Anulare act administrativ. Sentința nr. 1332/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1332/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 282/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1332/2014
Ședința publică de la 03 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta O. A., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și C. DE A. DE SĂNĂTATE D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cons. jur. M. Ș. D. pentru pârâta CAS D., lipsă fiind reclamanta și celelalte pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează s-a atașat dosarul_/63/2011* al Tribunalului D..
Instanța, date fiind prevederile art. 131 N. C.pr.civ., pune în discuția părților, competența generală, materială și teritorială a Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal de a soluționa cererea de chemare în judecată.
Cons. jur. M. Ș. D. pentru pârâta CAS D., apreciază că Tribunalul D. – Secția C. este competentă cu soluționarea cauzei.
Instanța, în baza art. 131 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial, raportat la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Reprezentantul pârâtei invocă excepția autorității de lucru judecat față de sentința pronunțată în dosarul_/63/2011* al Tribunalului D..
Instanța unește excepția cu fondul și acordă cuvântul asupra cererii de probatorii.
Reprezentantul pârâtei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și învederează că nu mai are alte probe de solicitat.
În temeiul art.258 NCPC instanța încuviințează proba cu înscrisurile atașate la dosar, solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și de către pârâta CAS D. prin consilier juridic, după care se acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CAS D. invocată prin întâmpinare și apoi, asupra fondului acțiunii.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției invocate conform susținerilor din întâmpinare, iar pe fond solicită respingerea acțiunii și menținerea actelor contestate ca fiind temeinice și legale. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2014 reclamanta O. A. a chemat în judecată pe pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și C. DE A. DE SĂNĂTATE D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea următoarelor acte cu caracter administrativ-fiscal: decizia nr._/18.01.2010 privind răspunderea în solidar; declarația fiscală identificată prin DEC./CAS/31.12.2003 (pretins titlu de creanță), care nu a existat și nu există în materialitatea sa; așa-zisele duplicate ale unor declarații fiscale inexistente (pretinse titluri de creanță), identificate prin DEC./SOLD/25.10.2001; DEC./SOLD/23.11.2001; DEC./SOLD/20.12.2001 și DEC./SOLD/25.01.2002.
De asemenea, ca o consecință a anulării actelor menționate mai sus, s-a solicitat anularea obligației de plată a sumei totale de 1.291 lei pentru care s-a înființat poprire pe pensie prin adresa nr._/12.10.2010 emisă în dosarul de executare nr._ al A.F.P. C. și exonerarea sa de plata acestui debit în cuantum de 1.291 lei.
În temeiul art. 451 alin. 1, art. 452, art. 453 alin. 1 și art. 455 din noul Cod de procedură civilă, s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, constând în taxă de timbru, onorariu de avocat etc.
În motivarea cererii, s-a susținut că în dosarul nr._/63/2011 al Tribunalului D. (în rejudecare, nr._/63/2011*), reclamanta a formulat o cerere similară cu cea dedusă judecății în prezenta cauză, iar prin decizia irevocabilă nr._/12.09.2013 a Curții de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, pronunțată în recurs în al doilea ciclu procesual, s-a respins acțiunea pe motiv că nu s-a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, respectiv nu s-a formulat contestație la organul fiscal emitent.
D. urmare, fiind ținută de această hotărâre judecătorească irevocabilă, care în opinia sa este absolut nelegală având în vedere toate apărările formulate în acest sens în respectiva cauză, la data de 11.10.2013 s-a depus la Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - Serviciul Soluționare Contestații contestația formulată conform art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, însă organul fiscal nu a soluționat această cerere nici până în prezent, dând dovadă încă o dată de o vădită rea-credință și un abuz fără margini, deși avea obligația să soluționeze cererea în termenul legal de 30 de zile de Ia înregistrarea acesteia, termen la care se referă art. 1 alin. 1 (Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul lezai a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată) și art. 7 alin. 4 raportat la art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004 republicată.
În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios, s-a precizat că în trecut reclamanta a desfășurat activități comerciale în mod independent, având ca formă de organizare, potrivit Decretului-lege nr."54/1990, PERSOANA FIZICĂ INDEPENDENTĂ (P.F.I „O. A."), cod fiscal_, înființată prin actul de autorizare nr. 5289/26.05.2000, dar care ulterior a fost dizolvată și radiată din evidențele organelor fiscale începând cu data de 24.04.2002, când i-a încetat capacitatea de folosință și de exercițiu, deci a încetat să mai existe ca persoană juridică.
In ceea ce privește decizia nr._/18.01.2010 privind răspunderea în solidar, s-a considerat că, și în situația în care, prin absurd, s-ar admite că i s-a antrenat în mod legal așa-zisa răspundere solidară, reclamanta, în calitate de debitor al unei obligații solidare, poate opune creditorului A.F.P. a mun. C. al pretinsului debitor inițial, P.F.I. O. A., toate excepțiile și apărările pe care le-ar fi putut invoca, dacă ar mai fi existat ca subiect de drepturi și obligații, P.F.I. O. A..
Deci, atât timp cât reclamanta poate opune creditorului toate excepțiile și apărările pe care le-ar fi putut opune pretinsul debitor inițial, P.F.I. O. A., potrivit art. 1047 alin. 1 din Codul civil de la 1864 (aplicabile in speță astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil), consider că, practic, nici nu ar fi necesară contestarea distinctă a deciziei nr._/18.01.2010. Oricum, înțeleg să contest și această decizie nr._/18.01.2010, pentru toate motivele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, consideră că decizia de antrenare a răspunderii solidare este lovită de nulitate, deoarece, potrivit art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, răspund solidar cu debitorul următoarele persoane:
a) asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea (...);
b) terții popriți (...).
S-a menționat că forma de organizare Persoană Fizică Independentă (în prezent, Persoană Fizică Autorizată) are personalitate juridică, deci nu este o asociere fără personalitate juridică sau o întreprindere familială, situație în care consideră că reclamanta nu poate fi încadrată în categoria persoanelor prev. de art. 27 alin. 1 pentru antrenarea răspunderii personale, solidar cu debitorul persoană juridică.
Pe fond, s-a contestat însăși existența vreunui debit, astfel încât organul fiscal este dator, potrivit art. 65 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, să probeze situația de fapt fiscală, respectiv creanța fiscală pe care i-o opune.
Inexistența vreunui debit este susținută și de extrasul de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, din care rezultă că agentul economic P.F.I. „O. A." nu are debite la bugetul de stat; în dreptul fiecărei categorii de creanțe fiscale există mențiunea "NU", ceea ce înseamnă că această persoană nu este cunoscută cu debite restante.
Declarațiile în cauză privind așa-zise obligații de plată la bugetul de stat, existente în duplicat (!!?), nu sunt înscrisuri originale, deoarece nu sunt semnate și stampilate de P.F.I. O. A., ceea ce presupune că nu au nicio valoare juridică, deci nu pot proba o eventuală creanță fiscală.
Aceste înscrisuri, pentru a produce consecințe juridice, trebuie să existe în original potrivit art. 139, art. 112 pct. 5 sau art. 116 alin 1 teza a Il-a C.p.civ.
De aceea, apreciază că aceste declarații tehnoredactate sunt întocmite pro causa, deci nu sunt reale.
Cu toate acestea, chiar dacă prin absurd se admite că sunt reale, nu pot fi reținute ca reprezentând acte administrativ-fiscale (titluri de creanță) care să poată sta la baza demarării executării silite pentru debitul principal în sumă de 390 lei, din următoarele motive:
- aceste duplicate conțin sumele de 108 lei, 117 lei, 117 lei și 117 lei reprezentând un pretins impozit pe veniturile din salarii, aferent lunilor septembrie 2001, octombrie 2001, noiembrie 2001 și decembrie 2001, iar în fișa sintetică totală, ținută în format electronic de organul fiscal, cuantumul lunar al impozitului pe veniturile din salarii aferent celor 4 luni menționate este de 11 lei, 12 lei, 12 lei și 12 lei, ceea ce denotă că declarațiile depuse la dosar în duplicat nu sunt actele administrativ-fiscale (titlurile de creanță) prin care s-au stabilit obligațiile principale.
