Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 780/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 780/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 54/120/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 780
Ședința publică din: 04.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. C.
GREFIER: L. N.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. I. FUNCȚIONARI PUBLICI PERSONAL CONTRACTUAL CAS DÂMBOVIȚA ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, cu sediul în Târgoviște, .-C3, județ Dâmbovița, anume: C. A., N. C., B. M., B. F., M. T., C. L., N. P., E. M., M. E., S. F., N. N., în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ PIETRARI, cu sediul în ., având ca obiect litigiu funcționari publici - fond.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că dosarul a fost amânat pentru lipsa de apărare, după care:
Tribunalul, având în vedere lipsa părților, dispune lăsarea cauzei la ultima strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Tribunalul, nemaifiind formulate alte cereri și nici alte incidente de soluționat, având în vedere solicitarea reclamantei privind judecarea cauzei în lipsa, în temeiul dispozițiilor art. 394 NCPC, rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /05.01.2015, reclamanta S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița si Administrație Publica Târgoviște, în temeiul art. 194 coroborat cu art. 148 alin (1) teza a II-a din NCPC, cu modificările si completările ulterioare, al art. 268 alin (1) lit. c din Codul muncii si al art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 - reprezentată legal de O. I., în numele membrilor de sindicat funcționari publici semnatari ai împuternicii anexate prezentei, cheamă în judecată pe pârâta U. A. Teritorială Pietrari – reprezentată prin primar, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la:
- acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective;
- plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală.
În motivarea cererii, reclamanta învederează faptul că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. In acest sens, ICCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată
ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă."
Interpretarea textului din motivarea ICCJ este de natură a-i îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publica, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări."
În acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr. 330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce-i privește, astfel: (1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea ; (2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate; (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor ; (4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivii prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46).
De asemenea prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Se mai apreciază că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
In legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituție, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se tină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Ori, în cazul dedus judecății, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanță cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
Așadar, daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi si sa facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
In ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții ; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr. 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă – România, în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L180 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. In acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, au fost invocate art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a I.I.C.J.
De asemenea, reclamanta învederează faptul că potrivit Codului muncii art. 272 - sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Au fost invocate dispozițiile art. 254 alin. 2 și 5 C.proc.civ. - solicitând încuviințarea probei cu expertiză contabilă extrajudiciară și proba cu înscrisuri, precum și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 și art. 411 alin. 2 NCPC.
Au fost depuse, tabelul cu angajații funcționari publici ai CAS Dâmbovița reprezentați de S. I. Funcționari Publici Personal Contractual CAS Dâmbovița și Administrație Publica, plângerea prealabila ( filele 11 -16 ).
Deși legal citată, pârâta U. A. Teritorială Pietrari nu a formulat întâmpinare și nici nu a propus probe în apărare.
Analizând cererea de chemare în judecată în baza actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Din considerentele și dispozitivul Deciziei I.C.C.J. nr. 21/18.11.2013, referitoare la examinarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea – cadrul nr.330/2009, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice referitor la acordarea premiului pentru anul 2010, personalului din sectorul bugetar, rezultă în mod clar că premiile în bani au natura unor drepturi salariale suplimentare și nu a unor drepturi salariale fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, modifice sau chiar să le suspende și să le anuleze în diferite perioade de timp.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și constituie un „bun” în sensul art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar majorarea salarială din anul 2011 rezultată în urma includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat nici un premiu anual pe 2011.
Tocmai din acest motiv, Î.C.C.J. a considerat că, atâta vreme cât instanța constituțională a hotărât cu forță obligatorie că subzistă dreptul de creanță al angajatului, însă nu în forma prevăzută de art.25 din Legea nr.330/2000, ci prin includerea lui în indemnizația de bază, nu se mai poate analiza includerea acestui premiu în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea 285/2010, hotărând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, atât Curtea Constituțională, prin deciziile nr.15/2012 și nr. 257/2012, cât și Î.C.C.J. prin Decizia nr. 21/2013, au stabilit că premiul anual pentru 2010 prevăzut de art.25 din Legea cadru nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale ulterioare, aceste decizii fiind obligatorii conform legii, nu se mai poate dispune o recalculare a drepturilor salariale de bază prin includerea începând cu 01.01.2011 a sumei corespunzătoare pentru premiul aferent anului 2010, în majorările salariale de 15% pentru anul 2011.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată, a fost constatată de Curtea Constituțională, astfel:
O lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
De asemenea, s-a menționat că, sporurile, premiile și alte stimulente acordate angajaților din sistemul bugetar prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate ca atare de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le instituie, să prevadă condițiile și criteriile de acordare, să le modifice, suspende sau chiar să le anuleze, ceea ce aparține competenței și opțiunii sale exclusive, singura condiție de ordin constituțional fiind aceea ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.
Față de cele ce preced, văzând caracterul obligatoriu, conform art. 517 alin.4 Cod procedură civilă, a Deciziei nr. 21/18.11.2013, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de Inalta Curte de Casație și Justiție a României, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Sindicat în numele membrilor săi, privitor la includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 la zi, cât și obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii solicitate cu aceeași dată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea formulată de reclamantul S.
I. FUNCȚIONARI PUBLICI PERSONAL CONTRACTUAL CAS DÂMBOVIȚA ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, cu sediul în Târgoviște, .-C3, județ Dâmbovița, anume: C. A., N. C., B. M., B. F., M. T., C. L., N. P., E. M., M. E., S. F., N. N., în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ PIETRARI, cu sediul în ., ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 04.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. L. N.
Red. GGh
Tehnored.V.M.
4 EX. / 14.09.2015
.>
S. I. FUNCȚIONARI PUBLICI
PERSONAL CONTRACTUAL CAS DÂMBOVIȚA ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
U. A. TERITORIALĂ PIETRARI,
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 572/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
