Anulare act administrativ. Sentința nr. 3566/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3566/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 6529/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3566/2014
Ședința publică de la 11 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta P. T. și pe pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE D., chemat în garanție DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect
anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Lăinescu C. pentru reclamanta P. T., pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE D. prin consilier juridic S. Gaiducovici, lipsind chematul în garanție DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Consilier juridic S. Gaiducovici depune note de ședință, pe care le comunică apărătorului reclamantei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și apreciind cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra cererii.
Avocat Lăinescu C. pentru reclamanta P. T. având cuvântul, solicită admiterea acțiunii cu toate capetele de cerere pe care le-a formulat, anularea deciziei de impunere din oficiu emisa de intimata sub nr._/23.12.2013,a Deciziei nr.465/21.02.2014 prin care i-a fost respinsa contestația împotriva Deciziei de impunere din oficiu,constatând totodată nelegalitatea operațiunilor administrative ce au stat la baza emiterii actului dedus judecății, cu cheltuieli de judecată constând în taxă timbru, onorariu avocat și alte cheltuieli.
Pe cererea de chemare în garanție, solicită respingerea având în vedere culpa procesuală a pârâtei, deciziile contestate au fost emise de pârâtă și nu chemata în garanție, nu a avut raport juridic în raport de obiectul cauzei, iar aplicarea dispoz.art.23 din Legea 544/2004 nu au putere de emitere a deciziei de impunere, nu este organ fiscal.
Consilier juridic S. Gaiducovici pentru pârâta CAS D., solicită respingerea contestației și menținerea deciziilor emise și că nu putea fi avută în vedere hotărârea Curții de Apel București, conform motivelor din întâmpinare și a notelor scrise.
Solicită admiterea cererii de chemare în garanție conform motivelor invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față:
La data de 29.04.2014,reclamanta P. T., a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună
anularea Deciziei de impunere din oficiu emisa de intimata sub nr._/23.12.2013,a Deciziei nr.465/21.02.2014 prin care mi-a fost respinsa contestația impotriva Deciziei de impunere din oficiu,constatând totodată nelegalitatea operațiunilor administrative ce au stat la baza emiterii actului dedus judecații.
În fapt, reclamanmta a aratat că intimata a emis in mod nelegal,contrar dispozițiilor legale imperative si de stricta aplicare incidente in materia dreptului fiscal(atat material,cat si procedural),o decizie de impunere din oficiu - inregistrata de intimata sub nr._/23.12.2013,- decizie impotriva căreia am formulat contestația inregistrata sub nr.2952/24.01.2014; precizez ca aceasta contestație a fost respinsa de intimata prin Decizia 465/2014,- iar din observarea conținutului contestației mele,raportat la cele menționate in Decizia 465/2014 emisa de intimata se constata ca intimata mi-a respins contestația fara a analiza integral motivele de fapt si de drept invocate de către mine,iar argumentele invocate de intimata pentru respingerea contestației mele sunt contrare reglementarilor legale incidente si chiar contradictorii,-astfel incat solicit ca onorata instanța de judecata,prin controlul judecătoresc al acestor decizii, sa le inlature ca netemeinice si nelegale si,pe cale de consecința,sa dispună admite¬rea prezentei acțiuni.
Arat, ca intelege sa menține integral criticile formulate si temeiurile de drept arătate in contestația 2952/2014 si le reiterez in prezentul dosar,fara a le mai reproduce textual,iar in plus Va rog sa aveți in yedețre ca actele atacate sunt emise si cu incalcarea disp. art.l art.l si art.V ale OUG nr.l25/2011-publicata in M.Of.nr.938 din 30.12.2011,precum si cu incalcarea principiului neretroac-tivitatij reglementarilor legale conform căruia normele de drept material nu pot fi aplicate retroac¬tiv,- intimata încercând astfel sa eludeze prescripția dreptului de a stabili si/sau a dreptului de a cere executarea silita a comtributiilor de asigurări sociale de sănătate.
Dovada prezentei cereri o voi face cu înscrisurile sus-aratate, cu interogatoriul intimatei pe care Va rog șa o citați cu aceasta mențiune,precum si cu următoarele: documentele prevăzute in art.V al OLip! 125/2011 si protocolul nr.P/5282/_/2007 - documente aflate in posesia intimatei si care sunt necesare soluționării prezentului dosar,-astfel încit Va rog sa citați intimata cu mențiunea de a depune aceste documente fata de al căror conținut își rezervă dreptul de a completa si preciza cererea ce face obiectul prezentului dosar.