De altfel, așa-zisele duplicate depuse în dosarul nr._/63/2011 al Tribunalului D. privesc doar impozitul pe veniturile din salarii, nu și celelalte categorii de obligații fiscale menționate în fișa sintetică totală (sume datorate privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap; contribuția pentru învățământul de stat; contribuția de asigurări sociale datorată de angajator; contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați), astfel că pentru acestea nu există nici măcar în aparență un titlu de creanță.
- pentru a se calcula impozitul pe veniturile din salarii trebuie să fi existat o bază de calcul, respectiv acest impozit să fi fost prevăzut de actul normativ în vigoare în perioada de referință (septembrie - decembrie 2001), iar persoana ce îl datora să fi avut calitatea de angajat cu contract individual de muncă.
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă. In speță, nu a existat însă un astfel de contract care să fi fost înregistrat la I.T.M. D..
Neexistând un act administrativ-fiscal prin care să se arate baza de impunere, actul normativ care stabilește obligația fiscală și modul de calcul al obligației respective, nu s-a dovedit că P.F.I. O. A. îi pot fi opuse obligațiile fiscale prevăzute în fișa sintetică totală, iar pe de altă parte nu poate fi exercitat controlul jurisdicțional-administrativ sau judecătoresc.
De altfel, cred că organul fiscal confundă impozitul pe veniturile din activități independente cu impozitul pe veniturile din salarii, prima categorie de impozit enunțată fiind mai potrivită specificului activității economice pe baza liberei inițiative a unei persoane fizice independente.
Pe de altă parte, s-a solicitat organului fiscal să indice actul normativ în baza căruia s-ar fi întocmit așa-zisele declarații aflate la filele 84-91 din dosarul nr._/63/2011 al Tribunalului D., din care rezultă că P.F.I. O. A. ar fi calculat în mod direct impozitul pe veniturile din salarii, deci să indice actul normativ in vigoare la data întocmirii fiecărei așa-zise declarații, din care rezultă obligația de a depune declarația în forma respectivă.
În perioada septembrie-decembrie 2001, de când se pretinde că provine debitul constând în impozit pe veniturile din salarii, au fost în vigoare dispozițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care prevedea în art. 63 alin. 1: "Contribuabilii care realizează venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor sunt obligați să efectueze plăți anticipate cu titlu de impozit, în baza deciziei de impunere emise de organul fiscal competent, exceptându-se cazul reținerilor la sursă".
Deci, titlul de creanță pentru impozitul datorat de o persoană fizică independentă era decizia de impunere a organului fiscal, și nu declarația contribuabilului în cauză.
De altfel, în art. 59-62 din O.G. nr. 73/1999 sunt prevăzute strict declarațiile care erau obligatorii: declarația de venit global și declarația specială pentru o anumită categorie de venit.
Declarațiile depuse la dosar de intimată nu sunt de natura celor prevăzute de O.G. nr. 73/1999. Potrivit acestor declarații depuse de intimată, contribuabilul a declarat direct impozitul, fără să declare venitul realizat, ceea ce îndreptățește pe oricine să considere nereale declarațiile în cauză.
In ceea ce privește DEC./CAS/31.12.2003, dacă s-ar admite prin absurd că a existat vreodată, s-a solicitat a se observa că aceasta privește o perioadă ulterioară datei la care P.F.I. O. A. a fost dizolvată și radiată - 24.04.2002, deci apare ca fiind întocmită după încetarea capacității de folosință, când persoana fizică independentă nu mai exista/funcționa, ceea ce presupune că nu este datorat nici acest debit constând în contribuția de asigurări sociale datorată de angajator și contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați.
Pe de altă parte, precizează că nici declarația DEC./CAS/31.12.2003 nu a existat vreodată.
Potrivit răspunsului oferit de C.A.S. D. în dosarul nr._/63/2011 al Tribunalului D. cu adresa nr._/14.12.2011, declarația DEC/C AS/31.12.2003 nu se mai află în arhiva acestei instituții, deci nu există fizic acest înscris pentru a se putea proba obligațiile fiscale pretinse constând în contribuția de asigurări sociale datorată de angajator și contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați.
