_/09.09.2013.
Dreptul la restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare izvorăște din aplicarea directă a normelor de drept comunitar, în speță art 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a CE, independent de soarta actului cu caracter fiscal emis în vederea perceperii taxei.
Potrivit art. 110 din Tratatul EU, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor interne similare.
Dispozitiile OUG 50/2008 sunt contrare dispozitiilor art 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizându-se astfel vânzarea autoturismelor noi produse în România. După aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală diminuează sau este susceptibilă că diminuează, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorului.
Pentru recuperarea prejudiciului nerealizat solicită obligarea pârâților la achitarea folosului nerealizat, potrivit prevederilor art 1084 rap la art 1082 c.civ.
În drept a invocat dispozitiile art 110 din Tratat, art 148 alin 2 din Constituție, art 117 alin 1 lit d din C.pr.fiscală, art 1048 rap la art 1082 c.civ.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar decizia de calcul a taxei de poluare din data de 23.03.2010, chitanța nr_/26.03.2010, dovada procedurii prealabile și actele de proveniență ale autoturismului.
Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, motivat de faptul că decizia de calcul a fost emisă conform OUG 50/2008, la data intrării în vigoare a acesteia abrogându-se prevederile legii 571/2013 privind codul fiscal.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
Principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene
Mai mult decât atât, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătată se aplică, iar taxa este percepută, pentru o primă înregistrare a autovehiculului în țara și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru că acesta tranzitează o frontieră.
În ceea ce privește capătul de cerere privind calculul dobânzii legale apreciază că sunt aplicabile dispozițiile C.pr.fiscală potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face la organul fiscal, în temeiul titlului, iar potrivit art.124 alin.l din același act normativ, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.
Referitor la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 451 - 453 NCPC.
Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia MFP – ANAF privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, emisă în vederea a înmatriculării de către reclamant în țară a autovehiculului, potrivit OG 50/2008, reclamantul a fost obligat la plata unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 2671 lei, sumă plătită conform chitanței nr._/26.03.2010, în condițiile în care autoturismul proprietatea sa, marca Volkswagen a fost înmatriculat pentru prima dată în UE, la 09.06.1994, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar de reclamantă (fila 11-15).
Reclamantul a contestat decizia de calcul a taxei, solicitând restituirea sumei reprezentând taxa poluare, la data de 09.09.2013 (f. 16-17), cerere ce a fost respinsă.
Potrivit art. 110 din Tratatul privind Funcționarea UE, Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Curtea Europeană de Justiție a pronunțat două hotărâri preliminare, la 7 aprilie 2011 în cauza I. T. contra România și la 7 iulie 2011 în cauza I. N. contra România, în considerentele expuse statuând faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemeneapotrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În consecință, este de observat că instanțele naționale au de respectat nu doar principiul legalității, ci și un alt principiu constituțional reglementat de art. 11 din Constituția României (potrivit căruia S. R. se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament - cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului – care fac parte din dreptul intern), și de art. 20 din Constituție: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” ; de asemenea, art. 148 alin. (2) din Constituție consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne.
Așadar, văzând prevederile art. 110 TFUE, interpretate prin jurisprudența Curții Europene de Justiție evidențiată mai sus, prevederi aplicabile cauzei de față, instanța va face aplicarea art. 11 și 20 din Constituția României, în sensul că va constata că prevederile OUG 50/2008, în baza căruia reclamantul a fost obligat să achite taxa pentru poluare, sunt contrare art.110 din TFUE, fiind destinate să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 privind recursul în interesul legii referitor la aplicarea art.4, art.7 și art.10 alin.1 din OUG nr.50/2008, a admis recursurile în interesul legii și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art.7 din OUG nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei că efectul în timp al hotărârilor preliminare este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la ..
Înalta Curte a apreciat că, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, întrucât această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
În raport de considerentele mai sus expuse, care sintetizează jurisprudența CJUE și ÎCCJ, având în vedere că reclamantul s-a adresat instanței prin raportare la dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, tribunalul va admite cererea reclamantului, constatând că suma plătită de acesta nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că taxa trebuie restituită.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratat).
În consecință, întrucât temeiul de drept al deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante în baza căreia reclamantul a achitat această taxă nu poate fi considerat aplicabil în speță, tribunalul urmează a dispune restituirea sumei încasate cu acest titlu, reținând că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 2 al.1 din Legea 554/2004, precum și aceea prevăzută de art. 1341 NCciv – plata nedatorată.
