Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 357/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 357/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 2217/232/2014

Dosar nr._ apel pl. contraventionala

R O MA N I A

TRIBUNALULDAMBOVITA

SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 357

Ședința publică din data de 6 mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte – A. L. B.

Judecător – A.-M. G.

Grefier - Antuaneta B.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, sediul în București, .. 401A, Sectorul 6, împotriva sentinței civile nr. 1756/3.12.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent M. R. I., cu domiciliul în comuna Cobia, ., județul Dâmbovița.

Cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru conform art. 36 din OG nr. 2/2001 așa cum a fost modificat prin art.53 din OUG nr. 80/2013 și art.1 alin.3 coroborate cu art.30 alin.1 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent M. R. I., personal, lipsă fiind apelanta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, se referă faptul că în procedura de regularizare a cererii de apel a fost depusă la dosar întâmpinare formulată de intimatul petent, după care:

Instanța procedează la identificarea intimatului petent M. R. I. care se legitimează cu CI . nr._, CNP_.

La interpelarea instanței, intimatul petent apreciază că Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal este competent să soluționeze apelul.

Tribunalul, efectuând verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin.1din Noul Cod procedură civilă raportat la art. 95 pct. 2 NCPC, văzând că obiectul prezentului apel vizează o hotărâre pronunțată de Judecătoria Găești stabilește că este competent general, material și teritorial să judece apelul.

Intimatul petent M. R. I. arată că nu are cereri de formulat sau probe de administrat.

Tribunalul în temeiul art.482 raportat la art. 478, art. 254 și art. 258 Cod procedură civilă, urmează a soluționa cauza pe baza probelor administrate în fața primei instanțe.

În baza art. 482 coroborat cu art.392 Cod procedură civilă tribunalul deschide dezbaterile asupra apelului și acordă cuvântul părților.

Intimatul petent M. R. I. solicită respingerea apelului pentru motivele detaliate în cuprinsul întâmpinării.

Considerându-se lămurit cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul închide dezbaterile și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1756/3.12.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._ instanța a admis plângerea contravențională formulată de petentul M. R. I., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – CESTRIN și a anulat procesul verbal . nr._/02.06.2014 întocmit de agent constatator din cadrul CNADNR.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, că prin procesul verbal . nr._/02.06.2014, în temeiul art. 8 alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă de 250 lei, reținându-se că la data de 12.12.2013, ora 13,05, auto cu nr._ aparținând petentului, a circulat pe DN 67B km 94+600, Botorani, fără a deține rovinietă valabilă.

Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din același act normativ. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, procesul verbal trebuie să cuprindă mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, iar lipsa acestor mențiuni se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal, care se poate constata și din oficiu.

Procesul verbal atacat poartă mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și H.G. nr. 1259/2001, dar a fost comunicat petentului în formă tipărită, fără ca pe procesul verbal comunicat să existe semnătura olografă a agentului constatator, semnătura electronică despre care se face vorbire în cuprinsul acestuia nefiind valabilă decât pe un înscris în format electronic.

În plus, din interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 455/2001, rezultă că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică, sunt asimilate înscrisurilor sub semnătură privată în privința condițiilor și efectelor lor. Procesul verbal de contravenție, având natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, este considerat un act autentic, iar nu un înscris sub semnătură privată, fiind emis de un agent constatator în exercitarea atribuțiilor sale.

De asemenea, procesul verbal contestat, deși se susține că a fost generat și semnat electronic, nu este destinat a fi citit în formă electronică, fiind comunicat petentului în formă tipărită, fapt ce contravine prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea 455/2001, care definește înscrisul electronic ca fiind o colecție de date în formă electronică în care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.

Având în vedere cele mai sus arătate, instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție contestat de petent este lovit de nulitate absolută, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cu privire la semnătura agentului constatator.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C.N.A.D.N.R. S.A. care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței de fond și menținerea procesului verbal de contravenție, ca fiind temeinic și legal.

În motivele de apel a susținut că pe procesul verbal agentul constatator a aplicat o semnătura electronica extinsă bazată pe certificat calificat, astfel că semnătura sa este prezumata juris .>, respectând condițiile art.4 pct 4 din lege și, în concluzie, in raport de toate aceste elemente, trebuie reținut ca procesul verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si HG 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătura electronică aflat le dosar, semnătură ce este valabilă în raport de dispozițiile art. 7 din legea nr. 455/2001.

În opinia intimatei, trebuie luat în considerare faptul ca obiectul judecării unei plângeri contravenționale nu se referă doar la verificarea legalității procesului verbal contravențional, ci, în primul rând, la cercetarea existenței sau inexistenței unei contravenții, procesul verbal fiind doar actul procedural prin care se constată de către persoanele abilitate presupusa săvârșire a unei contravenții.

Mai precizează apelanta intimată că tariful de utilizare se aplica si in România, ca de altfel si in celelalte state membre UE, cu respectarea Directivei 62/1996 CEE, directiva care reglementează aplicarea acestor tarife, si care are la baza un principiu fundamental. menționat in majoritatea normativelor europene si românești. respectiv principiul nediscriminării intre utilizatori.

La data de 5.03.2015 intimatul petent M. I. R. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței de fond.

