Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 113/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 113/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 16055/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 113/2014

Ședința publică de la 05 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. V.

Judecător J. S.

Grefier L. M.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelantul C.N.A.D.N.R. SA – C. și pe intimat S. I., împotriva sentinței civile numărul_/19.09.2013, pronunțată de Judecătoria C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.

Instanța constată că apelul este declarat în termen.

Instanța în baza art. 34 alin .2 OG 2/2001 și art. 95 pct. 2 C. pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a reținut spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentința civilă numărul_/19.09.2013, pronunțată de Judecătoria C. s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul S. I., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA – C., a fost anulat procesul verbal de contravenție . 13 nr._ din 24.04.2013 emis de C.- SA București și a exonereat petentul de sancțiunile aplicate și de măsurile luate.

Pentru a se pronunța astfel, s-a retinut ,ca situatie de fapt,că prin procesul verbal de contraventie . nr._ din 24.04.2013, emis de intimatul C. SA-Bucuresti a fost sacționat petentul cu amendă contravențională în sumă de 250 lei ,reținîndu-se de organul constatator că în urma controlului efectuat de acesta in baza de date privind traficul rutier pe raza DN65 LA KM 09 +200 m,pe raza localitatii Pielesti a fost depistat autoturismul ,categoria A, cu nr._ , circulind in data de 01.04.2013,orele 06,24 fara a detine rovinieta valabila. Fapta retinuta in sarcina petentului nu este dovedita prin alte probe materiale in afara procesului verbal precizat si contestat care se bucura doar de o prezumtie relativa de legalitate,conform literaturii de specialitate si practicii judecatoresti consolidata in acest domeniu, până la proba contrara ce ar fi efectuata in aparare.Pe de alta parte,potrivit jurisprudentei CEDO,o cauza in care se contesta un proces verbal de contraventie sub aspectul faptelor retinute de agentul constatator se judeca dupa procedura cauzelor penale in care faptuitorul se bucura de o prezumtie legala de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia ci partea care acuza este obligata sa produca probe care sa-i sustina faptele acuzate iar procesul verbal de contraventie,un inscris singular fara alte probe materiale care sa confirme aspectele mentionate in cuprinsul sau nu este de natura a face dovada absoluta,dincolo de orice indoiala, a veridicitatii celor consemnate de agentul constatator care se comporta in aceasta ipostaza ca un veritabil acuzator,respectiv un procuror care intocmeste un rechizitoriu privind faptele ce le acuza unei persoane dar pe care este obligat conform dispozitiilor legii romine cit si art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului sa le si probeze.

