Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 973/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 973/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 16022/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 973/2014

Ședința publică de la 05 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S.

Grefier L. V. N.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul S. "V. Ț." pentru B. C. N., BACESCU L. C., B. NICUȘOR, B. TITEL, B. A.-M., BUBATU I., în contradictoriu cu pârâta POLIȚIA L. A MUN. C., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta, reprezentată de cons. jur. B. S. E., lipsind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamantul a depus la dosar împuternicirea acordată sindicatului.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare și acordă cuvântul atât asupra excepției invocate, cât și asupra fondului.

Cons. jur. B. S. E. solicită admiterea excepției inadmisibilității, raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată conform motivelor expuse în întâmpinare.

INSTANȚA

La data de 28 noiembrie 2014 reclamanții B. C. N., BACESCU L. C., B. NICUȘOR, B. TITEL, B. A.-M., BUBATU I., prin S. "V. TEPEȘ" au chemat în judecată pe pârâta Poliția L. a Municipiului C., solicitând obligarea pârâtei să achite reclamanților, diferențele salariale, reprezentând procentul de 7,5% aplicat la salariul de bază pentru perioada 01.01.2011 – 01.11.2012.

In fapt, reclamanții sunt angajați ai instituției Politia Locala C., având calitatea de funcționari publici, ocupând funcții publice de polițiști locali.

Printr-o adresă pe care sindicatul a solicitat conducerii instituției sa acorde de bunăvoie diferențele salariale la care aveau dreptul potrivit legii reprezentând procentul de 7,5%, aplicat salariului de baza al reclamanților, aferent perioadei 01.01._12, Politia L. C. a răspuns nefavorabil solicitării, motiv pentru care ne adresam instanței de judecata competente in restabilirea drepturilor aferente perioadei respective.

In fond, reclamanții sunt titularii dreptului de a beneficia de salarizarea prevăzuta de lege pentru categoria in care se încadrează polițiștii locali, fiind îndreptățiți sa beneficieze de drepturile bănești solicitate.

La data de 28.12.2010 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 877 Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fondurile publice, care a intrat in vigoare la data de 01.01.2011, data la care, potrivit art. 39 lit. w a fost abrogata Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fondurile publice;

Reclamanții sunt funcționari publici, ocupând funcția de polițist local, iar in temeiul art. 16 alin. (1) din Legea politiei locale nr. 155/2010, raporturile de serviciu ale polițiștilor locali se stabilesc, se modifică, se suspenda si încetează in condițiile stabilite potrivit prevederilor prezentei legi si ale Legii nr. 188/1999 R;

Statutul funcționarilor publici, Legea nr. 188/1999R prevede la art. 31 alin. (3) ca salarizarea funcționarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

În conformitate cu art. 33 alin. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării in vigoare, reîncadrarea personalului se face corespunzător transelor de vechime in munca avute in luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului si treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.

Potrivit salarizării funcționarilor publici Anexa 1 - situația ocupațională de funcții bugetare aferente administrației, la Nota 3 din reglementările prevăzute pentru funcțiile publice specifice de execuție se prevede dreptul acestei categorii de personal potrivit căruia pentru compensarea activității specifice salariului de baza al polițiștilor comunitari se majorează cu 3 clase de salarizare, prin act administrativ al ordonatorului de credite.

Așa cum prevede art. 10 alin. 5 din aceeași lege-cadru, diferența dintre doua clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de baza, solda/salariu de funcție, indemnizația lunara de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimala a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.

De drepturile prevăzute la Nota 3 din Anexa I a Legii-cadru nr. 284/2010, reclamanții beneficiază in prezent, acordându-li-se prin actul administrativ al ordonatorului de credite, insa numai după data de 01.11.2012, iar in perioada de 01.01._12 nu au beneficiat de acest drept, deși legea prevedea.

Dreptul reclamanților la majorarea salariala de 7,5% a salariului de baza, trebuia făcuta începând cu data de 01.01.2011, întrucât de la data respectiva si pana la data de 01.11.2012 când au fost emise dispozițiile conducerii instituției, nu a intervenit alt act legislativ care sa prevadă aceasta majorare salarială.

În conformitate cu prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 R, coroborat cu art. 171 din Legea 53/2003 R Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție prevăzut este întrerupt in cazul in care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului, iar acest termen este respectat.

Dreptul la salariu constituie un drept de remunerare a muncii, acest drept nu poate fi restrâns in mod discriminatoriu si contrar echității impuse de o societate democratică, exercițiul drepturilor poate fi restrâns numai daca se impune, in condiții expres definite, numai daca este necesar, astfel încât măsura sa fie proporționala cu situația care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertății.

La plângerea prealabila pe care a făcut-o conducerii instituție Politia Locala C., am primit răspuns ca nu se impune acordarea acestui procent de la sine, ci in urma analizei activităților noi pe care le desfășoară personalul Politiei Locale iar toate acestea trebuiau corelate cu existenta resurselor bugetare.

Aceste argumente sunt neîntemeiate, deoarece potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, cele 3 clase de salarizare succesive se acordau pentru compensarea activității specifice acestei categorii de personal, si nu se specifica sa se producă acest lucru ca urmare a activităților noi desfășurate de polițiști.

Politia Locala s-a organizat prin preluarea posturilor si personalului Politiei Comunitare, ca efect al legii (art. 4 alin.(6), de aici reieșind faptul ca odată cu încadrarea pe posturi a funcționarilor publici trebuiau acordate cele 3 clase de salarizare.

Pârâta avea obligația de a prevede in bugetul de venituri si cheltuieli aceste drepturi bănești, întrucât instituția Politia Locala are personalitate juridica (conform art. 4 alin.(1) din Legea 155/2010 si HCL nr. 475/2010) iar motivația paratei ca nu i s-a acordat o suma care sa permită creșterea nivelului plații pentru drepturi de personal, nu poate fi justificativa, întrucât are,

obligația sa prevadă aceasta suma.

Potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 R si art. 161 din Lecjec 53/2003 R, obligațiile salariale trebuie plătite înaintea oricăror alte obligații ale unității angajatoare, instituția publica angajatoare este obligata să-și achite datoriile de natura salariala către angajații săi;

Neachitarea unei părți componente a salariului reclamanților de către Politia Locala C., in perioada 01.01._12, reprezintă o ingerință ce are ca efect privarea reclamanților de bunul lor, in sensul celei de a doua fraza a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului;

Pentru motivele expuse mai sus, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtei Politia Locala a Municipiului C. sa achite către reclamanți, angajați ai unității respective, diferențele salariale reprezentând procentul de 7,5% aplicat la salariul de baza pentru perioada 01.01._12.

Invocă sentința nr. 8310/04.11.2013 a Tribunalului D., cat si cele din dosarele_ ,_ ,_ ,_ .

In drept, invocă dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social, Legea 155/2010 legea politiei locale, Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, Legea 188/1999 R privind statutul funcționarilor publici, Legea 53/2003 R codul muncii, Legea - cadru 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fondurile publice.

In temeiul art. 242 cod proc. Civ., solicita judecarea in lipsa.

Pârâta Politia Locala a Municipiului C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulata de către S. "V. Țepes".

In fapt, prin cererea înregistrata la Tribunalul D. cu nr._, S. "V. Tepes", în calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat Barbarasa C. N., Bacescu L. C., B. N., B. Titel, B. A. M. si Bubatu I. in contradictoriu cu parata Politia Locala a Municipiului C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa oblige parata la acordarea diferențelor salariale reprezentând procentul de 7,5 % aplicat salariului de baza pentru perioada 01.01._12, procent corespunzător celor 3 clase de salarizare succesive care trebuiau acordate reclamanților începând cu data de 01.01.2011.

Prin Deciziile nr. 2795/2011, 2789/2011, 2801/2011, 2811/2011 si 2809/2011 emise de directorul executiv al Politiei Locale a Municipiului C., reclamanții au fost reîncadrați începând cu data de 01.01.2011 pe funcția publica de polițist local, totodată stabilindu-se si salariul de baza al acestora. De asemenea, prin aceleași decizii, începând cu data de 01.01.2011 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%. Mai mult decât atât, art. 4 din deciziile menționate prevede termenul de contestație a acestora, atât la ordonatorul de credite, cat si la Secția C. Administrativ si Fiscal a Tribunalului D..

Având in vedere faptul ca reclamanții solicita acordarea diferențelor salariale reprezentând procentul de 7,5 % aplicat salariului de baza pentru perioada 01.01._12, adică modificarea cuantumului salariului brut stabilit prin deciziile menționate mai sus, invocă excepția inadmisibilității introducerii cererii raportat la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care statuează ca "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8, alin. (1) din același act normativ, "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".

