Pretentii. Sentința nr. 799/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 799/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 4509/120/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 799

Ședința publică din: 11.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. C.

GREFIER: L. N.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA P. AGRICOLI ȘI CRESCĂTORII DE animale GURA FOII, cu sediul în com. Gura Foii, ., județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ GURA FOII-PRIN PRIMAR, cu sediul în . Dâmbovița, având ca obiect obligație de a face- pretenții - fond.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 04.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, pentru a permite părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11.09.2015, când a decis următoarele:

Prin serviciul registratură, la data de 09.09.2015, a depus înscris intitulat împuternicire, referitoare la renunțarea la cpt. 2 al cererii de chemare în judecată.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /14.10.2014, reclamanta Asociația P. Agricoli si Crescătorii de Animale - Gura Foii, prin președinte Ing. D. G. M., solicită ca prin sentința ce se va pronunța, pârâta U. A. Teritoriala . Dâmbovița, prin Primar I. M., să fie obligată:

- să încheie contractul de închiriere si procesul verbal de predare-primire, pentru imobilul fosta Scoală Generala din . Catanele, județul Dâmbovița, identificat în H.C.L. nr. 23/24.03.2014, sub sancțiunea unei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere ;

- să fie aplicată conducătorului autorității publice Gura Foii, județul Dâmbovița - I. M., o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la încheierea contractului ;

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale ;

- se solicită cheltuieli de judecata constând în taxa judiciara de timbru si onorariu de avocat

În motivarea cererii, reclamanta precizează faptul că, prin H.C.L. nr. 23/24.03.2014 a fost scos la licitație publica deschisa cu strigare imobilul fosta Scoală Generala, situat în comuna Gura Foii, . ; iar anunțul privind scoaterea la licitație în vederea închirierii fiind afișat la data de 25.03.2014 la sediul Primăriei Gura Foii.

În continuare, reclamanta mai precizează că, în baza anunțului privind scoaterea la licitație în vederea închirierii, reprezentantul asociației s-a prezentat la sediul Primăriei Gura Foii si a achiziționat caietul de sarcini pentru închirierea prin licitație publica a imobilului în litigiu.

De asemenea, potrivit caietului de sarcini, închirierea urma sa fie făcuta pe o perioada de 5 ani, iar prețul de pornire al licitației era de 100 lei/an ; iar până la data si ora limita de depunere a documentelor de participare la licitatie, Asociația P. Agricoli si Crescătorii de Animale - Gura Foii a depus cerere în vederea înscrierii la licitație.

Prin dispoziția nr. 15/25.03.2014 emisa de către primarul comunei Gura Foii, județul Dâmbovița, a fost numita comisia de licitație, iar la data de 10.04.2014 - a avut loc ședința de licitație publica deschisa cu strigare, licitația fiind adjudecata în favoarea Asociației P. Agricoli si Crescătorii de Animale - Gura Foii, ocazie cu care a fost întocmit, în acest sens, procesul verbal înregistrat la Primăria Gura Foii sub nr. 1496/10.04.2014.

Reclamanta mai învederează faptul că, deși au făcut nenumărate demersuri în vederea încheierii contractului de închiriere pentru imobilul câștigat la licitație, reprezentantul UAT Gura Foii, refuza în mod nejustificat încheierea contractului.

Prin adresa înregistrata la Primăria Gura Foii sub nr. 3082/05.09.2014, reclamanta a solicitat în scris încheierea contractului, dar până la data formulării prezentei acțiuni nu s-a primit niciun răspuns din partea paratei, astfel încât, consideră ca prin refuzul nejustificat de a încheia contractul de închiriere pentru imobilul adjudecat prin licitație publica, sunt vătămați într-un drept câștigat, fapt ce-i îndreptățește a solicita instanței de contencios administrativ admiterea cererii asa cum a fost formulată.

Au fost depuse, în copie, certificatul de înregistrare fiscală emis de Ministerul Finanțelor Publice din data de 02.06.2003 ; adresa nr. 46/05.09.2014; procesul verbal încheiat la 10.04.2014 – în ședința de licitație publică deschisă cu strigare, organizată în vederea închirierii imobilului fosta Școală Generală din satul Catanele, . de sarcini – pentru închirierea prin licitație publică a imobilului prevăzut la art. 1 din HCL Gura Foii nr. 23/24.03.2014 ; plata taxei de timbru, împuternicire avocațială, chitanța privind plata onorariului de apărător.

In drept, au fost invocate art. l, 8, 18 alin. 4 lit. b si art. 18 alin. 5, art. 24 alin. 1 si 2, art. 18 alin 3 din Legea nr. 554/2004.

În dosarul conexat la această cauză, conform art. 96 ind. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, nr._, pârâta a formulat întâmpinare ( fila 20), solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, deoarece, deși licitația a fost câștigată de reclamantă, totuși refuză să încheiere contract de închiriere, întrucât, prețul de 100 lei/an stabilit conform art. 4.1 din caietul de sarcini este incorect evaluat și aleatoriu, motiv pentru care a și solicitat anulare caietului de sarcini și a licitației.