În motivare a arătat că această sentință este legală și temeinică, reținându-se faptul că procesul verbal de contravenție nr._/02.06.2014, care a făcut obiectul contestației, nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, fiind lovit de nulitate absolută, pentru nerespectarea dispozițiilor art.17 din O.G. nr.2/2001 cu privire la semnătura agentului constatator, urmând a se avea în vedere prevederile Deciziei nr.6/16.02.2014, pronunțată de ICCJ, în dosarul nr.14/2014, conform căreia singurele procese-verbale, care pot fi acceptate, sunt cele întocmite de un controlor de trafic care constată contravenția la momentul comiterii și poartă atât semnătura acestuia, cât și semnătura contravenientului sau a unui martor, după caz.

Apelanta intimată nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.

Din considerentele sentinței apelate, rezultă că în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, realizând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 17 din actul normativ menționat, prin sancționarea cu nulitatea absolută a procesului verbal contestat, pentru lipsa unor elemente esențiale ale acestuia, cu referire la lipsa semnăturii agentului constatator.

Contrar susținerilor apelantei expuse în dezvoltarea motivelor din cererea de apel, tribunalul reține că procesului verbal de contravenție contestat, nu îi sunt aplicabile dispozițiile speciale din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică întrucât, procesul-verbal de contravenție constituie o specie a actului administrativ, fiind astfel un act de drept public cu o evidentă natură de act autentic, acesta neputând fi încheiat decât în condițiile și doar de persoanele strict abilitate de lege.

Dispozițiile art. 1171 si art. 1173 din vechiul cod civil (dispoziții aflate în vigoare până la data de 15.02.2013 potrivit art. 230, lit. a din Legea nr. 71/2011, aplicabile în cauză) diferențiau actul sub semnatură privată de actul autentic, acesta din urmă fiind acel act care s-a făcut cu solemnitățile prevăzute de lege de către un funcționar public abilitat în acest sens (în prezent înscrisul autentic fiind reglementat de disp. art. 269 din N.c.pr.civ.).

Procesul verbal de contravenție are astfel caracter de act autentic, câtă vreme acesta nu poate fi încheiat decât de către o persoană, agent constatator, care să fie abilitat prin lege și învestit să exercite o astfel de activitate ce implică autoritatea publică a statului, situație ce rezultă din dispozițiile art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cu care „Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori”.

Pe de altă parte, potrivit art. 9, alin. 1, lit. a și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 (actul normativ care prevede și sancționează contravenția reținută în procesul verbal contestat) „(1)Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 8 se fac de catre: a) personalul imputernicit din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A.; (2) Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.

Aceste prevederi speciale ale O.G. nr. 15/2002 în raport cu reglementarea de drept comun dată de O.G. nr. 2/2001 în materie de contravenții, permit, prin excepție, ca doar constatareacontravențiilor prevăzute și sancționate de O.G. nr. 15/2002 să poată fi realizată și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, situație ce trebuie obligatoriu consemnată în procesul-verbal de constatare a contravenției, nu și întocmirea procesului verbal de contravenție sub forma unui înscris în format electronic ori semnarea electronică a unui astfel de act.

Astfel, prin Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică invocată de către recurentă, respectiv prin prevederile art. 1 din acest act normativ, legiuitorul a stabilit fără echivoc domeniul său de aplicare, statuând că „prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.

Din interpretarea acestui text rezultă în mod evident faptul că prevederile acestei legi se aplică doar înscrisurilor în formă electronică cărora le poate fi atașată sau logic asociată o semnătură electronică.

Prin disp. art. 4 din același act normativ, sunt definite o . concepte, tocmai pentru a conferi actului legii un grad cât mai ridicat de claritate și predictibilitate, avându-se în vedere nivelul tehnic relativ ridicat al acesteia.

Ori procesul-verbal de contravenție contestat, astfel cum a fost comunicat intimatei-petente, nu reprezintă un înscris în format electronic în sensul disp. art. 4, pct. 2 din Legea nr. 455/2001, astfel încât acestuia să-i poată fi atașată sau logic asociată o semnătură electronică.

Nicio dispozitie a Legii nr. 455/2001, a actului sancționator avut în vedere la întocmirea procesului verbal contestat, respectiv O.G. nr. 15/2002, ori a reglementării de drept comun în materie de contravenții, respectiv O.G. nr. 2/2001, nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare a unei contravenții și nici posibilitatea întocmirii acestui act sub forma unui înscris în formă electronică.

Prin urmare, procesului verbal de contravenție nu îi pot fi aplicabile nici dispozițiile art. 6-7 din Legea nr. 455/2001 invocate de apelantă, relative la efectul similar unui act autentic, efect recunoscut doar înscrisului în formă electronică căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, semnătură care să fie recunoscută de către cel căruia i se opune.

Așadar, în mod legal instanța de fond, pentru lipsa olografă a semnăturii agentului constatator, a dispus anularea procesului verbal contestat, consecința fiind aceea a exonerării petentei de plata amenzii contravenționale aplicate și de la obligația de plată a tarifului de despagubire.

Față de cele ce preced, se concluzionează că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul și va menține sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de apel formulată de apelanta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, sediul în București, .. 401A, Sectorul 6, împotriva sentinței civile nr. 1756/3.12.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent M. R. I., cu domiciliul în comuna Cobia, ., județul Dâmbovița, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 6 mai 2015.

Președinte,Judecător,

A. L. B. A.- M. G.

Grefier,

Antuaneta B.

Red. ALB

Tehnored AB/ALB

4ex/ 3.06..2015

Dosar nr._

Judecătoria Găești

Judecator fond – N. M. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 357/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA