Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 61/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 61/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 14010/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 61/2014
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S.
Judecător M. O.
Judecător E. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea recursului formulat de contestatorul R. D. C. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C., având ca obiect contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.902 din 27.09.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr_/215/2011*.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat M. V. pentru contestator lipsind intimata.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind cereri de formulat și apreciind cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra contestației.
Avocat M. V. pentru contestator solicită admiterea contestației conform dispozițiilor art. 317, art. 318 din Codul de procedura civila și anularea deciziei conform motivelor invocate. Solicită înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment.
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației în anulare:
Prin sentința civilă nr. 3586 din 07.03.2012, Judecătoria C. a admis plângerea formulată de petentul R. D. C., în contradictoriu cu intimata Poliția L. Municipiul C., jud. D..
A anulat procesul-verbal de contravenție nr._/07.12.2011 emis de Poliția L. C..
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs Poliția L. Municipiul C., solicitând modificarea sentinței pronunțate de Judecătoria C. în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului verbal ca fiind temeinic și legal întocmit.
Prin decizia civilă nr. 902 din 27.09.2013 pronunțată în dosar nr_/215/2011*, Tribunalul D. a admis recursul declarat de recurenta Poliția L. Municipiul C. împotriva sentinței civile nr. 3123 din 27.02. 2013 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimatul petent în sensul că respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție .
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: prin procesul-verbal de contravenție contestat petentul a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991 Rep, respectiv pentru că la data de 07.12.2011 s-a constatat executarea unei construcții P+M și împrejmuire din bolțari cu stâlpi din beton, fără a deține autorizație de construire.
Cu martorii audiați în cauză petentul a făcut dovada că edificiul și gardul împrejmuitor au fost executate în 2008, astfel că de la data executării și până la data constatării contravenției a trecut o perioadă mai mare de 2 ani, iar în ultimii ani nu s-au mai executat lucrări de finisare sau de consolidare, în sensul art. 3 din Legea 50/1991 Rep.
Potrivit art. 31 din Legea 50/1991 Rep., dreptul de a constata contravenții și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26, se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
Cum, în speță, martorii au declarat că cele două construcții au fost edificate în 2008, instanța de fond a constată prescris dreptul de a aplica sancțiunea, motiv pentru care a admis plângerea și a anulat procesului-verbal de contravenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs POLIȚIA L. C., solicitând modificarea sentinței primei instanțe, în sensul respingerii plângerii și menținerii actului de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.
Prin decizia civilă nr. 578 din data de 28.09.2012 Tribunalul D. a admis recursul declarat de recurent POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C. împotriva sentinței civile nr.3586 din 07.03.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011 în contradictoriu cu intimat R. D. C., a casat sentința civilă nr.3586/2012 a Judecătoriei C. și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut ca Judecătoria C., fără a analiza dacă actul de contravenție atacat fusese întocmit în mod legal și temeinic, a soluționat plângerea în baza unei excepții, considerând că dreptul agenților constatatori de a constata o eventuală contravenție cu privire la imobilul proprietatea intimatei-petente este prescris, întrucât construcțiile fuseseră finalizate în anul 2008, iar procesul verbal de contravenție a fost încheiat la data de 07 .12.2011.
Contrar celor reținute de instanța de fond, Tribunalul a considerat că nu era prescris dreptul lucrătorilor din cadrul Primăriei C. de a constata încălcarea prevederilor art. 26 din Legea 50/1991, și de a aplica o sancțiune contravențională pentru nesocotirea respectivelor dispoziții.
Cauza a fost înregistrată la data de 13.11.2012 sub nr._/215/2011*.
Petentul a depus in dovedire . a Judecătoriei C., certificate urbanism, actele premergătoare emiterii autorizației de construire .
Prin sentința civilă nr. 3123 din 27.02.2013 Judecătoria C. a apreciat că măsura avertisment este îndestulătoare pentru îndeplinirea funcției educativ-preventive a sancțiunii, astfel că, în temeiul art. 7 din OG 2/2001, a admi sîn parte plângerea și a dispus înlocuirea amenzii cu sancțiunea contravențională „AVERTISMENT”.
