Pretentii. Sentința nr. 1634/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1634/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 2366/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA Nr.1634/2014
Ședința publică de la 06 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul T. R. N., în contradictoriu cu pârâții S. F. ORĂȘENESC S. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică av. I. D. pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În aplicarea dispozițiilor art.131 NCPC, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezentul litigiu, în raport de obiectul cauzei, care reclamă aplicarea legii 554/2004 și dispozițiile art.10 din această lege.
Se acordă cuvântul asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SFO S. prin întâmpinare.
Av. I. D., pentru reclamant, solicită respingerea excepției invocată de pârâtă, conform susținerilor din răspunsul la întâmpinare și menționează că nu mai are alte solicitări.
Instanța, constatând terminată cercetarea judecătorească, acordă cuvântul asupra fondului acțiunii.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 14.02.2013 reclamantul T. R. N. a chemat în judecată pe pârâții S. F. ORĂȘENESC S. și AFM solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună: obligarea pârâtei, la restituirea sumei de 5775 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală, și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism în 2007, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare la prima înmatriculare în cuantum de 5775 lei.
Precizează faptul ca a făcut cerere către organul fiscal in vederea recuperării taxei de poluare.
Consideră ca plata acestei taxe numita taxa pe poluare pentru autovehicule constituie obligație legală, derivată din reglementările Codului F., contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului.
Art. 90 par. l din Tratatul de Instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare". Potrivit aceluiași articol aliniat 1 deci se interzice discriminarea intre produsele importate si cele aparținând pieței interne si care sunt de aceeași natura, iar aliniatul 2 interzice regimurile de protecție împotriva produselor concurente.
Potrivit art.23 din același Tratat, comunitatea are la baza uniunea vamala, care instituie libera circulație a mărfurilor si care implica interzicerea taxelor vamale, dar si a altor taxe in comerțul dintre statele membre.
Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.
Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.
Susține faptul ca aceasta taxa a fost introdusa încălcând normele dreptului comunitar, iar instanța de judecata ,ca instanța comunitara este obligata a constata ca reglementările interne sunt contrare normelor dreptului comunitar, si sa refuze aplicarea legislației naționale neconforme cu aceasta. A se avea in vedere cauza Simmenthal (1976), in care CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. Astfel instanța a constata ca suma plătită de către reclamant nu era datorata potrivit legislației comunitare, pe cale de consecința taxa plătită trebuie restituita, reclamantul fiind îndreptățit si la plata dobânzii legale, stabilita conform Codului de procedura fiscala.
In drept a invocat art. 90 si 23 din Tratatul de instituire a Comunității Europene; hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV; hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia; cauza Simmenthal (1976) CJE; art.148,alin 2,4 din Constituția României; art.21 alin 4 si 117 din Cod pr.fisc.; Lege 554/2004, art.274 alin. 1 Cod procedura civila, art.242 alin 2 Cod Procedura Civila.
Pârâta SFO S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii, ca prescrisă.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism folosit, încheind în acest sens contract de vânzare-cumpărare.
În vederea înmatriculării autoturismului și în aplicarea prevederile art. 2141 Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5775 lei, așa cum rezultă din chitanța fiscală . nr._/22.06.2007.
După . dispozițiilor OUG 50/2008 și ulterior ale legii 9/2012, reclamantul a solicitat restituirea taxei, prin cererea înregistrată în data de 11.07.2011;
Organul fiscal a adus la cunoștința reclamantului dispozițiile legii 9/2012 potrivit cărora se restituie diferența dintre taxa de poluare achitată în temeiul OUG 50/2008 și cea calculată în baza prezentei legi, dacă prima taxă este mai mare decât cea de-a doua.
Asupra excepției prescripției, instanța o apreciază neîntemeiată și o va respinge în consecință.
În drept, potrivit art.135 din OG 92/2003 Prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea: Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Întrucât reclamantul a efectuat plata la data de 22.06.2007, iar restituirea se poate solicita de la această dată, termenul de prescripție începe să curgă de la 1 ianuarie 2008 și se împlinește la 31 decembrie 2012.