Așadar, întrucât pretinsul act administrativ-fiscal nu există în materialitatea lui, obligația de plată a sumelor de 212 lei și 106 lei reprezentând așa-zisa contribuție de asigurări sociale datorată de angajator și așa-zisa contribuție individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, dar și a accesoriilor aferente, este nulă.
În altă ordine de idei, în speță nu poate fi vorba de vreo contribuție de asigurări sociale datorată de angajator sau de vreo contribuție individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, deoarece, așa cum am arătat anterior, P.F.I. O. A. nu a încheiat vreun contract de muncă cu vreo persoană fizică, nici măcar cu persoana care o reprezenta legal (subsemnata A. O.), deci nu a avut niciodată calitate de angajator și nu a existat vreodată o persoană angajată cu contract de muncă, care să fi fost considerată asigurat în sistemul de asigurări de sănătate. Dacă se susține că a existat vreun contract de muncă, organul fiscal este dator să probeze acest fapt conform principiului actori incumbit probatio.
Formei de organizare persoană fizică independentă nu îi era permis în perioada în care a funcționat să angajeze persoane cu contract de muncă; abia prin O.U.G. nr. 46/2011 se prevede o astfel de posibilitate.
S-a solicitat organului fiscal să precizeze el însuși actul normativ care stabilea obligația unei persoane fizice independente să plătească contribuția de asigurări sociale datorată de angajator și/sau contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, dar și actul normativ care stabilea obligația de plată a sumelor datorate privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap și a contribuției pentru învățământul de stat.
În cuantumul debitului total de 1.291 lei se regăsesc și pretinse obligații fiscale accesorii, respectiv dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 901 lei, calculate ulterior datei de 24.04.2002, când a dispărut, ca persoană juridică, debitorul principal, motiv pentru care acestea nu sunt datorate, deoarece sunt stabilite/calculate în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 1222 alin. 1 Cod proc. fiscală, aplicabile prin analogie ("Pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a contribuabilului la registrul comerțului, începând cu această dată nu se mai datorează și nu se calculează dobânzi și penalități de întârziere").
Alt argument în sensul anulării și a obligațiilor fiscale accesorii, ca urmare a stabilirii că nu există debitul principal de 390 lei, este acela că accesoriile nu pot avea o existență de sine-stătătoare, conform principiului accesorium seqitur principale sau quod nullum est nullum producit effectum.
Pretinsul debit nu poate fi decât unul anterior datei de 24.04.2002, deoarece, după acest moment, P.F.I. „O. A." a încetat să mai existe, deci nu mai poate dobândi drepturi și nu i se mai pot opune obligații, de orice natură ar fi acestea.
Astfel, chiar dacă ar fi existat vreun debit, cum se pretinde a fi cel ce constituie obiectul executării silite pornite împotriva mea, invoc excepția prescripției dreptului de a stabili obligații fiscale conform art. 91 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dar și excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, potrivit art. 131 alin. 1 din același act normativ.
In ceea ce privește pretinsele acte administrativ-fiscale, reprezentate de cele 4 "duplicate" ale unor declarații fiscale inexistente (DEC./SOLD/25.10.2001, DEC./SOLD/23.11.2001, DEC./SOLD/20.12.2001 și DEC./SOLD/25.01.2002), despre care organul fiscal a susținut că provin de la subsemnata, arăt următoarele:
Astfel, pentru termenul de judecată din 29.11.2012, s-a înregistrat la Tribunalul D. adresa nr._/08.11.2012 emisă de A.F.P. C., prin care acest organ fiscal arată că înaintează la dosar declarațiile fiscale existente în baza de date a A.F.P. C., ca răspuns la solicitarea instanței.
S-au comunicat încă o dată aceleași pretinse duplicate care există în formă electronică în baza de date a organului fiscal, dar de această dată acestea au fost certificate "conform cu originalul" de către șeful Serviciului Colectare și Executare Silită Persoane Fizice.
Din punct de vedere teoretic, așa cum s-a statuat în doctrina juridică și practica judiciară, prin înscris se înțelege orice declarație despre un act sau fapt juridic, făcută prin scrieri de mână sau dactilografiere, litografiere sau imprimare, pe hârtie sau orice material (pânză, lemn, metal etc).
