Obligaţia de a face. Sentința nr. 1850/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1850/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 11409/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1850/2014

Ședința publică de la 23 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE J. S.

Grefier C. A.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamantul a depus înscrisuri și cerere de judecarea cauzei în lipsă și întâmpinare de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., după care:

În baza art. 131 N. C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial, în raport de art. 10 din Legea 554/2004.

Constatând cauza în stare de judecată, s-a reținut spre soluționare, atât în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, invocate din oficiu și excepția prescripției dreptului la acțiune, cât și pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 28.02.2014, reclamantul M. A. a chemat în judecată pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația F. Pentru Mediu, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la diferența de dobânda fiscală aplicată la taxa de poluare achitată, de la data de 02.11.2007, până la data plății efective, 28.10.2013 și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii în fapt, arată că, la data de 30.12.2012 a introdus acțiune pe rolul Tribunalului D. sub nr._/63/2012 ce a fost soluționată în data de 04.02.2013 prin sentința civilă nr. 1209/2013. A fost obligată pârâta AJFP D. la plata către reclamant a taxei de înmatriculare actualizată cu dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 C. pr. fiscală, de la 45 de zile de la data de 29.10.2012, până la data de plății efective.

Mai arată că a dobândit prin cumpărare un autoturism, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa specială de înmatriculare de 1206,91 lei; ulterior, s-a adresat instanței de judecată pentru restituirea taxei și a dobânzii aferente, prin sentința pronunțată de Tribunalul D. fiindu-i restituită taxa specială de înmatriculare și dobânda aferentă, conform dispozițiilor art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală.

Menționează că, ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii menționate, CJUE s-a pronunțat în cauza C – 565/11, având ca obiect cerere de întrebare preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE, în procedura M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu, iar prin Hotărârea Curții din data de 18.04.2013 s-a statuat că ,,Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".

Față de hotărârea CJUE, reclamantul consideră că se impune reaprecierea regimului juridic aplicabil dobânzii, în sensul acordării dobânzii începând cu data de la care a fost achitată taxa de înmatriculare.

În dovedire, reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând la dosar copie a hotărârii judecătorești, cererea de restituire, răspunsul pârâtului.

Pârâta AJFP D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe considerentul că reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare la data de 02.11.2007, termenul începe să curgă de la data de 01.01.2008 și se împlinește la 31.12.2012, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 27.02.2014, după împlinirea termenului de prescripție.

În drept, își întemeiază susținerile pe disp. art. 205 NCPC.

În baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu invocate din oficiu, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța constată că nu se poate reține calitatea de debitor a acestui pârât în raportul juridic dedus judecății, având în vedere că doar pârâtei AJFP D., continuator a fostei AFP C., îi revine competența de administrare a creanței bugetare.

De altfel, pentru aceleași considerente a fost respinsă acțiunea față de aceasta și prin sentința civilă nr. 1209/04.02.2013.

În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța o apreciază ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă din următoarele considerente:

Conform art. 16 din Decretul 167/1958 "(1) Prescripția se întrerupe: (…) b) prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent".

În speță, instanța constată că la data de 30.10.2012, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtelor solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare și a dobânzii legale calculată de la data plății taxei, acțiune care a fost admisă fiind însă acordată dobânda începând cu a 46 zi de la formularea cererii de restituire la organul fiscal.

Față de situația de fapt reținută și textul legal menționat, instanța constată că a intervenit întreruperea termenului de prescripție. În conformitate cu prevederile art. 17 "(1) Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. (2) După întrerupere începe să curgă o noua prescripție."

Cum întreruperea prescripției extinctive în condițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 a operat la data de 30.10.2012, instanța constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul legal de prescripție, astfel că va respinge excepția invocată de pârâtă ca neîntemeiată.

De altfel, reclamantului i s-a restituit la data de 28.10.2013, dobânda stabilită prin sentința nr. 1209/04.02.2013 pronunțată de Tribunalul D., astfel cum reiese din adresa eliberată de pârâtă și aflată la dosar.

În ce privește fondul cauzei, analizând cauza dedusă judecății, instanța reține că prin sentința nr. 1209/04.02.2013, pronunțată de către Tribunalul D., irevocabilă prin decizia Curții de Apel C., a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul M. A., fiind obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C. la plata către reclamant a sumei de 1206,91 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, achitată cu chitanța . nr._/02.11.2007, precum și a dobânzii aferente, conform dispozițiilor art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la depunerea cererii inițiale de restituire a taxei la data de 29.10.2012 și până la data plății efective.

Reclamantul a formulat cerere adresată pârâtei prin care solicita diferența privind dobânda fiscală neacordată, începând cu data de la care aceasta a fost achitată, cererea fiindu-i respinsă de către pârâtă.

Așadar, în privința dobânzii solicitate, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2, sau la art. 70 după caz.

Cu privire la dobânda legală aplicabilă, trebuie precizat că taxele cu efect echivalent taxelor vamale de import este necesar să fie restituite în întregime și în funcție de momentul în care sunt ilicite, deci din momentul perceperii ilegale a taxei contrare dreptului Uniunii Europene.

Prin urmare, potrivit principiului accesorium sequitur principalem, dobânda trebuie să se acorde tot de la momentul în care taxa a fost ilicită.

În același sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în hotărârea din data de 18.04.2013, cauza C-565/2011- I., că prevederile legislației din România "care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei", nu respectă principiul efectivității despăgubirii adecvate pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxai (paragrafele 26-27), iar pierderea suferită de cel ce a plătit taxa percepută ilegal "depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia" (par. 27).

Față de toate aceste considerente, în baza art. 117 cod procedură fiscală, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamant este întemeiată, urmând a fi admisă în parte, cu obligarea pârâtei A.J.F.P. D. să achite reclamantului dobânda fiscală aferentă taxei de primă înmatriculare în sumă de 1206,91 lei, dobânda urmând a fi calculată de la data achitării taxei de primă înmatriculare și până la data expirării termenului de 45 de zile de la depunerea cererii inițiale de restituire a taxei la 29.10.2012, având în vedere că prin sentința nr. 1209/04.02.2013, pronunțată de către Tribunalul D., irevocabilă prin decizia Curții de Apel C., a fost acordată reclamantului dobânda fiscală calculată potrivit art. 124 Cod procedură civilă de la data expirării termenului de 45 de zile de la depunerea cererii inițiale de restituire a taxei la data de 29.10.2012 și până la data plății efective.

Reținându-se culpa procesuală pasivă, în baza disp. art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu.

Respinge acțiunea formulată de reclamant, împotriva pârâtei Administrația F. pentru Mediu.

Admite în parte acțiunea precizată de reclamantul M. A. cu domiciliul în .. 477, .. D., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația F. Pentru Mediu București, având ca obiect pretenții.

Obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. la plata către reclamant a dobânzii fiscale aferente taxei speciale de primă înmatriculare în sumă de 1206,91 lei, dobânda urmând a fi calculată de la data achitării taxei și până la data expirării termenului de 45 de zile de la depunerea cererii inițiale de restituire a taxei la 29.10.2012.

Obligă pârâtele la plata în solidar către reclamant a sumei de 53 lei reprezentând cheltuieli de judecată

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2014.

Președinte,

J. S.

Grefier,

C. A.

Red.J.S.

Tehn.C.A.

Iunie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 1850/2014. Tribunalul DOLJ