La data de 13 iunie 2014, pârâta CAS D., a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca netemeinica si sa mențineți cele doua acte administrative emise de instituția noastră ca temeinice si legale pentru următoarele considerente:
Casa de Asigurări de Sănătate D. a emis decizia contestata in baza art. 215, art. 256, art. 257, art. 261 si art. 288 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in sănătate, art. 35 alin. 1 si 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 precum si art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2003 provind Codul de procedura fiscala, ca urmare a nedepunerii declarației/declarațiilor privind obligațiile de constituire si plata la FNUASS datorase de alte persoane decât cele care desfășoară activitate in baza unui contract individual de munca, pentru perioada de prescripție fiscala, pe baza datelor transmise de ANAF, potrivit Protocolului P/5282/_/2007.
Natura veniturilor pentru care se calculează contribuția de asigurări sociale de sănătate, asa cum rezulta din actele emise de către ANAF este rezultatul veniturilor realizate din activități independente - cum de altfel si contestatoarea recunoaște.
In ceea ce privește obligativitatea contribuirii la FNUASS, dispozițiile legii nr. 95/2006, precum si art. 7 si 8 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 sunt imperative si prevăd: "Persoanele care desfășoară activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția ; Pentru veniturile realizate din activități independente, contribuția se plătește de persoana care le realizează" - dispoziții aplicabile tuturor persoanelor din aceasta categorie, nu numai acelor persoane care sunt deja asigurate si au încheiat un contract de asigurare.
Art. 208 pct.(3)din Legea nr. 95/2006 prevede: "Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii (....)
e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; "
Referitor la criticile contestatoarei vis-a vis de interpretatea eronata de către instituția a actelor normative in materie precizam: ; -
- Protocolul nr. P/5282/_/2007 nu adaugă la lege, acesta fiind încheiat in temeiul legii si in vederea realizării scopului avut in vedere de legiuitor, respectiv acela privind stabilirea obligațiilor la FNUASS in cazul persoanelor care nu si-au respectat obligația declarării contribuției la FNUASS. Protocolul incheiat intre CNAS si ANAF reprezintă un document care a permis comunicarea de către ANAF către CNAS a bazelor de date privind persoanele care realizează venituri din activități independente. In cazul in care reclamanta contesta datele referitoare la declarațiile depuse si comunicate de către ANAF, in baza cărora a fost emisa decizia de impunere, acesta are posibilitatea sa depună, in apărare, documente care sa justifice o eventuala diferența intre aceste date.
- Art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, cu modificările si completările ulterioare, permite emiterea deciziei de impunere in baza acestor date comunicate de ANAF, considerent pentru care apreciem ca actul administrativ contestat indeplineste condițiile legale cu privire la conținutul acestuia. Este inoportun sa se puna in discuție opozabilitatea acestui protocol fata de terți, intrucat scopul acestuia nu este acela de a produce efecte fata de terți ci de a furniza organului fiscal date in baza cărora CAS D. sa poată emite deciziile de impunere. Protocolul nu conferă si nici nu transfera competente, acestea fiind instituite prin lege.
- Nici Ordinul nr. 617/2007 nu adaugă la lege, acesta fiind emis in temeiul dispozițiilor art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) si (4), art. 216, art. 256 - 260, art. 261 alin. (2) si (4) si ale art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 7, ale art. 17 •alin. (5) si ale art. ?8 pct. 36 din Statutul Case; Naționale de A. de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006. Aspectele care vizează executarea silita a creanțelor la FNUASS nu au relevanta in cauza, având in vedere faptul ca decizia contestata reprezintă un titlu de creanța si nu un titlu executoriu, acesta urmând a fi pus in executare in cazul in care obligația prevăzuta in acesta nu este îndeplinita de către debitor, de către ANAF, in 15 zile de la comunicarea somației.
Cu privire la susținerea ca instituția noastră încearcă sa eludeze prescripția dreptului de a stabili sau de a cere executarea silita a contribuțiilor la FNUASS menționam ca, in conformitate cu prevederile art. 41 alin. 3 din Ordinul
nr. 617/2006, cu modificările si completările ulterioare, „Termenul de prescripție a
dreptului de stabilire, a dreptului de a cere executarea silită și a dreptului de a cere
compensarea sau restituirea contribuției se stabilește în același mod cu cel prevăzut
pentru obligațiile fiscale "
- conform art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003, cu modificările si completările ulterioare, „Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel." Conform alin. 2 al aceluiași articol, „Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța f fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel."