Cu toate acestea, se constată că reclamantul a solicitat restituirea taxei prin cererea depusă la 11.07.2011, deci în cadrul termenului de prescripție, dată la care organul fiscal a recunoscut îndreptățirea reclamantului ala restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea stabilită de OUG 50/2008; acest răspuns operează ca o întrerupere a termenului de prescripție.
Pe fondul cauzei, instanța reține că taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art. 2141 și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Conform dispozițiilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul F. prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehicule, iar după modificarea acestei legi prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate cât si scutiri de la plata taxei.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art.110) " (1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție"
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similar
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hot.Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă aceasta taxa creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
"În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente" (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art.110 TCE (fost 90), a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De altfel, incompatibilitatea dreptului intern cu legislația europeană a fost sesizată de Comisia Europeană care, la 21.03.2007, a emis comunicatul de presă IP/07/372 prin care a informat că modalitatea de impozitare a autovehiculelor în Malta și România încalcă dreptul comunitar și a trimis notificări oficiale celor două state în vederea modificării legislative, urmând ca în caz de neconformare să declanșeze „procedura infringement”, procedură pentru constatarea neîndeplinirii de către un stat a obligațiilor ce decurg din tratatele comunitare.
S-a semnalat de către Comisie că normele privind taxa de înmatriculare auto, conduc la o discriminare pentru autovehiculele second-hand importate, din alte state membre ale Uniunii Europeană, în România, în raport cu autoturismele similare deja înmatriculate în țară.
Modul de taxare introdus prin art. 2141-2143 Cod fiscal era din acest punct de vedere chiar opusul celui impus de jurisprudența CEJ, deoarece cuantumul taxei creștea odată cu vechimea autovehiculului.
Sub presiunea Comisiei și a procedurii de infringement declanșate, Guvernul a adoptat un nou act normativ, respectiv – Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, intrată în vigoare la 01.07.2008, care a abrogat art. 2141 din Legea nr. 571/2003 privind Codul F..
Față de cele prezentate, instanța apreciază că taxa achitată în temeiul art. 2141 din Legea nr. 571/2003 apare a fi nedatorată.
Este adevărat că art. 11 din OUG 50/2008 prevede că "se restituie doar taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule", însă soluția propusă de art. 11din OUG nr.50/2008 este nelegală și inaplicabilă întrucât, statul român nu poate fi îndreptățit să păstreze o taxă sau o parte dintr-o taxă prelevată cu încălcarea dreptului comunitar și totodată nu poate aplica retroactiv o nomă juridică pentru a determina o taxă care ar fi fost datorată la data primei înmatriculări anterior intrării în vigoare; aceeași soluție este preluată și de legea 9/2012 care a abrogat OUG 50/2008 și chiar de OUG 9/2013.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție și art.1 din codul civil.
Nu este posibilă nici o compensare juridică sau financiară între sumele deja achitate si sumele calculate conform noii ordonanțe, deoarece nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior în contul bugetului statului (taxa de primă înmatriculare) și sumele care ar fi ipotetic datorate in temeiul OUG nr. 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare) și ulterior în teemeiul legii 9/2012, întrucât cele două prelevări au naturi juridice diferite (acciza, respectiv taxa de mediu) și se fac venit la două componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat, respectiv bugetul F. de mediu).
După cum se poate cu ușurință observa, noua taxă introdusă prin OUG nr. 50/2008 are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Pentru cele expuse, va fi admisă acțiunea și obligați pârâta să restituie reclamantului suma de 5775 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată conform chitanței . nr._/22.06.2007 în temeiul art.2141-2143 Cod fiscal.
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Se constată că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea de chemare în judecată, nefiind făcută dovada unei astfel de solicitări adresate organului fiscal (în cererea adresată organului fiscal, depusă la dosar, nu se face referire la acordarea dobânzii). În aceste condiții reclamantul nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal.
Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale la suma achitată, va fi respins.
În aplicarea art. 453 NCPC, va obliga pârâții la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 300 lei, reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul T. R. N., domiciliat în S., ., ., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții S. F. ORĂȘENESC S., cu sediul în S., ., jud. D., și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 5775 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, achitată cu chitanța . nr._/22.06.2007.
Respinge cererea de acordare a dobânzii.
Obligă pârâții la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică din 6 mai 2014.
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 5 ex./08 Mai 2014
C.I./M.M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1670/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 807/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