Din continutul imaginii foto,depusa in copie xerox ,pe o coala tip A4,avind un continut impropriu,neconcludent,reprezentat de un fond negru avind inserat pe fond alb nr.de inmatriculare_ depuse la dosarul cauzei de intimat ca reprezentind inregistrari video de la fata locului din data de 10.04.2013,orele 11,29, efectuate cu aparatul video tip ANRP (f.16) pentru a-si sustine acuzarea nu rezulta cu certitudine ca pe tronsonul de drum indicat a circulat autoturismul aratat condus de petent. Dealtfel imaginea foto depusa prin calitatea sa indoelnica,ce nu contine inserata electronic o data certa si nici imagini de detaliu privind tronsonul de drum din localitatea Pielesti,jud.D. si care are alaturat imaginii o legenda privind istoricul faptei depistata ale carei date nu coincid,ca zi si ore,cu datele retinute de agent in continutul procesului verbal de contraventie nu este de natura a fi considerata ca proba legala,pertinenta ,concludenta si utila conform dispozitiilor legale in materie. Dimpotriva ,din continutul inscrisurilor depuse de petent in sustinerea netemeiniciei procesului verbal de contraventie rezulta ca petentul nu mai este proprietarul autoturismului marca Volkswagen Golf cu nr._ intrucit a transmis proprietatea acestuia catre cumparatorul si actualul proprietar G. A. C. din .,conform contractului tipizat de vinzare a unui vehicol folost din data de 09.02.2011 coroborat cu declaratia fiscala nr.5797/11.02.2011 data de petentul vinzator la Primaria Ostroveni,compartimentul taxe si impozite prin care a solicitat scoaterea acestui autovehicol din evindenta fiscala de la rolul sau dar si cu continutul adresei cu nr.3957/07.05.2013 inaintata la dosarul cauzei de Primaria comunei Ostroveni care confirma faptul ca auto cu nr._ nu se mai afla in evedentele sale fiscale fiind vindut numitului G. A. C. de la data de 09.02.2011, astfel ca in aceste imprejurari de fapt nu poate fi retinuta in sarcina petentului contaventia prevazuta de disp.art.8 alin 1 din OUG.nr.15/2002 intrucit nefiind rasturnata prezumtia de nevinovatie garantata de lege in favoarea petentului rezulta ca fapta contraventionala prezumtiva nu estecomisa de petent, care, mai la data de 01.04.2013 mentionata de agent,nu mai era nici proprietarul si nici utilizatorul autoturismului descris mai sus.Nu poate fi retinuta afirmatia intimatei in sensul ca vinzarea efectuata de petent nu ar fi valabila si ca proprietatea acestuia nu s-ar fi transmis in mod legal de la persoana sa catre persoana cumparatorului in conditiile in care nu a radiat autoturismul de pe numele sau in evidentele MAI-IPJ D. intrucit codul civil in vigoare la data tranzactiei,09.02.2011, reglementind contractul de vinzare-cumparare nu a inserat conditia radierii proprietatii intre conditiile esentiale de validitate ci a prevazut ca “vinderea este perfectaintre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator indata ce partile s-au inteles asupra lucrului si asupra pretului”iar predarea bunului mobil,in speta autoturismul folosit,s-a putut face prin remiterea materiala a acestuia sau prin remiterea titlului care i-a permis cumparatorului sa preia bunul in orice moment. Potrivit dispozitiilor art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002-codul rutier-,noul proprietar avea obligatia, ca in termen de 30 de zile de la dobindirea proprietatii asupra autoturismului, sa inmatriculeze pe numele sau autoturismul cumparat de la petent inainte de a-l pune in circulatie,respectiv prin atribuirea unui nr. de inmatriculare,eliberarea unui certificat de inmatriculare ,a placutelor cu nr. de inmatriculare toate aceste operatiuni fiind efectuate simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii a fostului proprietar.Nu poate fi retinuta culpa petentului,ca fost proprietar al autoturismului in privinta careia a transmis proprietatea sa,ca noul proprietar nu a respectat dispozitiile legale aratate mai sus si nu a efectuat demersurile necesare pentru a obtine autorizatie provizorie sau permananta de circulatie pe numele sau. Procesul verbal de contraventie contestat este suscectibil de a fi criticat sub aspectul legalitatii si pentru faptul ca agentul constatator nu are aplicata semnatura olografa pe acesta in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare in aceasta materie a regimului contraventiilor,semnatura electronica si generarea electronica fiind prevazuta in mod expres de legiuitor doar prin art.7 din Legea nr.455/2001 privind regimul jurudic al semnarii documentelor generate in modalitatea electronica in relatiile economice derulate intre agentii economici,forma electronica reprezentind o colectie de date generate electronic si destinate a fi citite prin intermediul unui programinformatic dar nu este prevazuta in actele normative privind contraventiile care sunt constatate prin procese-verbale de contraventie tipizate ,expres aratat tipul acestora de catre legiuitor in anexele legilor adoptate si acestea nu sunt prevazute a fi citite prin program informatic iar legea cadru ,OG nr.2/2001,privind regimul juridic al contraventiilor are stipulat in art.17 ca procesul verbal de contraventie trebuie sa contina,sub sanctiunea nulitatii,semnatura personala,olografa a agentului care a constatat fapta.

F. de imprejurarile de fapt si de drept aratate plingerea contraventionala este intemeiata urmind a fi admisa cu consecinta anularii procesului verbal de contraventie contestat si exonerarea petentului de plata amenzii ce i-a fost aplicata.

În drept ,au fost retinute disp.atr.1,art.16-17 și art.34 din OG.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor in baza carora instanta de judecata a avut competenta legala sa verifice legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie contestat si sa decida asupra sanctiunilor aplicate.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel C.N.A.D.N.R. – S.A., solicitând admiterea apelului și pe fond respingerea plângerii.

În cuprinsul motivelor de apel a arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut că emiterea înscrisului electronic nu poate fi asimilată cu încheierea unui proces-verbal de contravenție și au fost respectate prevederile art. 6 și art. 7 din O.G. 2/2001.

Arată apelantul că p.v. a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse, la data constatării contravenției, pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, neexistând rovinieta valabilă.

Susține, de asemenea apelantul că p.v a fost emis prin sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul a fost identificat prin interogarea bazei de date a MAI- Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor .

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond.

Arată intimatul că instanța de fond a făcut o interpretare corectă asupra nulității p.v. cât și asupra persoanei care are calitate de proprietar a autoturismului.

Susține de asemenea că obligația transcrierii dreptului de proprietate îi revine noului proprietar în termen de 30 zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art. 476 alin. 1, art. 477 și art. 479C.p.civ., instanța apreciază că apelul este fondat și, procedând la rejudecarea fondului, va respinge plângerea contravențională formulată, având în vedere următoarele considerente:

Prin plângerea contravențională formulată, intimatul petent a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . 13 nr._/24.04.2013 întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C., invocând lipsa calității sale de proprietar asupra vehiculului, la data săvârșirii contravenției, arătând că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09.02.2011, petentul a vândut autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_ către G. A. C. .