Astfel, instituția parată in mod corect și legal a emis pe numele reclamantei decizia de impunere"contestata în baza informațiilor comunicate de ANAF.
Având in vedere cele prezentate mai sus, solicită respingerea ca netemeinica contestația formulata împotriva actelor administrative emise de instituția noastră, cu consecința menținerii acestora ca temeinice si legale .
In drept - formulează prezenta întâmpinare in baza disp. art. art. 205 si urm. din Legea 134/2010 privind Cod Proc Civ.
In conformitate cu dispozițiile art. 411 alin (1) pct. 2 din Legea 134/2010 privind C. solicitam judecarea cauzei chiar si in lipsa noastră.
Pârâta CAS D. a formulat cerere de chemare în garanție a DGRFP C. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. D., solicitând admiterea acesteia conform motivelor invocate.
Analizând actele si lucrările cauzei instanța constata următoarele:
Parata Casa de Asigurări de Sănătate D. a emis decizia de impunere nr._/23.12.2013 in baza art. 215, art. 256, art. 257, art. 261 si art. 288 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in sănătate, art. 35 alin. 1 si 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 precum si art. 83 alin. 4 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, ca urmare a nedepunerii declarației/declarațiilor privind obligațiile de constituire si plată la FNUASS datorate de alte persoane decât cele care desfășoară activitate in baza unui contract individual de munca, pentru perioada de prescripție fiscala, pe baza datelor transmise de ANAF, potrivit Protocolului P/5282/_/2007.
S-a stabilit prin aceasta decizie in sarcina reclamantei suma de 1825 lei total contribuții.
Prin decizia nr.465/21.02.2014 a fost respinsa de către parata contestația formulata de reclamanta împotriva deciziei de impunere_/23.12.2013 .
Instanța constată că, dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia acestea au fost emise actele administrative contestate in prezenta cauza, a fost anulat prin hotărâre judecătorească.
Prin sentința civilă nr. 835/8.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 9._, irevocabilă prin decizia nr. 6192/17.09.2013 pronunțată de Î.C.C.J. au fost anulate în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al C.A.S. de emite decizii de impunere.
Prin aceasta sentință, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit art. 35 alin.1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 „ în conformitate cu art. 215 alin. 3 din Lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. 4, decizia de impunere emisă de organul competent al CAS precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului.
Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF ”.
De asemenea a constatat că dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 încalcă prevederile art. 86 alin. 1 din OG nr. 92/2003, potrivit cărora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent iar, potrivit art. 17 alin. 5 din același act normativ, organe fiscale sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale.
În concordanță cu dispozițiile legale mai sus citate s-a apreciat că organele Casei Naționale de A. de Sănătate nu sunt organe fiscale și pe cale de consecință, nu pot emite decizii de impunere.
De asemenea, Curtea de Apel București, a observat și că, „ potrivit art. 216 din Lg nr. 95/2006, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar potrivit art. 141 alin. 1 din acest din urmă act normativ, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod "de către organul de executare competent”.
Însă, Curtea de Apel București, a mai reținut că „ decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor reglementat de titlul VI al Codului de procedură fiscală, și nu un act de executare silită”.
Prin urmare, a apreciat că „ decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condițiile în care acesta din urmă este emis în mod separat conform art. 141 alin.4”.
Astfel ca, privitor la competența de a emite titluri executorii s-a apreciat de către Curte că această competență „ nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere”.
În concordanță cu dispozițiile legale mai sus invocate s-a considerat că „aceste competențe sunt stabilite de legiuitor în mod distinct”.
Sentința nr. 835 a fost pronunțată la data de 8 februarie 2012 de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a devenit irevocabilă la data de 17 septembrie 2013 fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 243/4.04.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 23 teza I din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ ,incidente în speță, „ hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Legea contenciosului administrativ reglementează efectele erga omnes ale hotărârilor judecătorești prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ, aceste hotărâri fiind astfel, similare sub aspectul efectelor, deciziilor Curții Constituționale ( art. 147 alin. final din Constituția României), dar și celor pronunțate de Î.C.C.J. în soluționarea recursurilor în interesul legii (art.330 indice7alin.4 din Codul de procedură civilă), ambele general obligatorii, cu putere numai pentru viitor, ca efect al publicării acestora în Monitorul Oficial al României, partea I.