Prin înscris se mai înțelege orice consemnare scrisă care poate infirma sau confirma fapte sau împrejurări cu privire la existența sau inexistența raporturilor juridice civile care formează obiectul cauzei date spre judecare.
Înscrisurile sub semnătură privată, cum ar fi fost, dacă ar fi existat, cele despre care se pretinde că provin de la reclamantă, sunt acele acte făcute și semnate de către părți, fără intervenția vreunui organ al statului, în scopul de a dovedi nașterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic.
În general, singura formă cerută pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată este SEMNĂTURA părților, necesară pentru a se putea retine consimțământul valabil al părții care se obligă.
In cauză nu s-a dovedit că pretinsele declarații fiscale - a căror existență o neg vehement - au fost scrise olograf, semnate de reclamantă și ștampilate cu ștampila fostului contribuabil P.F.I. A. O., deci că acestea reprezintă înscrisuri preconstituite originare.
Așa-zisele duplicate depuse la dosar nu sunt copii legalizate de un notar public sau xerocopii din care să se observe semnătura reclamantei, astfel încât nu au nicio putere probatorie, nefiind dovedit faptul că acestea emană de la reclamantă.
În aceste condiții, așa-zisele duplicate nu pot fi considerate înscrisuri, neputând să reprezinte mijloace de probă.
Certificarea, în mod nereal de altfel, pentru conformitate cu originalul nu poate produce vreun efect juridic în beneficiul organului fiscal, întrucât, pe de o parte, duplicatele/copiile depuse la dosar nu sunt xerocopii ale formei originale a înscrisurilor, din care s-ar putea observa scrierea olografa, semnătura olografă a reprezentantului legal, precum și ștampila fostului contribuabil, P.F.I. A. O., iar, pe de altă parte, chiar dacă ar exista xerocopiile menționate anterior, în lipsa originalului, acestea nu ar putea produce efecte juridice; de asemenea, nu este posibilă certificarea pentru conformitate a unor acte deținute doar în format electronic, deci care emană exclusiv de la A.F.P. C., cu atât mai mult cu cât este imposibil ca șeful Serviciului Colectare Executare Silită Persoane Fizice, un anume B. I., să fi văzut vreodată originalele pretinselor declarații fiscale, deoarece nu au existat niciodată în materialitatea lor.
Este foarte clar așadar că în cauză nu poate fi vorba de "înscrisuri sub semnătură privată" ca mijloc de probă prevăzut de dispozițiile art. 1176 și urm. din vechiul Cod civil, aplicabile în cauză, de codul de procedură civilă și de Codul de procedură fiscală, fiind deci inadmisibilă proba cu aceste pretinse duplicate ale unor declarații fiscale inventate de organul fiscal.
Pe de altă parte, reclamanta a arătat că nici măcar nu ar putea uza de procedura verificării de scripte și a înscrierii în fals prev. de art. 177-179 C.p.civ., respectiv de art. 180-184 C.p.civ., întrucât, pentru verificarea unui înscris, este necesar exemplarul în forma originală, care în cauză nu există.
Chiar copiile actelor autentice (și acestea doar cele legalizate) au putere probatorie în mod strict, doar în situațiile prevăzute de art. 1188 Cod civil, cu atât mai puțin copia unui înscris sub semnătură privată, în lipsa originalului, nu poate produce vreo consecință juridică, deoarece legea nu prevede expres, ca în situația actelor autentice (art. 1188 din vechiul Cod civil), această posibilitate.
De aceea, singura sancțiune cu caracter imperativ aplicabilă este cea prevăzută de dispozițiile art. 139 alin. 1 C.p.civ. (în prezent, art. 292 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă), respectiv aceea de a nu se ține seama de așa-zisele duplicate, în lipsa originalelor acestora, deci de a fi înlăturate din ansamblul materialului probator cele 4 "duplicate".
