Pretentii. Sentința nr. 3157/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3157/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 11162/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3157/2014
Ședința publică de la 03 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta S.C. PIEȚE ȘI T. C. S.R.L. și pe pârâtul A. F. P., având ca obiect
Pretenții PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se darea de seamă întocmită de Grefa Secției de C. Administrativ și Fiscal la data de 06.10.2014, cu privire la împlinirea termenului de perimare în cauza de față.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 27 iunie 2013, reclamanta S.C. PIEȚE ȘI T. C. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul pârâtul A. F. P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 999,28 lei reprezentând lipsa folosinței trenului situat în Piața Centrală în suprafață de 6,94 m.p. pentru perioada 19.03._10 și dobânzi de întârziere în cuantum de 530,65 lei.
La data de 03.11.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Deliberând asupra excepției perimării instanța reține următoarele.
Potrivit disp. art. 416 N.C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Având în vedere că, în speță, de la data de 27 ianuarie 2014, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de 6 luni, în care timp acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata că acțiunea este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea reclamanta S.C. PIEȚE ȘI T. C. S.R.L. cu sediul C., ., 51 Județul D., în contradictoriu cu pârâtul A. F. P., cu sediul în C. . Județul D..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Noiembrie 2014.
Președinte, A. G. V. | ||
Grefier, L. M. |
Red.A.V.
L.M. 24 noiembrie 2014
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3384/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 2650/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








