Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 22/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 16057/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 38/2014
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Judecător C. E. I.
Grefier L. D. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de . împotriva sentintei civile nr._/22.10.2013 pronuntată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013, în contradictoriu cu intimat C. DE A. ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R13 NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care, instanța, constatând dosarul în stare de judecată,a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin sentinta civila nr._/22.10.2013 Judecătoria C. a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta ., împotriva procesului verbal de contravenție . 13, nr._ încheiat la data de 24.04.2013 de intimata C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 24.04.2013 de către intimata C. Națională de A. și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., petenta . a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România constând în circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, cu sanctiunea amenzii în cuantumul de 2750 de lei.
Prin procesul verbal sus menționat s-a reținut că la data de 08.04.2013, ora 04:12, DN 65 km 48+500 m pe raza localității Slatina, a circulat autovehiculul cu nr. de inmatriculare_, aparținând petentei, fără a deține rovinietă valabilă.
Instanța mai retine, de asemenea si împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petenta fiind sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, constând în circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, cu sanctiunea amenzii în cuantumul de 2750 de lei.
Procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de către petentă.
Plângerea a fost formulată în termenul legal.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petenta a invocat mai multe motive de nelegalitate, respectiv nerespectarea prevederilor art. 17 din OG nr. 2/2001 in sensul că acesta nu conține semmătura olografă a agentului constatator, lipsa posibilității de a formula obicețiuni la procesul verbal și lipsa martorului asistent.
Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 "Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu".
Acest articol prevede ca lipsa „semnaturii agentului constatator” atrage nulitatea procesului-verbal, fara a se distinge între semnatura olografa sau semnatura electronica. Potrivit principiului „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus” (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem), prin interpretarea legii nu se poate restrânge aplicarea unui text de lege care a fost formulat într-un mod general.
Conf. art. 4 pctele 2 și 3 din Legea nr. 455/2001 înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică care sunt destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic, în timp ce semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. Faptul că procesul-verbal de contravenție este comunicat contravenienților pe suport de hârtie si nu printr-un program informatic nu semnifică faptul că procesul-verbal de contravenție nu este valabil ca înscris electronic. Dimpotrivă, valabilitatea semnăturii electronice este confirmată de certificatul calificat emis pe numele agentului constatator, certificat care are menirea tocmai să certifice faptul că agentul cosntatator din cadrul intimatei are dreptul să semneze electronic procesele-verbale de contravenție pe care le întocmește.
Mai mult decât atât, agentul constatator a acționat în baza unui certificatul calificat care a fost eliberat de un furnizor acreditat de servicii de certificare. Ori, potrivit art. 9 al. 2 din Legea nr. 455/2005, semnătura electronică bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat este prezumată a îndeplini toate condițiile de valabilitate.
Astfel, instanța a respins apărarea petentei privind încălcarea dispozițiior art. 17 din OG nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
Conform art. 16, alin. 7 din OG nr.2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin Decizia în interesul legii nr. XXII din 19 martie 2007 că nerespectarea de catre agentul constatator a cerintelor de a aduce la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare si de a consemna distinct acele obiectiuni, astfel cum acestea sunt inscrise in art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei, și în consecință pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei este necesar ca reclamantul-contravenient sa dovedeasca nu numai ca agentul constatator si-a incalcat obligatia de a-i aduce la cunostinta dreptul de a face obiectiuni, ci si ca aceasta incalcare i-a produs o vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei, în condițiile art. 175 din Cod procedură civilă. Or, petenta nu a dovedit nicio vătămare în acest sens, cu atât mai mult cu cât aceasta are posibilitatea de a invoca eventualele obiecțiuni legate de fapta conteravențională în fața instanței de judecată, în cuprinsul plângerii contravenționale.
Astfel, instanța a respins apărarea petentei privind încălcarea dispozițiior art. 16 alin. 17 din OG nr. 2/2001, privind dreptul contravenientului de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.
Astfel, potrivit art. 19 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Rolul martorului asistent este de a confirma cele trei situații prevăzute de lege: contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze. Deși procesul verbal nu a fost semnat de nici un martor, instanța reține că anularea procesului verbal poate interveni doar in condițiile art. 175 din C.proc.civ., iar petenta nu a făcut dovada unei vătămări.
Astfel, instanța va respinge apărarea petentului privind încălcarea dispozițiior art. 19 din OG nr. 2/2001, privind prezența unui martor asistent la intocmirea procesului-verbal contravențional.
Verificând din oficiu celelalte cerințe de legalitate prevăzute de lege, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezunțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de indeplinit, și respectarea dreptului la apărare al perosanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța a constatat că nu afost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Potrivit art. 9 alin. 2 din din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, ”incepând cu data de 01.10.2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenției. La alineatul 3 se prevede că ” În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012.
Din inscrisurile depuse la dosar de petentă, rezultă că la momentul surprinderii in trafic a autoturismului cu nr. de inmatriculare_, respectiv data de 24.04.2013, nu avea achitata rovinieta.