In consecință, în cauză nu există un titlu de creanță valabil în sensul prevăzut de art. 110 coroborat cu art. 81 și art. 82 din O.G. nr. 92/2003, "duplicatele" neavând, față de lipsa formei și a mențiunilor prevăzute de lege, printre care și semnătura olografa a contestatoarei, nicio valoare probatorie în absența originalelor, având în vedere și poziția procesuală a reclamantei de nerecunoaștere a acestora.
În această situație, duplicatele declarațiilor fiscale identificate prin DEC/SOLD/25.10.2001, DEC/SOLD/23.11.2001, " DEC/SOLD/20.12.2001 și DEC/SOLD/25.01.2002 sunt emise fără bază legală, deci fără a exista declarații date și semnate efectiv de către contribuabil în conformitate cu prevederile art. 82 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 republicată ("Contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit") și, ca atare, sunt nule absolut, aceste înscrisuri neconstituind titluri de creanță valabile în sensul prevăzut de art. 110 alin. 3 lit. b) coroborat cu art. 81 și art. 82 din. O.G. nr. 92/2003.
În lipsa declarațiilor fiscale, ca o consecință a acestei situații, în baza principiului quod nullum est nullum producit effectum, principiu care atrage nulitatea actului subsecvent în prezența nulității actului principal, solicit să se constate că este nulă absolut și decizia nr._/18.01.2010 de antrenare a răspunderii solidare pentru plata acestor sume, precum și DEC/CAS/31.12.2003, decizie emisă pentru plata sumelor datorate cu titlu de contribuție C.A.S. raportat la sumele identificate în baza declarațiilor fiscale indicate, ambele decizii fiind ulterioare și aflându-se în relație de dependență față de cele 4 declarații fiscale inexistente.
Ca atare, nu există titlu de creanță pentru suma de 390 lei stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de debit și nici pentru suma reprezentând dobânzi și penalități sau majorări de întârziere aferente în cuantum de 901 lei, motiv pentru care se impune exonerarea reclamantei de plata tuturor acestor sume de bani.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa mea, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 teza finală din noul Cod de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv cu cele 4 "duplicate" ale pretinselor declarații fiscale, decizia nr._/18.01.2010) privind răspunderea în solidar, adresa nr. T90767T4.12.2011 emisă de C.A.S. D., extrasul de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, dar și cu celelalte înscrisuri ce reprezintă mijloace de probă aflate în dosarul nr._/63/2011*, de care părțile adverse au luat cunoștință în acea cauză, nemaifiind astfel necesară comunicarea acestora în prezentul litigiu care privește o cerere cu același obiect, cauză și părți (fără să existe însă autoritate de lucru judecat, deoarece în procesul anterior nu s-a intrat în cercetarea fondului, respingându-se practic acțiunea pe excepția neîndeplinirii procedurii prealabile).
De aceea, s-a solicitat atașarea dosarului nr._/63/2011* al Tribunalului D., aflat în arhiva Secției C. Administrativ și Fiscal, în care se află toate actele pe care le contestă și celelalte mijloace de probă de care înțelege să se folosească și în prezenta cauză.
Totodată, s-a solicitat instanței să emită o adresă către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - Serviciul Soluționare Contestații, pentru ca aceasta să precizeze motivul pentru care nu a soluționat până în prezent contestația și pentru a înainta toate actele atașate acesteia.
S-a atașat o copie de pe contestația adresată organului fiscal, înscris pe care îl solicită ca probă, dar și chitanța de plată a taxei de timbru și timbru judiciar aferent.
În drept, s-a invocat dispozițiile art. 192 și art. 194 din noul Cod de procedură civilă, art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1, art. 10 alin. 1 teza I, art. 11 alin. 1 lit. c), art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată.
În cauză s-a depus întâmpinare de către pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D. prin care s-a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata formulata de O. A., pentru următoarele motive:
Pe cale de excepție s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției pârâte întrucât, titlul de creanța constând in declarațiile privind obligațiile la FNUASS, depuse de contestatoarea O. A. la sediul instituției pârâte, nu se mai afla in administrarea CAS D. aceste declarații fiind predate in anul 2003 atat in original cat si informatic către AVAB in baza Protocolului nr. 41/2003 încheiat intre CNAS si AVAB.