Pentru a se pronunța astfel a reținut că, prin procesul verbal de contravenție contestat petentul a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991 Rep, respectiv pentru că la data de 07.12.2011 s-a constatat executarea unei construcții P+M și împrejmuire din bolțari cu stâlpi din beton, fără a deține autorizație de construire.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 si art. 17 din OG 2/2001).
Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal de contravenție, actele depuse si declarațiile martorilor propuși de petent, instanța de fond a reținut că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, începând edificarea unei construcții P+M și împrejmuire din bolțari cu stâlpi din beton, fără a deține autorizație de construire, dar după ce solicitase eliberarea acestei autorizații încă din 2006 și întocmise actele premergătoare, achitând taxele aferente.
Mai reține instanța de fond că prin . a Judecătoriei C. s-a constat dreptul său de proprietate asupra casei de locuit.
În data de 15.04.2013 Poliția L. a Municipiului C. a formulat și depus la dosar recurs solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal de contravenție contestat.
În motivare arată că lucrările executate de contravenient sunt încadrate în dispozițiile art. 3 alin 1 lit. a ca lucrări de construire ce necesită existența autorizației de construire, iar sancțiunea pentru această faptă este de natură contravențională prin aplicarea amenzii contravenționale prevăzută de art. 26 alin 1 lit. a din Legea nr. 50/1991.
Totodată, arată că deși art. 7 alin 3 din OG 2/2001 avertismentul se poate aplica în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare nu prevede această sancțiune, art. 26 alin 6 din Legea nr. 50/1991 R prevede în mod expres că în condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea avertisment.
De asemenea, deși instanța de fond reține că s-a recunoscut, irevocabil, dreptul petentului asupra construcției, acest drept a fost recunoscut de Tribunalul D. în data de 19.02.2012, petentul fiind sancționat la data de 07.12.2011, dată la care nu deținea autorizație de construire pentru lucrările executate.
În drept cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C., totodată în baza art. 242 alin 2 C. solicitând și judecarea cauzei în lipsă.
La data de 05.07.2013 intimatul-petent R. Daiel-C. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
În motivare arată că instanța de fond a constat că petentul a solicitat eliberarea autorizației încă din anul 2006 întocmit acte premergătoare, achitând taxele aferente, fapt recunoscut prin sentința civilă nr. 4138/19.03.2012 pronunțată de Judecătoria C..
Cu privire la înlocuirea sancțiunii cu sancțiunea "avertisment" solicită respingerea acesteia motivat de dispozițiile art. 21 alin 3 din OG 2/2001.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 115 C..
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recursul este fondat .
Astfel in mod corect verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 si art. 17 din OG 2/2001).
Sub aspectul temeiniciei, din probele admininistrate instanța de fond, in mod corect a reținut că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, începând edificarea unei construcții P+M și împrejmuire din bolțari cu stâlpi din beton, fără a deține autorizație de construire, dar după ce solicitase eliberarea acestei autorizații încă din 2006 și întocmise actele premergătoare, achitând taxele aferente.
Tribunalul constata ca lucrările executate de contravenient sunt încadrate în dispozițiile art. 3 alin 1 lit. a ca lucrări de construire ce necesită existența autorizației de construire, iar sancțiunea pentru această faptă este de natură contravențională prin aplicarea amenzii contravenționale prevăzută de art. 26 alin 1 lit. a din Legea nr. 50/1991.
Deși potrivit art. 7 alin 3 din OG 2/2001 avertismentul se poate aplica în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare nu prevede această sancțiune, art. 26 alin 6 din Legea nr. 50/1991 R prevede în mod expres că în condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea avertisment.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. ,art. 304 C. proc civ. si fața de art 304 ind 1 cpc, instanța a admis recursul in sensul a modificat sentința civilă nr. 3123/27.02.2013 în sensul că a respins plângerea.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul R. D. C. .
Arată că motivele contestației sunt întemeiate pe dispozițiile art. 317 din Codul de procedura civila, " hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație in anulare " si dispozițiile art. 318 din Codul de procedura civila, "cand dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale." Critică decizia nr. 902 din 27.09.2013 pronunțata de Tribunalul D. in dosarul_/215/2011* întrucât este rezultatul unei greșeli materiale, constând in faptul ca instanța de recurs a interpretat in mod greșit dispozițiile art. 26 alin.6 din Legea 50/1991 si disp. art. 7 alin. 3 din OG.2/2001 .