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că prin procesul verbal de contravenție . 13 nr._/24.04.2013 s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 01.04.2013, pe DN 65 km 9 +200 m, pe raza localității Pielești, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, petentul fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.

Verificând sub aspectul legalității procesului verbal, din punctul de vedere al formei sale, tribunalul reține că instanța de fond, în mod greșit a constatat că lipsește cu desăvârșire semnătura olografă a agentului constatator. A mai apreciat instanța de fond că semnătura electronică nu poate substitui semnătura olografă a agentului constatator, iar atâta timp cât, prin OG 15/2002 nu s-a prevăzut expres posibilitatea de a fi semnate și transmise în formă electronică procesele verbale de contravenție, se aplică dreptul comun în materia contravențiilor, respectiv dispozițiile OG 2/2001.

Tribunalul constată, însă, că au fost respectate dispozițiile OG 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității. Susținerile instanței de fond cum că procesul verbal ar fi nul absolut pentru încălcarea art. 17 din OG 2/2001 întrucât lipsește semnătura olografă a agentului constatator, în procesul verbal fiind menționat că acesta a fost semnat electronic, posibilitate care nu este prevăzută de OG 2/2001, nu sunt întemeiate și nu pot fi reținute, având în vedere următoarele:

Dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 prevăd într-adevăr că lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, însă procesul verbal de contravenție . 13 nr._/11.02.2013 poartă mențiunea că a fost generat și semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001.

Semnătura electronică este o formă legală de semnătură, ea fiind prevăzută de Legea nr. 445/2001 și dacă respectă condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4 din lege, este prefect valabilă.

Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 445/2001 prevăd că "În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."

Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim, Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C. SA.

În consecință, procesul verbal de contravenție comunicat petentului și pe suport de hârtie nu atrage nulitatea actului generat și semnat electronic pentru lipsa semnăturii agentului constatator. La instanța de fond nu s-a administrat nici un mijloc de probă care să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal, sens în care, în mod nelegal instanța de fond a admis plângerea contravențională, sub acest aspect.

În ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța de fond în mod greșit a reținut că situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, datorită faptului că la data săvârșirii contravenției, autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_ F. Punto, nu se mai afla în proprietatea petentului, acesta fiind înstrăinat încă din data de 09.02.2011, așa cum rezultă și din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar, către cumpărătorul G. A. C.

Astfel, instanța de fond a apreciat că, nefiind făcuta dovada ca la data reținerii contravenției petentul mai avea calitatea de utilizator al autoturismului așa cum este definita in art. 1 din OG 15/2002 având in vedere ca potrivit art. 7 din OG 15/2002 "Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români,…." procesul verbal încheiat pe numele petentului este neîntemeiat.

În conformitate cu disp. art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 "Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă".

Potrivit dispozițiilor art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. 15/2002, obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Contrar celor reținute de prima instanță, în conformitate cu Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, art. 24, alin. 2, lit. d, petentul avea obligația să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele sau și în baza de date a MAI – Direcția Regim Permise de Conducere Înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligențe pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului și pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta rămâne menționat în cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar și utilizator, situație în care răspunderea contravențională în sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.

Prin urmare, nu are nici o relevanță în ce privește opozabilitatea, împrejurarea că între părți ar fi avut loc un transfer al dreptului de proprietate al autoturismului, anterior săvârșirii faptei contravenționale, el producând efecte doar între părțile contractante, nu și față de terți.

În ceea ce privește imaginea foto depusă la dosarul cauzei, tribunalul constată că în mod eronat a fost înlăturată de instanța de fond, reținându-se că datele înscrise nu coincid cu cele din p.v, mențiunile privind data, ora, tronsonul de drum fiind identice cu cele menționate în p.v.

În consecință, reanalizând materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că intimatul-petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, astfel că Tribunalul apreciază că cele reținute în procesul verbal sunt conforme realității.

Având în vedere aceste considerente, instanța, în temeiul art. 480 alin. 2 C.p.civ., va admite apelul formulat împotriva sentinței civile nr._/19.09.2013 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ și va schimba sentința apelată în sensul că va respinge plângerea contravențională formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite apelul privind pe apelantul C.N.A.D.N.R. SA – C., cu sediul în București, .. 401 A, sector 6 și pe intimat S. I., domiciliat în ., împotriva sentinței civile numărul_/19.09.2013, pronunțată de Judecătoria C..

Schimbă sentința apelată în sensul că respinge plângerea contravențională.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2014.

Președinte,

M. C. V.

Judecător,

J. S.

Grefier,

L. M.

Red. 4 ex

MCV/L.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 113/2014. Tribunalul DOLJ