Din planșele foto depuse la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost suprins de camera de filmat circulând pe raza localității Slatina. In urma interogării bazei de date s-a constatat de către intimată că la acel moment autoturismul circula pe drumurile publice fără a avea achitată rovinieta.
Instanța a reținut că deși petenta s-a limitat la invoca nulitatea procesului verbal a omis să depună la dosar și dovada cu privire la achitarea rovinietei.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei contravenția prevăzută de dispozițiile art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, in raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinând seama de imprejurările in care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că este neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe petenta . a declarat recurs criticând sentința ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare,a arătat că instanta de fond nu a analizat temeinic situația dedusă judecății și nu a făcut o analiza corectă a situației inscrisă în procesul verbal.
Arată că ,in mod greșit s-a respins excepția nulității procesului verbal din data de 24.04.2013,comunicat la 2.05.2013.
Consideră că procesul verbal de contravenție este nul, in temeiul art. 17 din OG 2/2001 pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator .
Mai arată că procesul verbal a fost întocmit cu încălcarea dreptului de a formula obiecțiuni și a nerespectării dispozițiilor referitoare la semnarea procesului de către un martor.
Recurenta ,precizează că a fost sanctionată, pentru că în 8.04.2013 la Slatina jud O. pe DN 65 ,parata l-a fotografiat și apoi a verficat auto cu nr._ ,care ar fi circulat fara rovinietă.
Arată că fapta nu există ,sancțiunea aplicată fiind neîntemeiată pentru că autovehiculul nu a circulat cu acel autovehicul ,nu se face vinovată de fapta pentru care a fost sancționată,precum și faptul că sistemul electronic pentru verificarea rovinietelor posedă uneori erori.
În concluzie ,solicită admiterea apelului,modificarea sentinței, in sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal de contravenție.
Intimata C. DE A. ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN, a formulat intâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și mentinerea sentintei ca temeinică și legală, precizand că în mod corect instanța de fond a respins plângerea apreciind că nu a fost dovedită o altă stare de fapt decât cea reținută de organele de control.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel, instanța reține că recurenta critică sentința instanței de fond arătând că este netemeinică și nelegală, fiind consecința stabilirii unei stări de fapt eronate.
Critica este neîntemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Sub acest aspect, petentul a invocat, ca motiv de nulitatate absolută, lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În ceea ce privește această apărare, Tribunalul reține că actul constatator și sancționator, comunicat petentului, a fost generat automat de agentul constatator, printat și trimis prin poștă, având semnătură electronică.
Din punct de vedere al semnificației, semnătura electronică este forma digitală a semnăturii olografe, în sensul că este reflexia în spațiul virtual al acesteia. O semnătura electronica are aceleași funcționalități si aplicabilități ca si semnătura olografa si chiar mai mult decât atât, modul ei de utilizare recomandând-o din punctul de vedere al securității și integrității. În plus, dacă în cazul semnăturii olografe exista suspiciuni in cazul recunoașterii identității semnatarului, aceste suspiciuni sunt practic eliminate in cazul semnăturii electronice, făcând astfel ca non-repudierea sa fie asigurata .
Avantajele semnăturii electronice extinse rezultă din echivalarea sa, din punct de vedere juridic, cu a unei semnături olografe. O astfel de semnătura este greu de contestat în instanță, asigurând autentificarea unică a semnatarului și integritatea documentelor semnate.
Practic, în cauza de față, semnătura electronică încorporată în actul constatator este echivalentă cu procesul de autentificare a unui document creat electronic printr-un certificat digital calificat.
Față de dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, întrucât procesului-verbal de contravenție i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică extinsă (art. 5 și urm. din lege), acesta poate fi avut în vedere ca probă.
Prin urmare, în mod corect prima instanță nu a reținut susținerile petentului în sensul că documentele pe hârtie trebuie să aibă semnătură olografă, iar semnătura electronică ar fi valabilă doar pentru actele în format electronic, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 sancționează cu nulitatea absolută actul sancționator dacă acesta nu este semnat de agentul constatator, nefăcându-se distincție între semnătură olografă și cea electronică reglementată de Legea nr. 455/2001.
De asemenea, instanța reține netemeinicia susținerilor petentului referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 455/2001, invocând teza parțială a art. 4 pct. 2, privind înțelesul înscrisului în formă electronică. Astfel, analizând textul de lege invocat de către petent în integralitate și coroborat cu pct.1,3 al art. 4, precum și art. 5,6 și 7 din același act normativ instanța constată că înscrisul în formă electronică este cel creat, prelucrat în formă electronică care poate fi trimis, stocat, primit în forma electronică, însă comunicarea poate fi efectuată atât în program electronic sau alt procedeu similar, cât și pe un suport de hârtie în modalitățile prevăzute de lege, precum cele reglementate de codul de procedură civilă.
În acest sens, sunt și dispozițiile art. 7 din legea nr. 455/2001 conform cărora, „ În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”
Or, în cauza de față, astfel cum s-a reținut mai sus, actul constatator și sancționator, care s-a comunicat petentului, a fost generat automat prin sistem informatic de agentul constatator, printat și trimis prin poștă, având semnătură electronică încorporată, ceea ce echivalează cu procesul de autentificare a acestui document creat electronic printr-un certificat digital calificat, depus de intimată.