In speță, pentru a fi îndeplinită procedura plângerii prealabile, reclamanții aveau obligația sa depună, in termen, un înscris înregistrat la sediul Politiei Locale a Municipiului C., solicitând revocarea, in tot sau in parte, a deciziilor nr. 2795/2011, 2789/2011, 2801/2011, 2811/2011 si 2809/2011 emise de directorul executiv al Politiei Locale a Municipiului C..

Or, plângerile prealabile formulate de reclamanți au fost înaintate instituției pârâte pe parcursul anului 2013, termenul prevăzut de lege nefiind respectat.

Salariile polițiștilor locali au fost calculate începând cu data de 01.01.2011 conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, astfel:

"(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) In salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009. cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege".

In conformitate cu prevederile OMAI nr. 7/2011 privind aprobarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general centralizat al unităților administrativ-teritoriale pe anul 2011, la nivelul Primăriei Municipiului C. a fost repartizat un plafon de cheltuieli de personal, ținându-se cont de plățile efective din luna noiembrie 2010.

Din plafonul menționat, Primăria Municipiului C. (ordonator principal de credite), a repartizat instituției noastre pentru cheltuieli de personal suma totală de 6.238 mii lei, stabilită strict pentru salarizarea funcțiilor ocupate, având la baza drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2010, suma care nu permitea creșterea nivelului plaților fata de perioada menționata.

Potrivit art. 9, alin. (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, "totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare".

Astfel, Politia Locala a Municipiului C., a fost in imposibilitate de a solicita suplimentarea prevederilor aprobate la cheltuieli de personal, in primul rând datorita plafonului impus de OMAI nr. 7/2011, iar in al doilea rând ținând cont de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 69/2010, care interzic rectificarea bugetară. Prin adresa nr. 840/05.01.2011, ANAF - Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului D., a solicitat Primăriei Municipiului C. situația nivelului maxim al cheltuielilor de personal pe anul 2011, având in vedere următoarele criterii si elemente: execuția cheltuielilor de personal din luna noiembrie 2010; majorarea cu 15% a salariilor in anul 2011 fata de salariile din luna octombrie 2010, etc.

Conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, "(1) Prin aprobarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, după caz.

(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), in cadrul cărora se angajează, se ordonanțează si se efectuează plați, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite.

(3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate.

(4) Angajarea si utilizarea creditelor bugetare in alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, in condițiile legii.

(5) Pentru acțiunile multianuale se înscriu in buget, distinct, creditele de angajament si creditele bugetare.

(6) In vederea realizării acțiunilor multianuale ordonatorii de credite încheie angajamente legale, in limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv".

Astfel, acordarea procentul de 7,5 % aplicat salariului de baza începând cu data de 01.01.2011 constituia o încălcare a prevederilor legale menționate, constituita ca infracțiune potrivit prevederilor legii bugetare.

In anul 2012, prevederea aprobata la cheltuieli de personal prin rectificare bugetara, a permis emiterea deciziilor de majorare cu 7,5 % a salariilor de baza pentru personalul Politiei Locale a Municipiului C., începând cu data de 01.11.2012.

Având în vedere considerentele expuse solicită admiterea excepției inadmisibilității introducerii cererii raportat la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca fiind vădit neîntemeiata, pentru motivele expuse pe larg anterior.

In drept, invocă dispozițiile art. 205 si urm. Cod procedura civila si pe dispozițiile legale anterior menționate.

A depus următoarele înscrisuri: deciziile nr. 2795/2011, 2789/2011, 2801/2011, 2811/2011 si 2809/2011; adresa ANAF - Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului D. nr. 840/05.01.2011.

La termenul de judecată din data de 05 martie 2014 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 05.03.2014 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pe care a respins-o pentru următoarele motive:

Art. 117 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici stabilește faptul că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice", după cum este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 prevăd că "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Însă, respectivele dispoziții din Legea 554/2004 – a contenciosului administrativ -, nu au aplicabilitate în cauză, din moment ce reclamanții nu au înțeles să solicite anularea Deciziilor de reîncadrare în funcție nr. 2915/2011, nr. 2916/2011, nr. 2917/2011, nr. 2926/2011 și nr. 2929/2011, ci au investit instanța cu o acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale – procentul de 7,5% aplicat salariului de bază (corespunzător celor trei clase de salarizare) pentru perioada 01.01.2011 – 01.11.2012. În aceste circumstanțe, devin incidente prevederile art. 177 alin. 1 din Codul Muncii care statuează că "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, ... se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate", fără a institui obligativitatea parcurgerii vreunei proceduri prealabile sesizării instanței de judecată – în sensul de a solicita mai întâi angajatorului plata respectivelor drepturi.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că reclamanții B. C. N., BACESCU L. C., B. NICUȘOR, B. TITEL, B. A.-M., BUBATU I. sunt funcționari publici de execuție – desfășurându-și activitatea în cadrul Poliției Locale a municipiului C., în calitate de polițiști locali.