Efectele hotărârii judecătorești de anulare în tot sau în parte a unui act administrativ cu caracter normativ se răsfrâng, pe de o parte direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost solicitată anularea actului respectiv, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismului juridic prevăzut de art. 23 din Lg nr. 554/2004, și în alte cauze.
În conformitate cu prevederile art. 23 din Lege, hotărârile judecătorești de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ „ sunt general obligatorii și au putere pentru viitor” ceea ce presupune că, după publicarea în Monitorul Oficial, acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, ci numai în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Astfel ca, sentința nr. 835/2012 a Curții de Apel București de anulare a dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007, în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere, nu poate fi ignorată în privința actelor administrative emise în temeiul unor dispoziții a căror nulitate a fost contestată, atâta vreme cât litigiul nu a fost definitiv soluționat până la data publicării acesteia în Monitorul Oficial.
Efectele hotărârii judecătorești de anulare a dispozițiilor actului administrativ normativ, așa cum s-a arătat anterior în considerentele prezentei decizii, sunt similare cu cele ale declarării neconstituționalității unei prevederi legale dar și cu cele ale admiterii recursului în interesul legii.
Deoarece art. 9 din Lg nr. 554/2004 reglementează protecția dreptului sau interesului legitim vătămat și recuperarea prejudiciului creat prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale, chiar ca urmare a invocării excepției de neconstituționalitate în altă cauză, este legal ca, și în această situație să existe posibilitatea înlăturării consecințelor juridice produse de acte administrativ fiscale emise în baza unui act normativ anulat.
Prin urmare după rămânerea irevocabilă a Sentinței anterior menționate - 17.09.2013 -, cele decise de Curtea de Apel București – și anume că organele competente ale Caselor de A. de sănătate nu au posibilitatea de a adopta Decizii de Impunere pentru contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, o astfel de prerogativă revenind organelor fiscale -, sunt obligatorii pentru Casele județene de A. de sănătate, astfel încât aceste instituții nu mai pot emite Decizii de Impunere ulterior datei de 17.09.2013.
În mod similar, după publicarea în Monitorul Oficial a Sentinței civile nr. 835/08.02.2012, instanțele judecătorești investite a soluționa acțiunile prin care se solicită anularea unor Decizii de Impunere adoptate de C.A.S., nu pot face abstracție – atunci când analizează legalitatea unor astfel de acte administrative -, de cele stabilite în mod irevocabil de către Curtea de Apel București, ci sunt ținute a lua în considerare faptul că a fost anulat în mod parțial art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 – text de lege care conferea posibilitatea organului competent al CAS prerogativa de a adopta decizii de impunere pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Pârâta a invocat faptul că prevederile art. V alin. 2) și 7) din O.U.G. 125/2011 – care modifică și completează Codul fiscal (Legea 571/2003) statuează "2) Competența de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum și perioadei 1 ianuarie - 30 iunie 2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 și, totodată, pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade", respectiv "7) După stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice potrivit alin. (2), casele de asigurări sociale transmit Agenției Naționale de Administrare Fiscală o copie a titlurilor în care sunt individualizate contribuțiile sociale astfel stabilite, până cel târziu la data de 30 iunie 2013" -, îi confereau prerogativa de a administra contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice, prin noțiunea de administrare înțelegându-se inclusiv posibilitatea de "stabilire" a contribuțiilor, prin emiterea Deciziilor de Impunere.
În primul rând, este de remarcat că respectivele dispoziții au intrat în vigoare în data de 01.01.2012, așadar erau în vigoare la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 835/08.02.2012 și, ca atare, ar fi trebuit invocate în apărare în fața Curții de Apel București sau, eventual, în fața instanței de recurs.
