Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 311/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 311/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 5397/120/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 311
Ședința publică de la 24.02.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. M. G.
Grefier J. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. M. C. cu domiciliul în comuna Bucșani, ., CNP_, cu domiciliul ales la CA I. I. în Târgoviște, .. 14, ., județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții S. Fiscal Orășenesc Târgoviște cu sediul în Târgoviște, .. 166, județ Dâmbovița, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Târgoviște cu sediul în Târgoviște, .. 166, județ Dâmbovița, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul in București ., sector 5, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, . 22, județ Prahova și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ – taxa poluare.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 lei conform chitanțelor nr._/06.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, prin avocat I. I., conform împuternicirii avocațiale nr_/2013, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată:
Tribunalul pune în discuție competența materială și teritorială de soluționare a prezentei cauze.
Reclamantul, prin avocat, arată este competent a soluționa cauza, Tribunalul Dâmbovița.
În temeiul art. 131 NCPC raportat la art. 10 din legea 554/2004 și 107 din N C.pr.civ, instanța apreciază că Tribunalul Dâmbovița este competent pentru soluționarea prezentei cauzei.
Față de referatul întocmit de grefier, aflat la dosarul cauzei – f. 46 instanța reține că nu există alte cereri înregistrate pe rolul acestei instanțe cu același obiect și aceleași părți, conform art. 139 NCPC.
Tribunalul ia act că în cauză nu au fost formulate cereri modificatoare ale cererii principale, conform art 204 N .cpr.civ sau cereri de renunțare la judecata cererii.
Reclamantul, prin avocat, solicită suspendarea prezentei cauze în temeiul dispozițiilor art 413 alin 1 c.pr.civ, până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la conformitatea Legii 9/2012 cu legislația europeană, pentru perioada în care s-a achitat taxa pe poluare ce se solicită a fi restituită în prezenta cauză.
Tribunalul respinge cererea de suspendare a prezentei cauze, având în vedere că referitor la conformitatea Legii 9/2012 cu dreptul comunitar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu întrebare preliminară în cauzele C. și C. împotriva României, acesta pronunțându-se recent, astfel încât la acest moment nu mai există pe rolul CJUE vreo cerere de întrebare preliminară cu privire la conformitatea cu dreptul comunitar a Legii 9/2012, astfel cum susține reclamantul prin apărător.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamantul, prin avocat, având cuvântul pe aspectul probelor, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art. 258 și art 254 c.pr.civ, instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Raportat la probele propuse și încuviințate de instanță, în baza art. 238 NCPC, instanța estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin avocat, având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea cererii și obligarea pârâților la restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr._ reclamantul Ș. M. C. a chemat în judecată pârâții S. Fiscal Orășenesc Târgoviște, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Târgoviște, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația F. pentru Mediu solicitând instanței obligarea pârâților la restituirea sumei de 4365 lei actualizată cu dobânda legală.
În motivarea cererii reclamantul a precizat că a achiziționat din comunitatea europeană un autoturism marca Opel, înmatriculat pentru prima data în anul 2006. În vederea înmatriculării acestuia în România a fost nevoit să achite suma de 4365 lei, taxă percepută în temeiul legii 9/2012.
La data de 04.07.2013 prin cererea adresată emitentului actului administrativ a solicitat revocarea actului și restituirea sumei încasate, cerere ce a fost respinsă prin adresa nr_, motivat de faptul că taxa a fost percepută în mod legal în temeiul OUG 50/2008.
În cauza C-402/2009 și N., CJUE a statuat că art 110 din TFUE trebuie interpretat și în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul taxei este astfel stabilit încă să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 148 alin 2 din Constituție, art 41,113,175 și 188 din c.pr.fiscală, art 2 alin 1 lit c din legea 554/2004, art 110 par 1 din TCUE.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar, în copii, chitanța . nr_/14.03.2013, decizia nr._/12.03.2013, dovada îndeplinirii procedurii prealabile și actele de proveniență ale autoturismului.
La data de 06.01.2014, peste termenul prevăzut de art 201 alin 1 N.C.pr.civ, pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, susținând că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat în vigoare la 13.01.2012, prin Legea nr. 9/2012, la data intrării ei în vigoare abrogându-se OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, precum și Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Se susține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012, „(1) prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxe; (2) taxa se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea refinanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.”
În conformitate cu art. 9 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule „(1) suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze sau să transcrie dreptul de proprietate asupra unui autovehicul rulat poate face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila prevăzută în anexa nr. 4” articolul 10 din același act normativ precizează că: „stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către organul fiscal competent, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Astfel, se arată că, reclamantul, în contestația formulată, nu face referire la o eventuală diferență de depreciere față de anexa 4 din lege și nici nu contestă modul de calcul al taxei și/sau modalitatea de aplicare de către organele fiscale a legislației în materie, ci solicită anularea deciziei de calcul pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, raportat la nelegalitatea legii nr. 9/2012, care în opinia acesteia încalcă prevederile art. 110 din TFUE, având caracter discriminatoriu.