Pe fond, s-a susținut că în urma verificărilor in baza de date, contestatoarea figurează cu declarații depuse ca persoana fizica independenta si având calitatea de angajator.
Astfel, ca urmare a depunerii acestor declarații, a fost stabilita contribuția la FNUASS datorata de reclamanta, obligație legala prevăzuta de Legea nr. 145/1997, modificata prin OUG nr. 150/2002, si apoi prin Legea nr.95/2006 .
S-a menționat faptul ca izvorul acestei obligații il reprezintă chiar prevederile legale mai sus-menționate si nu un eventual contract incheiat intre contestatoarea O. A. si instituția pârâtă.
S-a solicitat a se observa ca reclamanta nu face dovada ca titlul de creanța contestat, predat către AVAB si transmis apoi către AFP D./DGRFP C., ar fi anulat pe calea unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, prin urmare, acest titlu de creanța este temeinic si legal iar actele administrative/de executare emise ulterior in baza acestuia de AFP D. / DGRFP C. sunt, la rândul lor, temeinice si legale.
S-a precizat ca acest titlu de creanța a fost predat către AVAB, in baza Protocolului nr. 41/2003 încheiat intre CNAS si AVAB .
Având in vedere cele menționate s-a solicitat respingerea ca neîntemeiata a cererii de chemare in judecata formulata de O. A., cu consecința menținerii ca temeinice si legale a actelor contestate.
In drept, s-au invocat disp. art. art. 205 si urm. Din Legea 134/2010 privind Cod Proc Civ.
In conformitate cu dispozițiile art. 411 alin (1) pct. 2 din Legea 134/2010 privind C. s-a solicitat judecarea cauzei chiar in lipsă.
Deși legal citate pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., nu au formulat întâmpinare în prezenta cauză.
La termenul de azi 03.04.2014, pârâta CAS D. prin consilier juridic a invocat excepția autorității de lucru judecat față de sentința pronunțată în dosarul_/63/2011* al Tribunalului D..
Analizând cu precădere excepția lipsei calitatii procesuale pasive a CAS D., tribunalul reține că, potrivit disp.art. 36 alin.1 teza I din NCPCiv., calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
In speță, obiectul acțiunii în contencios administrativ cu care a fost investită prima instanță îl constituie anularea deciziei nr._/18.01.2010 privind raspunderea în solidar cu PFA O. A., precum și anularea urmatoarelor declaratii fiscale: DEC/CAS/31.12.2003 DEC/SOLD/25.10.2001 ; DEC/SOLD/23.11.2001 ; DEC./SOLD/20.12.2001 și DEC./SOLD/25.01.2002 .
Or, asa cum reiese ,cu putere de lucru judecat, din cele statuate in decizia nr._/12.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2011*, declaratia identificată prin DEC/CAS/31.12.2003 ce face obiectul prezentei contestatii este un înscris care provine de la contestatoare ( declaratii privind obligatiile ce le revin față de fondul national unic de asigurări sociale de sănătate, persoanelor care exercita profesii liberale sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente, conform art. 8 alin.2 si 3 din OUG nr. 150/2002 ).
În atare situație, C. de Asigurari de Sanatate D. nu poate sta in judecată in calitate de pârâtă în prezentul litigiu, avand ca obiect anularea propriului înscris neexistand identitate intre aceasta si subiectul raportului juridic dedus judecății.
Prin urmare, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C. de Asigurari de Sanatate D. va fi admisa cu consecinta respingerii contestatiei formulata in contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Referitor la exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de catre parata CAS D., instanța reține că această excepție se invocă atunci când s-a formulat o a doua cerere de chemare în judecată, cu același obiect, fundamentată pe același temei juridic și cu aceleași părți, după ce în prima cerere s-a pronunțat deja o hotărâre judecătorească.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, trebuie să existe tripla identitate: de persoane, de obiect și de cauză, iar prima hotărâre rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond, procesul dintre părți.
În speță, se constată că prin decizia nr._/12.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2011* recursul declarat a fost admis iar sentința recurată modificată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Așadar, nefiind îndeplinită conditia antamării fondului cauzei, instanța reține ca nu sunt indeplinite conditiile art.430 din NCPCiv.
