Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1666/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1666/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 4732/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1666/2014
Ședința publică de la 08 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul A. R. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic D. M. pentru pârât, lipsind reclamantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamantul a depus la dosar dovada achitării cauțiunii și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul atât asupra excepțiilor invocate cât și pe fond.
Consilier juridic D. M. pentru pârât solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, admiterea excepției lipsei de obiect întrucât spațiul a fost desființat și pe fond solicită respingerea cererii conform motivelor expuse în întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 31.03.2104, reclamantul A. R., în contradictoriu cu P. M. C. a formulat ordonanță președințială prin care a solicitat suspendarea dispoziției nr. 2488 din 28.03.2014 emisă de P. M. C. prin care s-a dispus, în temeiul art. 33 din Legea 50/1991, ,,desființarea construcției cu destinația de spațiu comercial...deținută de către A. R.". Astfel, dispoziția se întemeiază pe faptul că imobilul s-ar fi construit fără autorizație de construire.
În motivare arată că actul administrativ atacat este nelegal și netemeinic pentru următoarele motive:
1. Cu privire la caracterul abuziv al măsurii, dispoziția a fost emisă vineri, 28.03.2014, iar prin somația emisă în aceeași dată, subsemnatul a fost somat ca până luni, 31.03.2014, ora 7.00, să procedeze cu forțe proprii la desființarea construcției. Astfel, este evident că, i-a fost restricționat în mod abuziv dreptul de a se apăra în instanță, termenul acordat derulându-se în week-end, când instanțele de judecată nu au program de lucru. O astfel de măsură radicală, constând în demolarea unei construcții fără a da posibilitatea persoanei în cauză de a se apăra, contravine oricărui principiu al echității, o încălcare fragrantă a dreptului la apărare si a dreptului de proprietate, drepturi garantate atât de Constituție, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului
2. Învederează că, din cuprinsul dispoziției, nu rezultă decât descrierea imobilului, nu și locul unde este situat acesta; neidentificarea obiectului actului echivalează cu lipsa acestuia, neexistând niciun element de identificare privind imobilul. Astfel, se impune anularea actului administrativ pentru lipsa obiectului.
3. P. nu are atribuții în administrarea domeniului public și privat al municipiului, singura autoritate cu atribuții legale în acest sens fiind Consiliul Local, potrivit art. 36 alin.(2) lit. c) din Legea 215/2001 republicată.
4. În ceea ce privește lipsa autorizației, precizează că imobilul-construcție a fost construit de către R. C., în baza autorizației de construire nr. 313 din 7.06.1994, pe care o anexează cererii. Acesta a vândut imobilul tatălui reclamantului, A. M., conform contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 472 din 20.02.1997 și care, la rândul său, i 1-a vândut reclamantului, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2915 din 21.l.2011. Precizează că, acest ultim contract este în prezent desființat ca urmare a nerespectării obligației ca, în termen de 18 luni de la încheierea contractului, să fie încheiat un nou contract cu Municipiul C. prin care să fie reglementate raporturile juridice între subsemnatul ca și proprietar al construcției, și Municipiul C. ca proprietar al terenului pe care se află construcția.
Deși obiectul concesiunii a constat, inițial, în terenul în suprafață de 27 mp, conform contractului de concesiune nr._97, prin actul adițional nr. 3/2011 Ia acest contract „a fost majorată suprafața de teren Ia 44 mp (exact suprafața construcției), teren ocupat de construcția aflată în proprietatea lui A. I. M.". Prin urmare, este evident că imobilul a fost construit cu autorizație de către primul proprietar, în suprafață de 44mp, conform înscrisurilor pe care le vom anexa cererii.
Prin urmare, apreciază că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prev. de art. 996 C.pr.civ., privind aparența în drept a cererii, caracterul urgent și neprejudecarea fondului.
La data de 11.04.2014, pârâtul a formulat întâmpinare apreciind că acțiunea nu este întemeiată și solicită respingerea acesteia avându-se în vedere următoarele aspecte pe care cronologic și răspunzând punctual la motivarea dată de reclamantă, le expune:
Pe excepție:
1) Un prim aspect ce trebuie supus atenției instanței de judecată este invocarea excepției inadmisibilității acțiunii ce are ca obiect ordonanță președințială.
Procedura suspendării actului administrativ, în cazul de față Dispoziția nr. 2488/2014 emisă de P. M. C., este reglementată de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și astfel, suspendarea deoarece aceste din urmă prevederi legale sunt inaplicabile în materia suspendării unui ; administrativ.
Astfel Legea nr. 554/2004, art. 14 si 15, reglementează condițiile privind suspendare a actelor administrative ce vatămă un interes legitim sau un drept al persoanelor fizice sau juridice.
Potrivit art. 28 alin. l din Legea 554/2004, dispozițiile acestei legi se completează u prevederile Codului de procedura civila, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele atârnate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. De vreme ce instituția suspendării actului administrativ are o reglementare speciala, cuprinsa . de la dreptul comun, apreciem ca acesteia nu-i pot fi aplicate dispozițiile prevederilor art. 996 din Noul Cod de Procedură Civilă.
În consecință, legea aplicabila în cazul suspendării actelor administrative este aceea a contenciosului administrativ, Legea 554/2004, procedura speciala prevăzută de art. 996 fiind incompatibila in condițiile art. 28 din Legea contenciosului administrativ in aceasta materie.
2) Un al aspect pe care îl învederează instanței de judecata este excepția lipsei de obiect a cererii de chemare in judecata, întrucât reclamantul solicita suspendarea unui act administrativ, în speța Dispoziția Primarului M. C. nr. 2448/2014, act administrativ ce și-a produs deja efectele urmare a desființării construcției cu destinația de spațiu comercial, drept pentru care a fost întocmit procesul verbal de demolare încheiat în data de 31 martie 2014.
3) O altă critică privește în admisibilitate a cererii de suspendare formulată de reclamant, urmare a lipsei plângerii prealabile.
Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „(1) In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond".
Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 „(1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata . sau ori . printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia.
(4) Plângerea prealabila, formulata potrivit prevederilor alin. (1), se soluționează in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).
Or, reclamantul A. R. nu a formulat plângere prealabila in condițiile art. 7, înainte de a solicita suspendarea Dispoziției nr. 2488/2014 emisă de P.
M. C. în instanță, sancțiunea fiind respingerea cererii de suspendare.
Instanța de fond, in temeiul rolului activ trebuia sa observe ca reclamantul nu a formulat o cerere prealabila adresata autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare având ca obiect suspendarea actului administrativ, înainte de a formula cererea de suspendare direct instanței de judecată.
In aceste condiții, invocăm și prevederile art. 193 din Noul Cod de Procedură Civilă, conform căruia „In cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile prevăzute de lege.
Astfel, instanța de judecată trebuie sa aibă în vedere și să admită excepția inadmisibilității cererii de suspendare actului administrativ atacat.
Pe fond,
Anularea actului administrativ cu caracter individual poate fi cenzurat de către instanță pentru motivele determinate invocate de cel ce are un interes, motive ce țin de nesocotirea oportunității și legalității la momentul adoptării respectiv emiterii actului administrativ .
Aprecierea regăsită în motivele acțiunii nu are nici un suport juridic, iar simpla evocare a dispozițiilor art. 996 ce reglementează condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale nu poate fi primită potrivit celor ce succed:
Din actele dosarului rezultă că între reclamantul A. R. și autoritatea locală nu a existat și nu există niciun raport contractual.
Vă învederăm că potrivit Legii nr. 50/1991 R caracterul de provizorat al construcției este dat de termenul contractual pe de o parte iar pe de altă parte de materialele folosite în edificarea construcției. Funcție de caracterul construcției provizorii și regimul juridic al terenului pe care acestea sunt edificate devin incidente dispozițiile legii speciale în materie ce dau competența primarului de a dispune demolarea.
Astfel, conform prevederilor art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea 50/1991, pentru lucrările care se execută pe teritoriul administrativ al municipiilor, autorizațiile de construire/desființare se emit de către primarul municipiului.
Totodată, potrivit art. 8 alin. l din Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, demolarea, dezmembrarea sau dezafectarea construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor se face numai pe baza autorizației de desființare obținută în prealabil de la autoritățile prevăzute la art. 4, în speță, P. M..
În conformitate cu art. 33 din Legea 50/1991 R (care constituie și temeiul legal al dispozițiilor de demolare) legiuitorul a instituit o excepție de la prevederile art. 32, potrivit cu care, construcțiile executate fara autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, orașelor ori comunelor vor putea fi j desființate pe cale administrativa de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanțelor judecătorești.
Referitor la cel de al doilea motiv invocat veți observa că reclamantul induce în eroare instanța spunând că din cuprinsul dispoziției nu rezultă decât descrierea imobilului nu și locul unde este situat acesta. Veți observa că din dispozițiile art. l din l actul administrativ a cărei suspendare se solicită prin cererea de chemare în judecată, rezultă locul unde este situat și anume . A, construcția fiind amplasată pe terenul proprietate privată a M. C..