Prin Deciziile nr. 2795/2011, 2789/2011, 2801/2011, 2811/2011, 2809/2011 și 2813/2011 s- a dispus ca, începând cu data de 01.01.2011, reclamanții să fie reîncadrați în funcții, fiind stabilit și salariul de bază al acestora.

De asemenea, prin aceleași Decizii, s-a menționat că, începând cu data de 01.01.2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor si al celorlalte clemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut - astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 -, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Ca temei de drept al adoptării Deciziilor anterior menționate au fost indicate prevederile Legii-Cadru nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, ale Legii nr. 285/2010 – privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice -, precum și dispozițiile Ordinului comun nr._ al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministrului Finanțelor Publice.

Prin Deciziile nr. 593/08.11.2012, 667/2012, 595/2012, 685/2012 564/2012 și 809/2012, directorul executiv al Politiei Locale a Municipiului C. a dispus ca, începând cu data de 01.11.2012, salariul de bază al fiecăruia dintre reclamanți să se majoreze cu 7,5% - corespunzător a 3 clase de salarizare succesivă.

D. temei de drept pentru emiterea acestor din urmă Decizii au fost indicate prevederile art. 6 alin. 4 din Legea nr. 285/2010 – privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și dispozițiile Legii-Cadru nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Printr-un memoriu adresat atât Sindicatului Administrației Publice "Forța Legii" cât instituției pârâte, reclamanții au solicitat acordarea diferențelor salariale reprezentând procentul de 7,5% aplicat salariului de bază și pentru perioada 01.01._12 însă Poliția L. a Municipiului C. le-a comunicat că nu există un temei legal pentru a putea da curs respectivei cereri.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, "La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Potrivit prevederilor Notei 3 la Anexa I - familia ocupațională de funcții bugetare "administrație", din Legea anterior menționată, "Pentru compensarea activității specifice salariul de bază al polițiștilor comunitari se majorează cu până la 3 clase de salarizare succesive, prin act administrativ al ordonatorului de credite".

Așa cum statuează art. 10 alin. (5) din același act normativ - Legea-cadru nr. 284/2010 -, "Diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5 % din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare".

Coroborând prevederile legale anterior menționate se reține faptul că salariul de bază cuvenit polițiștilor comunitari reîncadrați în funcții începând cu data de 01.01.2011 – stabilit în conformitate cu prevederile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, trebuie majorat cu până la 3 clase de salarizare succesive - pentru compensarea activității specifice salariul de bază al polițiștilor comunitari, printr-un act administrativ al ordonatorului de credite.

Prin urmare, după adoptarea deciziilor de reîncadrare menționate supra - acte pe care reclamanții nu aveau interes să le conteste, așa cum susține pârâta, din moment ce salariul de bază indicat în cuprinsul acestora fusese stabilit în mod corect, în conformitate cu prevederile Legii-Cadru nr. 284/2010 (privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice) și ale Legii nr. 285/2010 (privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice), pârâta era ținută să adopte un alt act administrativ, prin care să le acorde reclamanților și drepturile conferite de Nota 3 a Anexei I la Legea nr. 284/2010.

De altfel, la un moment ulterior intrării în vigoare a Legii-Cadru nr. 284/2010, pârâta a și procedat în acest fel – emițând, în data de 08.11.2012, deciziile nr. 593/08.09.2012, 667/2012, 595/2012, 685/2012 564/2012 și 809/2012 însă, prin respectivele decizii, salariul de bază al fiecăruia dintre reclamanți a fost majorat cu 7,5% (corespunzător a 3 clase de salarizare succesivă) numai începând cu data de 01.11.2012, și nu de la momentul reîncadrării în funcțiile publice de execuție (de polițiști locali), respectiv 01.01.2011.

Prin urmare, pârâta recunoaște, în mod indirect, că reclamanții erau îndrituiți a obține drepturile salariale reglementate de Nota 3 a Anexei I la Legea nr. 284/2010 de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (01.01.2011) – în contextul în care respectivul text de lege nu a suferit nicio modificare, având aceeași formă ca în momentul publicării în Monitorul Oficial și la momentul 08.11.2012.