Pârâta susține că prin . Legii nr. 9/2012, nu se mai poate face referire la încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, întrucât obligația de plată a taxei revine poluatorului indiferent de unde și când și-a cumpărat autovehiculul.
Totodată, se solicită respingerea capătului de cerere privind calculul dobânzii legale și plata cheltuielilor de judecată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița reclamantul Ș. M. C. a chemat în judecată pârâții S. Fiscal Orășenesc Târgoviște, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Târgoviște, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația F. pentru Mediu solicitând instanței obligarea pârâților la restituirea sumei de 4365 lei actualizată cu dobânda legală.
Reclamantul a achitat suma de 4365 lei conform chitanței . nr._/14.03.2013 reprezentând taxă pentru emisii poluante în vederea înmatriculării în România a autoturismului marca Opel, cu număr de identificare W0L0AHL_, astfel cum rezultă din decizia de calcul privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule având nr._/12.03.2013, emisă de Agenția Națională de Administrație Fiscală - fila 12 din dosar.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante.
Instanța reține că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele a fost instituită prin Legea nr. 9/2012, lege care a abrogat expres OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Potrivit art. 4 din Legea nr.9/2012,”(1)Obligația de plată a taxei intervine: a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente,potrivit legii,a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;b)la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art.3 și 8;c)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul,în cazul în care,la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei,în conformitate cu prevederile art.7.(2)Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate,în România,asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule,conform Legii nr.571/2003,cu modificările și completările ulterioare,sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe,potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Conform art. 6 din actul normativ menționat, determinarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului,capacitatea cilindrică) și clasificarea din punctul de vedere al emisiilor poluante, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului,conform coeficienților descriși în anexa 4.
Prin OUG nr.1/2012 dispozițiile art.4 alin.(2) ale Legii nr.9/2012, care prevedeau aplicarea taxei pentru emisiile poluante și cu privire la autovehiculele naționale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art.214¹ din Codul fiscal și nici taxa pe poluare prevăzută de OUG nr.50/2008, au fost suspendate până la data de 1 ianuarie 2013.
Totodată, la data de 1 ianuarie 2013, dispozițiile legale suspendate au reintrat în vigoare, iar la data de 15 martie 2013 a intrat în vigoare o reglementare nouă, respectiv OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
Curtea de Justiție a Comunităților europene s-a pronunțat la data de 5 octombrie 2006 asupra acțiunilor preliminare formulate de Hajdu-Bihar Megyei Birosag și Bacs Kiskun Magyiei Birosag în cauzele reunite C-290/05 Nadasdi și C-333/05 N., ocazie cu care a statuat că o taxă care nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru,ci pentru prima înmatriculare a autoturismului pe teritoriul acestui stat membru,în vederea punerii în circulație,nu constituie o taxă vamală în sensul art.25 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană,ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art.90 din Tratatul CE.
Conform dispozițiilor art.110 paragraful 1 din TFUE, aplicabil în speță, ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect ,produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Prin urmare, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea discriminărilor fiscale între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
După cum Curtea Europeană de Justiție a statuat deja, art. 90 din TCE reprezintă în cadrul Tratatului o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (hotărârea din 18 ianuarie 2007,Brzezinski,C-313/05,pct.27).
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, art. 90 din TCE (în prezent art.110 din TFUE) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import ( Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia / G., C-74/06, pct.24; Ordonanța din 10 decembrie 2007, Kawala,C-134/07,pct.28; Hotărârea din 17 iulie 2008, Krawczynski, C-426/07,pct.31).
În concepția Curții de Justiție a Uniunii Europene toate autovehiculele comercializate pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” în sensul prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, iar cele similare acestora cumpărate de pe piețele altor state spre a fi importate în acest stat membru devin „produse concurente” ale celor dintâi, în măsura în care sunt similare din punctul de vedere al tipului de produs,al caracteristicilor și al uzurii. În contextul asigurării liberei circulații a mărfurilor și a unui regim vamal nediscriminatoriu, instituirea la nivelul statului membru a unor măsuri fiscale de natură să favorizeze produsele naționale în raport cu cele concurente reprezintă o evidentă încălcare a acestor principii. Prin urmare, statele membre sunt obligate să se abțină de la instituirea oricăror măsuri de natură să favorizeze produsele naționale în defavoarea produselor concurente provenite din statele membre (Hotărârea din 15 septembrie 2005,Comisia/Danemarca,C-464/02).
Acest principiu a fost reafirmat de Curtea Europeană de Justiție în Hotărârea din 19 martie 2009,Comisia/Finlanda.C-10/08, pct.24, în care s-a arătat că „un sistem de impozitare poate fi considerat compatibil cu art.90 CE doar dacă este stabilit astfel încât să excludă în toate cazurile posibilitatea ca produsele importate să fie mai aspru taxate decât produsele naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii”.
