Anulare act administrativ. Sentința nr. 357/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 357/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 746/120/2015

Dosar nr._ anulare act administrativ

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II- A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA nr.357

Ședința publică din 16 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: F. E.

GREFIER: R. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanta A. C. Târgoviște cu sediul în Târgoviște, ., camera 4, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., prin care se solicită anularea procesului verbal de control . nr._/4,12.2014.

Cererea timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru achitată conform chitanței nr._/29.01. 2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic B. M. N. pentru pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, lipsă fiind reclamanta A. C. Târgoviște.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință care învederează instanței stadiul pricinii și modul de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, se referă faptul că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură, la data 16 aprilie 2015, cerere de intervenție forțată în prezentul litigiu a Federației Române de Fotbal București, formulată de reclamanta A. C. Târgoviște.

Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art.131 alin. 1 NCPC, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina iar în temeiul art. 238 alin. 1 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni.

D. fiind faptul că prin întâmpinarea formulată s-a invocat excepția inadmisibilității, apreciază că se impune a fi soluționată cu precădere, motiv pentru care acordă cuvântul pe această excepție.

Consilier juridic B. M. N. pentru pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, solicită admiterea excepției inadmisibilității, având în vedere că, potrivit procesului verbal de control nr.13.256/4.12.2014 s-a constatat că au fost primite la muncă cu încălcarea art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003- Codul Muncii, un număr de 30 de persoane. În acest context, în speță sunt aplicabile disp. art.61 alin.1,4 și 5 Cod procedură penală.

Menționează faptul că procesul verbal încheiat în conformitate cu prevederile art.61,alin.1,Cod procedură penală constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

Astfel, cel puțin în ceea ce privește măsura nr.1, apreciază că aceasta nu poate fi supusă controlului administrativ, acțiunea fiind inadmisibilă pe acest aspect.

Tribunalul rămâne în deliberare pe excepția inadmisibilității acțiunii.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta A. C. Târgoviște cu sediul în Târgoviște, ., camera 4, a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., pentru a se dispune anularea procesului verbal de control . nr._/4.12.2014, fiind emis cu încălcarea drepturilor și intereselor legitime, în conformitate cu art.1 din Legea nr.554/2004.

În motivarea cererii, se arată că organele de control au încheiat procesul verbal de control prin care au8 impus luarea unor măsuri, însă în același timp au aplicat și sancțiuni contravenționale pentru aceleași măsuri la care reclamanta a fost obligată să le rezolve într-un termen ulterior încheierii procesului verbal.

Se apreciază că această situație de fapt denotă că măsurile sunt netemeinice și nelegale, având în vedere aplicarea sancțiunii pentru aceste măsuri.

Se arată că în ceea ce privește situația contractuală a salariatului P. D., la data de 7.07. 2014 a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Asociației Fotbal Club C. Târgoviște, care în baza art.38 lit.c din Statutul asociației a hotărât revocarea din funcția de președinte al Consiliului Director al Asociației Fotbal Club C. Târgoviște a numitului P. D. M. și numirea în funcție a numitului G. M..

Totodată, se susține că s-a solicitat în termen efectuarea acestor modificări conform legii, P. D. M. a formulat o cerere de intervenție prin care a solicitat anularea hotărârii în ceea ce privește revocarea sa din funcția de președinte, cererea acestuia fiind respinsă de instanța de fond în dosarul nr._, care la data controlului se afla în apel, nefiind soluționată definitiv, motiv pentru care se solicită anularea măsurii nr. 1.

Privitor la înmânarea unui exemplar de pe contractul de muncă fiecărui salariat, se precizează că acesta a fost înmânat, lucru dovedit, pârâta considerând că singura dovadă ce se poate face este doar o semnătură pe contractul de muncă, motiv pentru care se solicită și anularea măsurii nr. 2.

Privitor la convențiile civile încheiate cu sportivii, se arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale din Legea nr.69/2000.