În al doilea rând, este de remarcat că art. V alin. 2) din O.U.G. 125/2011 face trimitere în mod expres la "legislația specifică aplicabilă fiecărei perioade" – din moment ce, în mod evident, acest act normativ nu poate produce efecte decât pentru viitor, nu și pentru perioade anterioare intrării în vigoare întrucât, în caz contrar, ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României – or, Curtea de Apel București, analizând cadrul normativ în vigoare la momentul adoptării hotărârii anterior menționate, a apreciat că, din coroborarea prevederilor Legii 95/2006 cu dispozițiile O.G. 92/2003, se desprinde concluzia că Deciziile de Impunere pot fi emise doar de organul fiscal competent – A.N.A.F și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale -, nu și de către Casele de A. de sănătate.
În consecință, chiar dacă pârâta a primit - în baza Protocolului încheiat C.N.A.S și A.N.A.F. - Declarațiile de venit care certificau faptul că reclamanta a realizat – în perioada 2007-2012, venituri din activități independente, nu avea - ulterior rămânerii irevocabilă a Sentinței civile nr. 835/08.02.2012 -, competența de întocmi Decizii de Impunere în cuprinsul cărora să fie evidențiată cota de contribuție datorată de persoanele fizice la Fondul Național al Asigurărilor de Sănătate pentru respectivele venituri, o astfel de prerogativă revenind unităților subordonate A.N.A.F.
Or, în contextul în care respectiva Sentință a rămas irevocabilă în data de 17.09.2013 iar Decizia de Impunere contestată a fost adoptată în data de 23.12.2013, pârâta a procedat în mod nelegal, astfel încât reclamanta este îndreptățită a obține desființarea atât a Deciziei de Impunere nr._/23.12.2013, cât și a Deciziei nr. 419/21.02.2014 – prin care, în mod eronat, a fost respinsă Contestația declarată împotriva Deciziei de Impunere.
Pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă cererea de chemare în judecată, cu consecința anulării actelor administrative anterior menționate.
Totodată, instanța va da eficiență prevederilor art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ. și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 670 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – reprezentând contravaloarea taxei de timbru, onorariu avocat precum si contravaloarea cheltuielilor privind xerocopiere inscrisuri
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de instituția pârâtă în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., instanța reține că, potrivit disp. art. 72 alin. 1 N. C.pr.civ., „Partea poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte, cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri”.
Textul de lege anterior menționat implică faptul că, între persoana care formulează o astfel de cerere și chematul în garanție există anumite raporturi juridice care îndreptățesc pe cel care introduce acțiunea să pretindă o anumită prestație din partea chematului în garanție. Or, între pârâtă și chematul în garanție nu există raporturilor juridice preexistente care să îi permită CAS D. să o acționeze pe A.J.F.P. D. și să-i solicite să-i achite cheltuielile de judecată, în ipoteza în care pârâta va fi obligată, la rândul său, la plata unor astfel de cheltuieli. Este adevărat că, în baza Protocolului încheiat C.N.A.S și A.N.A.F. au fost transmise pârâtei Declarațiile de venituri pe care reclamanta le-a depus la organele fiscale, însă acest aspect nu îndreptățește concluzia că instituția chemată în garanție ar avea vreo responsabilitatea în ceea ce privește emiterea Deciziei de Impunere contestate. Răspunderea pentru întocmirea actului administrativ-fiscal anterior menționat revine în exclusivitate pârâtei CAS D., care a calculat contribuții datorate FNUASS pentru veniturile realizate din activități independente deși, nefiind organ fiscal, nu era îndreptățită să evidențieze respectivele contribuții. Afirmația că "responsabilitatea cu privire la realitatea datelor in baza cărora instituția pârâtă a întocmit actul administrativ contestat revine in mod exclusiv organului fiscal", este lipsită de relevanță juridică, din moment ce reclamanta nici nu a pretins că sumele evidențiate în cuprinsul Declarațiilor de venituri ar fi fost transmise în mod incorect.
Date fiind aspectele prezentate anterior, urmează a fi respinsă cererea de chemare în garanție intentată, ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta P. T., cu domiciliul în C., ., jud.D., în contradictoriu cu pârâta C. deAsigurări de Sănătate D., cu sediul în C., . nr.8, jud.D., având ca obiect anulare act administrativ.
Dispune anularea Deciziei de Impunere nr._/23.12.2013, precum și a Deciziei nr. 465/21.02.2014.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., ca fiind neîntemeiată.
Obligă parata la plata către reclamanta a sumei de 670 lei reprezentând cheltuieli de judecata
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2014.
Președinte, M. O. | ||
Grefier, C. A. |
Red.M.O.
Tehn. C.A.
5ex./14.01.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 3049/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 3050/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
