Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 3082/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3082/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 15312/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3082/2014
Ședința publică de la 28 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta T. M., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE și I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE D., având ca obiect acordare drepturi salariale – plata premiului anual pentru anul 2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, în data de 11.11.2013, reclamanta T. M., a chemat în judecată pe pârâții M. A. INTERNE și I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE D., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să-i calculeze, aloce și plătească premiul anual ( al 13-lea salariu) - în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 și art. 26 din O.G. nr. 38/2013 -, actualizat cu coeficientul de inflație, de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective.
Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 04.03.2014, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 N. C.pr.civ.
Potrivit disp. art. 416 N. C.pr.civ., ”orice cerere de chemare în judecată ... se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni”.
Având în vedere că, de la momentul suspendării cauzei și până la momentul actual a trecut un interval de timp mai mare de 6 luni, și ținând seama de faptul că în acest interval părțile nu au îndeplinit niciun act procedural în vederea judecării procesului, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 416 N. C.pr.civ. și, în consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 416 și 420 N. C.pr.civ., constată perimată acțiunea formulată de reclamanta T. M., domiciliată în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții M. A. Interne, având sediul în București, .. 1A, sector 1 și I. Județean de Poliție D., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect acordare drepturi salariale – plata premiului anual pentru anul 2010.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 28 Octombrie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./05.11.2014
Tehnored. M.M./4 ex./
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1836/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 2765/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