Referirile la dispozițiile OMAI nr. 7/2011, la Legea responsabilității fiscale bugetare nr. 69/2010 și la Legea nr. 273/2006 nu pot conduce, sub nicio formă, la concluzia că anumite drepturi salariale prevăzute în mod expres de Legea-Cadru nr. 284/2010 (legiuitorul folosește sintagma salariul de bază "se majorează" și nu "se poate majora", astfel încât este obligatorie adoptarea unui act în acest sens, și nu lăsată la libera apreciere a persoanei care are competența de emitere a respectivului act), pot să nu fie acordate beneficiarilor, sub pretextul că "la nivelul Primăriei Municipiului C. a fost repartizat un plafon de cheltuieli de personal, ținându-se cont de plățile efective din luna noiembrie 2010", ori că "totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare".

Un act normativ în vigoare - Legea-Cadru nr. 284/2010 -, trebuie a fi respectat de către toți ordonatorii de credite, iar aceștia au obligația de a întocmi un buget în care să prevadă cheltuieli de personal într-un asemenea cuantum încât să poată fi achitate funcționarilor publici de execuție care au raporturi de serviciu cu o instituție publică toate drepturile salariale conferite de legiuitor. Într-un stat de drept, nu este admisibil ca o instituție publică locală să nu acorde funcționarilor publici care-și desfășoară activitatea în cadrul său decât o parte dintre drepturile salariale cuvenite prin lege - cu singura justificare că ordonatorii principali de credite nu-i alocă suficiente fonduri pentru plata integrală a acestora. Dacă s-ar accepta o astfel de logică, s-ar ajunge la situația ca drepturile salariale – deși prevăzute în legea salarizării -, să fie acordate în raport de bunul plac al ordonatorilor de credite – care alocă sau nu fonduri pentru plata acestora - și, de asemenea, momentul de la care se acordă să nu fie stabilit de legiuitor ci să rămână la latitudinea conducătorului instituției publice – în speță sporul solicitat de reclamanți a fost acordat după un an și 10 luni de la momentul intrării în vigoare a Legii care îl reglementa -, lucru inadmisibil într-un stat care pretinde că se călăuzește după principiul preeminenței dreptului.

Așadar, date fiind cele prezentate, nu se poate susține că pârâta "a fost in imposibilitate de a solicita suplimentarea prevederilor aprobate la cheltuieli de personal" – așa cum se afirmă în cuprinsul întâmpinării – dimpotrivă, aceasta trebuia să întreprindă toate demersurile la Consiliul Local C. și să solicite alocarea unor fonduri suficiente pentru achitarea integrală a drepturilor salariale ale polițiștilor locali care-și desfășoară activitatea în cadrul său, or nu a fost prezentată nicio dovadă a efectuării unor demersuri în acest sens.

Pentru considerentele expuse anterior, instanța constată că reclamanții au fost lipsiți – fără temei legal, de un drept salarial (majorarea salariului de bază cu un procent de până la 7,5 %) în perioada 01.01.2011 – 31.10.2012, astfel încât sunt îndreptățiți să solicite obligarea pârâtei la acordarea acestuia.

D. urmare, va fi admisă acțiunea formulată de reclamanții B. C. N., BACESCU L. C., B. NICUȘOR, B. TITEL, B. A.-M., BUBATU I., reprezentați de S. "V. Ț.", și, în consecință, va fi obligat pârâtul să acorde fiecăruia dintre reclamanți o majorare a salariului de bază cu un procent de 7,5 % - corespunzător a 3 clase de salarizare succesivă, pentru perioada 01.01.2011 – 31.10.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanții B. C. N., BACESCU L. C., B. NICUȘOR, B. TITEL, B. A.-M., BUBATU I., reprezentați de S. "V. Ț.", cu sediul în C., ., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta POLIȚIA L. A MUN. C., cu sediul în C., .. 22, jud. D..

Obligă pârâtul să acorde fiecăruia dintre reclamanți o majorare a salariului de bază cu un procent de 7,5 % - corespunzător a 3 clase de salarizare succesive, pentru perioada 01.01.2011 – 31.10.2012.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2014.

Președinte,

N. S.

Grefier,

L. V. N.

Red. N.S./2 ex./L.N. 11 Martie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 973/2014. Tribunalul DOLJ