Obligaţia de a face. Sentința nr. 1326/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1326/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 20988/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1326/2014
Ședința publică de la 01 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta M. A., în contradictoriu cu pârât INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, în data de 19.11.2012, reclamanta M. A. a chemat în judecată pe pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să-i înmatriculeze autovehiculul proprietate personală – marca BMW, având nr. de identificare WBABE51020JG12815 -, fără achitarea taxei de poluare.
Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 21.02.2013, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. art. 242 pct. 2 C.pr.civ..
Potrivit disp. art. 248 C.p.civ., ”orice cerere de chemare în judecată ... se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Având în vedere că, de la momentul suspendării cauzei și până la momentul actual a trecut un interval de timp mai mare de un an, și ținând seama de faptul că în acest interval părțile nu au îndeplinit niciun act procedural în vederea judecării procesului, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 248 C.pr.civ. și, în consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 248 și 252 C.pr.civ., constată perimată acțiunea formulată de reclamanta M. A., domiciliată în ., ., ., . în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului D. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în C., .-95, jud. D., având ca obiect obligație de a face.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi 01 Aprilie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./14.04.2014/2 ex/
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 1020/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2310/2014.... → |
|---|