Pentru repararea integrală a prejudiciului încercat de reclamant prin plata taxei, pârâții vor fi obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art 1082, 1084 c civ, constând în dobânda legală fiscală aferentă, calculată potrivit art. 124 raportat la art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală și a Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1899/2004 privind procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor, de la data efectuării de către reclamant a plății nedatorate (26.03.2010) – taxă poluare – și până la momentul restituirii efective și integrale a acesteia.
În baza art. 453 al.1 NCpc, pârâții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată dovedite a fi fost efectuate de reclamant în prezenta cauză (contravaloare taxă judiciară de timbru, onorariu avocat ).
Însă, în ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, reține instanța că, în speță, acestea sunt reprezentate de cuantumul taxei judiciare de timbru și de onorariul apărătorului, dovedit a fi fost achitate de reclamant.
Astfel cum s-a reținut printr-o jurisprudență constantă a CEDO, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul real, necesar și rezonabil al acestora (Iatridis împotriva Greciei - reparație echitabilă).
Așa după cum rezultă cu claritate din prevederile art. 34 din Legea nr. 51/1995 si ale art. 94 alin. 2 si 3 din Statutul profesiei de avocat si după cum s-a preluat si în decizia nr. 1479/1996 a Secției Comerciale a Curtii Supreme de Justiție, în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat si client, orice imixtiune din partea vreunui organ al Statului este inadmisibilă.
Însa, în aplicarea textului art. 451al.2 Noul C.pr.civ., potrivit cu care „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său” - nu se intervine în contractul de asistenta judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsura onorariul parții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, fata de mărimea pretențiilor si de complexitatea cauzei, și în lumina criteriilor amintite anterior, realitatea, rezonabilitatea și necesitatea cheltuielilor reprezentând onorariul avocațial.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecata, în care sunt incluse si sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuala (în speță – admiterea cererii de chemare în judecată promovate de reclamant).
Sub aspectul primului criteriu oferit de jurisprudența CEDO – caracterul real al cheltuielilor de judecată pretinse, astfel cum s-a reținut chiar într-o cauză împotriva României – M. c. României – „în măsura în care avocata are dreptul să solicite plata onorariului său în temeiul contractului, cheltuielile corespunzătoare sunt într-adevăr reale”.
În legătură cu acest aspect, reține instanța faptul că reclamantul a depus la dosarul cauzei chitanța nr 779/21.02.2014 în sumă de 700 lei reprezentând onorariu apărător, aferent prezentei cauze.
Sub aspectul rezonabilității acestui onorariu, tribunalul reține că acesta trebuie raportat la următoarele criterii: valoarea pricinii, munca depusă de avocat și pregătirea profesională a acestuia.
Valoarea pricinii rezultă din cuantumul total al pretențiilor reclamantului față de pârâtele chemate în judecată, respectiv 2671 lei, onorariul avocațial achitat de reclamant fiind de 700 lei.
Sub aspectul muncii depuse de avocat, se reține faptul că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată, iar problema de drept pusă în discuție reprezintă un aspect tranșat pe cale jurisprudențială în materia relevantă speței, fără a necesita apărări foarte elaborate din partea reclamantului.
Având în vedere aceste două criterii expuse anterior, valoarea pricinii și munca depusă de avocat, instanța apreciază că onorariul avocațial de 700 lei, date fiind circumstanțele concrete ale speței, nu este rezonabil, urmând a fi redus de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. M. cu domiciliul în ., județ Dâmbovița, CNP_ cu domiciliul ales la CA A. P. E.-T. I. în Moreni, ., nr. 56, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, . 166, județ Dâmbovița, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul in București ., sector 5, Administrația Finanțelor Publice Moreni, cu sediul în Moreni, ., nr. 6, județ Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ – taxa poluare.
Obligă pârâții să restituie reclamantului suma de 2671 lei, reprezentând contravaloare taxă poluare, cu dobânda legală fiscală aferentă, calculată potrivit art 124 raportat la art 120 alin 7 Cod procedură fiscală și Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1899/2004, de la data efectuării de către reclamant a plății nedatorate (26.03.2010)- taxă poluare- și până la momentul restituirii efective și integrale a acesteia.
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 767,10 lei reprezentând cheltuieli de judecată (500 lei onorariu apărător+267,10 lei contravaloare taxă judiciară de timbru).
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Dâmbovița, în condițiile art 83 alin 3 și 84 alin 2 NCPC.
Pronunțată în ședință publică din 24.02.2014.
Președinte Grefier
G. A. M. J. C.
Red G.A.M/tehnored J.C
07.03.2014/6ex
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 187/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 50/2014.... → |
|---|