Legea nr. 50/1991 prevede faptul că dispozițiile acesteia se completează cu legea cadru a contravențiilor, respectiv OG nr.2/2001 fară a face vreo excepție.
Dispozițiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 prevăd că, în măsura în care aceasta, ca lege specială, nu dispune altfel, sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, cu excepția dispozițiilor art. 28 și 29.
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în Cap. III, răspunderi și sancțiuni, în cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (3) stipulează în mod expres faptul că, în măsura în care Legea nr.50/1991, ca lege specială nu dispune altfel, sunt aplicabile dispoz.OG nr. 2/2001 cu excepția dispozițiilor art. 28 și 29. Rezultă că toate celelalte dispoziții ale O.G. nr. 2/2001 rămân aplicabile, inclusiv posibilitatea aplicării avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire a contravenției nu prevede această sancțiune.
Articolul nr. 28 din O.G. nr. 2/2001 prevede posibilitatea achitării jumătății din minimul amenzii contravenționale în termen de 48 de ore, dacă în actul normativ de stabilire a contravențiilor această posibilitate este menționată în mod expres, iar art. 29 dă posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 28 și în cazul constatării și sancționării în același act a mai multor fapte contravenționale.
Dacă nu sunt aplicabile prevederile art. 28 și 28 din O.G. nr. 2/2001, atunci nu exista nici o dispoziție legală care să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor de drept comun, respectiv ale art. 7 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța este suverană în aprecierea probelor și în stabilirea situației de fapt și de drept, cu aplicarea sancțiunii prevăzute de lege, în funcție de aprecierea gradului de vinovăție și de pericol social.
Sancțiunea este stabilită prin lege, nu există răspundere în afara legii.
Acceptarea motivării din hotărârea recurată echivalează cu exceptarea aplicabilității dispozițiilor și ale art. 7 din O.G. nr. 2/2001, alături de art. 28 și 29, singurele la care face referire art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991.
Faptul ca instanța de recurs nu motivează hotărârea rezulta chiar din motivarea hotărârii in care se arata ca potrivit art. 7 alin 3 din OUG 2/2001 avertismentul nu se poate aplica in cazul in care actul normativ de stabilire si sancționare nu prevede aceasta sancțiune, art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 prevede in mod expres ca in condițiile prezentei legi nu se aplica sancțiunea avertisment.
Instanța de recurs nu a acordat relevanta cuvenita prevederilor art.6 paragraf 1 din Convenție, care obliga instanța sa-si motiveze deciziile.
Solicită in baza dispozițiilor art. 320 c.pr.civ admiterea contestației, anularea deciziei 902/27.09.2013 pronunțata de Tribunalul D., in dosarul nr._/215/2011*
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor contestației în anulare invocate, tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.318 C.p.civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau cand instanta, respingand recursul, a omis, din greseala, sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
Acest motiv de contestație are însă în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, precum: respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru valorificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. De asemenea, poate fi invocata neanalizarea, de catre instanta de recurs, a motivelor de recurs ori a altor aparari ale partilor.
Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și deci, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere, analizare a probelor, așa cum solicită contestatoarea.
Dispozitiile legale invocate de contestatoare in sustinerea inlocuirii sanctiunii anemzii contraventionale cu avertisment au fost analizate de instanta, recurenta primind o solutie asupra apărării formulate.
Prin urmare, contestatia in anulare este neintemeiata, intrucat aspectele invocate de contestator nu sunt erori materiale, ci reprezinta modalitatea in care instanta a apreciat asupra unei apărări a petentului, nemultumirea acestuia privind modul de solutionare neputand deschide calea controlului judiciar s unei hotarari judecatoresti irevocabile.
Pentru considerentele expuse si avand in vedere disp. art. 320 C.pr.civ. instanta va respinge contestatia in anulare formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul R. D. C. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI C., având ca obiect contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.902 din 27.09.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr_/215/2011*.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2014.
Președinte, A. M. S. | Judecător, M. O. | Judecător, E. S. |
Grefier, C. A. |
Red.AMS/21.02.2014
Tehn.C.A.
Februarie 2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3408/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 715/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