Așadar, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Problema care se pune în speță este aceea dacă taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, solicitată reclamantului, se aplică în practică în același mod, atât autovehiculelor de ocazie importate, cât și celor cumpărate din țară, aceste două categorii de vehicule reprezentând produse similare în sensul art. 110 paragraful 1 din TFUE.
Potrivit reglementării în vigoare la data achitării acesteia pentru înmatricularea autoturismului, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare. Se observă însă că obligația de plată a acestei taxe intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestei taxe.
Rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, impusă de autoritățile române autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar, nu poate fi caracterizată ca fiind contrară prevederilor art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Este adevărat că, examinând compatibilitatea taxei pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare cu prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art.90 din TCE), prin Hotărârea din 7 aprilie 2011,T.,C-402/09,Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „Articolul 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru,dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație,în statul membru menționat,a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre,fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare,Curtea a decis că art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . OUG nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piață anterior OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare.
Asupra interpretării art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene,Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat,la data de 7 iulie 2011 și în Cauza C-263/10, N..
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea pronunțată în cauza C-402/09, T., statuând că modificările succesive aduse OUG nr.50/2008, prin OUG nr.208/2008,OUG nr.218/2008, OUG nr.7/2009 și OUG nr.117/2009, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante,în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre (paragraful 27).
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu constatat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârile preliminare menționate, prin taxarea unitară indiferent dacă este vorba despre un autovehicul nou, un autovehicul second - hand înmatriculat deja într-un alt stat membru al Uniunii Europene și care se înscrie în evidențele autorității competente de către primul proprietar din România sau un autovehicul second - hand înmatriculat în România, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, vehiculele de ocazie deja prezente pe piața națională nemaifiind scutite de la plata taxei menționate cu ocazia unei noi înmatriculări.
În cauza de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 potrivit cu care ”(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare și dispozițiile art.4 alin. (2) din același act normativ, potrivit cu care, taxa pentru emisiile poluante se aplică și cu privire la autovehiculele naționale pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art.214¹ din Codul fiscal și nici taxa pe poluare prevăzută de OUG nr.50/2008.
Se constată că reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare după data de 1 01. 2013, a intrării în vigoare a disp. art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, care își găsesc aplicare conform principiului tempus regit actum.
De asemenea, autoturismul proprietatea reclamantului, marca OPEL așa cum rezultă din certificatul de înmatriculare eliberat de Comunitatea Europeană, – fila 19 -a fost înmatriculat prima dată în anul 2006, în Germania, iar cu privire la acest autoturism nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă prevăzută de art. 214¹ din Codul fiscal și nici taxa pe poluare prevăzută de OUG nr.50/2008.
În plus, în legătură cu conformitatea reglementărilor Legii 9/2012 față de prevederile art. 110 din TFUE s-a pronunțat recent CJUE și prin decizia preliminară pronunțată în cauza C-214/13 – C. și Cicoiu, arătându-se în motivarea deciziei faptul că „Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr._, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale (data faptelor fiind anterioară datei de 01.01.2013) avea, asemenea celui instituit prin OUG nr.50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Concluzia CJUE în sensul că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, rară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională” nu poate fi însă desprinsă de contextul cauzelor conexate sub nr. C-214/13.
Acest context privește împrejurarea că situațiilor din speță le erau aplicabile prevederile OUG 50/2008, dată fiind suspendarea aplicării Legii 9/2012 la momentul respectiv, or, așa cum a menționat Curtea, Legea 9/2012 cuprinde o diferență esențială în raport de OUG 50/2208, în sensul că prin art. 4 al. 2 prevede că taxa era datorată și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă, ca urmare înlătura discriminarea reproșată anterior de CJUE fostei reglementări, prin deciziile pronunțate în cauzele T. și N..
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului Ș. M. C. în contradictoriu cu pârâții S. Fiscal Orășenesc Târgoviște, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Târgoviște, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația F. pentru Mediu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. M. C. cu domiciliul în comuna Bucșani, ., CNP_, cu domiciliul ales la CA I. I. în Târgoviște, .. 14, ., județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții S. Fiscal Orășenesc Târgoviște cu sediul în Târgoviște, .. 166, județ Dâmbovița, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Târgoviște cu sediul în Târgoviște, .. 166, județ Dâmbovița, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul in București ., sector 5, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, . 22, județ Prahova și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ – taxa poluare.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea se va depune la Tribunalul Dâmbovița, în condițiile art 83(3) și 84(2) N.c.pr.civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.02.2014.
Președinte, Grefier,
G. A. M. J. C.
Red G.A.M/tehnored J.C
11.03.2014/8 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 540/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 611/2014.... → |
|---|