Fondul cauzei.
Examinând actele contestate, în raport de motivele invocate și înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază contestația ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
Astfel, reclamanta contestă actele administrativ fiscale reprezentate de decizia nr._/18.01.2010 privind raspunderea în solidar cu PFA O. A. și declaratiile fiscale: DEC/CAS/31.12.2003 DEC/SOLD/25.10.2001; DEC/SOLD/23.11.2001 ; DEC./SOLD/20.12.2001 și DEC./SOLD/25.01.2002.
Referitor la decizia nr._/18.01.2010 privind raspunderea în solidar cu PFA O. A., reclamanta a arătat ca aceasta este lovită de nulitate, deoarece dispozitiile art.27 alin.1 din OG nr.92/2003 antreneaza raspunderea solidară numai în cazul asociațiilor din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligatiile fiscale datorate de acestea nu și in cazul PFA O. A., precizand ca în cazul său avea personalitate juridică.
Critica este neintemeiată
Potrivit disp.art. 20 alin.2 din OG nr. 92/2003 cu modificarile ulterioare pana la data emiterii deciziei contestate, "în cazul în care, din orice motiv, obligațiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociații răspund solidar pentru îndeplinirea acestora"
Or, în speță, PFA O. A. a fost inființată, – așa cum de altfel a precizat și reclamanta în cererea introductivă – în baza Decretului – Lege nr.54/1990 la data de 26.05.2000 și radiată începând cu data de 24.04.2002.
Din interpretarea dispozitiilor art.23 rap. la art. 30 din actul normativ anterior mentionat, reiese ca numai intreprinderile mici și asociațiile cu scop lucrativ puteau avea calitatea de persoana juridică, ultima fiind conditionata de înregistrarea la administratia financiară.
Prin urmare, cele două forme de organizare prin liberă inițiativă, prevăzute in art.1 alin.1 lit.c și d din Decretul – Lege nr.54/199, nu aveau personalitate juridică, astfel incat, din aceasta perspectivă, decizia nr._/18.01.2010 privind raspunderea în solidar cu PFA O. A. este legală
Se va retine ca neîntemeiată și susținerea conform căreia paratele A.J.F.P. – D. și D.G.R.F.P. C. nu au facut dovada existentei creantei pretinse intrucat declaratiile privind obligatiile de plata nu sunt inscrisuri originale si nici stampilate si semnate de catre PFA O. A..
Aceste declaratii sunt titluri de creanță astfel cum prevăd dispozitiile art.4 alin.1 lit.b din OG nr.61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, in vigoare la acea dată, iar in conformitate cu disp.art.8 alin.2 și 3 din OUG nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, persoanele care erau autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente, erau obligate să depună lunar la casele de asigurări declarații privind obligațiile ce le reveneau față de fond.
Această obligație legală a fost indeplinită de catre PFA O. A. prin depunerea declaratiilor pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie si decembrie 2001 (filele 16-23)
Contrar sustinerilor reclamantei, declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat constituiau titluri de creanta in conformitate cu disp.art. 4 alin.1 lit.b din OG nr. 61/2002, astfel incat va fi înlaturată si sustinerea potrivit căreia aceste înscrisuri nu ar putea fi retinute ca acte administrativ- fiscale (titluri de creanță) care sa poată sta la baza demarării executarii silite pentru debitul principal in suma de 390 lei.
Față de considerentele anterior expuse si dispozitiile legale evocate contestatia va fi apreciata ca neîntemeiată, urmand a fi respinsă ca atare
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Casa de Asigurări de Sănătate D., cu sediul în C., ., nr.8, jud. D., urmând sa respingă acțiunea in contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva
Respinge excepția autoritarii de lucru judecat.
Respinge ca nefondata acțiunea formulata de reclamanta O. A., domiciliată în C., ..91, ..1, ., in contradictoriu cu paratele Administrația Județeana a Finanțelor Publice D. si Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C.. Ambele cu sediul în C., ..2, jud. D..
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi, 03.04.2014.
Președinte, M. O. | ||
Grefier, M. M. |
Red. M.O./6 ex./
Tenored. M.M.
23.05.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 529/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 127/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