Având în vedere că reclamanta a respectat prevederile legale speciale în vigoare privind încheierea unor convenții civile cu sportivii, se consideră că în mod nelegal și care vatămă drepturile și interesele reclamantei, au fost impuse măsurile nr. 1, 2 și 3 a căror anulare se solicită în totalitate.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art.1 și următoarele din Legea nr.554/2004, art.14 din Legea nr. 69/2000.

La dosarul cauzei s-au depus, în copie, următoarele înscrisuri: dovada plângerii prealabile, contractul de muncă, declarația notarială a dnei T. M., care certifică faptul că a primit un exemplar din contract, extras de pe convențiile civile în vigoare la data prezentei, adresele FRF, Hotărârea nr. 10/7.07. 2014 a AGEA, procesul verbal de contravenție, încheierea ședinței din camera de consiliu din 2.09. 2014.

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.02.2015, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

Se susține faptul că potrivit procesului verbal de control nr.13.256/4.12.2014 s-a constatat că au fost primite la muncă cu încălcarea art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003- Codul Muncii, un număr de 30 de persoane. În acest context, în speță sunt aplicabile disp. art.61 alin.1,4 și 5 Cod procedură penală.

E menționează faptul că procesul verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin.1 constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

Astfel, cel puțin în ceea ce privește măsura nr.1, apreciază că aceasta nu poate fi supusă controlului administrativ, acțiunea fiind inadmisibilă pe acest aspect.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește măsura nr.1, se arată că această măsură a fost dispusă ca urmare a constatării faptului că deși salariatul P. D. figurează în foile colective de prezență ca fiind absent nemotivat, din actele puse la dispoziție cu ocazia controlului nu reiese cu certitudine situația contractuală a acestuia.

Analizând măsura dispusă prin prisma prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, se solicită să se constatate că reclamanta nu arată care ar fi vătămarea produsă de această măsură, având în vedere că nu i s-a impus o procedură anume de clarificare a situației contractuale, fiind lăsată la aprecierea angajatorului stabilirea situației contractuale a salariatului respectiv.

În ceea ce privește măsura nr.2, se susține că a fost dispusă cu respectarea prevederilor legale în vigoare, având în vedere atribuțiile inspectorilor de muncă stabilite conform art.6 alin .1 din Legea nr. 108/1999, privind controlul aplicării prevederilor legale, generale și speciale în domeniile relațiilor de muncă.

Se susține cu privire la măsura nr.3 că este vorba de o activitate independentă întrucât potrivit prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal activitatea dependentă se definește ca fiind orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare.

Se confirmă că încheierea unui contract civil de prestări servicii cu o persoană fizică, se poate încheia potrivit dispozițiilor Legii nr.287/2009- Codul Civil, pentru activități care nu au caracter dependent, permanent în sensul celor prevăzute la art.7 alin.1 pct.2.1 din Legea nr.571/2003.

Analizind excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare, prin prisma motivelor invocate a apararilor precum si prin prismatextelor legale incidente se apreciaza ca aceasta este intemeiata pentru cele ce vor urma.

Potrivit art. 61 din Codul de procedura penala, Actele încheiate de unele organe de constatare (1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate: ... a) organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, precum și ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii; ... b) organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor; ... c) organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege. ... (2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligația să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracțiunilor flagrante, aceleași organe au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală. ... (3) Când făptuitorul sau persoanele prezente la locul constatării au de făcut obiecții ori precizări sau au de dat explicații cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligația de a le consemna în procesul-verbal. ... (4) Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală. ... (5) Procesul-verbal încheiat în conformitate cu prevederile alin. (1) constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

Asa cum rezulta din adresa nr._/09.12.2013( fila 64) procesul verbal de control atacat, a fost inaintat in integralitate Parchetului de pe linga Judectaoria Targoviste, atsfel ca urmeaza a admite exceptia si a respinge actiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița.

Respinge acțiunea formulată de A. C. Târgoviște cu sediul în Târgoviște, ., camera 4, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmbovița.

Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2015.

PREȘEDINTE Grefier

F. E. R. M.

Red.FE

tehn.RM

19.05.2015 /4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 357/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA