Pretentii. Sentința nr. 667/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 667/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 15121/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 667/2014

Ședința publică de la 12 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. S.

Grefier L. V. N.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul G. M. I., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Instanța lasă dosarul la a doua strigare a cauzei față de lipsa părților, când la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Instanța, în baza art. 131 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial, raportat la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că reclamantul solicită judecarea cauzei în lipsă, reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D., reclamantul G. M. I., a chemat în judecată pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea dobânzii aferentă sumei achitată cu titlu de taxa specială - taxa poluare, achitată în mod nelegal pentru autoturismul achiziționat, de la data plății până la data restituirii efective a taxei.

În motivarea acțiunii a aratat că, în temeiul sentinței nr. 139/2012 pronunțată de Tribunalul D., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare iar dobânda nu a fost acordata.

In drept a invocat dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 și Hotărârea CJUE în cauza C 565/2011.

Pârâtele nu au formulat întâmpinare.

Analizând cauza dedusă judecății, instanța reține că prin sentința nr. 139/16.01.2012, pronunțată de către Tribunalul D., irevocabilă prin decizia Curții de Apel C., a fost admisă acțiunea formulată de către reclamant, fiind obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 3674 lei, reprezentând taxă de poluare, fiind respinsă cererea de acordare a dobânzii întrucât reclamantul, prin cererea adresată AFP nu a solicitat și plata dobânzii.

Reclamantul a formulat cerere adresată pârâtei prin care solicita diferența privind dobânda fiscală neacordată, începând cu data de la care aceasta a fost achitată, cererea fiindu-i respinsă de către pârâtă.

Așadar, în privința dobânzii solicitate, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.

Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2, sau la art. 70 după caz.

Cu privire la dobânda legală aplicabilă, trebuie precizat că taxele cu efect echivalent taxelor vamale de import este necesar să fie restituite în întregime și în funcție de momentul în care sunt ilicite, deci din momentul perceperii ilegale a taxei contrare dreptului Uniunii Europene.

Prin urmare, potrivit principiului accesorium sequitur principalem, dobânda trebuie să se acorde tot de la momentul în care taxa a fost ilicită.

În același sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în hotărârea din data de 18.04.2013, cauza C-565/2011- I., că prevederile legislației din România "care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei", nu respectă principiul efectivității despăgubirii adecvate pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxai (paragrafele 26-27), iar pierderea suferită de cel ce a plătit taxa percepută ilegal "depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia" (par. 27).

Față de toate aceste considerente, în baza art. 117 cod procedură fiscală, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamant este întemeiată, urmând a fi admisă, cu obligarea pârâtlor, să achite reclamantului dobânda fiscală aferentă taxei de poluare de 3674 lei, dobândă calculată conform în temeiul art.124 C.pr.fiscală, de la data achitării taxei de poluare (18.11.2009) până la data restituirii efective a taxei de poluare.

Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamantul G. M. I., cu sediul în com. Teasc, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, jud. D., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294 corp A, sector 6.

Obligă pârâtele către reclamant, la plata dobânzii fiscale aferentă sumei de 3674 lei, calculată, potrivit art. 124 C.pr.fiscală, de la data achitării taxei de poluare, respectiv 18.11.2009, până la data restituirii efective a taxei de poluare.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2014.

Președinte,

E. S.

Grefier,

L. V. N.

Red. E.S./14.02.2014

L.N. / 5 ex./14 Februarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 667/2014. Tribunalul DOLJ