în ceea ce privește temeiul juridic invocat de către reclamant, pentru a fi admisibilă o cerere de ordonanță președințială trebuie îndeplinite cumulativ cerințele: aparenței dreptului, caracterului provizoriu al măsurilor, existenței unor cazuri grabnice și neprejudecării fondului.
Astfel, cu privire la condițiile ce trebuiesc îndeplinite cumulativ, potrivit prevederile art. 996 din Codul de procedura Civilă, solicităm instanței să constate că aceste condiții nu se regăsesc în cauza dedusă judecății, întrucât construcția provizorie supusă desființării este amplasată pe un teren ce aparține domeniului municipiului C. și pentru care Reclamantul A. R. nu avea un act juridic ca temei al exploatării acestui teren.
Detaliind cu privire la acest aspect, din probele administrate în cauză veți observa că se va desprinde concluzia că relațiile contractuale cu privire la amplasamentul respectiv avea A. I. M. O. ȘI A. C., părinții reclamantului A. RÂZVAN și care prin contractul de vânzare cumpărare încheiat între părinți și fiu, autentificat la Biroul Notarului Public Z. A. P., sub numărul 2915 din data de 21 noiembrie 2011, aceștia (părinții A. I. M. O. și A. C.) au înstrăinat construcția fără acordul prealabil al M. C..
In orice relație contractuală, contractul reprezintă legea părților de la care aceștia nu pot deroga, contract care stipulează în mod concret că exploatarea amplasamentului de către o altă persoană decât titularul dreptului contractului de concesiune are ca efect rezilierea contractului.
Se poate constata că titularului contractului de concesiune i s-a notificat denunțarea unilaterală de către concedent și consecința acestui fapt a dus la demolarea construcției deținută fară titlu și extinsă în mod abuziv.
Toate aceste elemente invocate și ținând cont de prezumția absolută de legalitate a actului administrativ și dat fiind faptul că reclamantul nu a făcut dovada și nu a administrat nici o probă care să răstoarne prezumția de legalitate și nici principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, vă solicităm să respingeți cererea privind suspendarea executării actului administrativ contestat pe calea ordonanței președințiale, ca vădit neîntemeiată.
In drept, invocă dispozițiile art. 205 si următoarele din Noul Cod de Procedura Civilă și Legea nr.554/2004, modificată.
La data de 29.04.2014, reclamantul a precizat acțiunea în sensul că a modificat temeiul juridic al acțiunii din art. 996 C.pr.civ, în art. 14 și 15 din Legea 554/2004.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că prin cererea introductiva reclamantul A. Razvand a solicitat in contradictoriu cu paratul P. mun. C., pe calea speciala a ordonantei presedintiale suspendarea dispozitiei nr. 2488/28.03.2014 emisa de P. mun. C. prin care s-a dispus desfiintarea constructiei cu destinatia spatiu comercial, situata in C., ., jud. D..
La primul termen de judecata, reclamantul prin aparator, a formulat precizare la actiune, in sensul modificarii temeiului de drept invocat, din art. 996 NCPC in art. 14 si 15 din Legea nr.554/2004 .
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 ,,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". In speță, instanta constata ca actul administrativ a carei suspendare a executarii se solicită, priveste demolarea unui imobil cu destinatia spatiu comercial, situat in C., . edificat de catre reclamant in baza contractului de concesiune nr. 144/1997 si a actului aditional la acesta nr.1/2010 .
Acest imobil cu destinatia – spatiu comercial- a fost însă demolat, astfel cum reiese din procesul verbal de demolare incheiat la data de 31.03.2014. Sustinerie reclamantului conform cărora constructia nu este demolata complet ( cererea de preschimbare termen, fila 34) nu pot fi primite, intrucat aceasta stare de fapt retinută de catre instanta este confirmata si de procesul verbal de constatare a unei stari de fapt nr.90/28.04.2014, incheiat de B. J. C., dar si fotocopiile anexat acestui proces verbal (filele 44-47)
Pentru considerentele anterior expuse, instanta retine ca cererea de suspendare a actului administrativ reprezentat de dispozitia nr.2488/28.03.2014 emisa de catre P. mun. C. a rama sfara obiect, astfel incat aceasta va fi respinsa ca atare
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul A. R., domiciliat în . M., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. cu sediul în C.,., nr. 7, jud. D..,
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2014.
Președinte, M. O. | ||
Grefier, A. F. |
Red. 4 ex
MO/AF
12.05.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1538/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 2370/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