În aceste condiții, față de cele de mai sus, Tribunalul reține că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege.
Petentul a mai invocat, prin plângerea introductivă, lipsa mențiunilor referitoare la refuzul petentului de a semna procesul verbal;
În mod corect au fost respinse motivele de nulitate invocate de petent.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea procesului verbal de contravenție sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din OG 2/2001.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
În același sens, s-a pronunțat și instanța supremă în decizia nr.XXII/2007.
În consecință, pentru a atrage nulitatea, în primul rând trebuie invocată nerespectarea dispozițiilor legale, apoi trebuie dovedită vătămarea pricinuită, precum și faptul că vătămarea nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
În ceea ce privește obligația agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului a dreptului de a formula obiecțiuni, această obligație incumbă doar în condițiile prezenței acestuia la momentul întocmirii procesului verbal, ceea ce nu este cazul în speță, întocmirea procesului verbal făcându-se în lipsa contravenientului; mai mult, presupusa vătămare invocată de petent a fost înlăturată cu ocazia soluționării plângerii, ocazie cu care petenta a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni.
În aceste condiții, față de cele de mai sus, Tribunalul reține că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea atât a dispozițiilor prevăzute de art. 16 cât și cele reglementate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege.
În privința temeiniciei, în mod corect a apreciat instnața de fond că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. S-a avut în vedere pe de o parte prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege; pe de altă parte, au fost avute în vedere și actele ce au stat la baza întocmirii procesului verbal dar și faptul că petentul, căruia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada contrară celor reținute.
Aceasta întrucât, așa statuează chiar jurisprudența CEDO, în cazul faptelor contravenționale omisive (ca cea reținută în speță – neîndeplinirea unei obligații legale), simpla constatare a omisiunii duce la deplasarea sarcinii probei către persoana sancționată, care va putea demonstra în fața instanței fie că și-a îndeplinit obligația, fie că nu poate fi ținută responsabilă pentru omisiunea constatată.
În cauză, petentul nu a făcut dovada efectuării plății tarifelor, care asigură dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, anterior controlului, fapta respectivă potrivit art. art. 8 din OG 15/2002 constituind contravenție.
Simpla susținere că auto aparținând petentei nu a circulat în data respectivă, nu are valoare juridică, adacă nu este susținută de probele administarte.
De asemenea, Tribunalul apreciază că, raportat la datele speței, nu este judicios a presupune că sistemul electronic implementat pentru verificarea autovehiculelor aflate în trafic ar avea erori, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete în acest sens.
În cazul concret, se reține că agentul constatator a făcut dovada săvârșirii faptei (aceea de a circula fără rovinietă valabilă – cu înregistările efectuate) și a vinovăției petentei (legea stabilește această obligație în sarcina deținătorului), iar aceste constatări conduc la deplasarea sarcinii probei către persoana sancționată, care va putea demonstra în fața instanței fie că și-a îndeplinit obligația, fie că nu poate fi ținută responsabilă pentru omisiunea constatată, probe ce nu au fost făcute.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, Tribunalul apreciază că fapta comisă de petent prezintă un grad de pericol social care justifică aplicarea amenzii avându-se în vedere circumstanțele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de săvârșire, utilizarea rețelei de drumuri naționale fără rovinietă valabilă, urmarea produsă și anume lezarea valorii sociale care asigură un climat de ordine și securitate sociala în sensul garantării respectării principiului recuperării costului de producție în mod transparent și nediscriminatoriu, de împrejurările în care a fost comisă, respectiv neîndeplinirea obligației instituite de lege.
Rovinieta este documentul care atestă dreptul de utilizare a infrastructurii rutiere; faptul neachitării acestui tarif are impact asupra programelor de lucrări de modernizare și dezvoltare a rețelei de drumuri naționale, lucrări ce au ca sursă de finanțare și veniturile proprii realizate de CNADNR din încasarea tarifului de utilizare. Iar modul în care se dezvoltă rețeaua de drumuri naționale afectează în cele din urmă fiecare participant la trafic.
Față de toate acestea, instanța apreciază că periculozitatea acestuia este ridicată, și nu se impune aplicarea avertismentului.
În raport de cele arătate, constatând că procesul verbal este legal și temeinic întocmit și că intimata a aplicat sancțiunea în limitele legale, proporțional cu gradul de pericol social concret al faptei, astfel că nu se impune reindividualizarea sancțiunii, în raport de dispozițiile art. 480 alin.1 NCPC, Tribunalul apreciază că soluția primei instanțe este corectă, fiind dată cu aplicarea corectă a legii, motiv pentru care va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelantul ., cu sediul în PODARI, SAT B., ., J. D., în contradictoriu cu intimatul C. DE A. ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, B.D. I. M., nr. 401A
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2014.
Președinte, A. G. V. | Judecător, C. E. I. | |
Grefier, L. D. B. |
Red C.I. 04 Februarie 2014-4 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1000/2014. Tribunalul... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 514/2014.... → |
|---|
