Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 02-12-2014, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 29567/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 836/2014

Ședința publică de la 02 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. S.

Judecător E. S.

Grefier L. V. N.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul C. F. A. - LA AV. SCPA G. ȘI ASOCIAȚII SCA, împotriva sentinței civile nr. 7437/23.05.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. L. A MNICIPIULUI C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție pl nr_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Instanța, constatând dosarul în stare de judecată, reține cauza pentru soluționarea apelului.

INSTANȚA

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 7437/23.05.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ s-a respins plângerea formulată de către petentul C. F. A., Având C.N.P.-ul_, cu domiciliul în C., ..2, ., ., județul D., în contradictoriu cu intimata P. L. A MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., .. 22, J. D. ca neîntemeiată .

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.08.2013, încheiat de intimata POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C. s-a dispus sancționarea petentului cu amenda de 320 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.100 alin.2 și art.108 alin.1 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2001 Rep., reținându-se că la data de 03.08.2013, la ora 10,38, a staționat voluntar cu autoturismul marca F., cu numărul de înmatriculare_ în stația taxi marcată și semnalizată corespunzător, obstrucționând accesul taxiurilor în stație, fiind efectuate fotografii la fața locului.

Prin urmare, instanța a apreciat că petentul C. F. A. nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.100 alin.2 și art.108 alin.1 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2001 Rep., întrucât la data de 03.08.2013, la ora 10,38, nu a staționat voluntar cu autoturismul marca F., cu numărul de înmatriculare_ în stația raxi marcată și semnalizată corespunzător și nu a obstrucționat accesul taxiurilor în stație, faptele fiind probate și cu declarația martorei S. C.-M., propusă de către petent și audiată sub prestare de jurământ .

Mai mult decât atât, instanța a constatat că petentul C. F. A. nu a condus autoturismul marca F., cu numărul de înmatriculare_, acesta fiind condus de către soția sa, respectiv C. S., fapt rezultat și din declarația martorei propusă de petent și din înscrisurile atașate de către intimată.

În sensul celor reținute mai sus, instanța a admis plângerea formulată de către petentul C. F. A., în contradictoriu cu intimata P. L. A MUNICIPIULUI C., ca întemeiată, dispunându-se anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/04.08.2013, ca netemeinic și nelegal, fiind exonerat petentul de plata amenzii aplicate .

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul C. F. A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 7437/23.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._, în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate de subsemnatul C. F. A., împotriva Procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/04.08.2013 întocmit de Poliția Locală a Municipiului C., iar pe fond, anularea Procesului - verbal . nr._/04.08.2013 întocmit de Poliția Locală a Municipiului C., cu consecința înlăturării sancțiunilor contravenționale aplicate, a exonerării subsemnatului de la plata amenzii în cuantum de 320 lei, a ștergerii celor 4 puncte amendă și 3 puncte de penalizare.

În fapt, la data de 04.08.2013, prin Procesul - verbal ., nr._/04.08.2013. întocmit de P. L. a Municipiului C., în temeiul art. 7, lit. h din Legea nr. 155/2010, art. 100, alin. 2, art. 108, alin. 1, lit. b, pct. 7 din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, am fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei, 4 puncte amendă și 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare al OUG 195/2002.

Agentul constatator a reținut că, în data de 03.08.2013, în jurul orei 10.38 as fi staționat voluntar cu auto marca F. cu numărul de înmatriculare_, in stația TAXI, marcata si semnalizata corespunzător, obstrucționând accesul taxiurilor in stație.

Astfel, s-a constatat că ar fi încălcat prevederile art. 143 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare al OUG 195/2002, dispunându-se, în consecință, sancționarea subsemnatului cu amendă contravențională în cuantum de 320 lei, 4 puncte amendă și 3 puncte de penalizare.

La data de 05.09.2013 reclamantul a formulat plângere contravențională împotriva Procesului-verbal de contravenție ., nr._/04.08.2013, întocmit de Poliția Locală a Municipiului C..

Plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu martorul S. C. -M..

Prin Sentința Civilă nr. 7437/23.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de subsemnatul împotriva Procesului-verbal ., nr._/04.08.2013, întocmit de Poliția Locală a Municipiului C..

Consideră că sentința civilă nr. 7437/23.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._ este nelegală, întrucât există contradicție între considerentele și dispozitivul acesteia.

În acest sens, arată că instanța de fond a reținut în mod corect în considerentele hotărârii că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. 2 și art. 108 alin. 1 din Regulamentul de Aplicare a OUG nr. 195/2002, întrucât la data de 03.08.2013 nu a staționat voluntar cu autoturismul marca F., cu numărul de înmatriculare_ în stația de taxi marcată și semnalizată corespunzător și nu a obstrucționat accesul taxiurilor în stafie.

De asemenea, tot în considerente, instanța a reținut, în mod corect, că petentul nu a condus autoturismul marca F., cu nr. de înmatriculare_, acesta fiind condus de către soția sa, respectiv Căpitanii S., fapt ce a rezultat și din declarația martorei propusă de subsemnatul cât și din înscrisurile atașate de către intimată.

Mai mult decât atât, în concluzionarea celor arătate, instanța a statuat că urmează a admite plângerea formulată de către petentul CĂPITANII F. A., ca întemeiată, dispunându-se anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/04.08.2013, ca netemeinic și nelegal, fiind exonerat petentul de la plata amenzii aplicate.

Cu toate acestea, instanța de fond, prin dispozitivul Sentinței Civile nr. 7437/23.05.2014 pronunțată în Dosarul nr._ a dispus respingerea plângerii formulată de către petentul CĂPITANII F. A. în contradictoriu cu intimata Poliția Locală a Municipiului C., ca neîntemeiată.

Potrivit art. 425 din NCPC alin. 1 lit. b, hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Ori, având în vedere că din ansamblul probelor administrate a rezultat că subsemnatul nu am săvârșit contravenția menționată în cuprinsul procesului verbal contestat, și că instanța de fond a reținut acest aspect în considerentele hotărârii, apreciază că sentința civilă nr. 7437/23.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. este nelegală, întrucât există contradicție între considerentele și dispozitivul acesteia.

Prin urmare, pentru ca soluția să se întemeieze pe motivele de fapt și de drept reținute în mod corect în considerentele hotărârii atacate, consider că se impune admiterea apelului și schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 7437/23.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._, în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate de subsemnatul și anulării procesului verbal de contravenție contestat.

În drept invocă dispozițiile art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă. In dovedirea apelului, înțeleg să mă folosesc de proba cu înscrisuri precum și orice alte mijloace de probă necesare soluționării juste a cauzei.

Intimata Poliția Locală a mun. C. nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că apelantul petent critică starea de fapt reținută de instanța de fond si modul in care au fost apreciate probele administrate in cauza.

De asemenea, se invoca neconcordanta considerentelor cu dispozitivul hotararii. In acest sens se constata ca in dispozitivul sentintei atacate solutia pronuntata a fost aceea a respingerii plangerii contraventionale, insa in cuprinsul considerentelor prima instanta a redat argumente de temeinicie a plangerii, mentionand solutia de admitere a plangerii si anulare a procesului verbal de contraventie, retinand ca starea de fapt descrisa in actul sanctionator a fost infirmata prin probele administrate in cauza.

Prin urmare, criticile apelantului privind dispozitiile contradictorii din cuprinsul sentintei atacate sunt intemeiate, motiv pentru care instanta de apel va analiza cauza sub toate aspectele, potrivit dispozitiilor art. 476 si urm. C.p.c.

Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța examineaza legalitatea și temeinicia procesului verbal.

Sub aspectul legalității, se constata ca procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

Singurul motiv de nelegalitate si netemeinicie invocat de petent este dat de persoana vinovata de savarsirea faptei, acesta mentionand ca sotia sa a condus autoturismul la data de 03.08.2013 si se face vinovata de incalcarea dispozitiilor art. 143 din HG 1391/2006.

In acest sens se constata ca, in data de 03.08.2013 autoturismul F. cu nr. De inmatriculare_ era stationat voluntar neregulamentar in statia Taxi, marcata si semnalizata corespunzator, asa cum reiese din plansele fotografice depuse la dosar. La aceeasi data a fost emisa Dispozitia de ridicare 14/03.08.2013 (fila 39) si Fisa autoturismului stationat neregulamentar (fila 38).

Autoturismul a fost ridicat de catre petent, potrivit mentiunilor efectuate in cuprinsul fisei autoturismului, in care se face mentiunea ca petentul, in calitate de conducator auto al autovehiculului_ a stationat neregulamentar pe . ce este insusita de petent prin semnare.

Prin urmare, potrivit declaratiei sale data cu ocazia ridicarii autoturismului, petentul este cel ce a condus autoturismul in cauza, iar in baza acestei declaratii a fost incheiat, in data de 04.08.2013, procesul verbal de contraventie contestat, astfel ca starea de fapt retinuta de agentul constatator in cuprinsul procesului verbal, in ceea ce priveste persoana ce se face vinovata de incalcarea dispozitiilor 143 din HG 1391/2006, este in conformitate cu declaratia petentului.

Faptul ca ulterior, cu ocazia formularii plangerii contraventionale, petentul si-a schimbat declaratia, sustinand ca sotia sa a condus autoturismul la acea data, nu prezinta relevanta, iar instanta nu va avea in vedere declaratiile martorilor audiati, intrucat este evidenta intentia petentului de a se sustrage raspunderii contraventionale.

Atata timp cat procesul verbal de contraventie a fost incheiat in considerarea declaratiei petentului cu privire la persoana ce conducea autovehiculul in cauza, se apreciaza ca actul sanctionator este legal si temeinic.

Prin urmare, criticile formulate atat in fata primei instante, cat si a instantei de apel sunt neintemeiate.

Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 480 NCPC și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente alte motive de ordine publică, instanța va mentine solutia de respingere a plangerii contraventionale pronuntata de prima instanta, pentru considerentele anterior expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul declarat de apelantul C. F. A. - LA AV. SCPA G. ȘI ASOCIAȚII SCA, cu sediul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 7437/23.05.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. L. A MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., ., nr. 7, jud. D..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2014.

Președinte,

A. M. S.

Judecător,

E. S.

Grefier,

L. V. N.

Red. A.S./07.01.2015

L.N. / 4 ex./09 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 02-12-2014, Tribunalul DOLJ