De menționat că dovezi în acest sens nu au fost depuse la dosar, deși pârâta a fost legal citată (filele 22 – 27 ), iar instanța i-a cerut acesteia dovezi prin adresă ( fila 26 ) la care nu s-a răspuns.

Analizând actele și lucrările dosarului, în baza probelor administrate, a susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

Din procesul verbal încheiat la data de 10.04.2014 în ședința de licitație publică deschisă cu strigare, organizată de pârâtă în vederea închirierii imobilului fosta Scoală Generală din satul Catanele, . 12 – 13 ) și caietul de sarcini întocmit de aceeași pârâtă ( filele 14 – 17 ), rezultă în mod clar că reclamanta a câștigat licitația organizată de pârâtă în baza H.C.L. nr. 23/24.03.2014, adjudecând imobilul fostă Scoală generală din satul Catanele, . prețul de 100 lei/ an, acesta fiind prețul stabilit de pârâtă prin caietul de sarcini ( fila 14 ).

Din adresa reclamantei către pârâtă nr. 46/05.09.2014 ( fila 11 ), rezultă că reclamanta a solicitat pârâtei încheierea, în regim de urgență, a contractului de închiriere, însă aceasta nu i-a răspuns ( la dosar nefiind vreo probă în acest sens ), astfel că, nefiind depuse la dosar nici dovezi ale anulării licitației și caietului de sarcini – cum a susținut pârâta prin întâmpinare, tribunalul apreciază că licitația publică deschisă cu strigare, organizată de pârâtă și câștigată de reclamantă ( conform descrierii de mai sus ), trebuie să producă efectul firesc al încheierii contractului de închiriere și al procesului verbal de predare primire, în condițiile și la valoarea ofertei de 100 lei, adică ale respectării rezultatului licitației din data de 10.04.2014.

Refuzul pârâtei de a încheia contractul de închiriere, este nejustificat, deoarece prin H.C.L. nr. 23/24.03.2014 ( nefiind probe la dosar că ar fi fost anulată ), s-a aprobat închirierea prin licitație publică deschisă cu strigare și aprobarea caietului de sarcini ( documentul ultim conținând la art. 12 și obligația proprietarului, în speță, a pârâtei de a încheia contractul pe baza procesului verbal de primire predare a imobilului).

Totodată, refuzul pârâtei de a încheia contractul de închiriere nu poate fi apreciat de instanță ca o manifestare abuzivă cu exces de putere, ci mai degrabă reprezintă o conduită adoptată în considerarea realizării unui interes legitim public ( maximizarea încasării sumelor din închiriere și care se fac venit la bugetul local ).

Din această perspectivă și a dispoz. art. 2 lit. r) comb. cu art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

De asemenea, văzând că reclamanta a renunțat la judecata capătului al doilea al cererii de chemare în judecată ( conform susținerilor din dezbateri ale apărătorului său, cu delegație la dosar, fila 9 din dosar și împuternicirii în acest sens depuse la fila 34 din dosar ), tribunalul în baza art. 406 Cod proc. civilă, va lua act de această manifestare de voință a reclamantei.

Cu privire la primul capăt de cerere, aceeași instanță, față de cele ce preced, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, o va admite în parte, în sensul obligării pârâtei să încheie contractul de închiriere, așa cum s-a stabilit între părți prin procesul verbal din ședința de licitație publică deschisă cu strigare din data de 10.04.2014 ( filele 12 – 13 ), dar fără penalizarea de 100 lei/zi de întârziere – cum a cerut reclamanta, pentru că solicitarea nu este întemeiată, eventuala penalizare se poate face numai în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Văzând și disp. art. 451 – art. 453 Cod proc. civilă, va fi obligată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1050 lei – din care 50 lei taxa de timbru și 100 lei, onorariu de avocat ( conform chitanței nr. 1970/13.10.2014 ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantei la judecata capătului doi al cererii de chemare în judecată, privind aplicarea „conducătorului autorității publice Gura Foii, Județul Dâmbovița – I. M. – o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la încheierea contractului.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA P. AGRICOLI ȘI CRESCĂTORII DE ANIMALE GURA FOII, cu sediul în com. Gura Foii, ., județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. A. TERITORIALĂ GURA FOII-PRIN PRIMAR, cu sediul în . Dâmbovița, și în consecință:

Obligă pe pârâtă să încheie cu reclamanta contractul de închiriere și procesul verbal de predare primire a imobilului fosta Școală Generală din satul Catanele, . conform procesului verbal încheiat de pârâtă la data de 10.04.2014 sub nr. 1496/10.04.2014.

Respinge capătul al treilea al cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei „ la plata sumei de 100 lei reprezentând daune morale”.

Obligă pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 11.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. C. L. N.

Red.- G.Gh./ȘEM

4 EX. / ȘEM

24.09.2015

.>

ASOCIAȚIA P. AGRICOLI ȘI CRESCĂTORII DE ANIMALE GURA FOII

U. A. TERITORIALĂ GURA FOII-PRIN PRIMAR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 799/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA