Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 572/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 572/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 1879/232/2013
Dosar nr._ apel –plângere conravențională
R O MA N I A
TRIBUNALULDAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 572
Ședința publică din data de 29 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. L. B.
Judecător – A.-M. G.
Grefier - Antuaneta B.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul-petent B. O., cu domiciliul în comuna Titești, . Argeș și cu sediul ales, conform cererii din 9.04.2015, la Cabinetul Individual de avocat M. A., cu sediul în Târgoviște Aleea Grivița, ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 150/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județ Dâmbovița.
Cererea de apel este timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței nr._/9.04.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat M. A. pentru pelantul-petent B. O. și consilierul juridic N. E. pentru intimatul IPJ Dâmbovița, în baza delegației de reprezentare juridică depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea se referă că în cadrul procedurii de regularizare a cererii de apel s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimatul IPJ Dâmbovița, după care:
La interpelarea instanței, părțile prezente apreciază că Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal este competent să soluționeze apelul.
În temeiul dispozițiilor art. 131 raportat la art. 95 pct.2 Cod procedură civilă, tribunalul văzând că apelul formulat vizează o sentință pronunțată de Judecătoria Găești, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere .
La interpelarea instanței, reprezentanții părților învederează că nu au cereri de formulat sau probe de administrat și apreciază cauza în stare de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, sau alte incidente de soluționat tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 478 alin 2 N .C.pr.civ stabilește că prezenta cauză va fi soluționată pe baza probelor administrate în fața instanței de fond.
În baza art. 482 coroborat cu art.392 Cod procedură civilă tribunalul deschide dezbaterile asupra apelului și acordă cuvântul părților.
Avocat M. A. pentru apelantul-petent B. O. solicită admiterea apelului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal de contravenție. În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.
Susține apelul în sensul că instanța de fond nu a analizat apărările petentului, și nici depoziția martorului nu a fost luată în considerare și nu a analizat solicitarea de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertisment .
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic N. E. pentru intimatul IPJ Dâmbovița solicită respingerea apelului, menținerea în totalitate a sentinței instanței de fond pentru că din actele dosarului rezultă că apelantul petent nu a făcut dovada că deținea licență de transport sau un certificat de transport în nume propriu și a efectuat transport de mărfuri fără a deține acest înscris, astfel că a comis contravenția pentru care a fost sancționată. Agentul constatator a efectuat demersuri pentru a identifica persoana juridică ce deținea autovehiculul și din cauza faptului că acel conducătorul auto a avut o atitudine care a îngreunat identificarea societății, a făcut aplicarea dispozițiilor art.9 din HG 69/2012 și pentru că nu a putut identifica persoana juridică, agentul constatator a aplicat sancțiunea contravențională persoanei fizice – conducătorului auto.
Având în vedere prevederile legislației europene, reprezentantul legal al intimatului IPJ Dâmbovița, consideră că sancțiunea a fost corect aplicată și sentința instanței de fond trebuie menținută în totalitate.
Considerându-se lămurit cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 150/29.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Găești a respins plângerea formulată de petentul B. O., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, ca neîntemeiată.
Prin aceeași sentință, instanța de fond a dispus menținerea procesului verbal contestat . nr._ din data de 16.05.2013.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, că prin procesul-verbal contestat, petentul a fost sancționat contravențional în baza art. 3 pct. 1 rap. la art. 6 alin. 1, 2 lit. a din HG nr. 69/2012, întrucât, la data de 16.05.2013, a condus autoutilitara marca Renault, cu numărul de înmatriculare_, transportând scândură de brad pentru care nu a prezentat aviz, iar cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că nu deține licență de transport sau certificat de transport în nume propriu. Pe verso în certificatul de înmatriculare este menționat faptul că auto a fost vândut la data de 26.04.2012 către S.C. FIPA CONSTRUCT S.R.L. Întrucât operatorul de transport nu a fost identificat, în baza art. 9 din HG nr. 69/2012, sancțiunea a fost aplicată conducătorului auto. Transportul s-a efectuat în baza avizului nr._ din data de 16.05.2013 de la S.C. OVICOS LEOFOREST la S.C. M. MET CONSTRUCȚII.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate de instanță din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța a reținut că cele consemnate în cuprinsul său au fost constatate prin propriile simțuri, în mod direct și nemijlocit, de către agentul constatator.
Astfel, deși agentul constatator a solicitat petentului – șoferul autoutilitarei – să prezinte copia conformă a licenței de transport, acesta a declarat că nu deține un astfel de act. Întrebat fiind dacă deține vreun document din care să reiasă beneficiarul transportului, acesta a precizat că nu deține un asemenea act și a arătat că la data de 26.04.2012 autoutilitara a fost înstrăinată de către deținător către S.C. FIPA CONSTRUCT S.R.L.
Ulterior, șoferul a prezentat avizul de însoțire secundar nr._ din data de 16.05.2013 având ca expeditor S.C. OVICOS LEOFOREST SRL, iar ca destinatar S.C. M. MET CONSTRUCȚII, iar la mijlocul de transport este menționat_, document prin care se dovedește că se efectua transport de marfă.
Conform art. 9 din HG nr. 69/2012, în toate cazurile în care din documentele prezentate la control de către conducătorul auto nu poate fi identificat operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu, amenda se aplică conducătorului auto.
Astfel, instanța a reținut că, în mod corect a procedat agentul constatator, care, având în vedere că la control petentul a prezentat doar cartea de identitate, certificatul de înmatriculare și permisul de conducere, avizul de însoțire a materialului lemnos fiind adus ulterior, l-a sancționat pe conducătorul auto, neputând fi identificat operatorul de transport.
Din documentele depuse de petent rezultă că la data constatării faptei autoutilitara nu avea copie conformă a licenței de transport, copia conformă nr._ fiind emisă ulterior, la data de 04.07.2013, valabilă în perioada 04.07._14, pentru autoutilitara sus menționată, operatorul de transport fiind PAROFIL G. SRL. De altfel petentul a recunoscut acest aspect, arătând că nu știa că trebuie să dețină un asemenea document, însă necunoașterea legii nu îl poate exonera de răspunderea contravențională.
Legat de martorul audiat, la propunerea petentului, instanța a apreciat că acesta este nesincer și încearcă să obțină o evitare a angajării răspunderii contravenționale în privința petentului, astfel că a înlăturat, din probatoriu declarația sa. Se poate observa că în plângere, petentul recunoaște că nu știa că trebuie să dețină licență de transport și că abia după sancționarea sa a luat decizia de a face demersurile necesare pentru a o obține. În schimb, martorul, în mod nereal în opinia instanței, arată că în acea zi mergea cu petentul la Pitești, special pentru a obține licența de transport, aspect care nu se coroborează cu probele administrate în cauză.
Față de aceste împrejurări, instanța a constatat că în cauză s-a dovedit săvârșirea de către petent, cu vinovăție, a faptei pentru care a fost sancționat prin procesul verbal contestat.
Totodată s-a reținut că sancțiunea pecuniară constând în amendă de_ lei a fost aplicată cu respectarea limitelor impuse de lege, reprezentând cuantumul minim, apreciindu-se că este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, aceasta putând atrage atenția contravenientului și putându-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat pe drumurile publice.
Împotriva sentinței instanței de fond, la data de 05.03.2015, petentul B. O. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, petentul învederează că instanța de fond i-a respins plângerea, motivat de faptul că procesul verbal este legal și temeinic, iar dovezile administrate nu îndeplinesc condiția credibilității, însă nu motivează cele susținute.
În opinia apelantului, instanța de fond nu a analizat apărările sale, astfel că solicită instanței de control judiciar să analizeze plângerea contravențională sub toate aspectele, sens în care reiterează motivarea pe fond a plângerii contravenționale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. NCPC.
În temeiul prevederilor art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă, la data de 14.04.2015, intimata Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Intimatul învederează că fapta reclamantului a fost constatată, în mod direct și nemijlocit, prin propriile simțuri, de către agentul constatator, iar în aceste condiții, revine reclamantului obligația de a aduce probe cu care sa răstoarne prezumția de legalitate si veridicitate de care se bucura procesul verbal de contravenție ca act autentic încheiat de un reprezentant al statului aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Reclamantul a avut o atitudine pasivă, nu a propus nici un fel de probe în sprijinul afirmațiilor sale, mulțumindu-se să afirme că cele consemnate în procesul - verbal de contravenție nu sunt reale.
Intimatul arată că reclamantul nu se poate prevala de necunoașterea legii pentru a fi exonerat de plata amenzii contravenționale.
Faptul că acesta a depus dovada că deține licențe pentru celelalte mașini, pe care le deține așa cum arată în cererea de apel, rezultă, în mod evident, că acesta știa că trebuie să dețină licență și pentru autovehiculul marca Renault, cu numărul de înmatriculare nr._ .
Dacă reclamantul nu deținea licența de transport nu trebuia să efectueze transport public rutier de marfă. Acesta putea efectua transportul de marfă doar după ce deținea toate documentele prevăzute de lege.
Întrucât autoutilitara reclamantului avea masa maximă autorizată mai mare de 3, 5 tone, agentul constatator i-a solicitat conducătorului auto să prezinte copia conformă a licenței de transport a autoutilitarei, acesta declarând că nu deține un asemenea act, autoutilitara fiind achiziționată de curând.
Fiind întrebat dacă deține vreun document din care să rezulte beneficiarul transportului, reclamantul a declarat că nu deține un asemenea act, arătând că la data de 26.04.2012, autoutilitara a fost înstrăinată de deținător către ..R.L.
Ulterior, numitul B. O. a prezentat avizul de însoțire secundar nr._ din data de 16.05.2013 având ca expeditor . și destinatar ., iar la mijlocul de transport, este menționat_, document prin care se dovedește scriptic că se efectua transport de marfa.
Din documentele depuse de reclamant se poate observa că la data constatării faptei, autoutilitara Renault, cu numărul de înmatriculare_ nu avea copie conformă a licenței de transport, copia conformă nr._, fiind emisă la dat de 04.07.2013, valabilă în perioada 04.07._14, pentru autoutilitara susmenționată, operatorul de transport fiind PAROFIL G. SRL. De altfel, reclamantul a recunoscut acest aspect, arătând că nu știa că trebuie să dețină un asemenea document, însă necunoașterea legii nu îl poate exonera de răspunderea contravențională.
Legat de martorul audiat de instanță, la propunerea reclamantului, instanța de fond a apreciat că acesta este nesincer și încearcă să obțină evitarea angajării răspunderii contravenționale în privința petentului, făcând afirmații nereale.
Astfel, dacă reclamantul se deplasa în județul Argeș pentru a vedea care sunt actele necesare în vederea înmatriculării mașinii pe numele său, ocazie cu care a transportat materialul lemnos, ce căuta cu autoutilitara în județul Dâmbovița, unde a fost sancționat.
Dacă reclamantul ar fi plecat, în ziua constatării contravenției, să dobândească licența de traseu, logic ar fi fost să plece de la domiciliul reclamantului la R.A.R. în municipiul Pitești, fără a trebui să se deplaseze până în orașul Găești.
Cu privire la capătul de cerere de a se înlocui sancțiunea amenzii cu avertismentul, se solicită respingerea acestuia, întrucât, din cererea de chemare în judecată, reiese că reclamantul nu regretă fapta comisă și intenționează să inducă în eroare instanța în scopul exonerării de răspunderea contravențională.
Pentru considerentele expuse, solicită respingerea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție ca fiind legal si temeinic.
Au fost invocate prevederile art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
Tribunalul, analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Petentul a fost sancționat la data de 16.05.2013, întrucât, nu deținea licență de transport sau certificat de transport în nume propriu, iar la momentul controlului este un transport cu scândură de brad.
Se poate observa că la momentul controlului, petentul a recunoscut că nu deține licență de transport pentru autoutilitara pe care o deține, iar ulterior, în fața instanței a încercat să dovedească cu ajutorul martorului audiat că la momentul controlului mergea la Pitești, special pentru a obține licența de transport.
Instanța de fond a înlăturat depoziția acestui martor ca fiind nesinceră, iar apelantul susține că în mod nejustificat a fost înlăturată această probă, însă nu aduce nici un argument în plus care să contrazică cele reținute de instanța de fond.
Tribunalul apreciază că există o totală contradicție între susținerea martorului și cea a petentului din plângerea contravențională.
Petentul, atât la momentul controlului, cât și în plângerea contravențională a precizat că nu deține licență de transport, deoarece nu știa că este obligat să dețină un astfel de document, iar martorul, în totală contradicție, cu cele afirmate de petent precizează că la momentul controlului, petentul mergea la Pitești, pentru a obține licența de transport.
Or, din moment ce petentul a arătat că nu știa de obligativitatea deținerii unui asemenea înscris, tribunalul apreciază că martorul a dat o declarație nesinceră, pe care instanța de fond, în mod corect a înlăturat-o.
Dacă s-ar fi dat eficiență acestei declarații, în sensul că petentul mergea la Pitești să obțină licența de traseu, atunci nu se justifică prezența petentului cu autocamionul încărcat cu material lemnos în județul Dâmbovița – localitatea Găești, unde a fost sancționat.
Având în vedere aceste contradicții, între susținerile martorului și susținerile petentului, tribunalul apreciază motivele de apel invocate de petent ca neîntemeiate, urmând a fi respinse.
Referitor la solicitarea petentului de a-i fi înlocuită sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, tribunalul urmează să o respingă, având în vedere că amenda aplicată este în cuantumul minim prevăzut de lege, iar pe de altă parte, petentul a avut o poziție procesuală nesinceră, deoarece cu ajutorul martorului a încercat să inducă în eroare instanța cu privire la fapta săvârșită și nu a conștientizat gravitatea acesteia.
În raport de aceste considerente, tribunalul urmează a respinge apelul, păstrând sentința instanței de fond, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul-petent B. O., cu domiciliul în comuna Titești, . Argeș și cu sediul ales, la Cabinetul Individual de avocat M. A., cu sediul în Târgoviște Aleea Grivița, ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 150/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județ Dâmbovița, ca neîntemeiat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2015.
Președinte,Judecător,
A. L. BanuAna- M. G.
Grefier,
Antuaneta B.
Red. – ALB/ȘEM
4 ex/ 16.07.2015
Dosar nr._
Judecătoria Găești
Judecator fond – M. M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 369/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
